ICCJ. Decizia nr. 1408/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1408/2015
Dosar nr. 1585/1/2015
Şedinţa publică din 27 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 24 februarie .2015 sub nr. J/585/1/2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatoarea T.V. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art, 503 alin. (1) Noul C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 706 din 12 martie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 2997/120/2014/al al aceleiaşi instanţe.
În motivare, contestatoarea a arătat că hotărârea atacată este abuzivă, ilegală şi greşită, recursul trebuia să fie soluţionat prin încheiere, iar nu prin decizie numerotată, iar prin respingerea recursului, ca lipsit de interes, aspectele de nelegalitate deduse judecăţii prin intermediul respectivei căi de atac nu au fost luate în considerare.
Contestatoarea a mai arătat că decizia a fost redactată într-un număr insuficient de exemplare, că nu are dată de redactare, că a fost redactată peste termenul legal de redactare, şi că au fost denaturate anumite afirmaţii ale acesteia.
Analizând cauza, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 503 alin. (1) Noul C. proc. civ. „Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatoru! nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".
Textul legal are în vedere neregulata citare pentru ziua când s~a judecat pricina în fond, în situaţiile în care legea impune soluţionarea litigiului cu citarea părţilor, respectiv, neindicarea în cuprinsul citaţiei a tuturor elementelor de identificare necesare, nerespecîarea dispoziţiilor privitoare la modul de înmânare a citaţiei sau a celor privitoare la citarea prin publicitate, etc., ori acele situaţii în care litigiul s-a judecat în lipsa părţii care nu a fost citată deloc.
Pe de altă parte, chiar dacă partea nu a fost legal citată ia termenul la care s-a judecat cauza, dacă aceasta s-a prezentat la acea înfăţişare, orice cauză de nulitate este acoperită.
Rezultă că motivele contestaţiei obişnuite au caracter limitativ şi de strictă interpretare, vizând chestiuni strict procedurale, pe această cale neputând fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.
Se constată că prin Decizia nr. 706 din 12 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosar nr. 2997/120/2014/al s-a respins, ca lipsit de interes recursul formulat de contestatoarea T.V. împotriva încheierii de şedinţă din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Prin cererea formulată, contestatoarea se declară nemulţumită de soluţia adoptată de către instanţa de recurs, arătând că prin respingerea recursului a fost nedreptăţită, iar soluţia este nelegală şi abuzivă.
De asemenea, contestatoarea a mai arătat că decizia a fost redactată într-un număr insuficient de exemplare, că nu are dată de redactare, că a fost redactată peste tennenul legal de redactare, şi că au fost denaturate anumite afirmaţii ale acesteia.
Înalta Curte constată ca aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (1) Noul C. proc. civ., respectiv, pe de o parte, contestatoarea nu invocă chestiuni de ordin procedural privind neregularitatea citării, ci probleme legate de soluţia pronunţată în cauză despre care arată ca este nelegală, iar pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că recursul a fost soluţionat în complet de filtru, fără citarea părţilor, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (6) Noul C. proc. civ., situaţie faţă de care nu se poate pune problema vreunei neregularităţi de ordin procedural.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va constata că cererea formulată este inadmisibilă şi o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.V., domiciliată în Târgovişfe, judeţul Dâmboviţa, împotriva Deciziei nr. 706 din 12 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în contradictoriu cti intimata C.J.P. Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa,
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 mai 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1401/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1409/2015. Civil → |
---|