ICCJ. Decizia nr. 18/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 18/2015
Dosar nr. 28169/4/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 13 ianuarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploieşti la 11 august 2014, S.C.P.E.J., „I., Ş. şi P.”, la cererea creditoarei SC P.B.R. SA, a solicitat încuviinţarea executării silite a obligaţiilor debitoarei V.G.R., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din 26 septembrie 2007, sub forma popririi asupra terţului poprit SC L.D. SRL.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 3731 C. proc. civ.
Judecătoria Ploieşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 11419 din 19 august 2014 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Ploieşti a reţinut că art. 650 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte că instanţa de executare soluţionează şi cererile de încuviinţare a executării silite, constatând, totodată, că art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care prevedea că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care efectuează executarea, a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014.
S-a considerat că, până la reglementarea de către legiuitor a noţiunii de instanţă de executare, fiind vorba despre o procedură necontencioasă, se aplică norma generală din această materie, prevăzută de art. 528 alin. (2) C. proc. civ., care face trimitere la regulile prevăzute pentru procedura contencioasă.
Or, potrivit art. 107 al. 1 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se face la instanţa unde îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, în speţă, debitorul - astfel că este competentă să soluţioneze cererea Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 8682 din 9 octombrie 2014, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Prin considerentele sentinţei menţionate, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a reţinut că, în cauză, cererea de executare silită a fost formulată de creditoare în anul 2012, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. proc. civ.
Prin urmare, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi ale art. 373 alin. (2) C. proc. civ., competenţa încuviinţării executării silite prin poprirea disponibilităţilor băneşti ale debitorului în mâinile terţului poprit SC L.D. SRL, cu sediul în D.N. 2, Crângul lui Bot, Km 73 + 810, Nedelea, judeţul Prahova, revenind Judecătoriei Ploieşti, în calitatea sa de instanţă de executare.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă la data de 26 noiembrie 2014, Înalta Curte va constata că în speţă competenţa soluţionării cererii de încuviinţare silită revine Judecătoriei Ploieşti, pentru considerentele ce succed:
Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76 din 21 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, respectiv după data de 15 februarie 2014.
În cauză, se prezumă că solicitarea de executare silită a fost formulată de creditoarea SC P.B.R. SA în anul 2012, chiar dacă aceasta nu se regăseşte în materialitatea sa la dosar, împrejurare ce rezultă atât din numărul Dosarului de executare (nr. 2225511/2012), cât şi din faptul că, la 5 august 2014, creditorul a depus la executor o cerere de stăruire în executare, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. proc. civ., fiind vorba despre o executare silită începută anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ..
Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora cererea de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare. Or, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În speţă, s-a solicitat de către creditoare încuviinţarea executării silite a debitoarei prin poprirea disponibilităţilor băneşti ale debitorului la terţul poprit SC L.D. SRL, cu sediul în com. Nedelea, judeţul Prahova, astfel că Judecătoria Ploieşti are calitatea de instanţă de executare.
Competenţa teritorială instituită de art. 3731 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. în favoarea instanţei de executare este o competenţă teritorială absolută, care, conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu poate fi înlăturată.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., va stabili competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 113/2015. Civil. Strămutare. Recurs → |
|---|
