ICCJ. Decizia nr. 144/2015. Civil. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 144/2015
Dosar nr. 724/108/2014
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 260 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 14037/55/2009, a fost respins apelul declarat de reclamantul G.D. în contradictoriu cu pârâţii intimaţi C.B.
- Sucursala Arad, SC M.C. SRL Arad, P.V. junior, N.S. şi P.V. senior, împotriva Sentinţei comerciale nr. 784 din 02 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 14037/55/2009 şi a încheierii de şedinţă din 18 aprilie 2011 pronunţată în acelaşi dosar, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, prin criticile formulate în cuprinsul cererii de apel, reclamantul susţine că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale care guvernează materia nulităţii actelor juridice, sub aspectul condiţiilor de validitate a consimţământului exprimat la încheierea convenţiei, precum şi sub aspectul cauzei convenţiei. Totodată, reclamantul a mai susţinut că tribunalul a aplicat greşit prevederile legale care guvernează materia ipotecilor şi că a respins, în mod nejustificat, probele solicitate în dovedirea acţiunii; că judecătorul fondului s-a aflat într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât s-a antepronunţat cu privire la soluţia ce urma a fi adoptată.
Examinând, punctual, criticile reclamantului, instanţa de apel a constatat că acestea sunt nefondate.
În ceea ce priveşte condiţiile de validitate a consimţământului, instanţa de apel, a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu se află în niciuna dintre situaţiile de excepţie reglementate de art. 950 din vechiul C. civ., şi nici nu a invocat vreo incapacitate naturală care să-l fi lipsit de discernământ la data încheierii contractului.
Referitor la viciile de consimţământ, s-a constatat că au fost invocate, în acest sens, eroarea obstacol şi dolul.
S-a arătat că această formă a erorii constă fie în falsa reprezentare a naturii actului care se încheie - error in negotio (adică, o parte crede că încheie un anumit act juridic, în timp ce cealaltă parte are credinţa, greşită, că încheie un alt act juridic), fie în falsa reprezentare a identităţii obiectului convenţiei - error in corpore (adică, o parte crede că tratează cu privire la un anumit bun, pe când cealaltă parte are în vedere alt bun), or, în speţă nu este incidenţă niciuna dintre aceste situaţii, reclamantul cunoscând atât natura juridică a actului pe care l-a încheiat - respectiv, un contract de ipotecă, cât şi obiectul convenţiei - respectiv, apartamentul proprietatea sa, înscris în CF x1 Arad, nr. Top. x2, constând în apartament nr. 19 et. IV sc. B, în suprafaţă de 42 mp, compus din trei camere, bucătărie, baie antreu, situat în Arad, zona Buşteni, et. IV, sc. B, ap 19, jud. Arad, în vederea garantării creditului în valoare de 120.000 lei acordat de către C.B. SA, Sucursala Arad, debitorului SC M.C. SRL în baza contractului de credit din 05 mai 2008.
În ceea ce priveşte dolul invocat de reclamant, având în vedere dispoziţiile art. 960 C. civ., instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în speţă, contractul de ipotecă s-a încheiat de reclamant cu pârâta C.B. - prin Sucursala Arad, aşa încât numai dolul provenind de la reprezentatul acestei din urmă pârâte sau dolul cunoscut de această pârâtă este apt să conducă la desfiinţarea convenţiei.
S-a constatat că probatoriul administrat în cauză nu relevă însă existenţa unor elemente dolosive care să fi provenit sau, cel puţin, să fi fost cunoscute de reprezentanţii pârâtei C.B.
Astfel, o primă observaţie a fost aceea că pârâta N.S. nu are calitatea de reprezentant legal al instituţiei creditoare, nici în raportul juridic generat de contractul de credit tip revolving din 05 mai 2008, nici în raportul juridic generat de contractul de ipotecă din 06 mai 2008.
Dimpotrivă, după cum a rezultat din conţinutul celor două contracte, calitatea de reprezentant al băncii creditoare au avut-o alte persoane. Mai mult, fişa postului pârâtei N.S. atestă faptul că atribuţiile acesteia nu vizau acordarea creditelor şi nici constituirea garanţiilor.
Prin urmare, indiferent de informaţiile pe care reclamantul le-a obţinut de la reprezentanţii societăţii pentru care a garantat, precum şi de la terţe persoane care nu aveau aptitudinea de a negocia în mod valabil încheierea contractului de ipotecă în numele creditoarei, aceste împrejurări nu pot constitui motive de anulare a convenţiei pentru doi, putând justifica, cel mult, o acţiune în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva celor vinovaţi.
Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că nu pot fi reţinute în cauză motive de nulitate a convenţiei, ca urmare a inexistenţei sau vicierii consimţământului reclamantului.
În ceea ce priveşte cauza convenţiei, s-au impus a fi înlăturate criticile reclamantului formulate sub acest aspect.
Aceasta întrucât, s-a constatat că garanţia a fost liber consimţită de reclamant, acesta având posibilitatea să refuze semnarea contractului, în situaţia în care prevederile acestuia nu ar fi corespuns intereselor sale. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, nu se poate susţine că instituţia creditoare ar fi profitat de situaţia de inferioritate juridică şi economică a reclamantului şi i-a impus clauze deosebit de împovărătoare - de natură să conducă la un dezechilibru contractual semnificativ (astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 pct. 16 din O.U.G. nr. 21/1992 ori dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).
Astfel, reclamantul a garantat, benevol, obligaţiile asumate de un terţ, aşa încât nu exista nicio constrângere în privinţa sa să negocieze clauzele convenţiei potrivit propriilor interese, ori, în caz contrar, să refuze încheierea acesteia.
Cu privire la prevederile legale din legislaţia privind protecţia consumatorului şi alte acte normative cu caracter special - la care a făcut referire reclamantul în cererea de apel (Legii nr. 469/2002, art. 111 - 115 din O.U.G. nr. 99/2006, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2002, Legii nr. 363/2007) - s-a constatat că nici acestea nu sunt de natură să atragă desfiinţarea convenţiei.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiată şi critica vizând încălcarea, cu ocazia încheierii contractului, a prevederilor art. 1774 şi art. 1776 din vechiul C. civ. - incidente în materia ipotecilor, dat fiind că, în speţă, sunt îndeplinite ambele condiţii statuate de textele legale menţionate.
Aceasta întrucât, pe de-o parte, imobilul este clar identificat - ca fiind înscris în CF x1 Arad, nr. Top. x2, constând în apartament nr. 19 et. IV sc. B, în suprafaţă de 42 mp, compus din trei camere, bucătărie, baie antreu, situat în Arad, zona Buşteni, et. IV, sc. B, ap 19, jud. Arad; pe de altă parte suma pentru care s-a constituit ipoteca este determinată în contract - ca fiind de 120.000 lei plus accesorii, reprezentând contravaloarea creditului acordat de către C.B. SA, Sucursala Arad, debitorului SC M.C. SRL în baza contractului de credit din 05 mai 2008.
Referitor la critica privind respingerea de către tribunal, în mod nejustificat, a probelor solicitate în dovedirea acţiunii, instanţa de apel a reţinut că şi aceasta este nefondată, în condiţiile în care, în cauză, s-a administrat un vast probatoriu, iar respingerea probei cu interogatoriul s-a datorat faptului că reclamantul nu a prezentat înscrisul conţinând întrebările adresate pârâtei C.B. - astfel cum pretind dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., şi nici nu a justificat teza probatorie -potrivit prevederilor art. 168 alin. (1) din acelaşi act normativ; mai mult, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, poziţiile pârâţilor faţă de acţiunea reclamantului erau clar exprimate prin întâmpinările de la dosar.
Pe de altă parte, curtea a constatat că, deşi avea posibilitatea de a solicita administrarea oricăror alte probe în apel, reclamantul nu a considerat necesar un astfel de demers, ceea ce conduce la concluzia că respingerea probei nu i-a provocat, în realitate, nicio vătămare (conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.).
A fost apreciată ca fiind nefondată şi critica referitoare la pretinsa incompatibilitate a judecătorului care a soluţionat cauza în primă instanţă.
În situaţia în care reclamantul a considerat că, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.S., magistratul învestit cu soluţionarea litigiului s-ar fi antepronunţat cu privire la soluţia pe care urma să o adopte în cauză, acesta avea posibilitatea de a solicita recuzarea judecătorului până la începerea dezbaterilor - potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât nu a uzat de această prerogativă în termenul instituit de lege, reclamantul este decăzut din dreptul de a mai invoca această împrejurare prin cererea de apel - potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Împotriva Deciziei civile nr. 260 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 14037/55/2009, G.D. a formulat cerere de revizuire, solicitând să se constate nelegalitatea deciziei şi, totodată, a Sentinţei civile nr. 724 din 02 mai 2011, invocând ca temeiuri de drept articolele 509 alin. (1) pct. 1, 2, 5 şi 7 din noul C. proc. civ., iar în fapt a solicitat schimbarea în tot a sentinţei tribunalului arătând că, în speţă, contractul de ipotecă din 06 mai 2008 a fost redactat într-un mod în care revizuentul nu a avut reprezentarea obiectului creditului şi nici a persoanelor pentru care garantează restituirea creditului, nu s-a prevăzut scopul acordării creditului şi nu s-a cerut ca revizuentul să garanteze un astfel de credit, că s-au descoperit înscrisuri noi în urma depunerii unei plângeri penale împotriva numitului P.V. Jr., că instituţia creditoare bancară nu s-a apărat în cadrul procesului deşi cunoşteau că creditul este neperformant, aceeaşi instituţie nu a apărat capitalul statului aflată în administrarea C., că banii au fost folosiţi în alte scopuri.
Prin Decizia nr. 575/A din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea de revizuire şi a fost respinsă cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de revizuent.
Pentru a hotărî astfel, examinând cererea de revizuire astfel cum a fost precizată, instanţa a constatat că temeiurile indicate de către revizuent, cuprinse în noul Cod de procedură civilă, trebuie recalificate conform anteriorului Cod de procedură civilă, deoarece cererea de revizuire se îndreaptă împotriva unei hotărâri pronunţată sub regimul procesual al acestui din urmă Cod.
Prin urmare, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 2, 5 şi 7 din noul C. proc. civ. corespund dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 2, 3, 5 şi 6 din anteriorul C. proc. civ. enunţate ca fiind următoarele: instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; obiectul pricinii nu se află în fiinţă; după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere.
S-a apreciat că niciunul dintre aceste motive de revizuire nu este incident în cauză.
Cu privire la primul motiv de revizuire, s-a constatat că titularul acţiunii în cauza supusă revizuirii este revizuentul, astfel că rămâne incidenţă doar teza a doua de la articolul 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. referitoare la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut. Curtea însă nu observă care este petitul sau partea din acţiune formulată de către revizuent asupra căreia instanţele să nu se fi pronunţat în condiţiile în care revizuentul nu indică aspecte de minus petit.
Cu privire la al doilea motiv de revizuire, respectiv că obiectul pricinii nu se află în fiinţă (art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.), obiectul cauzei asupra căreia s-au pronunţat instanţele nu a constituit constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie ipotecară din 06 mai 2008 încheiat între C.B. Arad şi revizuentul reclamant. Acest contract a existat în realitate, fiind semnat de către revizuent, motiv pentru care a şi formulat acţiunea de nulitate.
Cu privire la al treilea motiv de revizuire, conform căruia după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (art. 322 alin. (-1 pct. 5 C. proc. civ.), s-a reţinut că deşi revizuentul face trimitere la formularea unei plângeri penale după soluţionarea cauzei împotriva numitului P.V., procedura penală astfel declanşată nu a relevat înscrisuri noi care să fie de natură a conduce în cadrul revizuirii la pronunţarea unei soluţii opuse celei consfinţite prin decizia revizuită, plângerea penală aflându-se în cursul cercetării penale.
Referitor la cel de-al patrulea motiv de revizuire potrivit căruia statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică nu au fost apăraţi sau au fost apăraţi cu viclenie în cauza a cărei revizuire se cere (art. 322 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), s-a constatat că revizuentul a purtat procesul în contradictoriu cu pârâtul C.B. - Sucursala Arad care este o instituţie de credit constituită sub forma societăţii pe acţiuni iar nu o persoană juridică de drept public ori de utilitate publică. Comportamentul procesual al pârâtei C.B. a fost cel materializat prin cererea de respingere a acţiunii reclamantului revizuent, în scopul protejării raporturilor juridice născute din contractul de garanţie ipotecară încheiat cu revizuentul, ceea ce nu constituie o lipsă de apărare şi nicio apărare având un caracter viclean.
Împotriva Deciziei nr. 575/A din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, G.D. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs şi precizările depuse la dosar, recurentul a invocat lipsa de procedură şi a susţinut, în esenţă, aspecte vizând contractul ipotecar din 06 mai 2008, iregularităţi legate de condiţiile de validitate a consimţământului exprimat la încheierea convenţiei, precum şi iregularităţi care vizează cauza convenţiei, încălcarea, cu ocazia încheierii contractului, a prevederilor art. 1774 şi art. 1776 din vechiul C. civ., făcând referire, totodată, şi la prevederile legale din legislaţia privind protecţia consumatorului şi alte acte normative cu caracter special.
Intimata-pârâtă C.B. SA - Sucursala Arad a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 486 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea excepţiei şi, în consecinţă, constatarea nulităţii recursului, precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului, conform art. 483 C. proc. civ., solicitând admiterea excepţiei şi, în consecinţă, respingerea recursului, ca inadmisibil. Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed:
Nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurentului nu i s-a produs o vătămare în înţelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi incident motivul de nelegalitate instituit de textul legal invocat.
Se constată că recurentul a invocat formal lipsa de procedură, întrucât la termenul de judecată la care s-a soluţionat cererea de revizuire acesta a fost prezent personal şi a pus concluzii pe cererea formulată, aspect ce rezultă din practicaua deciziei recurate.
Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea formelor de procedură încălcate este atrasă doar dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, existenţa vătămării fiind presupusă doar în cazul nulităţilor exprese.
Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi nici nu poate fi asimilată vătămării pe care o invocă recurentul.
De altfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, recurentul critică decizia a cărei revizuire s-a solicitat (readuce în discuţie în recurs apărări de fond pe care le-a utilizat în procesul în care s-a pronunţat decizia supusă revizuirii), fără a formula critici de nelegalitate la adresa deciziei ce formează obiectul prezentului recurs, respectiv decizia prin care s-a respins cererea de revizuire, împrejurare ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul apreciază că fiecare motiv de revizuire este fondat, este întemeiat şi este probat, însă, lipsa unui minim de argumentaţie vizând nelegalitatea hotărârii recurate care să situeze susţinerile în sfera temeiurilor de modificare sau de casare reglementate expres de art. 304 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul G.D. împotriva Deciziei nr. 575/A din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul G.D. împotriva Deciziei nr. 575/A din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2107/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 920/2015. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
