ICCJ. Decizia nr. 1953/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1953/2015
Dosar nr. 746/2/2015
Şedinţa publică din 30 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe roiul Judecătoriei Lehliu Gară sub nr.1685 din 04 noiembrie 2005, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâţii I.C., G.N., I.M., I.M., I.A., T.D., M.M., P.E. şi D.I. pentru ieşirea din indiviziune asupra terenului extravilan în suprafaţă de 4 ha şi 7000 m.p. situat pe raza Oraşului Lehliu-Gară, Satul Răzvan, Jud. Călăraşi, identificat de tarlaua 110/2 parcela 9-1 ha şi 2500 m.p.; tarlaua 128/3 parcela 16 - 1 ha; tarlaua 95 parcela 24 - 1 ha; tarlaua 122/4 parcela 38 - 1 ha şi 2306 m.p. tarlaua 127/2 parcela 4 - 2194 m.p. înscris în titlul de proprietate eliberat la 21 mai 1996.
În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 728 şi 741 din C. civ. şi art.6731 şi următoarele din C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 121 din 11 februarie 2014 Judecătoria Lehliu Gară - judeţul Călăraşi a admis acţiunea modificată şi restrânsă, a respins acţiunea intentată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul M.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins cererea de intervenţie formulată de acelaşi pârât, a constatat că masa partajabilă, calitatea de coproprietari şi cotele ce revin părţilor au fost stabilite prin încheierea premergătoare din 26 februarie 2013, a omologat raportul de expertiză specialitatea topografie, refăcut, efectuat în cauză de doamna expert O.F. şi a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor conform variantei 1 a raportului de expertiza, astfel:
A atribuit reclamantului M.C., în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa totală de teren de 15.259,3 mp, in valoare totală de 98.743 lei, compusă din:
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3333,33 m.p., situat pe raza teritorială a or, Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 95, parcela 24, ce alcătuieşte lotul 1, în planşa 3.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - H.G. - 6,39 m, E-lot. 2 atribuit moştenitorilor lui I.Z. - 521,54 m, S - Izlaz - 6,39 m, V - N.T. - 521,59 m, având o valoare de circulaţie de 29.620 lei;
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 4166,66 m.p., situat pe raza teritorială a or Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 110/2, parcela 9, ce alcătuieşte lotul 1, în planşa 1.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - I.M. - 317,09 m, E - canal 13,14 m, S- lot. 2 atribuit moştenitorilor lui I.Z. - 317,34m; V - drurn-13,13 m, având o valoare de circulaţie de 4.073 lei;
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3333,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 128/3, parcela 16, ce alcătuieşte lotul 1, în planşa 2.1, anexă la raportul de expertiză, eu vecinătăţile: N - G.Z.D. - 7,07 m; E - lot..2 atribuit moştenitorilor lui I.Z., S - DN3B - 7,07m; V - R.N. - 472,30 m, având o valoare de circulaţie de 29.620 lei;
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3694,66 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 122/4, parcela 38, ce alcătuieşte lotul 1, în planşa 4.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - drum - 9,29 m; E- tot 2 atribuit moştenitorilor lui I.Z., S - autostrada - 14,58 m; V - S.I. - 403,19 m, având o valoare de circulaţie de 32.831 lei;
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 731,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 127/2, parcela 4, ce alcătuieşte lotul 1, în planşa 5.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - drum - 13,59 m; E - D.I. - 53,80 m, S - C.I. 13,59 m; V - lot. 2 atribuit moştenitorilor lui I.Z. - 53,80 m, având o valoare de circulaţie de 2.599 lei.
A atribuit pârâţilor I.C., G.N., I.M., T.D., I.C.M., I.A.M., I.A.A., I.A.A.S., în indiviziune, în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa totală de teren de 15.259,3 mp, in valoare totală de 98.743 Iei, compusă din:
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3333,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 95, parcela 24, ce alcătuieşte lotul 2, în planşa 3.1, anexă Ia raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - H.G. - 6,39 m, E-lot.3 atribuit Iui Ion Toni şi Ion Silvia - 521,48m, S - Izlaz - 6,39 m, V - C.I. atribuit lui M.C. - 521,54 m, având o valoare de circulaţie de 29.620 iei,
- terenul arabii extravilan în suprafaţă de 4166,66 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 110/2, parcela 9, ce alcătuieşte lotul 2, în planşa 1.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - lot. I atribuit lui M.C. - 317,34 m, E - canal - 13,13 m, S - Iot.3 atribuit I.T. şi I.S. - 317,59 m; V - drum - 13,12 m, având o valoare de circulaţie de 4.073 lei;
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3.333,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 128/3. parcela 16, ce alcătuieşte lotul 2, în planşa 2.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - G.Z.D. - 7,08 m; E - lot. 3 atribuit Iui I.T. şi I.S., S - DN3B- 7,08 m; V - lot. l atribuit lui M.C., având o valoare de circulaţie de 29.620 lei;
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3.694,66 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 122/4, parcela 38, ce alcătuieşte lotul 2, în planşa 4.1, anexă Ia raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - drum - 9,56 m; E - lot. 3 atribuit lui I.T. şi I. S., S - autostrada - 15 m; V - Iot. l atribuit lui M.C., având o valoare de circulaţie de 32.831 lei,
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 731,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 127/2, parcela 4, ce alcătuieşte Iotul 2, în planşa 5.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile; N - drum - 13,59 m; E - lot. 1 atribuit Iui M.C. - 53,80 m, S - C.I. 13,59 m; V- lot. 3 atribuit Iui I.T. şi I..S. - 53,80 m, având o valoare de circulaţie de 2.599 lei.
A atribuit pârâţilor ion Toni şi I.S.R., în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa totală de teren de 15.259,3 mp, in valoare totală de 98.743 lei, compusă din:
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3.333,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 95, parcela 24, ce alcătuieşte lotul 3, în planşa 3.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - H.G. - 6,39 m, E - Misa Savu - 521,43m, S - Izlaz - 6,39 m, V - lot.2 atribuit moştenitorilor lui I.Z. - 521,48 m., având o valoare de circulaţie de 29.620 lei;
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 4166,66 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 110/2, parcela 9, ce alcătuieşte lotul 3, în planşa 1.1, anexă la raportul de expertiză, eu vecinătăţile: N - lot. 2 atribuit moştenitorilor lui I.Z. - 317,59 m, E- canal - I3,l2m, S- Olteanu Ion - 317,85m; V-drum-13,1 Im, având o valoare de circulaţie de 4.073 lei;
- terenul arabii extravilan în suprafaţă de 3333,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 128/3, parcela 16, ce alcătuieşte lotul 3, în planşa 2.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N - G.Z.D. - 7,09 m; E - S.T. - 470,25 m; S - DN3B - 7,09m; V - lot. 2 atribuit moştenitorilor S.I.Z., având o valoare de circulaţie de 29.620 lei,
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 3694,66 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 122/4, parcela 38, ce alcătuieşte lotul 3, în planşa 4.1, anexă la raportul de expertiză, cu vecinătăţile: N-drum-9,86m; E - M.I. - 368,85m, S - autostrada - 15,47m; V-lot. 2 atribuit moştenitorilor lui I.Z., având o valoare de circulaţie de 32.831 lei,
- terenul arabil extravilan în suprafaţă de 731,33 m.p., situat pe raza teritorială a or. Lehliu-Gară, satul Răzvani, jud. Călăraşi, tarlaua 127/2, parcela 4, ce alcătuieşte lotul 3, în planşa 5.1, anexă la raportul de expertiză, eu vecinătăţile: N-drum-13,59m; E- lot. 2 atribuit moştenitorilor lui I. Z. - 53,80 m, S - C.I. 13,59 m; V- lot Primăria - 53,80 m, având o valoare de circulaţie de 2.599 lei.
Totodată a obligat pe pârâţii I.T. şi I.S.R. la plata către reclamant a sumei de 1608,17 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pe pârâţii G.M., I.M.M., T.D., I.I.C., I.C. M., I.A.M., I.A.A. şi I.A.A.Ş. la plata către reclamant a sumei de 108,17 Iei cu acelaşi titlu.
Prim Decizia civilă nr. 410/18.06.2014 Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins apelurile formulate de M.C. şi M.F., ca nefondate.
Învestit cu recursurile declarate de reclamantul M.C. şi de pârâtul M.F. împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Călăraşi, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr.1840/ R 28 noiembrie 2014, Ie-a respins ca nefondate.
Împotriva Deciziei civile nr.1840/ R din 28 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat contestaţie în anulare pârâtul F.M., solicitând anularea acesteia şi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinic ie, părtinitoare, frauduloasă (încălcarea dreptului la acţiune, a dreptului la apărare, a dreptului ia moştenire şi a dreptului Ia proprietate şi chiar un act de poliţie politica îndreptat împotriva sa).
Prin Decizia civilă nr. 347 din 17 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul-pârât M.F., împotriva deciziei civile nr.1840 din 28.11.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 231/249/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M.C. şi intimaţii-pârâţi I.C., G.N., I.M., T.D., I.T., I.S.R., I.A.M., I.A.A., I.A.A.Ş., I.C.M.
Împotriva acestei decizii a formulat prezentul recurs pârâtul M.F., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 mai 2015.
În motivarea căii de atac, pârâtul a criticat decizia curţii de apel apreciind-o ca fiind „netemeinică şi nelegală, părtinitoare şi discriminatorie, frauduloasă, conţinutul acesteia neexprimând adevărul”.
În continuare, susţine că în mod nelegal instanţa de recurs a respins acţiunea privind restituirea imobilului în suprafaţă de 5,25 ha, proprietatea mamei sale, M.E.
La primai termen de judecată stabilit pentru 30 septembrie 2015. Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac exercitate de pârâtul M.F. asupra căreia a rămas în pronunţare. în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art.129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Potrivit an. 320 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă recursul formulat de pârâtul M.F.S. împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare declarată împotriva deciziei civile nr. 1840/ R din 28 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizie irevocabilă.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, cum hotărârea recurată este irevocabilă, hotărârea curţii de apel atacată cu prezentul recurs nu mai poate fi supusă controlului de legalitate al instanţei ierarhic superioare.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul M.F. împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Având în vedere că excepţia inadmisibilităţii căii de atac este o excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, care face de prisos judecata pe fond a cauzei, criticile de nelegalitate invocate de recurent prin cererea scrisă nu mai pot fi supuse analizei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul M.F. împotriva Deciziei civile nr. 347 din 17 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 2178/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2107/2015. Civil → |
---|