ICCJ. Decizia nr. 2178/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2178/2015
Dosar nr. 3952/3/2015
Şedinţa din camera de consiliu din 13 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 3.951/3/2015, format ca urmare a disjungerii pronunţate în Dosarul nr. 1619/3/2014, S.C.M.D. în numele şi pentru membrul său S.S. a chemat în judecată pe pârâţii M.A.I. şi C.P.M.A.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună recunoaşterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reţinute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reţinute menţionate mai sus, la care să se adauge dobânda legală şi indicele de inflaţie aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plăţii efective a acestora şi indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimilor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Prin Sentinţa nr. 3.609 din 9 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
În motivare s-a reţinut că reclamantul, în calitate de pensionar, este reprezentat de S.C.M.D. Or, prezentul litigiu nu este unul de dreptul muncii, ci de asigurări sociale, astfel încât, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 1/2013 pronunţate în R.J.L., prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că sindicatul are calitate procesuală activă în litigiile de muncă, iar S.C.M.D. are exclusiv calitate de mandatar, respectiv reprezentant convenţional al membrului de sindicat, competenţa teritorială fiind determinată de domiciliul reclamantului şi nu de sediul sindicatului.
Art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că: "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul."
Prin Sentinţa nr. 1.358 din 29 iunie 2015, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
Potrivit dispoziţiilor aceleiaşi decizii în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Aşa fiind, cum S.C.M.D. îşi are sediul în Bucureşti, instanţa a statuat că revine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii.
Raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (fost art. 284 alin. (2)), se va ţine seama de sediul sindicatului-reclamant.
Atâta timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că în determinarea competenţei teritoriale urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.
Această interpretare a legii nu neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele C. muncii, ci asigură o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei de sindicat.
În consecinţă, raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare/fost art. 284 alin. (2), se va ţine seama de sediul sindicatului reclamant.
În speţa supusă analizei, se constată că acţiunea este pornită de sindicat care, îşi păstrează calitatea de reclamant.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii, astfel cum aceste dispoziţii legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul sindicatul, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii, S.C.M.D. în numele şi pentru membrul său S.S., în contradictoriu cu o casă sectorială de pensii şi anume, C.P.M.A.I., a solicitat recunoaşterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reţinute în baza deciziilor de revizuire şi indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Ca urmare, prezentul litigiu este unul de asigurări sociale, aşa încât competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte potrivit prevederilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care dispun că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul". Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede "Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.".
Potrivit acţiunii introductive, S.C.M.D. are calitatea de mandatar al reclamantului S.S., întrucât nu acţionează în nume propriu, ci îl reprezintă pe membrul său, acesta fiind titularul drepturilor şi obligaţiilor care formează obiectul acţiunii deduse judecăţii.
Organizaţiile sindicale, în temeiul prevederilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor, alin. (3) din textul de lege indicat statuând expres că în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013, reţinându-se că "legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizaţiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale".
Această concluzie se desprinde atât din formularea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, situaţie în care interesele sunt cu precădere individuale, cât şi din dispoziţiile fostului art. 282 C. muncii (actual art. 267 C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părţi în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariaţi, angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale ori al C. proc. civ."
Având în vedere considerentele reţinute, Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauză, dat fiind că pricina de faţă se încadrează în sfera litigiilor de asigurări sociale şi nu în cea a conflictelor de muncă.
Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului S.S., respectiv Tribunalul Caraş-Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1949/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1953/2015. Civil → |
|---|
