ICCJ. Decizia nr. 876/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 876/2015
Dosar nr. 5329/320/2012
Şedinţa publică de la 19 martie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 681 din 22 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, s-a respins cererea reclamantei SC Z.C.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Cabinetului de avocatură M.M., având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 637.170,15 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat că, în speţă nu sunt dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispoziţiile art. 1357 din noul C. civ. (aplicabil speţei dat fiind faptul că fapta ilicită invocată, înaintarea cererii în anulare, a avut loc la data de 7 noiembrie 2011).
Astfel, deşi se susţine că înaintarea cererii în anulare are caracter ilicit, instanţa de fond a constatat că pârâtul a iniţiat un demers procesual deschis de legiuitor prin art. 13 din O.U.G. nr. 119/2007, în baza unui contract de asistenţă juridică din 4 noiembrie 2011 depus la Dosarul nr. 2649/1371/2011, în care se consemnează împuternicirea acestuia de a redacta şi semna cererea în anulare, pe acest contract fiind aplicată ştampila societăţii S.B.A. Olanda sucursala Târgu-Mureş, care creează prezumţia de legalitate a acestuia.
Instanţa de fond a învederat faptul că, în baza informaţiilor furnizate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Mureş, s-a constatat că P.I.C. nu are calitatea de reprezentant al debitoarei, însă reclamanta nu a dovedit că această împrejurare era cunoscută de pârât, care astfel a acţionat în fraudarea intereselor sale împreună cu numitul P.I.C. Or, potrivit art. 14 alin. (2) din noul C. civ. „buna-credinţă se prezumă până la proba contrară”. Reclamanta nu a dovedit intenţia pârâtului de a-i frauda interesele prin introducerea cu rea-credinţă a unei cererii în anulare, cunoscând că împuternicirea primită nu este dată de reprezentantul societăţii debitoare.
Pe de altă parte, instanţa de fond observă că reclamanta a invocat ca prejudiciu valoarea creanţei de 637.170,15 RON recunoscute prin ordonanţa din 24 august 2011 pronunţată în Dosarul nr. 2092/1371/2011 de Tribunalul Comercial Mureş, creanţă la acoperirea căreia a fost obligată debitoarea S.B.A. Olanda Sucursala Târgu-Mureş, fără însă a dovedi că nu a fost posibilă recuperarea acelei creanţe după ce instanţa a constat nulitatea cererii în anulare care susţine că a stopat executarea.
Instanţa de fond a observat că chiar şi în situaţia în care ar fi fost dovedit caracterul ilicit al faptei pârâtului de a fi înaintat cererea în anulare, reclamanta nu era îndreptăţită să solicite obligarea acestuia la plata sumei de 637.170,15 RON decât în situaţia în care ar fi dovedit, fără putinţă de tăgadă, că se află în imposibilitatea obiectivă de a se îndestula în baza titlurilor executorii de la S.B.A. Olanda Sucursala Târgu-Mureş, respectiv SC C.A. SA în caz contrar, reclamanta ar obţine două titluri executorii pentru aceeaşi creanţă (chiar dacă în baza unor temeiuri diferite). Singurul prejudiciu pe care l-ar fi putut invoca reclamanta, dacă s-ar fi dovedit caracterul ilicit al faptei pârâtului, ar fi fost cel dat de întârziere în executarea hotărârilor mai sus menţionate, eventual dobânda legală sau alt prejudiciu creat de indisponibilizarea temporară a sumei ce putea fi executată în lipsa cererii în anulare.
Instanţa de fond a subliniat faptul că în lipsa caracterului ilicit al faptei şi, ca atare, şi a legăturii de cauzalitate cu prejudiciul invocat, nu poate face aplicarea dispoziţiilor art. 1381 din noul C. civ., invocat de reclamantă.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 229/A din 11 iunie 2014 a respins cererea de repunere în termenul de apel, formulată de reclamanta SC Z.C.S. SRL şi în consecinţă a respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamanta de SC Z.C.S. SRL.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că motivele invocate de apelantă în susţinerea cererii de repunere în termen nu se circumscriu dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. (aplicabil în cauză raportat la data introducerii cererii, 15 mai 2012), aspectele legate de necomunicarea sentinţei atacate fiind în fapt cauze care împiedică chiar curgerea termenului pentru exercitarea căii de atac, faţă de prevederile art. 102 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de apel examinând hotărârea atacată prin prisma excepţiei de tardivitate, a constatat că sentinţa civilă nr. 681 a fost comunicată apelantei la data de 24 iulie 2013 prin afişare, la sediul indicat chiar de apelanta reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv Bucureşti, str. M.I.C., conform dovezii aflate la dosar fond.
S-a menţionat faptul că atât la Judecătoria Târgu-Mureş, cât şi la Tribunalul Mureş, reclamanta apelantă a fost citată la acest sediu, indicat chiar de către ea şi nici un moment aceasta nu a înţeles să facă vreo menţiune cu privire la indicarea greşită a sediului, denumirea străzii de C. în loc de C1, acest fapt fiind menţionat pentru prima dată în cererea de repunere în termenul de apel.
Or, reţine instanţa de apel, în condiţiile în care partea însăşi a indicat această adresă pentru efectuarea procedurilor de citare şi a omis să solicite instanţelor rectificarea unei eventuale erori materiale strecurate la momentul redactării cererii de chemare în judecată, actele de procedură se consideră a fi legal comunicate la sediul indicat de parte, în sensul dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ.
În concluzie, instanţa de apel a reţinut că sentinţa a fost comunicată la data de 24 iulie 2013, iar apelul a fost înregistrat la data de 7 aprilie 2014 (depus la oficiul poştal la data de 4 aprilie 2014) apelanta a depăşit termenul prevăzut imperativ de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, potrivit art. 103 C. proc. civ. faţă de acesta a operat decăderea din dreptul de a mai formula apel, astfel fiind sancţionată pasivitatea de care a dat dovadă în exercitarea dreptului de a exercita o cale de atac prevăzută de lege.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC Z.C.S. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta după o prezentare a situaţiei de fapt şi redarea unor fragmente din considerentele deciziei recurate, a arătat, în esenţă, că din lecturarea dovezii de comunicare, rezultă fără cuviinţă de tăgadă că această comunicare s-a făcut în Bucureşti. Str. I.C., iar nu I.C1. aşa cum corect se precizează şi în adresa ce însoţeşte dovada de comunicare.
Recurenta susţine că nevalabilitatea actului de procedură al comunicării este incompatibilă cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., pentru că, dacă actul de procedură al comunicării hotărârii judecătoreşti este lovit de nulitate, rezultă că acesta nu are aptitudinea de a declanşa în mod valabil curgerea termenului de declarare a apelului, consecinţa fiind că partea ar fi fost în termen legal de formulare a apelului, în absenţa unei comunicări valabile a hotărârii primei instanţe.
Totodată, susţine recurenta, prin decizia recurată instanţa de apel i-a încălcat dreptul de a-şi putea exercita calea de atac şi nu a luat în considerare faptul că în toate cererile formulate a precizat sediul corect şi anume: Bucureşti, str. M.I.C1.
Recurenta consideră că instanţa se contrazice reţinând prin decizie că de fapt s-a indicat un sediu procesual ales, dar nu au fost respectate dispoziţiile art. 98 C. proc. civ. şi anume indicarea persoanei desemnate cu primirea actelor de procedură, deşi în toate cererile formulate se menţionează „cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat T.G.L., din Bucureşti, sector 2” existând relaţii cu privire atât la sediul procesual ales cât şi la persoana desemnată cu primirea actelor de procedură.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate ţinând cont de toate aspectele precizate.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Criticile recurentei vizând greşita respingere a cererii de repunere în termen şi a apelului ca tardiv formulat nu pot fi reţinute.
Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Contrar susţinerilor recurentei, în speţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., apreciind ca fiind nefondată cererea reclamantei de repunere în termenul de apel şi constatând tardivitatea declarării căii de atac.
Astfel, se constată că, normele procedurale stabilesc ca regulă generală că apelul trebuie exercitat de partea interesată în termenul de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care se calculează de la momentul comunicării hotărârii. Termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac este unul imperativ, astfel că, nerespectarea acestuia atrage decăderea părţii din dreptul de a mai declara apel.
În situaţia în care partea, totuşi, promovează calea de atac cu nerespectarea termenului legal imperativ, sancţiunea va fi respingerea apelului ca tardiv declarat, excepţia tardivităţii fiind o excepţie peremptorie dirimantă.
În speţă, se constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale evocate, pronunţând o hotărâre legală, în contextul în care sentinţa apelată a fost comunicată reclamantei la data de 24 iulie 2013, fapt ce rezultă din procesul-verbal de comunicare al hotărârii, aflat la dosar fond, iar calea de atac a apelului a fost promovată la data de 4 aprilie 2014, aşa cum reiese din data aplicării ştampilei de către Oficiul Poştal pe plicul aflat la dosar apel.
Prin urmare, termenul de apel, calculat în concordanţă cu prevederile legale, respectiv art. 284 (1) şi art. 101 alin. (1) C. proc. civ., a început să curgă la data de 24 iulie 2013 şi s-a epuizat la data de 9 august 2013, astfel că apelul declarat de reclamantă la data de 4 aprilie 2014, corect a fost respins ca tardiv formulat, având în vedere caracterul imperativ al termenului de exercitare a căii de atac.
Faţă de considerentele expuse, aserţiunile recurentei privind faptul că pe documentul de comunicare a sentinţei s-a trecut „C” în loc de „C1”, nu are nici o relevanţă sub aspectul vicierii procedurii de comunicare, întrucât, aşa cu corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamanta prin acţiunea introductivă a indicat adresa sediului ca fiind în „M.I.C.” şi nu „C1” şi pe parcursul derulării procesului la instanţa de fond nu a înţeles să facă vreo menţiune cu privire la indicarea greşită a sediului.
Astfel fiind, în condiţiile în care partea însăşi a indicat această adresă pentru efectuarea procedurilor de citare, fără a solicita rectificarea adresei indicate actele de procedură au fost îndeplinite cu respectarea dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ., instanţa de apel făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.
Este de reţinut că în speţă prin cereri depuse la instanţa de fond privind depunerea taxei judiciare de timbru, de solicitare de probe sau concluziile scrise s-a indicat sediul procesual ales însă prin aceste cereri nu s-a solicitat a se lua act de schimbarea sediului şi prin urmare nu au fost întrunite condiţiile art. 98 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC Z.C.S. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC Z.C.S. SRL împotriva deciziei nr. 229/A din 11 iunie 2014 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 920/2015. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1988/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
