ICCJ. Decizia nr. 1444/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1444 /2015
Dosar nr. 11889/99/2013/a1
Şedinţa publică din 28 mai 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul C.T. a solicitat instanţei obligarea pârâtelor SC CFR IRLU SA şi SC CFR IRLU SA - Secţia IRLU Paşcani la plata diferenţei dintre drepturile salariale, inclusiv sporurile şi prima de vacanţă, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 RON, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi pe anii 2008-2010 şi drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 1 aprilie 2010 - 31 decembrie 2010 raportat la zilele efectiv lucrate, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul naşterii dreptului până la data plăţii efective precum şi la plata salariului suplimentar pentru anii 2009 şi 2010 raportat la zilele efectiv lucrate, conform art. 30 din Contractul colectiv la nivel de grup de unităţi din transport feroviar actualizat cu indicele de inflaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 769 din 3 martie 2014 Tribunalul Iaşi, în majoritate, a admis excepţia prescripției dreptului la acţiune în ceea ce privește obligarea la plata premierii pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010 şi in consecință a respins această cerere, a respins excepţia prescripției dreptului la acţiune pentru celelalte capete de cerere, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.T. în contradictoriu cu pârâtele SC CFR IRLU SA şi SC CFR IRLU SA - Secţia IRLU Pașcani. A obligat pârâtele să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale, inclusiv sporurile şi prima de vacanţă, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 RON, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 şi drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01 aprilie 2010-31 decembrie 2010, raportat la zilele efectiv lucrate, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective precum şi la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective. A obligat pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009 şi 2010 raportat la zilele efectiv lucrate, conform art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţii din transportul feroviar, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective precum şi la plata dobânzii legale BNR calculate de la momentul nașterii dreptului până la data plății efective. A obligat pârâtele la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 14 aprilie 2014 pârâta SC Întreținere și Reparații Locomotive și Utilaje - C.F.R. IRLU SA a declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Urmare a cererii formulate de pârâta debitoare SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU SA, la data de 20 august 2014 şi înregistrată sub nr. 28428/3/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin încheierea din 03 septembrie 2014, a constatat deschisă procedura insolvenţei cu privire la aceasta în temeiul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi a desemnat administrator judiciar provizoriu pe F. SPRL.
În cursul judecării apelului declarat de pârâta debitoare SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje SA împotriva sentinţei civile nr. 769 din 03 martie 2014 a Tribunalului Iaşi, administratorul judiciar al pârâtei a formulat cerere, prin care a solicitat suspendarea de drept a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2014, a constatat suspendat, de drept, apelul declarat de pârâtă.
La data de 13 octombrie 2014 a fost înregistrată cererea de recurs formulată de SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU SA prin administrator judiciar F. SPRL împotriva încheierii de suspendare din data de 16 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Recursul a fost înaintat spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenta criticând măsura suspendării dispuse de către instanţa de apel din perspectiva greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, reglementări neincidente în speţă, împrejurare ce trebuia a fi observată de către instanţa de apel în exercitarea rolului său activ.
În drept, calea de atac a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., la data de 20 noiembrie 2014, cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor, conform dovezilor aflate la dosar.
Cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., intimatul C.T. a formulat întâmpinare, comunicată celorlalte părţi la data de 16 decembrie 2014, conform dovezilor, prin care a solicitat admiterea recursului, susţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 potrivit cărora “Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi”.
Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului, care a fost comunicat părţilor în vederea formulării punctelor de vedere.
În raport de dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând expirat termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi act normativ, completul de filtru, prin încheierea din camera de consiliu din 23 aprilie 2015, a admis în principiu recursul formulat de pârâta SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje - CFR IRLU SA prin administrator judiciar F. SPRL împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale. Prin aceeaşi încheiere, a fixat termen de judecată la data de 28 mai 2015, când a constatat caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:
Prioritar, se impune a se preciza că, în raport de motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, neîncadrate în drept de către recurentă, acestea vizează greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale incidente, critica încadrându-se motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare, prezenta cale de atac urmează a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ.
De asemenea, se impune a se face menţiunea cu privire la cadrul normativ incident cauzei.
La data de 28 iunie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în M. Of. la data de 25 iunie 2014, care a abrogat Legea nr. 85/2006. Cererea de suspendare formulată de F. SPRL, în calitate de administrator judiciar al pârâtei debitoare SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU SA, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Procedura de deschidere a insolvenţei pârâtei SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU SA a fost declarată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă din 03 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în Dosarul nr. 28428/3/2014.
Prin urmare, se constată că în mod greşit, instanţa de apel a menţionat în cuprinsul încheierii ce face obiectul prezentei căi de atac, ca temei de drept al suspendării apelului, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât, pe de o parte aceste dispoziţii erau abrogate la data pronunţării, iar, pe de altă parte, procedura de deschidere a insolvenţei pârâtei a fost dată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.
Împrejurarea că, la data la care a fost înregistrat dosarul în care a fost pronunţată încheierea recurată, erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 85/2006, nu poate atrage incidenţa acestora, de vreme ce intrarea în insolvenţă a pârâtei a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.
Din istoricul rezumat al cauzei, rezultă că atât cererea introductivă, înregistrată la data de 30 aprilie 2013, cât şi calea de atac a apelului, înregistrată la data de 14 aprilie 2014, au fost anterioare deschiderii procedurii insolvenţei la data de 03 septembrie 2014.
Dispoziţiile art. 342 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevăd următoarele: “Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ. şi ale C. civ.”.
Potrivit dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. “Judecarea cauzelor se suspendă de drept prin deschiderea procedurii insolvenţei în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar”.
Prin urmare, una dintre cauzele de suspendare de drept a judecăţii este reprezentată de deschiderea procedurii insolvenţei, fără ca legiuitorul să circumstanţieze partea care este supusă acestei proceduri. Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezultă că deschiderea procedurii insolvenţei conduce la suspendarea de drept a procesului atunci când priveşte fie pe reclamant, fie pe pârât.
Dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 6 C proc. civ. au valoare de normă generală în raport cu prevederile Legii nr. 85/2006, respectiv Legii nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, aşa cum reiese din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, respectiv a art. 342 din Legea nr. 85/2014.
Din această constatare rezultă că norma din C. proc. civ. este incidentă numai în cazul în care legea specială nu conţine o soluţie proprie, derogatorie de la dreptul comun.
Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în temeiul căreia a fost deschisă procedura de insolvenţă a pârâtei, “De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului”.
Alin. (2) din acelaşi text legal amintit menţionează următoarele “Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi”.
Prin urmare, din interpretarea sistematică şi literală a dispoziţiilor legale evocate, rezultă că legiuitorul a înţeles să excepteze de la suspendarea de drept, căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unor creditori, începute înaintea deschiderii procedurii.
În cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, cu privire la pârâta SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU SA, debitoare a obligaţiei de plată către reclamantul C.T., prin încheierea din 03 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti a constatat deschisă procedura de insolvenţă.
De asemenea, se constată că acţiunea reclamantului C.T. a fost înregistrată anterior datei la care a fost deschisă procedura insolvenţei cu privire la pârâta SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU SA, respectiv la 30 aprilie 2013.
Totodată, apelul împotriva sentinţei tribunalului a fost promovat de debitoarea SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje CFR IRLU SA la data de 14 aprilie 2014.
Reiese, deci, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, în cauză nefiind incident motivul de suspendare de drept a căii de atac, prevăzut de dispoziţiile art. 75 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta SC Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje - CFR IRLU SA prin administrator judiciar F. SPRL împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, şi, în raport de dispoziţiile art. 497 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va casa încheierea recurată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC Întreţinere şi Reparaţii, Locomotive şi Utilaje - CFR IRLU SA prin administrator judiciar F. SPRL împotriva încheierii din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza Curţii de Apel Iaşi pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1439/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1445/2015. Civil → |
|---|
