ICCJ. Decizia nr. 1473/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1473/2015
Dosar nr. 23886/3/2010*
Şedinţa publică din 2 iunie 2015
A supra recursului de faţă, constată următoarele:
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.B. împotriva sentinţei civile nr. 393 din 08 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Iaşi și a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.500 lei către intimată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele motive:
Prin sentinţa nr. 393 din 08 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamantul C.B. în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL (Casa de Discuri R.), ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, admiţându-se, în prealabil, excepţia cu acest obiect, reținându-se în motivare următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut că, în urmă cu şapte ani, în calitate de artist desenator, a realizat la solicitarea Z.R., împreună cu I.S., un proiect pentru aducerea la îndeplinire a unui program publicitar P.L.R. de promovare a trupei I., I.S. realizând partea de proiect pe on line, iar reclamantul conceptul grafic şi ilustraţiile în vederea scoaterii pe piaţă a unei cutii pentru seturi de patru C.D.-uri. Reclamantul a mai susţinut că Z.R. a avut consimţământul său de a folosi imaginile creaţiei proprii doar în ceea ce priveşte acest ambalaj şi numai pentru forma proprie a creaţiei sale, scoasă pe piaţa românească la vânzare la nivelul anilor 2003, şi că nu a existat un contract de cesiune, prin care să-i fi cedat companiei Z.R. dreptul de a utiliza creaţia sa pentru alte materiale decât cele care au apărut în anul 2003 şi dreptul de a modifica creaţia fără acordul său prealabil.
Opera a fost adusă la cunoştinţă publică pentru prima dată sub numele I.S. și nu este decât expresia dreptului său ca autor de a decide sub ce nume se va publica opera.
Imaginile cu privire la care reclamantul susţine că sunt creaţia sa, constând în prelucrări ale unor fotografii ale membrilor trupei I., sunt redate pe coperţile albumului I. 4 Motion, produs în anul 2003, iar caseta tehnică a acestui album cuprinde menţiunile „concept grafic şi ilustraţie: I.S.; grafică: I.S. şi D.G. (Z.R.)” precum şi „Toate drepturile asupra înregistrării sonore şi materialului grafic sunt rezervate”.
În acest circumstanţe, dată fiind prezumţia instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996, I.S. şi D.G. (Z.R.) au calitatea de autori ai operei de creaţie intelectuală în cauză.
În vederea răsturnării acestei prezumţii şi pentru a dovedi cele susţinute în combaterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, reclamantul a invocat, pe de o parte, posesia „codului sursă” al operei, iar pe de altă parte, corespondenţa purtată cu Z.R., referitoare la transmiterea dreptului de folosinţă a operei şi la condiţiile utilizării acesteia.
Înscrisurile care constituie menţionata corespondenţă, ca probă invocată în combaterea excepţiei în discuţie, nu au fost însă depuse la dosar, situaţie în care tribunalul a apreciat că, faptul că în posesia reclamantului se află computerul folosit în scopul creării imaginilor în cauză nu este de natură a dovedi, în lipsa oricăror alte probe, că reclamantul este autorul operei realizate pe acel computer, cu atât mai mult cu cât însuşi reclamantul recunoaşte colaborarea la realizarea proiectului cu I.S., respectiv persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică. De asemenea, înscrisurile invocate de reclamant ca reprezentând cadrul sursă al operei sau înscrisurile care reprezintă print-screen-uri ale caracteristicilor tehnice ale documentelor, prin ele însele, nu au aptitudinea de a proba că reclamantul este autorul operele în cauză.
Prin Decizia nr. 132 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantul C.B., a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre continuarea judecării cauzei la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat, în esenţă, că probatoriul administrat în această fază procesuală este în măsură a dovedi calitatea procesuală activă.
Prin Decizia nr. 530 din 14 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii recursului, a admis recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva deciziei de apel, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, constatând următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 13 mai 2010, reclamantul C.B. a solicitat constatarea încălcării de către pârâtă a drepturilor sale morale şi patrimoniale asupra unor imagini, prin folosirea lor, fără drept şi fără consimţământul prealabil al reclamantului, pe ambalajul şi pe coperţile interioare ale C.D. - urilor „Colecţia de Aur - I. 4 Motion” şi „Integrala I.” din anul 2009; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 euro reprezentând prejudiciul astfel cauzat (prejudiciu material - 10.000 euro, iar moral - 30.000 euro).
Instanţa de apel a considerat că reclamantul are calitatea de autor al conceptului grafic şi al ilustraţiilor respectivelor albume, deoarece a reuşit, prin probatoriul administrat în apel, să răstoarne prezumţia relativă instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996 în favoarea persoanei sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima oară la cunoştinţă publică, în 2003, respectiv I.S. A conchis că reclamantul este titularul drepturilor de natura celor invocate prin acţiune (drepturile morale prevăzute de art. 10 lit. a), b) şi d) din Legea nr. 8/1996, respectiv drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. a) şi b) din lege), fiind dovedită calitatea procesuală activă, contrar aprecierilor primei instanţe.
Instanţa de apel a stabilit în mod corect faptul că legitimarea procesuală activă în cererea în pretenţii decurgând din încălcarea dreptului de autor este dată de statutul de titular al prerogativelor patrimoniale şi morale ale unui asemenea drept, şi nu în mod necesar de calitatea de autor, chiar dacă a apreciat că, în speţă, cele două calităţi se suprapun, fiind întrunite în persoana reclamantului.
Faţă de o asemenea concluzie, nu s-ar putea considera că instanţa de apel a analizat doar un aspect al calităţii procesuale active, respectiv calitatea de autor, ce fusese infirmată de către prima instanţă, fiind exclus a se reţine din decizie că, în cadrul rejudecării cererii de chemare în judecată, ar fi urmat a se cerceta aspectele legate de exerciţiul atributelor dreptului de autor, inclusiv cele desprinse din art. 6 din lege (nefiind exclusă o nouă respingere a cererii în considerarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active).
Din decizia recurată rezultă în mod neechivoc faptul că analiza acestei excepţii procesuale a fost epuizată, iar prima instanţă ar fi urmat să analizeze temeinicia drepturilor deduse judecăţii, ceea ce înseamnă că evaluarea legalităţii deciziei trebuie să vizeze întrunirea, în persoana reclamantului din cauză, chiar a calităţii de titular al dreptului de autor, în contextul motivelor de recurs.
Este de observat că pârâta, prin motivele de recurs, nu a negat existenţa unei contribuţii a reclamantului, în calitate de colaborator (atras în proiect prin „subcontractarea” cu I.S., în termenii deciziei de apel) şi, de altfel, situaţia de fapt pe acest aspect, reţinută de către instanţa de apel, nici nu ar fi putut fi cenzurată în prezentul recurs, în care controlul judiciar ierarhic este limitat la verificarea legalităţii, nu şi a temeiniciei deciziei recurate.
Cu toate acestea, recurenta - pârâtă a contestat calitatea reclamantului de titular al dreptului de autor, mai mult, a pretins că reclamantul nu este autorul unei opere originale.
În ceea ce priveşte primul aspect relevat prin motivele de recurs, sunt corecte susţinerile recurentei în sensul că nu întotdeauna calitatea de autor al unei opere se suprapune celei de titular (subiect) al drepturilor decurgând din statutul de autor, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 stipulând că „În cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecţia acordată autorului persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul.”
Această situaţie de excepţie este întrunită, în mod cert, în privinţa operelor colective, în cazul cărora legiuitorul a prevăzut expres, în art. 6 alin. (2) din lege, persoana ce deţine dreptul de autor, context în care se pune problema dacă autorul însuşi poate exercita prerogativele patrimoniale şi morale ce decurg din calitatea de autor.
Din această perspectivă, s-a reţinut că, în finalul considerentelor deciziei recurate s-a arătat că atât conceptul grafic, cât şi ilustraţiile (creaţii ale reclamantului), sunt incluse în ambele cazuri în opere grafice colective, calitate din care derivă drepturi de natura celor invocate prin acţiune şi a căror temeinicie urma a fi reanalizată de către tribunal.
Instanţa de apel s-a referit la ambele albume, „Colecţia de Aur - I. 4 Motion” şi „Integrala I.”, ca fiind opere grafice colective, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie aplicabile în cauză prevederile art. 6 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ce reglementează regimul juridic al operei colective, astfel cum se susţine, în mod corect, prin motivele de recurs.
Cu toate acestea, o asemenea concluzie nu se poate formula cu certitudine pe baza considerentelor deciziei recurate, astfel cum pretinde recurenta.
Astfel, pe de o parte, constatarea privind natura de „opere grafice colective” nu a fost explicit justificată în fapt, lipsind din motivarea deciziei recurate elemente de fapt esenţiale din perspectiva cerinţelor de aplicare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 8/1996.
Insuficienta clarificare a situaţiei de fapt împiedică instanţa de recurs să evalueze modul de aplicare a legii de către instanţa de apel, impunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea art. 314 C. proc. civ.
Pe de altă parte, există cel puţin o situaţie (ce a fost expusă în prezentele considerente) în care constatarea instanţei contrazice aprecierea esenţială a instanţei privind calitatea reclamantului de titular al drepturilor invocate prin cererea de chemare în judecată (reţinută în considerente şi, implicit, în dispozitiv, din moment ce a fost argumentul determinant în adoptarea soluţiei), ca autor al conceptului grafic şi al ilustraţiilor, contradicţie sesizată chiar prin motivele de recurs. Chiar în această situaţie, însă, lipsa unor elemente de fapt esenţiale din motivarea deciziei recurate nu permite adoptarea unei soluţii de modificare a deciziei, atrăgând incidenţa aceluiaşi art. 314 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte neconcordanţa între considerentele deciziei, aceasta derivă din regimul juridic al operei colective, reglementat de art. 6 din Legea nr. 8/1996.
În cazul operei colective, prerogativele patrimoniale ale dreptului de autor asupra operei ca întreg nu pot fi exercitate de către coautori (cu excepţia unei convenţii contrare), ci doar de către persoana menţionată în alin. (2) din art. 6, care este titularul dreptului de autor asupra operei colective.
În speţă, pornindu-se de la constatarea instanţei de apel că ilustraţiile şi conceptul grafic sunt creaţii ale reclamantului incluse în opere grafice colective, ar rezulta că aceste creaţii reprezintă doar contribuţii personale dintr-un întreg. În acest caz, ţinându-se cont de faptul că, prin pretenţiile formulate în cauză, reclamantul tinde la valorificarea prerogativelor dreptului de autor doar asupra contribuţiei personale, nu asupra întregii opere colective, soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active presupune a se stabili dacă un asemenea coautor rămâne titular al dreptului de autor în privinţa contribuţiei personale, distinct de cel asupra întregului, care nu le aparţine.
În evaluarea existenţei unui asemenea drept individual, pot fi relevante mai multe elemente, ce ar trebui stabilite cu certitudine, respectiv dacă părţile de contribuţii personale ale coautorilor pot fi delimitate în cadrul ansamblului operei şi dacă eventuala delimitare doar a contribuţiei coautorului reclamant este suficientă pentru ca acel coautor să conserve, în mod individual, dreptul de autor asupra contribuţiei proprii.
De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă, în situaţia în discuţie, contribuţia trebuie asimilată unei opere de sine - stătătoare, din moment ce s-ar pune problema unei exploatări separate, deci a exercitării prerogativelor patrimoniale de autor, fiind necesară, aşadar, îndeplinirea criteriilor de existenţă a unei opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996.
În acelaşi timp, ar trebui să se discute dacă este posibilă exploatarea separată a uneia dintre contribuţii fără să se prejudicieze utilizarea operei ca întreg, context în care ar trebui să se explice şi să se demonstreze dacă mai există sau nu vreo distincţie între opera colectivă în care contribuţiile coautorilor pot fi delimitate (dar pentru care este, în continuare, aplicabil regimul juridic prevăzut de art. 6 din lege) şi opera comună divizibilă (reglementată de art. 5 alin. (4) din lege).
Nu în ultimul rând, este relevant a se stabili în concret dacă terţul - pe seama căruia coautorul pretinde încălcarea dreptului de autor asupra părţii sale de contribuţie din opera colectivă - a utilizat doar acea contribuţie sau chiar întregul ca atare. În acest ultim caz, se pune problema încălcării dreptului de autor asupra întregii opere. Or, acest drept are un alt titular decât coautorii, cel puţin în privinţa prerogativelor patrimoniale, respectiv persoana menţionată în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, astfel încât aceste prerogative nu pot fi exercitate în mod individual.
Rezultă, din cele expuse în legătură cu regimul juridic al operei colective, că există cel puţin o situaţie în care nu poate fi recunoscut unui coautor exerciţiul dreptului de autor, respectiv aceea în care se tinde la valorificarea prerogativelor patrimoniale asupra contribuţiei personale, atunci când terţul a utilizat chiar opera colectivă, context în care subzistă o contradicţie între constatarea naturii de operă colectivă şi cea privind calitatea coautorului de titular al acestor prerogative, în evaluarea legitimării procesuale active.
După cum s-a arătat deja, controlul de legalitate a deciziei prin care se stabileşte calitatea procesuală activă în persoana reclamantului din cauză nu poate fi exercitat de către instanţa de recurs, în condiţiile în care situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, în privinţa aspectelor menţionate anterior, respectiv raportul dintre părţile de contribuţie şi opera colectivă, ca întreg, obiectul utilizării de către terţ (indicat în speţă de către reclamant în persoana pârâtei SC R. SRL) şi, eventual, dacă partea de contribuţie a reclamantului putea fi exploatată separat fără să se prejudicieze utilizarea operei ca întreg.
Este de precizat că cele expuse anterior vizează exclusiv atributele patrimoniale ale dreptului de autor, însă, ţinând cont că instanţa de apel nu a făcut, în analiza sa, nicio delimitare între acestea şi atributele morale recunoscute oricărui autor persoană fizică, urmează ca distincţiile cuvenite pe acest aspect să fie efectuate cu ocazia rejudecării apelului.
În acelaşi timp, după cum s-a arătat deja, natura de „opere grafice colective” nu a fost explicit justificată în fapt de către instanţa de apel.
În cuprinsul deciziei recurate s-a reţinut că reclamantul a colaborat, împreună cu mai multe persoane, la realizarea grafică a proiectului din 2003 al campaniei publicitare de promovare a trupei I., proiect coordonat şi finanţat de casa de producţie „Z.R.” (autoarea pârâtei din cauză) şi finalizat cu albumul „Colecţia de Aur - I. 4 Motion”, regăsit, cu modificări grafice, şi în albumul „Integrala I.” din 2009, realizat chiar de către pârâta din cauză.
Existenţa unei pluralităţi de autori, specifică unei opere colective, pare a se desprinde şi din formulări precum „proiect grafic”, „compoziţie grafică”.
Cu toate acestea, nu rezultă explicit din motivare în ce a constat contribuţia altor persoane la realizarea unei asemenea opere colective, în condiţiile în care este descrisă doar activitatea desfăşurată de către reclamant în cadrul acestui proiect, respectiv de prelucrare pe propriul calculator a fotografiilor membrilor trupei I. De altfel, nu reiese nici argumentul pentru care instanţa a reţinut calitatea de autor a reclamantului nu numai pentru ilustraţii, ci şi pentru „concept grafic”, sintagmă al cărei conţinut nu a fost relevat prin decizia recurată.
Pe de altă parte, instanţa de apel a recunoscut calitatea de autor a reclamantului (precum şi calitatea de titular al dreptului de autor) asupra unor creaţii (concept grafic şi ilustraţii) pentru care instanţa a reţinut că operează prezumţia relativă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 în favoarea I.S. („Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică”).
I.S. nu este parte în cauză şi nu rezultă din decizia de apel argumentele pentru care ar fi posibilă combaterea prezumţiei legale într-un cadru procesual care nu îl include pe cel în favoarea căruia operează prezumţia şi nici nu s-a formulat un capăt de cerere cu acest obiect (aspect corect relevat prin motivele de recurs).
Pe lângă acest aspect, instanţa de apel, analizând calitatea de titular al dreptului de autor, nu a cercetat raporturile juridice eventual stabilite între I.S. şi Z.R., autoarea pârâtei, la momentul 2003 (producătoare de efecte juridice şi în anul 2009), în sensul dacă a existat un acord posibil a fi încadrat în dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 8/1996, pentru clarificarea naturii operei create.
Prin motivele de recurs pârâta a susţinut că reclamantul, chiar dacă ar fi autorul ilustraţiilor de pe cele două albume, nu este autorul unei opere originale, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece execuţia ilustraţiilor a implicat o operaţiune pur tehnică, folosindu-se fotografii preexistente ale membrilor formaţiei I., cu ajutorul unui software utilizat pentru editarea imaginilor digitale pe calculator, program ce este produs şi distribuit de A.S. şi urmându-se întrutotul indicaţiile grafice date de angajaţii Z.R.
Întrucât analiza acestui aspect este subsecventă celei privind stabilirea calităţii de titular al dreptului de autor în contextul operei colective, urmează ca instanţa de apel să cerceteze, cu ocazia rejudecării, în aceeaşi ordine, susţinerile recurentei din perspectiva art. 7 din lege, evaluând, în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerinţa unei opere originale interesează şi aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea exploatării separate a unei contribuţii din cadrul operei colective este condiţionată de asimilarea contribuţiei personale cu o operă originală.
De asemenea, reţinându-se că, prin motivele de recurs, pârâta revendică pentru sine calitatea de titular al dreptului de autor (considerând că instanţa de apel a tranşat aspectul privind natura de opere grafice colective a celor două albume), urmează ca, în cadrul rejudecării, instanţa de apel să aprecieze dacă acest aspect este relevant în contextul analizei calităţii reclamantului de titular al aceluiaşi drept şi să procedeze în consecinţă, ţinând cont de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, respectiv de faptul că, prin această cerere, reclamantul nu a intenţionat desocotirea între coautor şi persoana care se pretinde titularul dreptului de autor, ci repararea prejudiciului cauzat de către un terţ prin folosirea fără drept a operei sale.
În rejudecarea apelului, instanța a reținut următoarele considerente:
Potrivit casetei tehnice a albumului I.R.I.S. 4 Motion, produs în 2003, cu privire la ilustrarea căruia reclamantul pretinde că deţine un drept de autor, conceptul grafic şi ilustraţia aparţin I.S., iar grafica aparţine I.S. şi D.G. (Z.R.).
În această situaţie, se prezumă, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 8/1996, că au calitatea de autori ai operei de creaţie intelectuală în cauză I.S. şi D.G. (Z.R.).
Răsturnarea prezumţiei şi afirmarea propriilor drepturi de autor de către reclamant nu poate fi făcută într-un cadru procesual care să nu cuprindă, în calitate de pârâţi, persoanele prezumate a fi titularii dreptului de autor conform art. 4 din Legea nr. 8/1996, respectiv I.S. şi Z.R.
În consecinţă, neputând fi înlăturată în cadrul procesual de faţă prezumţia instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996, se impune menţinerea soluţiei primei instanţe în sensul respingerii acţiunii datorită lipsei calităţii procesuale active.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar depăşi acest impediment formal, soluţia care s-ar impune ar fi aceeaşi, în considerarea naturii colective a creaţiei constând în coperta ilustrată a albumului „Colecţia de Aur I. 4 Motion”.
Această copertă, aşa cum rezultă din probele administrate, declaraţii de martori, menţiunile de pe copertă şi însăşi coperta, rezultatul, produsul creat, a presupus o sumă de contribuţii creative şi execuţionale constând, aşa cum arată şi intimata, într-o întrepătrundere de elemente grafice, culoare, mesaje ale membrilor formaţiei, organizate într-o anume dispunere pe suport, care formează un tot conceptual.
Concepţia şi direcţia acestui produs au aparţinut Z.R., care a impus executanţilor graficii implementarea ideii.
Chiar dacă s-ar admite că ilustraţiile de pe coperta I. - 4 Motion (imaginile prelucrate prin intermediul unui program de calculator de către reclamant) şi conceptul grafic ar putea fi delimitate de creaţia în întregul ei şi ar putea face obiectul unei exploatări separate, se remarcă faptul că nici măcar acestea (grafica, ilustraţiile şi conceptul grafic) nu sunt rezultatul efortului creator exclusiv al reclamantului, ci al unei contribuţii colective, implicând, alături de reclamant, pe reprezentanţii Z.R. (G.O. - D.G.), atât în concept, cât şi în prelucrarea ulterioară pentru copertă a ilustraţiilor executate de reclamant sub direcţia I.S.
Declaraţiile martorului M.S. confirmă colaborarea dintre G.O., graficianul Z.R. şi reclamant, faptul că logo-ul I. era realizat de G.O., acesta supraveghind şi prelucrând ilustraţiile efectuate de reclamant.
Declaraţiile martorului sunt confirmate de menţiunile coperţii (care atribuie realizarea grafică atât I.S. cât şi lui G.O. - D.G., ca angajat al Z.R.), dar şi de comparaţia ilustraţiilor din calculatorul reclamantului („codul sursă” al acestora) cu cele de pe copertă (spre ex., filele 65-67, 79-80 dosar fond şi filele 42-43 dosar fond).
Comparând imaginile „cod cursă” cu ilustraţia copertei albumului şi coroborând declaraţiile martorilor şi menţiunile coperţii privind autorii graficii acesteia, Curtea a reţinut că imaginile executate de reclamant prin intermediul unui software prin prelucrarea unor fotografii ale membrilor formaţiei au fost, la rândul lor, redimensionate, „retuşate” şi prelucrate în ceea ce priveşte coloritul, contrastul şi claritatea contururilor de către G.O., fără a se putea delimita, din produsul de creaţie final, o operă de sine-stătătoare a reclamantului.
În aceste condiţii, admiţând caracterul colectiv al operei grafice complexe constând în coperta albumului I.R.I.S. - 4 Motion, se impune a considera că, în lipsa unei convenţii contrare, titularul dreptului de autor este persoana din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată, respectiv Z.R., conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, sens în care, constatând lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, va fi respins apelul ca nefondat, în temeiul art. 296 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.B., criticând-o pentru următoarele motive:
1. Concluzia privind nerăsturnarea prezumţiei de la art. 4 din Legea nr. 8/1996 nu este motivată, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului relative la dreptul la un proces echitabil, cu referire la jurisprudenţa C.E.D.O.
Instanța de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în condiţiile în care nu s-a pronunţat cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6 sau art. 7 din Legea nr. 8/1996. Prin decizia de recurs se stabileşte obligaţia instanţei investită cu rejudecarea de a clarifica din punct de vedere faptic dacă în speţă este vorba despre o operă colectivă şi dacă opera reclamantului poate fi privită în mod autonom şi poate fi protejată.
Este insuficientă argumentarea potrivit căreia, în vederea constatării calităţii recurentului reclamant de titular al dreptului de autor, ar fi esenţială existenţa unui cadru procesual care să implice şi pretinşii co-titulari ai respectivului drept, I.S. şi D.G. (G.O. angajat al Z.R.).
2. S-a încălcat principiul disponibilităţii de instanţa de apel în condițiile în care recurentul reclamant s-a adresat instanţei de judecată în vederea constatării şi sancţionării folosirii fără drept de către SC R. SRL a conceptului grafic şi ilustraţiilor grafice pe care le-a realizat în anul 2003.
Principiul disponibilităţii presupune că părţile pot determina conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi al participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge, iar în aplicarea acestui principiu, instanţa este obligată să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În aceste condiții, aprecierea instanţei de apel potrivit căreia răsturnarea prezumţiei instituită de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 8/1996 nu se poate realiza în cadrul procesual stabilit de recurentul-reclamant odată cu introducerea cererii de chemare în judecată nu numai că este nemotivată, ci este şi nefondată față de problemele de drept cu care a fost investită în calea de atac şi, deopotrivă, potrivit deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Orice drepturi pe care le-ar fi avut prezumptiv Z.R., aceasta a cesionat către intimata-pârâtă ansamblul drepturilor de autor vizând trupa I. și nu ar mai avea astfel calitate procesuală pasivă într-o astfel de acţiune. Mai mult decât atât, Z.R. nu ar putea fi niciodată parte în acest litigiu în condiţiile în care, aşa cum rezultă inclusiv din probatoriul existent la dosarul cauzei, această societate este radiată şi dizolvată.
Cu privire la calitatea de autor a I.S. şi calitatea procesuală pasivă a acestuia de a fi parte în litigiul ce face obiectul prezentei cauze, instanţa de judecată a omis să reţină că martorul Iagamoş Răzvan Ioan pe care l-a propus, cu ocazia soluţionării apelului în primul ciclu procesual, a fost audiat dată fiind calitatea sa de administrator al companiei I.S. în perioada realizării conceptului grafic şi al ilustraţiilor a căror paternitate face obiectul litigiului dedus judecăţii (2003).
Cu detalierea declarației acestui martor, care relevă și colaborarea dintre I.S. şi recurentul-reclamant, se susține că rezultă caracterul original şi de sine stătător al operei recurentului-reclamant şi faptul că se bucură de protecţie din punct de vedere patrimonial şi moral în mod distinct în temeiul art. 7 din Legea nr. 8/1996. Ca o consecinţă, prezumţia instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996 a fost răsturnată.
3. S-au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4, 6 şi 7 din Legea nr. 8/1996 faţă de situaţia de fapt şi probatoriul administrat.
Art. 4 din Legea nr. 8/1996 instituie o prezumţie relativă cu privire la calitatea de autor al operei de creaţie intelectuală, care funcţionează până la producerea probei contrare, ce poate fi făcută prin orice mijloc de probă, întrucât realizarea operei este un fapt, nu un act juridic.
Calitatea de autor a operei în litigiu a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţiei, iar probele administrate în cauză o confirmă.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată.
Instanţa de apel a interpretat în mod greşit probatoriul administrat în cauză, neluând în considerare faptul că înscrisurile depuse la dosarul cauzei erau de natură a proba că recurentul-reclamant este autorul atât a conceptului grafic, cât şi al ilustraţiilor realizate în anul 2003. S-au detaliat în cadrul criticii aspecte privind probe administrate, care ar susţine critica formulată, făcându-se referire la înscrisurile ce reprezintă codul sursă, print screen-uri ale caracteristicilor tehnice ale documentelor, expertiza I.T. extrajudiciară administrată în faţa instanţei de apel, răspunsul la interogatoriul luat pârâtei intimate SC R. SRL, precum şi faptul că reclamantul este proprietarul computerului pe care au fost realizate ilustraţiile.
Opera grafică realizată de reclamant nu poate fi considerată a avea natura unei opere colective în sensul legii întrucât s-a ocupat exclusiv de realizarea ilustraţiilor în cadrul proiectului publicitar vizând trupa I. din anul 2003 (portretele membrilor trupei I. fiind rezultate ca urmare a desenării lor de către acesta prin folosirea unor programe de web design).
Astfel, ilustraţiile s-au realizat prin contribuţia sa creativă exclusivă, ca urmare a efortului său creator, urmat de etapa de execuţie, acesta fiind unicul răspunzător de crearea imaginilor a cărei paternitate se dispută în litigiu.
Ulterior derulării activităţii creatoare de către recurentul-reclamant şi realizării, pe această cale, a conceptului grafic, reprezentanţii Z.R. (D.G.), în speţă G.O., nu au avut o contribuţie efectivă în realizarea operei grafice. Activitatea acestuia din urmă a constat în simpla retuşare a ilustraţiei executate de către recurentul-reclamant, în privinţa contrastului, culorilor şi clarităţii contururilor, în acest sens, neputându-se reţine asumarea vreunui efort creator.
Mai mult decât atât, Z.R. nu poate fi considerată persoana din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată opera colectivă, cuvenindu-i-se astfel dreptul de autor, în sensul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Aceasta deoarece Z.R. nu a impus realizarea conceptului grafic în forma în care acesta a fost executat, recurentul-reclamant având deplină libertate în activitatea sa de creaţie a respectivelor ilustraţii, contrar motivării instanţei, care omite să analizeze declaraţia martorului Iagamoş.
În mod greşit instanţa de judecată a reţinut că ilustraţiile în litigiu au fost "prelucrate prin intermediul unui program de calculator de către reclamant", neobservând întregul raport de expertiză I.T. administrat în cauză care reflectă etapele de execuţie şi nici celelalte probe administrate în cauză.
Opera este rezultatul întregului său efort inspiraţional şi creator, prin desenarea portretelor cu ajutorul programelor de web design, la fel cum un pictor realizează portrete utilizând efort inspiraţional, creator şi uleiuri.
Din declaraţia martorului Iagamoş R.I. a rezultat că acesta s-a ocupat de predarea în format electronic a pachetului de ilustraţii realizat de recurentul - reclamant C.B. către casa de producţie Z.R. Ilustraţiile s-au regăsit pe coperta albumului produs în anul 2003 fără a suferi modificări.În plus, această teză se coroborează cu declaraţia martorului S.R.M. care a precizat că, urmare a primirii ilustraţiilor de la martorul Iagamoş, graficianul G.O. de la Z.R. s-a ocupat exclusiv de redimensionarea ilustraţiilor, neexistând vreo altă contribuţie grafică.
În aceste condiții, dreptul de autor asupra operei grafice îi aparţine în mod exclusiv reclamantului. În urma efortului său creator şi a activităţii sale de desenare a rezultat ilustraţia grafică vizată, iar o simplă retuşare a respectivei imagini de către o altă persoană nu poate conduce la calificarea caracterului colectiv al operei.
În concluzie, intimata-pârâtă SC R. SRL a adus atingere drepturilor de care se bucură recurentul-reclamant în temeiul calităţii sale de autor al operei grafice ca urmare a folosirii fără drept a ilustraţiilor pe care le-a realizat în anul 2003, prin modificare semnificativă a formatului şi compoziţiei.
În cauză a formulat întâmpinare intimata SC R. SRL, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei, cu susținerea legalității considerentelor acesteia.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed.
1. Nu s-au încălcat dispoziţiile art. 261 C. proC. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului relativ la dreptul la un proces echitabil, inclusiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, în ceea ce privește concluzia instanței de apel privind nerăsturnarea prezumţiei instituită de art. 4 din Legea nr. 8/1996, pentru a fi atrasă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, din considerentele deciziei de apel rezultă argumentele pentru care, cu referire la situația de fapt reținută şi depăşind aspectul vizând cadrul procesual, s-a constatat că, dată fiind natura colectivă a operei, nu s-a răsturnat prezumția instituită de art. 4 din lege.
Din perspectiva aceluiași motiv de recurs, instanța de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., cercetându-se cauza și prin prisma dispoziţiilor art. 6 sau art. 7 din Legea nr. 8/1996, astfel cum rezultă din motivarea deciziei.
S-au arătat argumentele pentru care în cauză se poate reține conceptul de operă colectivă - definită de art. 6 din lege, și s-a analizat contribuția recurentului reclamant, din perspectiva art. 7 din lege - aceasta din urmă, s-a reținut, pentru ipoteza în care s-ar admite că elementele revendicate de acesta ar putea fi delimitate de creația colectivă, în întregul ei.
În același context de analiză generat de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primită nici critica privind motivarea referitoare la cadrul procesual în care se poate discuta calitatea recurentului-reclamant de autor, date fiind cele reținute sub acest aspect prin decizia anterioară de recurs.
Astfel, s-a arătat în decizia anterioară că I.S. nu este parte în cauză şi nu rezultă din decizia de apel argumentele pentru care ar fi posibilă combaterea prezumţiei legale dedusă din art. 4 din lege într-un cadru procesual care nu îl include pe cel în favoarea căruia s-a constatat de instanța anterioară de apel că operează prezumţia şi nici nu s-a formulat un capăt de cerere cu acest obiect (aspect apreciat ca fiind corect relevat prin motivele de recurs).
2. Argumentele invocate în susținerea criticii referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii de către instanţa de apel nu pot fi reținute, din perspectiva aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., față de considerentele deciziei anterioare de recurs sub aspectul relevat - cum s-a arătat anterior.
Chiar dacă în privința intimatei pârâte s-ar putea reține transmiterea calității de la societatea Z.R., cum susține recurentul reclamant, cadrul procesual la care se face referire în decizia anterioară de recurs nu poate fi realizat prin audierea unui martor, indicat a fi administrator al I.S. în perioada realizării conceptului grafic şi al ilustraţiilor a căror paternitate face obiectul litigiului dedus judecăţii (2003).
Aceasta deoarece un cadru procesual legal constituit impune calitatea de parte în proces a celor din raportul juridic supus judecăţii - acesta fiind cel generat de prezumţia instituită de art. 4 din lege, care să fie citaţi în această calitate, pentru a li se garanta exercitarea tuturor drepturilor.
3. Cu toate că instanța de apel a făcut referire la cadrul procesual adecvat, pentru analizarea apărărilor formulate în răsturnarea prezumției instituite de art. 4 din lege, s-a mai arătat în decizie că și dacă s-ar depăși acest impediment, soluția care s-ar impune ar fi aceeași, în considerarea naturii colective a operei în discuție, în raport de care se fac verificări.
Plecând de la natura operei, ca fiind colectivă, pentru care nu s-a infirmat calitatea de autor instituită de prezumţia dată de art. 4 din lege, instanța de apel a cercetat cauza în lumina deciziei anterioare de recurs, prin care s-a confirmat concluzia din decizia de apel, sub aspectul faptului că legitimarea procesuală activă în cererea în pretenţii decurgând din încălcarea dreptului de autor este dată de statutul de titular al prerogativelor patrimoniale şi morale ale unui asemenea drept, şi nu în mod necesar de calitatea de autor.
Pârâta, a mai reţinut instanţa anterioară de recurs, nu a negat existenţa unei contribuţii a reclamantului, în calitate de colaborator (atras în proiect prin „subcontractarea” cu I.S., în termenii deciziei de apel), aceasta contestând calitatea reclamantului de titular al dreptului de autor și, mai mult, a pretins că reclamantul nu este autorul unei opere originale. Pârâta a susţinut că reclamantul, chiar dacă ar fi autorul ilustraţiilor de pe cele două albume, nu este autorul unei opere originale, în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece execuţia ilustraţiilor a implicat o operaţiune pur tehnică, folosindu-se fotografii preexistente ale membrilor formaţiei I., cu ajutorul unui software utilizat pentru editarea imaginilor digitale pe calculator, program ce este produs şi distribuit de A.S. şi urmându-se întrutotul indicaţiile grafice date de angajaţii Z.R.
Întrucât analiza acestui aspect este subsecventă celei privind stabilirea calităţii de titular al dreptului de autor în contextul operei colective, instanţa de recurs a subliniat că urmează ca instanţa de apel să cerceteze, cu ocazia rejudecării, în aceeaşi ordine, susţinerile recurentei din perspectiva art. 7 din lege, evaluând, în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerinţa unei opere originale interesează şi aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea exploatării separate a unei contribuţii din cadrul operei colective este condiţionată de asimilarea contribuţiei personale cu o operă originală.
Procedând la rejudecarea cauzei, în limitele trasate de instanţa anterioară de recurs, redate în extras anterior, instanța de apel a stabilit ca situație de fapt, ce nu poate fi reapreciată în actualul stadiu procesual față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. (văzând criticile aferente de recurs ce vizează probatoriul), că rezultatul, produsul creat a presupus o sumă de contribuţii creative şi execuţionale constând într-o întrepătrundere de elemente grafice, culoare, mesaje ale membrilor formaţiei, organizate într-o anume dispunere pe suport, care formează un tot conceptual.
S-a reținut astfel incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 8/1996, care prevede că e ste operă colectivă opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create (alin. (1)) și că în lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creat (alin. (2)).
În aplicarea acestor dispoziții legale s-a mai constatat că direcția şi concepția acestui produs - operă colectivă au aparţinut Z.R., care este astfel titularul dreptului de autor asupra operei colective. Iniţiativa la care se referă dispoziţiile art. 6 alin. (2) din lege vizează opera colectivă, aşa cum rezultă din norma legală.
Prin decizia anterioară de recurs s-a arătat că instanţa de apel, la rejudecare, va evalua, în măsura în care apreciază că este necesar, dacă cerinţa unei opere originale interesează şi aplicarea art. 6 din lege, în sensul dacă posibilitatea exploatării separate a unei contribuţii din cadrul operei colective este condiţionată de asimilarea contribuţiei personale cu o operă originală.
În acest context, în decizia de apel s-a analizat contribuţia reclamantului recurent la opera colectivă, din perspectiva art. 7 din Lege, constatându-se că și dacă s-ar admite că ilustraţiile şi conceptul grafic ar putea fi delimitate de creaţia în întregul ei şi ar putea face obiectul unei exploatări separate, acestea nu pot susţine o operă de sine-stătătoare a reclamantului, având în vedere şi faptul că, în primă fază, imaginile au fost executate de reclamant prin intermediul unui software, prin prelucrarea unor fotografii ale membrilor formaţiei.
În limitele criticilor formulate, în cadrul cărora se poate exercita controlul judiciar,concluzia instanței și sub acest aspect nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, astfel cum s-a mai arătat, întrucât judecata în fața acesteia este limitată la verificarea legalității și nu și a temeiniciei deciziei, date fiind dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
În concluzie, față de limitele de rejudecare a cauzei și criticile de recurs, astfel cum acestea au fost formulate, Înalta Curte constată că la situația de fapt reținută s-au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, puse în discuție prin cererea de recurs, nefiind atrasă incidența în cauză nici a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate motivele de recurs formulate, astfel cum acestea au fost susținute și în limitele în care au putut fi analizate din perspectiva art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.B. împotriva Deciziei nr. 508/A din data de 4 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1476/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 147/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
