ICCJ. Decizia nr. 143/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 143/2015
Dosar nr. 4430/83/2008*
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 36/ A din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul Statul român reprezentat de Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi de apelanta SC F.C. SA Satu Mare în contradictoriu cu intimata reclamantă R.I., intimaţii pârâţi Municipiul Satu Mare prin primar şi Farmacia G. Satu Mare, împotriva Sentinţei civile nr. 405/ D din 22 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire apelanta SC F.C. SA Satu Mare, solicitând admiterea acesteia şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii introductive, cu privire la restituirea în natură, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de revizuire SC F.C. SA Satu Mare a invocat faptul că la data de 28 aprilie 2014, urmare a unor cercetări asidue la Arhivele Naţionale i-a parvenit o serie de înscrisuri de natură a duce la concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală.
Documentele nou descoperite arată că farmacia exista într-adevăr în imobilul proprietatea lui F.S., I.T., R.E. şi P.T, soţia lui F.N., trecând ulterior în administrarea operativă a Oficiului Regional Farmaceutic Maramureş, deci nu funcţiona într-un spaţiu proprietatea familiei B.
Prin Decizia civilă nr. 346/ A din data de 18 septembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, având în vedere următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, motivele pentru care părţile pot uza de această procedură fiind strict şi limitativ prevăzute în art. 322 alin. (1) pct. 1-10 C. proc. civ.
Conform prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererile de revizuire se pot formula împotriva hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
A invocat revizuenta ca motiv al promovării cererii faptul că la data de 28 aprilie 2014, în urma unor cercetări asidue la Arhivele Naţionale, i-au parvenit o serie de înscrisuri în măsură a duce la concluzia că hotărârea instanţei este netemeinică şi nelegală.
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuirea hotărârii rămase definitive la instanţa de apel se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Una din condiţiile impuse de acest text legal imperativ este ca înscrisul doveditor la care se face referire şi de care partea înţelege să se servească în cadrul acestei proceduri să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii .
Printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, legiuitorul a avut în vedere însă nu orice situaţii, ci doar cele de forţă majoră şi care trebuie a fi dovedite.
În speţă nu este dovedită împrejurarea mai presus de voinţa părţii, câtă vreme pe parcursul litigiului, înregistrat la data de 20 noiembrie 2008 şi finalizat la data de 18 martie 2011, partea revizuentă avea posibilitatea de a depune diligenţe prin formularea unor cereri la Arhivele Naţionale şi să obţină informaţiile, actele ce se susţine că doar în anul 2014 a reuşit a le procura, iar în măsura în care nu i s-ar fi dat curs cererilor, putea solicita chiar sprijinul instanţelor.
Nu a dovedit revizuenta faptul că ar fi suferit arhivele în judeţul Satu Mare distrugeri dramatice cu ocazia inundaţiilor şi că în perioada în litigiu s-ar fi mutat sediul, că era imposibilă obţinerea unor înscrisuri, ori conform celor arătate mai sus, chiar şi în astfel de situaţii se putea apela la sprijinul instanţelor pentru a se emite adrese în acest sens iar cauza se putea amâna până în momentul comunicării. De altfel nu există vreun act din care să reiasă că s-ar fi iniţiat demersurile pentru obţinerea acestor înscrisuri în perioada în care s-a soluţionat litigiul.
Faţă de considerentele de mai sus, nefiind incidente dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa a respins cererea de revizuire, ca nefondată, menţinând decizia în întregime.
În baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată revizuenta să-i plătească intimatei R.J., 2.700 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta SC F.C. SA Satu Mare, criticând hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea cererii şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii introductive a reclamantei cu privire la capetele de cerere privind restituirea în natură.
În motivarea recursului, revizuenta a susţinut următoarele critici:
Nu se poate imputa revizuentei lipsa implicării active în cursul litigiului de retrocedare cu privire la obţinerea actelor care stau la baza cererii întrucât nu a avut posibilitatea obiectivă de a lua cunoştinţă de existenţa acestora.
Sub acest aspect, învederează că, în fapt, poziţia constantă a revizuentei pe parcursul judecării celor trei cicluri procesuale a fost de negare a dreptului de proprietate al reclamantei - intimate, cu atât mai mult cu cât dovada proprietăţii s-a făcut cu ajutorul unei adeverinţe emanând de la chiar unul dintre pârâţii din prezenta cauză.
Or, instanţele, greşit au acceptat o adresă neînscrisă în cartea funciară ca titlu valabil de proprietate tabulară în ciuda dispoziţiilor legale şi a practicii constante.
Revizuenta nu putea avea cunoştinţă de existenţa înscrisului care stă la baza revizuirii, la data procesului, şi nici nu a avut cunoştinţă de acesta până la data primirii acestuia de la Arhivele Naţionale.
Cu ocazia mutării arhivelor sătmărene au fost descoperite o serie de fotografii care atestă că la data emiterii adresei, în spaţiul efectiv retrocedat funcţiona o cramă de vinuri, nicidecum o farmacie, situaţie în urma căreia revizuenta a înţeles să efectueze cercetări asidue pentru clarificarea dreptului de proprietate pierdut.
Astfel, consideră că erau aplicabile pe deplin dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din două perspective: cea a reţinerii respectivului înscris de către Primăria Satu Mare şi imposibilitatea obiectivă de a-l procura până la data aflării ascunderii acestuia, precum şi elementele mai presus de voinţa părţilor generate de lipsa de organizare şi personal a arhivelor şi pagubele extrem de serioase pe care arhivele sătmărene le-au suferit cu ocazia inundaţiilor.
Recurenta revizuentă arată că scopul promovării cererii de revizuire este acela de a stabili adevărul şi de a se îndrepta o gravă eroare judiciară.
Subliniază că, în lipsa unei analize atente a fondului problemei din partea autorităţilor care au soluţionat dosarele de restituire a proprietăților conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că la momentul emiterii Decretului de naţionalizare nr. 134/1949 şi naţionalizării farmaciei nr. 7 aparţinând antecesorilor intimatei R.I., spaţiul în care îşi desfăşura activitatea farmacia aparţinea numitei B. E.
Documentele nou descoperite arată fără putinţă de tăgadă faptul că farmacia exista într-adevăr şi îşi desfăşura activitatea în imobilul care figurează pe numele proprietarilor imobiliari F.S., I.T., R.E. şi P.T., soţia lui F.N., ulterior trecând in administrarea operativă a Oficiului Regional Farmaceutic Maramureş.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce succed :
În sensul art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un înscris înfăţişat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Aşadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecăţii, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părţii adverse care l-a reţinut sau împrejurării mai presus de voinţa părţii care, de asemenea, a împiedicat administrarea.
Or, în prezenta pricină, se constată că nu este întrunită ipoteza precitatului text de lege şi nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte mult după finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situaţie, s-ar ajunge la repunerea în discuţie a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.
Partea era în situaţia de a-l putea procura şi înfăţişa în cadrul procedurii judiciare desfăşurate, în măsura în care îl considera relevant pentru obţinerea de consecinţe juridice.
Altminteri, prezentând un mijloc de probă nou - în sensul de înscris procurat ulterior judecăţii - şi pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea, părţile tind, de fapt, la nesocotirea autorităţii de lucru judecat a celor statuate irevocabil.
Or, funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.
În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepţionale, mai presus de voinţa sa, care au împiedicat-o să-l înfăţişeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică şi puterea de lucru judecat de care trebuia sa se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficienţă.
În speţa de faţă, litigiul a început la data de 20 noiembrie 2008 şi s-a finalizat la data de 28 martie 2011, iar cererea de eliberare a înscrisurilor noi s-a înregistrat la data de 11 aprilie 2014 primind răspuns la 28 aprilie 2014.
Aşa cum s-a arătat deja, admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi, dar şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii.
Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire.
Revizuenta nu a făcut dovada unei împrejurări de forţă majoră care s-o fi împiedicat să procure actele în timpul judecării procesului, atâta vreme căt timp 7 ani cât a durat litigiul, nu a depus vreo cerere la Arhivele Naţionale.
Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa în soluţionarea cererii de revizuire, revizuentă avea posibilitatea pe parcursul derulării procesului să depună diligenţe prin formularea unor cereri la Arhivele Naţionale şi să obţină informaţiile, actele ce se susţine că doar în anul 2014 a reuşit a le procura, iar în măsura în care nu i s-ar fi dat curs cererilor, putea solicita chiar sprijinul instanţelor.
Ipoteza referitoare la reţinerea înscrisului de partea potrivnică, reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocată pentru prima dată prin cererea de recurs, omisso medio- motiv pentru care nu va fi analizată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că s-a reţinut în mod corect în cauză că nu este incident art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru revizuirea unei hotărâri, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, în consecinţă.
Faţă de cererea intimatei reclamante R.I. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori se constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Înalta Curte constată că onorariul de 2.500 lei pretins de intimata reclamantă R.I. nu se justifică faţă de criteriul referitor la valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat, şi, văzând şi faptul că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată, va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi o va obliga pe recurenta revizuentă la plata sumei 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC F.C. SA Satu Mare împotriva Deciziei nr. 346/ A din data de 18 septembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta revizuentă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei către intimata reclamantă R.I., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1456/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 144/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
