ICCJ. Decizia nr. 1498/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1498/2015
Dosar nr. 259/40/2014
Şedinţa publică din 2 iunie 2015
Asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. 259/40 din 22 ianuarie 2014, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, în numele Statului Român a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 586 din 4 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 6111/40/2011 al Tribunalului Botoşani, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5, 7 C. proc. civ.
În argumentarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 586 din 4 aprilie 2013, Tribunalul Botoşani, a admis în parte cererea, a constatat că tatăl reclamantei S.A.I. a suferit o condamnare politică prin Sentinţa penală nr. 43 din 04 februarie 2013, dată în Dosarul nr. 57/1953 al Tribunalului Militar Iaşi, în baza Decretului nr. 190/1947; s-a constatat că tatălui reclamantei şi bunicii paterne li s-au aplicat măsuri administrative cu caracter politic de dislocare şi stabilire de domiciliu obligatoriu în judeţul Botoşani la 01 martie 1949, a fost obligat Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri materiale suma de 257.833,37 lei, reprezentând contravaloarea conacului confiscat, situat în sat Talpa, comuna Bârgăoani, judeţul Neamţ, fiind respinse ca nefondate celelalte cereri, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1348 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Suceava.
Prin Sentinţa civilă nr. 67/C din 30 ianuarie 2013 Tribunalul Neamţ, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 971 din 10 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău pronunţată în Dosarul nr. 2813/103/2012, a fost admisă în parte cererea formulată de S.E. şi S.I., în sensul că, s-a constatat caracterul politic al condamnării suferite de defunctul S.A., prin Sentinţa penală nr. 43 din 04 februarie 2013 a Tribunalului Militar Iaşi, pentru delictul de deţinere de armament şi muniţie aparţinând armatei, prevăzută şi pedepsită de art. 549 C.J.M., combinat cu art. 335 C. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de constatare caracter politic al măsurii dislocării şi stabilirii domiciliului obligatoriu în privinţa aceluiaşi autor, la data de 01 martie 1949 formulate de reclamantă şi intervenientă, a respins ca nefondată cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral formulate de reclamantă şi intervenientă accesorie în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În acest context, revizuenta a solicitat să se constate că cele două hotărâri sunt contradictorii şi că prima hotărâre judecătorească, respectiv Sentinţa civilă nr. 67/C din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Neamţ are autoritate de lucru judecat, context în care, Sentinţa civilă nr. 586/2013 a Tribunalului Botoşani este nelegală, astfel că cererea de revizuire este admisibilă, instanţa având posibilitatea, conform dispoziţiilor procedurale, să anuleze cea de-a doua hotărâre.
Prin Sentinţa civilă nr. 202 din 12 februarie 2014, Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 322 pct. 7 coroborat cu art. 323 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat cererea de revizuire în favoarea Curţii de Apel Bacău, unde cauza a fost înregistrată cu nr. 259/40/2014.
Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 1 din 2 februarie 2015 a respins excepţia nulităţii Hotărârii nr. 202/2014 pronunţată în Dosarul nr. 259/40/2014 al Tribunalului Botoşani, ca nefondată.
A disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în favoarea Tribunalului Botoşani.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă cu privire la cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar în temeiul art. 21 C. proc. civ., a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca regulator de competenţă.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost respinse ca nefondate, excepţia netimbrării cererii de revizuire, excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentei, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al revizuentei, respectiv, al consilierului juridic al acesteia, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor S.E. şi S.I.
A fost respinsă cererea de repunere în termenul de revizuire, ca nefondată, fiind admisă excepţia tardivităţii cererii de revizuire.
În consecinţă, a fost respinsă ca tardiv formulată, cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cerere îndreptată împotriva Sentinţei civile nr. 586 din 04 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6111/40/2011 al Tribunalului Botoşani.
Totodată, a fost obligată revizuenta să plătească intimatei S.G. suma de 1059, 60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport şi onorariu notarial.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., că este nefondată excepţia nulităţii Sentinţei civile nr. 202/2014, întrucât competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile evocate revine instanţei care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere, în speţă, Tribunalului Botoşani.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa a apreciat că excepţiile invocate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Privitor la excepţia netimbrării cererii de revizuire, instanţa a avut în vedere faptul că cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, republicată, sunt scutite de plata taxei de timbru, în considerarea principiului egalităţii de tratament juridic fiind scutite de la plata taxei judiciare de timbru şi cererile, în speţă, căile de atac, exercitate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, republicată, totodată reţinându-se şi dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentei s-a apreciat a fi nefondată, având în vedere faptul că revizuenta nu a acţionat în apărarea unui interes propriu, ci a Statului Român, reprezentat în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 republicată, de Ministerul Finanţelor Publice.
De asemenea, nefondată s-a apreciat şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român a însuşi Ministerului Finanţelor Publice, în absenţa unei împuterniciri exprese dată de acesta din urmă Ministerului Finanţelor Publice, întrucât calitatea de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, izvorăşte din însăşi Legea specială, în speţă Legea nr. 221/2009, republicată, prin art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (9).
Nefondată s-a constatat a fi şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al consilierului juridic al revizuentei, întrucât cererea de revizuire a fost promovată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - A.J.F.P. Botoşani, prin reprezentant legal - şef administraţie juridică - semnată de şeful biroului juridic şi consilierul juridic a cărei calitate se contestă în speţă, aceasta din urmă fiind mandat cu reprezentarea intereselor revizuentei conform mandatului de reprezentare din 27 ianuarie 2014, respectiv din 03 martie 2014, confirmată prin mandatele din 24 septembrie 2014 şi din 09 ianuarie 2015, anexate concluziilor scrise depuse la Curtea de Apel Bacău, care au fost emise de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iaşi - A.F.P.J. Botoşani, în considerarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013, art. 7 pct. 32 din H.G. nr. 250/2013, Circulara nr. 255797 din 25 octombrie 2013 a Ministerului Finanţelor Publice.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor S.E. şi S.I., excepţie invocată de aceasta din urmă, se constată că este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât părţile procesului, având ca obiect revizuirea unei hotărâri judecătoreşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu pot fi decât părţile litigiilor deduse judecăţii, soluţionate prin hotărârile a căror contrarietate se invocă.
Asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, s-a reţinut că, faţă de data comunicării Sentinţei civile nr. 586 din 04 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 6111/40/2011, respectiv data de 14 iunie 2013, cererea de revizuire promovată la data de 22 ianuarie 2014, apare ca fiind promovată cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi recurenta S.G.
Prin cererea de recurs formulată de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi în rejudecare admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, în sensul anulării Sentinţei nr. 586 din 04 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 6111/40/2011.
În susţinerea cererii de recurs, revizuentul arată că cererea de revizuire formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. este temeinică şi legală, sens în care solicită să se constate că în cauză există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri precum şi faptul că există înscrisuri doveditoare - Sentinţa nr. 67C din 30 ianuarie 2013 - reţinute de partea potrivnică, care dacă ar fi fost cunoscute ar fi dus la pronunţarea unei alte soluţii în Dosarul nr. 6111/40/2011.
În acest sens, se susţine că înscrisul reprezentat de Sentinţa civilă nr. 67C din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Neamţ a fost descoperit de revizuent, ca reprezentant al Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice conform mandatului, după pronunţarea hotărârii dată de Tribunalul Botoşani, ca instanţa de fond cât şi după pronunţarea recursului, respectiv la data de 21 ianuarie 2014, când A.J.F.P. Neamţ a comunicat prin fax acest înscris.
O altă critică a recurentului priveşte greşita respingere a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardiv formulată, precum şi cea de respingere a cererii de repunere în termenul de revizuire, având în vedere că aceasta este netemeinică, în condiţiile art. 103 C. proc. civ., întrucât se apreciază că decăderea nu operează în cauză, întrucât partea a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa, respectiv de a avea cunoştinţa de existenţa dosarului judecat de Tribunalul Neamţ.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la care a fost obligat revizuentul, acesta consideră că instanţa de recurs trebuie să dispună respingerea acestora ca netemeinice şi nelegale.
În acest sens, recurentul apreciază că nu sunt îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv că partea care le solicită, trebuie să fi câştigat în mod irevocabil procesul, ori cauza de faţă nu se încadrează în această situaţie.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta S.G., se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al revizuentei, respectiv a consilierului juridic L.M., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor S.I. şi S.E., excepţia lipsei de interes a Statului Român în promovarea revizuirii Sentinţei nr. 586 din 04 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Botoşani, în Dosarul nr. 6111/40/2011, şi pe cale de consecinţă, respingerea cererii de revizuire.
Recurenta a solicitat în cadrul motivelor de recurs, amendarea recurentului-revizuent, conform art. 108 C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credinţă a cererii de revizuire.
Prin întâmpinarea depusă la data de 22 mai 2015, recurentul-revizuent a solicitat respingerea recursului recurentei S.G. ca fiind nefondat.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de revizuentul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi de recurenta S.G. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani consideră că în mod greşit Curtea de Apel Bacău nu a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este temeinică şi legală, având în vedere existenţa unor înscrisuri doveditoare, respectiv Sentinţa nr. 67C din 30 ianuarie 2013, reţinute de partea potrivnică.
Această critică nu poate fi primită, întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, prin Sentinţa nr. 1 din 2 februarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în favoarea Tribunalului Botoşani. Mai mult decât atât, hotărârile pronunţate în cererile de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt supuse căii extraordinare de atac a recursului.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul apreciază că cerere de revizuire este admisibilă, având în vedere că în cauză existau hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Aceste susţineri sunt nefondate, în raport de soluţia pronunţată în hotărârea recurată, întrucât faţă de data comunicării Sentinţei civile nr. 586 din 04 aprilie 2013, respectiv 14 iunie 2013, cererea de revizuire formulată la data de 22 ianuarie 2014, apare ca fiind promovată cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Faţă de această situaţie, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, potrivit dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.
Astfel, susţinerea revizuentului, potrivit căruia, cererea de revizuire a fost introdusă pe rolul Tribunalului Botoşani abia la data de 22 ianuarie 2014 întrucât aceasta a luat cunoştinţă de Sentinţa civilă nr. 67/C/2013, pronunţată în Dosarul nr. 2813/103/2012 al Tribunalului Neamţ, sentinţă în raport de care se susţine contrarierate de hotărâri, abia la data de 21 ianuarie 2014, când aceasta i-a fost transmisă prin fax de către D.G.F.P. Neamţ, nu poate fi reţinută în cauză ca dată de început al termenului de revizuire.
Aceasta deoarece, în ambele cauze a figurat ca parte Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, căruia i s-au comunicat atât acţiunile cât şi hotărârile, conform filei 115 din Dosarul nr. 2813/103/2012 al Tribunalului Neamţ, respectiv fila 192 din Dosarul nr. 6111/40/2011 al Tribunalului Botoşani, calitatea de parte neputând fi confundată cu cea de mandatar al acestuia, conform împuternicirilor de reprezentare date MFP - D.G.F.P. Neamţ, respectiv D.G.F.P. Iaşi - A.N.A.F. - D.G.F.P. Botoşani.
În ceea ce priveşte critica referitoare la cheltuielile de judecată la care a fost obligat revizuentul, se constată că este nefondată, având în vedere că, în speţă au fost corect aplicate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată, iar această parte este chiar recurenta.
În raport de soluţia pronunţată asupra recursului revizuentului Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea recursului declarat de recurenta S.G., având în vedere că soluţia îi este favorabilă, iar în ceea ce priveşte solicitarea acesteia formulată în cadrul motivelor de recurs, privind amendarea recurentului-revizuent, conform art. 108 C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credinţă a cererii de revizuire, se constată că această dispoziţie legală nu este incidenţă în cauză.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile declarate de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi de recurenta S.G. împotriva Sentinţei nr. 1 din 2 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de revizuentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani şi de recurenta S.G. împotriva Sentinţei nr. 1 din 2 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1497/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 321/2015. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
