ICCJ. Decizia nr. 321/2015. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 321/2015

Dosar nr. 1787/105/2014

Şedinţa publică din 29 ianuarie 2015

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1087 din 18 aprilie 2014, Tribunalul Prahova a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire invocată din oficiu de instanţă şi a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M.T.S. SA, prin SC A.S.P.M.T.S. SA.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, deşi, revizuenta a invocat ca temei de drept dispoziţiile N.C.P.C., în cauză sunt aplicabile dispoziţiile codului de procedură civilă vechi, având în vedere că s-a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate sub imperiul C, proc, civ, vechi.

Astfel, potrivit Titlului II Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare, cap. 1, art. 3 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. per a contrario, pentru procesele şi executările începute înainte de intrarea în vigoare a N.C.P.C. se aplică dispoziţiile C. proc. civ. din anul 1865.

Dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de revizuentă, prevăd că, dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puţi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere se poate cere revizuirea hotărârii.

De asemenea se poate cere revizuirea unei hotărâri, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

În conformitate cu disp.art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive, iar dacă hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, termenul curge de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.

Astfel, s-a constatat că sentinţa civilă nr. 12 din 13 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg. Secuiesc a fost comunicată revizuentei la data de 28 ianuarie 2011, după cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare aflat la fila 92 Dosar nr. 1939/322/2010 al Judecătoriei Târgului Secuiesc, dată de la care în termen de o lună aceasta avea obligaţia să formuleze cerere de revizuire.

De asemenea, sentinţa penală nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina a fost pronunţată la 30 martie 2006 or, potrivit disp.art. 324 termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire curge la pronunţarea hotărârii.

Dispoziţiile art. 101 C. proc. civ. prevăd că termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când a început.

Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În speţă, revizuenta a formulat cerere de revizuire la data de 26 februarie 2012, aşa cum reiese din dovada privind ştampila aplicată pe plicul cu care a fost înaintată cererea de revizuire la instanţă, fiind depăşit cu mult termenul prevăzut în mod imperativ pentru formularea cererii de revizuire.

Împotriva sentinţei tribunalului, revizuenta a formulat în termen legal recurs (calificat de instanţă ca apel).

Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepţiile lipsei calităţii procesuale de folosinţă a revizuentei şi în consecinţă lipsa calităţii procesuale active şi excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a acesteia, excepţia netimbrării cererii şi excepţia nemotivării în drept a acţiunii. Pe fond, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 1017 pronunţată la 7 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins excepţiile invocate de intimată prin întâmpinare şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentă, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii de reprezentant a asociaţiei - revizuente, Curtea a reţinut că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 282 raportat la art. 298 C. proc. civ., nu pot formula apel sau, după caz recurs, împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă, decât părţile din proces.

În cauză, revizuenta are legitimare procesuală activă în apel deoarece aceasta a învestit instanţa fondului cu soluţionarea cererii de revizuire finalizată cu sentinţa care face obiectul prezentului apel şi în care evident a figurat ca parte în proces.

Întrucât apelanta-revizuentă a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru datorată exercitării prezentei căi de atac, respectiv de 5 lei taxă judiciară şi 0,15 lei timbru judiciar, Curtea a apreciat nu se mai impune punerea în discuţie a sancţiunii anulării cererii ca netimbrată.

Nu a putut fi primită nici excepţia nemotivării în drept a cererii, din cuprinsul motivelor de apel formulate rezultând cu evidenţă faptul că se critică hotărârea primei instanţe sub aspectul respingerii greşite ca tardivă a cererii de revizuire.

În plus, în considerarea disp.art. 292 (2) C. proc. civ., chiar în situaţia în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului nu cuprinde mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa fondului a fost învestită de revizuentă cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe disp.art. 509 alin. (1) pct. 7 teza finală rap. la pct. 8 din N.C.P.C., temeiul de drept invocat fiind însă stabilit de instanţă în raport cu obiectul cererii, având în vedere faptul că se solicită revizuirea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate sub imperiul C. proc. civ. de la 1865 în art. 322 din acest cod.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 324 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă a reţinut corect că acţiunea pendinte a fost promovată cu depăşirea termenului imperativ înscris în textul legal citat avându-se în vedere, pe de o parte faptul că sentinţa civilă nr. 12 din 13 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc a fost comunicată revizuentei la data de 28 ianuarie 2011, iar pe de altă parte, sentinţa penală nr. 232 a fost pronunţată de Judecătoria Câmpina la data de 30 martie 2006.

Or, raportând aceste date la momentul în care revizuenta a formulat cererea - 26 februarie 2012 (dovada ştampilei aplicate pe plicul cu care s-a înaintat la instanţă), prima instanţă a procedat corect invocând din oficiu excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi admiţând-o ca atare.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs revizuenta SC M.T.S. SA prin SC A.S.P.M.T.S. SA, formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 5 teza finală C. proc. civ., care prevăd un termen de 6 luni pentru formularea cererii de revizuire în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, termen care curge de la data dobândirii capacităţii

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, după rejudecarea fondului, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 28 ianuarie 2015, intimata a invocat excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii de reprezentant al recurentei, precum şi excepţia netimbrării cererii.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuenta a invocat ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 322 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., soluţia ambelor instanţe de fond fiind de respingere a acesteia, ca tardiv formulată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la comunicarea hotărârii definitive, iar dacă hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., termenul curge de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacităţii; în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.

În cauză, aşa cum au reţinut instanţele de fond, sentinţa civilă nr. 12 din 13 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg. Secuiesc a fost comunicată revizuentei la data de 28 ianuarie 2011, dată de la care în termen de o lună aceasta avea obligaţia să formuleze cerere de revizuire.

De asemenea, sentinţa penală nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina a fost pronunţată la 30 martie 2006, iar potrivit dispoziţiilor art. 324 C. proc. civ., termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire curge la pronunţarea hotărârii.

Aşa fiind, întrucât cererea de revizuire a fost formulată la data de 26 februarie 2012, în mod corect a fost respinsă ca tardivă.

Conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".

Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, în afară de cazul când partea solicită repunerea în termen, ceea ce revizuenta nu a făcut.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei, în sensul că instanţa ar fi trebuit să ţină seama de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 5 teza finală C. proc. civ., care prevăd un termen de 6 luni pentru formularea cererii de revizuire în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu. Aceasta întrucât, recurenta a dobândit personalitate juridică în momentul înregistrării sale la Judecătoria Tg. Secuiesc, astfel că deţine capacitate procesuală de exerciţiu.

Faţă de soluţia pronunţată cu privire la cererea de revizuire, aceea de respingere a acesteia ca tardiv formulată, nu se mai impune analizarea excepţiilor invocate de intimată prin întâmpinare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A.S.P.M.T.S. SA împotriva Deciziei nr. 1017 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 321/2015. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Recurs