ICCJ. Decizia nr. 15/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 15/2015
Dosar nr. 1116/93/2013
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2015
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul J.B. a chemat în judecată pe pârâta SC R.R. SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daune materiale şi morale, cerere precizată ulterior în sensul că temeiul acţiunii îl constituie răspunderea civilă delictuală, iar suma solicitată este compusă din 140.000 euro daune morale şi 10.000 euro daune materiale.
Pârâta SC R.R. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării acţiunii, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, pârâta SC R.R. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a SC G. SRL solicitând, în eventualitatea admiterii acţiunii principale, admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea acestei societăţi la plata către pârâtă a sumelor de bani solicitate de reclamant.
În şedinţa publică din 27 august 2013 Tribunalul Ilfov a dispus unirea cu fondul a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, apreciind că pentru soluţionarea acesteia este necesară administrarea aceloraşi probe ca pentru soluţionarea în fond a cauzei.
La acelaşi termen pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie şi împotriva SC C.A. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 3955 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.R. SRL ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea principală şi a obligat pârâta SC R.R. SRL la plata către reclamantul J.B. a următoarelor sume: 4.983,23 lei despăgubiri materiale, 6.000 lei daune morale şi 5.363,48 lei cheltuieli de judecată. De asemenea, tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC R.R. SRL în contradictoriu cu chematele în garanţie SC G. SRL şi SC C.A. SRL, formându-se un nou dosar şi acordând termen de judecată la 25 februarie 2014.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC R.R. SRL, că aceasta este neîntemeiată deoarece, din probele administrate în cauză, rezultă că produsele achiziţionate, consumate de reclamant şi supuse analizei de specialitate, sunt comercializate de pârâtă în magazinele P., existând identitate între pârâtă şi persoana juridică ce poate fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe fondul cererii, prima instanţă a reţinut că la data de 27 septembrie 2011, reclamantul a cumpărat două tipuri de produse de la magazinul P. din localitatea Motru, aflat în administrarea pârâtei, respectiv şuncă din piept de pui şi crenvurşti de pasăre, pe care Ie-a consumat în aceeaşi zi, prezentând ulterior o stare deteriorată a sănătăţii.
În baza probatoriului administrat în cauză, respectiv, acte medicale, buletine de analiză ale produselor consumate, proba testimonială, s-a reţinut că în compoziţia produselor consemnată pe etichetă nu s-a menţionat că acestea conţineau şi carne de porc iar reclamantul fiind membru al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, convingerile religioase ale acestuia impun interdicţia de a consuma carne de porc. De asemenea, s-a reţinut că prin actele medicale s-a dovedit că reclamantului i-a fost afectată starea de sănătate, consumul produselor care conţineau inclusiv grăsime animală provenită de la porc producându-i vărsături, diaree, dureri de stomac şi erupţii cutanate, dar şi suferinţe psihice determinate de lezarea conştiinţei religioase.
Faţă de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., art. 3, art. 7, art. 18 şi art. 19 din O.G. nr. 21/1992, şi în raport de probele administrate, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei în sensul existenţei faptei acesteia de a comercializa produse fără indicaţii corecte în ceea ce priveşte compoziţia şi fără a informa consumatorul despre conţinutul real al produselor, existenţei prejudiciului produs reclamantului, ce constă în afectarea stării de sănătate fizică şi psihică, precum şi existenţei legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în condiţiile în care problemele de sănătate au apărut după consumul produselor alimentare cumpărate din magazinul pârâtei.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, prima instanţă a reţinut un prejudiciu material constând în cheltuielile efectuate pentru investigaţii şi tratamente medicale, pentru analizele de laborator, precum şi cheltuielile de transport în sumă de 4.983 lei.
Referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, au fost avute în vedere suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită, precum şi toate consecinţele acesteia, precum şi principiul echităţii.
Raportat la toate datele cauzei, prima instanţă a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 6.000 lei, sumă ce a fost apreciată ca fiind rezonabilă şi echitabilă şi satisfăcând cerinţele justei şi integralei reparaţii a prejudiciului cauzat, precum şi pe cel al proporţionalităţii despăgubirilor cu prejudiciul încercat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.363,48 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtă, apreciind că se impune completarea probatoriului în cauză, prima instanţă a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă şi formarea unui nou dosar.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, care prin Decizia civilă nr. 376 din 16 mai 2014, a respins apelurile reclamantului şi pârâtei, ca nefondate.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că prin apelul formulat de reclamantul J.B., s-a criticat doar cuantumul daunelor acordate de prima instanţă, în timp ce prin apelul formulat de pârâta SC R.R. SRL a fost criticată hotărârea în întregime.
Aşadar, analizând prima critică invocată de pârâtă, prin care s-a susţinut greşita respingere de către prima instanţă a cererii de efectuare a unor adrese către instituţiile medicale din Germania şi către Institutul Fresenius din Freiburg, Germania, pentru a se comunica condiţiile în care au fost efectuate analizele produsului, aparatura folosită, starea probei ce a fost analizată, dacă aparatura utilizată la analizarea probelor este admisă de legislaţia în vigoare şi dacă are verificările metrologice corespunzătoare, s-a apreciat că neîncuviinţarea unei probe solicitată de parte, probă ce a fost respinsă pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă din 10 decembrie 2013, nu reprezintă o încălcare a dreptului pârâtei la apărare, având în vedere că exercitarea de către instanţa de judecată a atributelor conferite de lege, inclusiv a dreptului de a aprecia asupra utilităţii şi necesităţii administrării unor probe, conform art. 167 C. proc. civ., nu echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare al părţii căreia i se resping solicitările de probatorii.
S-a mai reţinut că această cerere de efectuare a adreselor către instituţiile din Germania a fost reiterată de pârâtă şi în apel, ea fiind respinsă pentru considerentele arătate prin încheierea de şedinţă din 06 mai 2014, apreciindu-se că proba solicitată nu este utilă cauzei.
Nu a fost primită nici critica referitoare la greşita disjungere a cererii de chemare în garanţie având în vedere că art. 63 alin. (2) C. proc. civ. dă această posibilitate instanţei de judecată, dacă apreciază că judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie iar din considerentele hotărârii primei instanţe rezultă că tribunalul a apreciat că se impunea completarea probatoriului pe cererea de chemare în garanţie, astfel că aplicarea dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. civ. s-a făcut în mod corect şi legal, fiind în situaţia de excepţie reglementată de acest text de lege.
Susţinerile pârâtei potrivit cărora omisiunea instanţei de a nu soluţiona cererea de chemare în garanţie echivalează cu soluţionarea procesului fără a intra în cercetarea fondului nu au fost primite deoarece, pe de o parte prima instanţă nu a omis să soluţioneze cererea de chemare în garanţie, ci a disjuns-o, iar pe de altă parte această disjungere nu echivalează cu necercetarea fondului acţiunii principale.
În ceea ce priveşte criticile formulate de pârâtă pe soluţia dată excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, s-a constatat că şi acestea sunt nefondate.
S-a reţinut că deşi pârâta susţine excepţia prin raportare la faptul că produsele invocate de reclamant ca neconforme nu sunt fabricate şi etichetate de ea, astfel că nu poate fi răspunzătoare pentru pretinsa declarare necorespunzătoare a conţinutului şi nici pentru o eventuală calitate îndoielnică a produsului, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 240/2004, art. 23 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, şi împrejurarea că produsele reclamate de reclamant ca fiind cu defecte deoarece nu cuprind informaţii exacte în modul lor de prezentare poartă pe etichetă doar numele pârâtei şi marca magazinului P. (lanţ de magazine german deţinut de SC R.R. SRL, prin care pârâta îşi desfăşoară activitatea, aspect necontestat de aceasta), s-a apreciat că în cauză există identitate între persoana pârâtei şi cea a persoanei despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, s-a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., şi analizând critica referitoare la faptul că în mod greşit tribunalul a reţinut săvârşirea faptei ilicite primind ca şi unică probă analizele de la Institutul Fresenius, Germania, instanţa de apel a constatat că raţionamentul primei instanţe nu a avut în vedere la verificarea îndeplinirii acestei condiţii a răspunderii civile delictuale doar rezultatul analizelor din Germania, ci a avut în vedere actele medicale din dosar, inclusiv buletinul de analiză eliberat la data de 07 octombrie 2013 de L.S.V.S.A. Gorj.
Susţinerile pârâtei referitoare la lipsa unor relaţii de la institutul din Germania în legătură cu condiţiile efectuării analizei şi cu aparatele folosite pentru efectuarea acestora s-a apreciat că nu prezintă relevanţă în cauză atâta timp cât acestea întăresc concluziile laboratorului din România.
În ceea ce priveşte împrejurarea că în documentele emise de Institutul Fresenius nu se menţionează că produsele analizate au fost achiziţionate de la societatea pârâtă, s-a apreciat a nu conduce la concluzia neîndeplinirii condiţiei existenţei unei fapte ilicite, având în vedere că în cuprinsul acestora se menţionează denumirea produsului, existând o fotocopie a etichetelor ce poartă acelaşi număr cu buletinul de analiză, etichete potrivit cărora produsele au fost comercializate de pârâta SC R.R. SRL prin magazinul propriu, aceste date coroborate fiind suficiente pentru a dovedi că produsele expertizate de Institutul Fresenius sunt produse marca proprie, comercializate doar de către pârâtă.
S-a constatat astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă existenţa faptei ilicite a pârâtei de a comercializa şuncă de pui ce conţinea şi carne de porc, iar susţinerile pârâtei potrivit cărora nu există fapta sa ilicită deoarece ea are calitatea de distribuitor şi nu de producător, au fost înlăturate având în vedere dispoziţiile legale reţinute la analizarea criticilor referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, dispoziţii potrivit cărora pârâta are calitatea de producător ca urmare a înscrierii pe respectivele produse a mărcii sale proprii.
Au fost considerate a fi neîntemeiate şi criticile pârâtei referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţei unui prejudiciu, având în vedere că reclamantul a invocat şi dovedit atât producerea unui prejudiciu de natură medicală (prin starea de rău cauzată de ingestia cărnii de porc cu care organismul său nu este obişnuit), cât şi producerea unui prejudiciu de natură religioasă.
Prejudiciul de ordin medical a fost dovedit de către reclamant prin actele medicale depuse şi declaraţia martorului audiat în cauză.
În ceea ce priveşte prejudiciul de ordin religios invocat de reclamant, s-a apreciat că acesta rezultă tocmai din consumarea cărnii de porc de către acesta fără intenţie, fiind astfel încălcată o normă religioasă specifică cultului din care face parte reclamantul.
Referitor la criticile formulate de pârâtă sub aspectul legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, s-a constatat că şi acestea sunt nefondate, apreciindu-se că fapta ilicită a pârâtei, de a comercializa şuncă din piept de pui pe a cărei etichetă nu era menţionat că are în compoziţie şi carne de porc, a provocat reclamantului prejudiciul de ordin medical şi religios reţinut.
S-au constatat a fi nefondate şi criticile pârâtei referitoare la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi în care a fost avut în vedere nu numai modul în care au fost afectate relaţiile sociale şi de familie ale reclamantului ci şi impactul emoţional important al ingestiei unor produse animale interzise prin credinţa religioasă.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale, acesta nu a făcut obiect de critică, astfel că nu a fost analizat de către instanţă.
Prin urmare, s-a constatat că suma de 6.000 lei acordată cu titlu de daune morale nu apare ca fiind disproporţionat de mare faţă de prejudiciul pe care îl acoperă.
Ultima categorie de critici invocate de pârâtă au vizat cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată, susţinând că suma de 5.363 lei este nepotrivit de mare raportat la munca depusă de avocat, dar şi la faptul că reclamantului i s-a admis doar în parte acţiunea iar sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că dovada cheltuielilor s-a făcut cu documentele justificative aflate în plicul de la fila 187, plic ce conţine mai multe înscrisuri referitoare la onorariul de avocat (3.000 lei), şi pentru alte cheltuieli (ex: de transport).
Având în vedere componenţa cheltuielilor de judecată, gradul de complexitate a cauzei şi durata procesului, s-au apreciat ca nefondate criticile pârâtei sub acest aspect, cheltuielile de judecată nefiind exagerat de mari astfel încât să justifice o aplicare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamantul J.B., instanţa de apel a reţinut că acesta priveşte doar cuantumul daunelor morale acordate deşi la finalul declaraţiei de recurs, calificat ca şi apel, s-a solicitat majorarea şi a cuantumului daunelor materiale, însă în tot cuprinsul motivării căii de atac nu s-a adus nicio critică acestui cuantum şi nu s-a arătat în raport de care probatoriu ar trebui majorate aceste despăgubiri.
Prin urmare, nefiind formulate critici pe acest aspect, nu s-a mai procedat la analiza modalităţii de soluţionare a capătului de cerere referitor la acordarea daunelor materiale.
În ceea ce priveşte criticile formulate de reclamant sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, s-a reţinut că reclamantul a susţinut că valoarea acestora este prea mică şi a invocat faptul că prima instanţă nu a ţinut cont, în aprecierea cuantumului acestora de încălcarea preceptelor morale şi religioase, încălcarea legislaţiei interne, încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor prevăzute de C.E.D.O. şi D.U.D.O.
În legătură cu aceste susţineri, instanţa de apel a reţinut că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale este la aprecierea instanţei de judecată, niciuna dintre dispoziţiile legale cuprinse în normele interne, în Constituţia României, în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sau în D.U.D.O. nestabilind valori ale prejudiciilor morale ce ar trebui acordate de instanţă, sau criterii obligatorii de apreciere în acest sens, astfel că nu se poate vorbi de o nerespectare a acestora prin raportare la valoarea daunelor morale acordate.
S-a mai reţinut că prima instanţă a constatat încălcarea preceptelor religioase de către reclamant prin ingestia involuntară de carne de porc şi nerespectarea legislaţiei interne de către pârâtă prin comercializarea unui produs etichetat în mod necorespunzător, astfel că implicit s-a reţinut o încălcare a libertăţii religioase, libertate ce este reglementată atât în Constituţia României, cât şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în D.U.D.O.
Cuantumul daunelor morale a fost stabilit de către prima instanţă prin raportare la circumstanţele cauzei, atât reale cât şi personale şi s-a apreciat astfel că valoarea stabilită de 6.000 lei îndeplineşte criteriile de rezonabilitate şi echitate, satisfăcând cerinţele justei şi integralei reparaţii a prejudiciului cauzat.
S-a mai reţinut că majorarea cuantumului daunelor morale a fost solicitată de reclamant prin raportare doar la prejudiciul de ordin religios, iar din această perspectivă, deşi reclamantul a invocat faptul că ar fi fost suspus oprobiului comunităţii religioase din care provine, nu s-a făcut nicio probă în acest sens, iar instanţa nu a reţinut acest aspect în cuantificarea daunelor morale.
Împotriva Deciziei civile nr. 376 din 16 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au declarat recurs atât reclamantul J.B., cât şi pârâta SC R.R. SRL.
Recursul reclamantului J.B.:
Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul acordării daunelor materiale şi morale potrivit acţiunii formulate.
În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că deşi în apel a criticat hotărârea primei instanţe atât sub aspectul daunelor materiale cât şi morale, motivarea instanţei de apel vizează numai motivele de apel formulate de pârâtă.
A arătat recurentul că a depus la dosar pentru a dovedi cuantumul daunelor materiale chitanţe cu privire la achiziţionarea de medicamente, cheltuieli cu privire la combustibilul consumat, cazarea la hotel, suma ridicându-se la 4.983 lei, plus onorariul de avocat, iar instanţa a acordat doar 5.363,68 lei.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, s-a arătat că pârâta a încălcat preceptele morale şi religioase, legislaţia internă, drepturile constituţionale şi drepturile prevăzute de C.E.D.O. De asemenea, a arătat recurentul că aparţine Cultului Adventist de Ziua a Şaptea, a dovedit cu acte că a suferit atât fizic, cât şi psihic, şi apreciază că suma acordată este foarte mică raportată la suferinţele fizice şi morale.
Recursul pârâtei SC R.R. SRL:
Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive motivat de împrejurarea că nu ea este producătoarea mezelurilor incriminate ci SC G. SRL şi SC C. SRL.
A mai susţinut recurenta că instanţa a reţinut în mod eronat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi a apreciat greşit cuantumul daunelor morale.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a arătat recurenta că nu există identitate între persoana sa şi cea a despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic, întrucât produsele consumate de către reclamant nu sunt fabricate de către ea, ci de către chemaţii în garanţie şi câtă vreme nu produce şi etichetează aceste produse nu poate fi răspunzătoare pentru pretinsa declarare necorespunzătoare a conţinutului şi nici pentru o eventuală calitate îndoielnică a produsului.
A mai susţinut recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 240/2004, şi totodată a subliniat că nu are calitatea de producător ci doar de distribuitor, motiv pentru care soluţia de respingere a excepţiei este nefondată.
În continuare a arătat recurenta că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale având în vedere că nu s-a făcut dovada existenţei faptei ilicite deoarece, în opinia sa, din buletinul de analiză eliberat de laboratorul sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor Gorj reiese conţinutul de grăsime al produselor, nu şi conţinutul de carne de porc.
A mai susţinut recurenta că în mod eronat instanţa a apreciat că produsele analizate au fost achiziţionate de la magazinul său, iar faptul că produsele erau marca sa proprie şi prezentarea unor etichete şi a unor bonuri fiscale nu poate fi reţinută de către instanţă ca făcând dovada absolută că aceste produse au fost achiziţionate dintr-un magazin P.M.
În ceea ce priveşte dovedirea existenţei prejudiciului de către reclamant, a susţinut recurenta că deşi s-a apreciat a fi îndeplinită condiţia existenţei prejudiciului prin biletul de ieşire din spital - scrisoarea medicală din 06 octombrie 2011, instanţa nu a luat în considerare faptul că din probatoriu nu reiese că acea afecţiune ar fi rezultat în urma consumului de produse achiziţionate dintr-un magazin P.M.
Referitor la legătura de cauzalitate, a arătat recurenta că nu s-a probat în nici un fel că pretinsele afecţiuni medicale ale reclamantului sunt rezultatul exclusiv al consumării produselor comercializate de ea.
Totodată, a arătat recurenta că deşi a contestat adeverinţele medicale şi celelalte acte emise de către institutul Fresenius şi a solicitat atât în cadrul judecării fondului, cât şi în apel, emiterea unor adrese prin care instituţiile din Germania să comunice condiţiile în care s-au efectuat analizele produselor, această probă a fost respinsă, încălcându-i-se dreptul la apărare.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, a susţinut recurenta că instanţa a făcut o aplicare greşită a principiului echităţii, în opinia sa, consumul acestor produse nefiind de natură a-i afecta reclamantului viata de familie, prietenii, etc.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta a arătat că este exagerat şi se impune a fi cenzurat potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate invocate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului J.B., este de observat că deşi, prin memoriul de recurs depus la dosar, acesta a indicat motivele de nelegalitate, cărora înţelege să-şi subsumeze criticile, ca fiind cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte verificând susţinerile părţii prin raportare la motivele de nelegalitate menţionate constată că acestea nu pot fi încadrate decât în pct. 7 al art. 304 acelaşi cod, din perspectiva criticii referitoare la nemotivarea susţinerilor referitoare la cuantumul daunelor acordate.
Astfel, punctul 7 al art. 304 C. proc. civ., reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situaţia în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aspecte care în mod cert nu pot fi reţinute în ceea ce priveşte decizia recurată.
Din această perspectivă, se constată că recurentul-reclamant a susţinut că deşi a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul cuantumului daunelor morale şi materiale acordate, motivarea instanţei de apel vizează doar motivele invocate de către pârâtă.
Examinând decizia recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., se constată că susţinerea recurentului este nefondată, având în vedere că argumentele instanţei de apel referitoare la criticile reclamantului sunt dezvoltate punctual (filele 95/96 dosar apel), fiind expuse pe larg motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Mai mult, considerentele deciziei atacate fac referire la faptul că deşi toate criticile formulate prin cererea de apel de către reclamant vizează cuantumul daunelor morale, în final, acesta a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor materiale şi morale, fără a dezvolta însă critici pe aspectul daunelor materiale, astfel încât, în mod corect, în limitele devoluţiunii, s-a apreciat că nu se impune analiza cuantumului daunelor materiale.
În raport de pretinsa incidenţă în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant s-a mărginit la a indica dispoziţiile legale menţionate, fără a dezvolta argumente de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivului invocat.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurentul-reclamant a formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce ţin de administrarea şi aprecierea probelor şi de stabilirea situaţiei de fapt, aspecte ce nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. Cu alte cuvinte, deşi s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate, recurentul tinde la reanalizarea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel cu privire la cuantumul daunelor acordate, însă situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de reclamant nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună modificarea soluţiei adoptate.
Recursul pârâtei SC R.R. SRL Stefănestii de Jos
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când „instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ."
Pentru examinarea acestui motiv trebuie reţinut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere reglementarea de drept comun a nulităţilor procedurale cu ipotezele sale, respectiv îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale sau îndeplinirea actului de către un funcţionar necompetent.
În speţă, deşi a invocat acest motiv de nelegalitate, se constată că recurenta a criticat modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi măsura de disjungere a cererii de chemare în garanţie, însă din perspectiva cerinţelor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se poate constata că susţinerile recurentei nu se încadrează în niciuna din ipotezele textului legal evocat.
Referitor la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a dezvoltat o serie de critici referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, condiţiile răspunderii delictuale, precum şi cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la modalitatea de interpretare şi apreciere a probatoriului administrat în cauză.
Fără a relua aspectele reţinute anterior referitoare la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., se constată că deşi se prevalează de dispoziţiile legale menţionate, recurenta nu dezvoltă niciun argument ce ar putea fi încadrat în acest motiv de recurs, în sensul de a arăta sub ce aspect hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a formulat o serie de critici, enunţate anterior, critici ce vizează elemente ce ţin de administrarea şi aprecierea probelor şi de stabilirea situaţiei de fapt, aspecte ce nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. în atare situaţie, criticile amintite nu vor fi analizate având în vedere că instanţa de recurs este ţinută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în condiţiile în care pct. 10 şi 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub aspectul temeiniciei, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 şi respectiv O.U.G. nr. 138/2000.
Singura critică ce ar putea face obiectul analizei instanţei de recurs, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., o constituie interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) acelaşi cod de către instanţa de apel.
Din această perspectivă, cu precizarea că instanţa de recurs nu poate aprecia asupra muncii avocatului în fazele anterioare, fiind o chestiune de netemeinicie, se constată că soluţia dată cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, s-a raportat atât la dovezile administrate, cât şi la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea sau aplicarea greşită a legii pentru a atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile reclamantului şi pârâtei vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul J.B. şi de pârâta SC R.R. SRL Ştefăneştii de Jos împotriva Deciziei civile nr. 376 din 16 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2044/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 557/2015. Civil. Pretenţii. Suspendare... → |
|---|
