ICCJ. Decizia nr. 557/2015. Civil. Pretenţii. Suspendare executare silită. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 557/2015
Dosar nr. 3911/103/2011
Şedinţa publică de la 18 februarie 2015
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanta SC E. SRL Târgu Neamţ a chemat în judecată pe pârâtele SC G.A. SA având sediul social în Cluj-Napoca şi SC G.A. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 1.038.234,00 lei şi a dobânzii legale aferente perioadei 18 septembrie 2009 până la data plăţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 28 COM din 24 aprilie 2014 Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de SC E. S.R.L prin lichidator judiciar SC M.C. SPRL şi cererea de intervenţie în interes alăturat formulată de intervenienta C. Bank SA - Sucursala Neamţ în contradictoriu cu pârâtele SC G. SA Cluj-Napoca SC G. SA Bucureşti şi a obligat pârâtele la plata sumei de 410.699 cu titlu de pretenţii, către reclamantă, actualizate la data plăţii cu indicele de inflaţie.
A respins cererea reclamantei pentru dobânda legală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi B. Asigurări SA devenită SC G.A. SA s-a încheiat la data de 18 mai 2009 contractul de asigurare a bunurilor aparţinând persoanelor juridice, prin care a fost asigurat imobilul tip pensiune aparţinând reclamantei, cu o valoare asigurată de 1.300.000 lei. Imobilul respectiv fusese achiziţionat de reclamantă la preţul de 282.544 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 2006. Ulterior, reclamanta a continuat lucrările de construcţie la imobilul cumpărat, fără a le finaliza. Deşi imobilul fusese achiziţionat la suma de 282.544 lei, la această valoare adăugându-se lucrările de construcţie, asigurarea s-a încheiat pentru suma de 1.300.000 lei, cu mult peste valoarea reală a bunurilor asigurate. Instanţa a reţinut că este vorba despre o supraasigurare, asigurătorul neputând fi obligat decât în limita valorii reale a bunurilor, nu la valoarea pentru care asiguratul a încheiat contractul de asigurare (supraasigurare).
La data de 8 august 2009 s-a produs un incendiu la imobilul asigurat, acesta fiind afectat parţial.
În condiţiile în care imobilul nu a fost afectat în întregime, reclamanta a efectuat lucrări de demolare.
În urma deschiderii dosarului de daună, asigurătorul a oferit asiguratului suma de 165.000 lei, refuzând să acorde o despăgubire mai mare, motivându-şi refuzul pe valoarea redusă a imobilului în momentul cumpărării, pe faptul că lucrările de demolare nu erau justificate, precum şi pe faptul că imobilul fusese supraasigurat la o valoare mult superioară valorii bunurilor, că reiese că starea de degradare în care se afla clădirea la data efectuării vizitei pe teren se datorează lucrărilor de demolare dispuse de către E.C.
Instanţa de fond nu şi-a însuşit concluziile expertului P.R.A., reţinând că în urma incendiului, imobilul a fost distrus doar parţial, lucrările de demolare au fost necesare ca măsuri de siguranţă şi de prevenire a altor evenimente cu urmări grave (accidente) şi a constatat că pentru dezlegarea pricinii sunt relevante concluziile expertului M.T. cu privire la valoarea totală a pagubelor produse de incendiu în cuantum de 575.699 lei din care 359.812 lei construcţia şi 215.887 lei instalaţiile.
Având în vedere prevederile art. 13 din condiţiile de asigurare conform cărora "bunurile se asigură pentru sumele declarate pe proprie răspundere de asigurat", precum şi cele ale art. 54 conform cărora "despăgubirea plătită de către asigurător nu poate depăşi valoric suma asigurată, nici cuantumul pagubei şi nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat", se deduce că despăgubirea se acordă în limita celei mai mici valori dintre valoarea sumei asigurate, valoarea cuantumului pagubei sau valoarea bunurilor.
S-a apreciat că suma asigurată nu poate fi avută în vedere, atâta timp, cât, aşa cum s-a reţinut anterior, asiguratul a declarat o valoare mult mai mare decât cea reală, dar şi că valoarea reală a bunurilor nu este stabilită, însă nu are relevanţă pentru dezlegarea pricinii. Ar fi avut relevanţă valoarea bunurilor doar dacă bunurile ar fi fost distruse în totalitate, caz în care valoarea bunurilor ar fi fost egală cu valoarea cuantumului pagubei, valoarea bunurilor este mai mare decât cuantumul pagubei, incendiul nedistrugând în totalitate imobilul.
Prin urmare, valoarea despăgubirii s-a stabilit în limita cuantumului pagubei (cea mai mică dintre valori dintre valoarea sumei asigurate, valoarea cuantumului pagubei sau valoarea bunurilor), valoarea deteriorărilor aduse construcţiilor şi instalaţiilor aşa cum au rezultat din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.T. este de 575.699 lei, din care reclamanta a recuperat 165.000 lei în baza titlului executoriu emis în baza Sentinţe civile nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 din Dosarul nr. 690/103/2011, rămânându-i nerecuperată suma de 410.699 lei.
Cu privire la cererea reclamantei vizând dobânda legală, aceasta a fost găsită neîntemeiată, motivat şi de faptul că refuzul asigurătorului de a plăti despăgubirea se datorează şi supraasigurării bunurilor, precum şi pretenţiilor exagerate ale reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri SC G.A. S.A Bucureşti a declarat apel, iar, prin Decizia nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul promovat de apelanta-pârâtă SC G.A. SA Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 28/COM din 24 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3911/103/2011, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. Bank SA - Sucursala Piatra Neamţ, intimatul-lichidator M.C. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al SC E. SRL şi intimata-reclamantă SC E. S.R.L.
A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că au fost respinse acţiunea şi cererea de intervenţie în interes alăturat, ca nefondate.
S-a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect şi s-a dispus restituirea cauţiunii de 20.000 lei.
Au fost obligaţi intimaţii să plătească apelantei suma de 4.113,99 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că faţă de contractul părţilor, suma asigurată nu reprezintă valoarea imobilului din momentul încheierii contractului, ci valoarea finală a imobilului în construcţie asigurat la finalizarea lucrărilor de construcţie şi modernizări.
La încheierea contractului de asigurare, în cadrul inspecţiei de risc, asigurătorul a înregistrat, pe suport digital, imaginea imobilului din momentul asigurării, imagini aflate la dosarul cauzei pe CD, în parte, aflate şi pe suport de hârtie la dosarul cauzei.
Niciuna din părţi nu a contestat imaginile aflate pe suport digital, ambele părţi contractante punând la dispoziţia experţilor imaginile clădirii înainte şi după producerea riscului asigurat şi şi-au întemeiat apărările pe aceste imagini, instanţa de apel avându-le în vedere la soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât imobilul în discuţie era demolat la data învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată.
Coroborând planşele fotografice aflate pe suport digital şi în format pe hârtie cu procesul-verbal de intervenţie, s-a reţinut că incendiul a afectat mansarda şi acoperişul.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta, după producerea riscului asigurat, avea obligaţia de a lua, pe cheltuiala asigurătorului, măsuri de limitare a pagubelor (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 forma din 2009), iar potrivit art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ, despăgubirile se stabilesc în raport de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat.
Mai mult, apelanta a invocat dispoziţiile art. 42 lit. b) din Condiţiile de asigurare potrivit cărora în cazul procedurii riscului asigurat, asiguratul este obligat să ia măsuri pentru păstrarea şi paza bunurilor rămase şi prevenirea degradării lor ulterioare.
Nu a putut fi primită susţinerea reclamantei în sensul că a luat măsuri de demolare pentru a evita producerea unor evenimente grave ulterior, ceea ce constituie o recunoaştere implicită a acestei clauze.
Întrucât din probele administrate a rezultat că imobilul era împrejmuit şi aflat la distanţă de alte imobile.
S-a arătat că şi în situaţia în care ar fi existat un potenţial risc, reclamanta putea utiliza procedura de asigurare a dovezilor în condiţiile art. 235 şi art. 239 C. proc. civ.
De asemenea, s-a observat că şi expertiza extrajudiciară a fost efectuată după demolarea parţială a clădirii la 31 august 2010, deşi aceasta putea fi efectuată imediat după producerea riscului asigurat, procedura de asigurare a dovezilor fiind consacrată pentru a răspunde unor astfel de situaţii.
Mai mult, în cauză reclamanta nu a făcut dovada că l-ar fi înştiinţat pe asigurător de pericolele pe care le invocă şi de faptul că intenţionează să demoleze clădirea.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar a apreciat că reclamanta cu rea-credinţă a încălcat atât dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 cât şi art. 42 lit. b) din contract, demolarea clădirii realizându-se pentru a face imposibilă constatarea ulterioară a întinderii prejudiciului cauzat prin producerea riscului asigurat.
Având în vedere că prin fapta reclamantei a fost creată o imposibilitate obiectivă de a se identifica în fapt consecinţele incendiului din 18 august 2009, instanţa de apel a reţinut expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A., concluziile acestuia coroborându-se atât cu procesul-verbal de intervenţie cât şi cu susţinerile reprezentantului statutar al reclamantei din înştiinţarea de daune, dar şi cu planşele foto şi imaginile stocate pe CD şi necontestate de părţi.
Din anexele acestui raportul de expertiză, a rezultat că valoarea daunelor cauzate imobilului asigurat prin incendiul din 18 august 2009 este de 140.020,38 lei.
A fost înlăturată expertiza extrajudiciară efectuată de dl. expert M. la 31 octombrie 2010, întrucât a fost efectuată în afara cadrului procesual prevăzut de lege, dar şi fără a fi utilizată procedura asigurării dovezilor, iar pe de altă parte, a fost efectuată la peste 1 an de la data incendiului, expertul a efectuat măsurători de rezistenţă după demolarea parţială a clădirii iar acesta nu a făcut nicio precizare dacă rezultatele măsurătorilor de rezistenţă au fost influenţate de incendiu, de demolări sau de tehnologia aplicată la edificarea construcţiei.
De asemenea, s-a apreciat că subiectivismul lucrării invocate de reclamantă rezultă şi din anexa în care sunt menţionate lucrările rămase după incendii în valoare de 159.470 lei în care nu sunt menţionate instalaţiile termice şi sanitare, cel puţin de la parter, care a fost afectat de apă sau corpurile de calorifer care nu au fost afectate de incendiu.
La efectuarea expertizei dispusă de instanţă, reclamanta a desemnat ca expert-parte pe dl. expert M., acelaşi care a efectuat expertiza extrajudiciară.
S-a reţinut că la efectuarea expertizei, expertul-parte nu a respectat dispoziţiile art. 21 din O.G. nr. 2/2000 privitoare la conţinutul raportului de expertiză şi art. 210 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut că şi expertiza efectuată de expertul P. prezintă o serie de aprecieri subiective însă acestea au fost cauzate de atitudinea culpabilă a reclamantei care a înlăturat consecinţele incendiului, expertul neavând la dispoziţie decât imagini digitale înregistrate pe CD, iar proiectul în temeiul căruia a fost edificată construcţia fiind irelevant ca urmare a încălcării acestuia de către constructor.
În ceea ce priveşte valoarea de cumpărare a imobilului, aceasta a fost apreciată ca fiind irelevantă, de asemenea, la fel s-a apreciat şi valoarea finală a acestuia având în vedere că reclamanta nu a depus nici cea mai mică diligentă pentru conservarea stării imobilului după producerea incendiului şi chiar a demolat în cea mai mare parte imobilul.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar potrivit art. 24 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat o despăgubire. Conform contractului părţilor, suma asigurată este de 1.300.000 lei, însă paguba cauzată prin riscul asigurat, stabilită prin expertiza P., în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, este de 140.020,38 lei.
Constatând că pârâta a reţinut că valoarea pagubei este de 165.000 lei, iar cu privire la această sumă s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, rămasă în puterea lucrului judecat prin neexercitarea acţiunii în anulare, prejudiciu care a fost şi achitat reclamantei, instanţa de apel a reţinut ca fiind nefondată cererea de chemare în judecată.
Având în vedere soluţia dată cererii principale, pe cale de consecinţă, s-a respins şi cererea de intervenţie în interes alăturat reclamantei.
În temeiul art. 274 din C. proc. civ. au fost obligaţi intimaţii să plătească apelantei suma de 4.113,99 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Constatând că cererea de suspendare a executării sentinţei apelate, prin soluţia dată cererii principale, a rămas fără obiect, în temeiul art. 2731 alin. (3) C. proc. civ. a fost dispusă şi restituirea sumei de 20.000 lei către apelantă, sumă consemnată cu titlu de cauţiune cu recipisa din 24 septembrie 2014.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta SC E. SRL Târgu Neamţ prin lichidator judiciar M.C. SPRL a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că hotărârea reţine o situaţie de fapt denaturată, ceea ce creează confuzii asupra situaţiei bunului asigurat, preasigurării şi post eveniment asigurat, justificat prin situaţia reală dovedită, că valoarea despăgubirilor reţinute de instanţa de apel, în raport de contractul de asigurare încheiat din 18 mai 2009 şi probatoriul administrat, este eronată şi că, de asemenea, motivele tehnice reţinute de instanţa de apel în baza raportului de expertiză tehnică efectuată de expertul P.R.A. sunt contrarii situaţiei reale dovedite.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs şi intervenienta C. Bank SA, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea recursului, intervenienta critică decizia atacată susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a preluat întocmai argumentele apelantei şi a exclus apărările intervenientei şi ale reclamantului prin lichidator judiciar, doar în baza afirmaţiilor apelantei şi fără a interpreta în mod corect prevederile contractuale ce rezidă din poliţa de asigurare.
Instanţa a omis să analizeze întreg cadru contractual, astfel clauza nr. 5 anexă la contractul de asigurare din 19 mai 2009 prevede clar faptul că suma asigurată se stabileşte conform declaraţiei asiguratului şi reprezintă valoarea lucrărilor de construcţii, montaj, modernizare, conform proiectului de execuţie şi a devizului estimativ de lucrări.
Aşadar asiguratul este cel care stabileşte prin declaraţie suma asigurată, posibilitatea majorării acesteia fiind totodată atributul său exclusiv. Nicio clauză contractuală nu stipulează şi situaţia opusă, aceea a diminuării sumei asigurate, atâta timp cât asiguratul achită primele de asigurare convenite, aferente sumei asigurate.
Conform contractului părţilor suma asigurată este de 1.300.000 lei iar instanţa de apel a reţinut că paguba cauzată prin riscul asigurat stabilită prin expertiza P.R.A. este de 140.020,38 lei.
Apreciază ca fiind eronată concluzia instanţei, întrucât în considerentele deciziei aceeaşi instanţă de apel a reţinut că şi expertiza efectuată de expertul P.R.A. prezintă o serie de aprecieri subiective, astfel încât, susţine recurenta-intervenientă, soluţia instanţei este la rândul ei subiectivă, neavând un criteriu obiectiv de apreciere atâta timp cât expertiza la care se raportează este una părtinitoare.
Din considerentele deciziei recurate se observă că instanţa deşi a înlăturat una dintre expertizele administrate în cauză, pe cea admisă şi la care se raportează, o cataloghează ca având o serie de aprecieri subiective, astfel încât rezultatul analizei, în speţă decizia pronunţată, este unul viciat.
Faţă de această motivare, instanţa avea posibilitatea să retrimită cauza spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză, expertul urmând să răspundă tuturor aspectelor de ordin tehnic analizate de către instanţa de apel.
Intimata-pârâtă SC G.A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursurilor.
Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta SC E. SRL târgu neamţ prin lichidator judiciar M.C. SPRL nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă, instanţa de control judiciar motivându-şi hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute, raportat la voinţa părţilor semnatare ale contractului de asigurare din 18 mai 2009.
Criticile recurentei nu susţin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, dar argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia adoptată, decizia instanţei de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., fiind suficientă, totodată, o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate apărările invocate în raport de scopul urmărit prin promovarea acţiunii.
Amplu argumentat şi corect motivat, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel, stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate, în raport de probele cauzei şi clauzele convenite de părţi, a reţinut în mod legal că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de asigurare pentru o clădire în curs de construcţie şi modernizare, suma pentru care această clădire a fost asigurată fiind de 1.300.000 lei.
Apelul, prin efectul său devolutiv, raportat la concluziile raportului de expertiză efectuată de expertul tehnic P.R.A. care au coincis cu procesul-verbal de intervenţie, cât şi cu susţinerile reprezentantului statutar al reclamantei din înştiinţarea de daune, dar şi cu planşele foto şi imaginile stocate pe CD şi necontestate de părţi, a permis instanţei de apel să concluzioneze că, în speţă, valoarea daunelor cauzate imobilului asigurat prin incendiul din 18 august 2009 este de 140.020,38 lei.
Prin urmare, s-a arătat cu justeţe că potrivit contractului părţilor, suma asigurată este de 1.300.000 lei, însă paguba cauzată prin riscul asigurat stabilită prin expertiza P., în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, este de 140.020,38 lei, iar în condiţiile în care pârâta a achitat reclamantei 165.000 lei valoare prejudiciu, cu privire la această sumă fiind pronunţată Sentinţa civilă nr. 524/COM din 6 aprilie 2011 în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007, rămasă în puterea lucrului judecat prin neexercitarea acţiunii în anulare, cererea de chemare în judecată a reclamantei este nefondată.
Se constată că instanţa de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii, stabilind situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de particularităţile speţei, iar faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu a corespuns voinţei recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea decizie atacate.
De altfel, din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obţină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuţie reaprecierea probelor reţinută de instanţa de apel (relevanţa rapoartelor de expertiză, fotografii, evaluări etc), motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
Aşa fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC E. SRL Târgu Neamţ prin lichidator judiciar M.C. SPRL împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenienta C. Bank SA nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situaţiile în care instanţa procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare şi precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuţie judecata din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, recurenta-intervenientă fiind nemulţumită că instanţa s-a raportat la expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A. în condiţiile în care aceasta conţine o serie de aprecieri subiective.
Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, este în obligaţia instanţei de apel să examineze în mod real voinţa părţilor semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanţa de apel făcând o corectă interpretare a clauzelor convenite prin contractul de asigurare din 18 mai 2009.
S-a arătat cu justeţe că reclamanta a încălcat atât dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, cât şi art. 42 lit. b) din contractual încheiat, demolarea clădirii realizându-se pentru a face imposibilă constatarea ulterioară a întinderii prejudiciului cauzat prin producerea riscului asigurat.
Aşa fiind, întrucât prin fapta reclamantei a fost creată o imposibilitate obiectivă de a se identifica în fapt consecinţele incendiului din 18 august 2009, instanţa de apel a reţinut expertiza efectuată de expertul tehnic P.R.A.
Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.
Cu alte cuvinte, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor contractuale de natură să impună modificarea soluţiei adoptate.
Faţă de aceste considerente, nu se justifică nici susţinerea recurentei-interveniente în sensul că instanţa de apel avea posibilitatea să trimită cauza spre rejudecare pentru refacerea raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea sa.
Prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, dar în cauză, se constată că prin argumentele aduse, recurenta solicită instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu să verifice decizia din apel în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii, recurenta neindicând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acestui motiv, iar susţinerile sale neconfirmând nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună admiterea prezentului recurs.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenienta C. Bank SA împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Târgu Neamţ prin lichidator judiciar M.C. SPRL împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de intervenienta C. Bank SA împotriva Deciziei nr. 121/2014 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1868/2015. Civil → |
|---|
