ICCJ. Decizia nr. 1509/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1509/2015
Dosar nr. 5035/109/2014
Şedinţa publică din 04 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1333 din 16 mai 2014, Tribunalul Argeş a admis recursurile declarate de pârâţii B.L.M., B.E.C. şi C.E., împotriva sentinţei civile nr. 1480 din 03 iulie 2013, pronunţată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 75/205/2013, intimaţi fiind reclamanţii N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., N.E.R., H.R.O., N.N. şi pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Hârtieşti şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, a modificat sentinţa în sensul ca a respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect. De asemenea, au fost obligaţi intimaţii la 1466 RON către recurenţii B. şi la 1206 RON către recurenta C.E.
Prin decizia civilă nr. 2 din 13 ianuarie 201'5 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N. şi N.E.R., împotriva deciziei civile nr. 1333 din 16 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 75/205/2013.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R., considerând că hotărârea este nelegală, în raport de dispoziţiile art. 3021 şi ale art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care s-a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1333 din 16 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Argeş.
Conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Alin. (2) arată că dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.
Alin. (2) trebuie interpretat prin corelare cu alin. (1), astfel încât recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre, atacată cu revizuire, era susceptibilă de apel sau de recurs.
Prin urmare, nu în toate cazurile hotărârea ce se dă asupra revizuirii exercitate potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este susceptibilă de recurs, ci, atunci când temeiul revizuirii îl reprezintă contrarietatea de hotărâri, chiar dacă hotărârea a cărei anulare se cere ar fi susceptibilă de apel, voinţa legiuitorului a fost de a suprima această cale de atac, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind recursul. Textul nu poate fi interpretat în sensul că, în toate cazurile hotărârea dată în revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este susceptibilă de recurs, legiuitorul neurmărind să se recunoască prin art. 328 alin. (2) C. proc. civ. dreptul de recurs la recurs.
Dacă hotărârea prin care s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare este cea dată în recurs, în aplicarea regulii din art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii hotărârii din recurs este irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
În speţă, hotărârea a cărei anulare s-a urmărit prin efectul revizuirii a fost dată în recurs, Tribunalul Argeş, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a pronunţat decizia nr. 1333 din 16 mai 2014, ca instanţă de recurs.
Ori, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii. În faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul declarat de revizuenţi se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-revizuenţi la plata sumei de 1,300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii B.E.C. şi B.L.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R. împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Obligă recurenţii-revizuenţi la plata sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii B.E.C. şi B.L.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 04 iunie 2015.
Cu opinia separată a doamnei judecător N.Ţ.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R. împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
OPINIE SEPARATĂ - CONSIDERENTE
În ce priveşte admisibilitatea recursului, acesta este admisibil potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865.
Alin. (1) al art. 328 C. proc. civ., fixează regula în materia căilor de atac în cazul revizuirii - hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. în alin. (2) al aceluiaşi art. legiuitorul instituie excepţia în cazul revizuirii pentru hotărâri potrivnice şi anume, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.
Întrucât textul nu face distincţie, hotărârea dată în revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este întotdeauna supusă recursului, indiferent de instanţa competentă să o soluţioneze, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (când hotărârea sa este irevocabilă) şi indiferent dacă procesul s-a finalizat sau nu cu o hotărâre irevocabilă sau supusă vreunei căi de atac de reformare, cum sunt apelul sau recursul.
Nu se poate susţine că voinţa legiuitorului a fost doar de a suprima calea de atac a apelului atunci când hotărârea supusă revizuirii ar fi atacabilă cu apel, avându-se în vedere istoricul reglementării. Instituirea excepţiei de la regula prevăzută de art. 328 alin. (1) a fost introdusă prin Legea nr. 138/2000 în care s-a prevăzut că dacă revizuirea s-a făcut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. Cu alte cuvinte, având în vedere specificitatea revizuirii pentru hotărâri potrivnice, faptul că în acest caz instanţa doar anulează ultima hotărâre dacă constată autoritatea de lucru judecat, legiuitorul a dorit ca în toate cazurile hotărârea pronunţată în revizuirea întemeiată pe contrarietate să fie cenzurabilă în recurs, fie că hotărârea a cărei revizuire se cere este supusă sau nu vreunei căi de atac de reformare.
Forma ultimă a textului alin. (2) al art. 328 C. proc. civ. de la 1865 a fost introdusă prin Legea nr. 219/2005 care a prevăzut o excepţie de la regula recursului împotriva hotărârii pronunţate în revizuire pe motiv de contrarietate şi anume faptul ca hotărârea dată în revizuire pentru contrarietate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este irevocabilă, raţiunea fiind competenţa limitată a completului de 5 judecători la acea dată care probabil ar fi trebuit să judece recursul împotriva hotărârii pronunţate de un complet de recurs al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca argument suplimentar sunt şi dispoziţiile noului C. proc. civ., inaplicabil în litigiul de faţa, dar important sub aspectul istoricului reglementării ce conduce la stabilirea raţiunii legiuitorului, care prevăd în art. 513 că alin. (6) că dacă revizuirea s-a cerut pentru contrarietate, calea de atac este recursul chiar şi atunci când instanţa de revizuire a fost una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursului aparţinând completului de 5 judecători.
Întrucât legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă, putându-se considera că raţiunea legiuitorului nu a fost doar de a suprima calea de atac a apelului, ci şi de a stabili că hotărârea dată în revizuire pentru contrarietate este totdeauna supusă recursului, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea din revizuire, în forma finală a art. 328 fiind exceptată de la recurs doar hotărârea dată în revizuire pentru contrarietate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Faţă de aceste considerente opinăm că recursul este admisibil.
Recursul, asupra căruia părţile au pus concluzii şi pe fond în şedinţă publică, este însă nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurenţi îl constituire încălcarea dispoziţiilor art. 255 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865. Astfel, susţin că instanţa de revizuire în mod greşit s-a dezinvestit prin decizie iar nu prin sentinţă, nefiind vorba de o eroare materială, ci de abordarea greşită a cererii de revizuire, în complet de 3 judecători, deşi revizuirea pe contrarietate ar fi o judecată de fond care se finalizează printr-o sentinţă supusă recursului.
Motivul de recurs este nefondat. În esenţă, recurenţii invocă greşita compunere a completului de judecată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 şi, în consecinţă, greşita dezinvestire a completului prin decizie, hotărârea ce se solicita a fi revizuită şi anume Decizia nr. 1333/2014 a Tribunalului Argeş este o hotărâre pronunţată într-un recurs, în complet de 3 judecători. Întrucât revizuirea este o cale de atac de retractare, cererea de revizuire se judecă într-un complet cu aceeaşi compunere iar tipul de hotărâre pe care îl pronunţă instanţa este acelaşi cu hotărârea a cărei revizuire se cere. Cum hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat este o decizie, pronunţată în complet de 3 judecători, şi revizuirea pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., se soluţionează de un complet cu o compunere de 3 judecători, printr-o decizie. Ar fi un nonsens ca o instanţă de recurs sau de apel să-şi retracteze hotărârea în complet de judecător unic, dezînvestindu-se printr-o sentinţă. Dispoziţiile art. 326 C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, sunt aplicabile numai în ceea ce priveşte aplicarea regulilor de judecată. Ele nu se referă şi la compunerea completului şi la actul procedural prin care instanţa se dezînvesteşte.
Un alt motiv de nelegalitate al deciziei recurate se referă la faptul că instanţa s-a pronunţat pe altceva decât s-a cerut, interpretând greşit raportul juridic dedus judecăţii, abordând decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeş ca şi cum motivul de revizuire s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Recurenţii îşi întemeiază acest motiv de nelegalitate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Şi acest motiv este nefondat, instanţa a fost învestită cu revizuirea deciziei nr. 1333/2014 a Tribunalului Argeş pe care a analizat-o în balanţă cu decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeş. S-a reţinut de instanţa de revizuire că hotărârea a cărei revizuire se cere "nu este o hotărâre aptă de a servi pentru retractarea soluţiei, respectiv una care, dacă ar fi fost cunoscută de către instanţă, s-ar fi impus noii sale pronunţări cu autoritate de lucru judecat". Instanţa a analizat cererea de revizuire din perspectiva art. 322 pct. 7, al contrarietăţii dintre cele două hotărâri. Cele două litigii au avut obiecte diferite şi părţi diferite dar, s-a reţinut în al doilea litigiu, că la baza titlului reclamanţilor a stat decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeş, însă, din compararea titlului reclamaţilor cu titlul pârâţilor s-a dat prioritate titlului pârâţilor, pentru argumentele reţinute în considerentele deciziei nr. 1333/2014.
Soluţia instanţei este corect şi complet motivată, în limitele în care instanţa a fost învestită şi anume art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neputându-se reţine că hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Un alt motiv de nelegalitate, este acela că soluţia instanţei de revizuire este rezultatul unei greşite interpretări a considerentelor reţinute în decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeş, de vreme ce nu se observă că analiza obiectului dedus judecăţii în cele două cauze se face prin raportare la dispoziţiile legilor fondului funciar încât considerentele celor două soluţii nu pot fi conciliate, ceea ce înseamnă că soluţionarea irevocabilă a unei situaţii de fapt deduse judecăţii nu mai poate fi schimbată prin soluţii ulterioare.
Nici acest motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 instanţa nu poate analiza decât dacă cele două hotărâri sunt potrivnice în sensul că cea de-a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi, urmând doar să anuleze ultima hotărâre în măsura în care reţine autoritatea de lucru judecat. În această situaţie, instanţa de revizuire nu procedează la efectuarea unui control ai legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate ci va dispune anularea ultimei hotărâri, indiferent de legalitatea soluţiei pronunţate. Or, între cele două litigii există diferenţe atât de părţi cât şi de obiect, nefiind întrunite premisele autorităţii de lucru judecat (identitate de părţi, obiect şi cauză). Faptul că prin decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeş s-a dispus obligarea comisiei de fond funciar să pună în posesie pe reclamant pe vechiul amplasament nu împiedică compararea titlului reclamanţilor, emis în baza acestei hotărâri, cu titlul unei alte persoane, căreia nu îi este opozabilă prima hotărâre şi nu exclude a se da prevalenţa altui titlu decât al reclamaţilor. A da prevalenţa altui titlu într-o acţiune în revendicare, nu presupune încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii pe baza căreia s-a emis titlul uneia dintre părţi.
Faţa de considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul este nefondat, soluţia instanţei de revizuire fiind legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1507/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1511/2015. Civil → |
|---|
