ICCJ. Decizia nr. 1520/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1520/2015
Dosar nr. 4155/2/2014
Şedinţa publică din 5 iunie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuienţii A.D.G. şi A.C.D. au solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 747 din 3 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 6504/3/2013 în raport de încheierea din 4 aprilie 2013, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 5180/4/2013.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 38 din 27 februarie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că cererea de revizuire formulată în condiţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Această ipoteză presupune existenţa unor hotărâri al căror dispozitiv cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire, iar în cauză nu se regăsesc condiţiile de admisibilitate prevăzute limitativ în dispoziţiile citate, respectiv existenţa a două hotărâri potrivnice şi nesoluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Astfel, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 747 din 3 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de revizuienţii A.D.G. şi A.C.D., împotriva încheierii din 15 septembrie 2010 pronunţate de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 6504/3/2013, cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Cererea de revizuire formulată de revizuienţi împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a fost respinsă, ca inadmisibilă, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 119 F din 30 octombrie 2014, prin care s-a reţinut că nu există hotărâri potrivnice, pricinile avute în vedere fiind diferite.
În ce priveşte încheierea din 4 aprilie 2013 din Dosarul nr. 5180/4/2013, al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, s-a reţinut că este o încheiere interlocutorie, pronunţată în condiţiile art. 268 alin. (3) C. proc. civ., împotriva căreia petenţii au formulat recurs, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 4536 din 15 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în această cale extraordinară de atac fiind analizată şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Împotriva sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuienţii A.D.G. şi A.C.D. au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, aceştia au arătat că dispoziţiile art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ. au fost aplicate greşit şi instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului. Astfel, este evident că cele două hotărâri, a căror contradictorialitate este susţinută, au dispozitive diferite. Prin sentinţa civilă nr. 747 din 3 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuienţii A.D.G. şi A.C.D., împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 9145/4/2009, iar prin încheierea din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire şi cererea de intervenţie în interes propriu (Dosar nr. 5180/4/2013 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, în care sunt invocate a fi contrare încheierea din 12 august 2009 dată în Dosarul nr. 9145/4/2009 şi încheierea din 15 septembrie 2010 a aceleiaşi instanţe pronunţată în Dosarul nr. 16769/4/2010).
Recurenţii revizuienţi au mai arătat că în mod greşit prin sentinţa recurată instanţa a analizat legalitatea şi temeinicia soluţiilor date în hotărârile a căror contradictorialitate se invocă, deoarece ar fi fost legal să verifice doar împrejurarea dacă ultima a fost pronunţată cu nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, precum şi restul condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, care, în opinia lor, sunt pe deplin îndeplinite.
Au susţinut că, dacă ar fi examinat în mod judicios încheierea din 12 august 2009 instanţa ar fi constatat că titlul executoriu - contractul de credit bancar nr. 70073212 din 7 mai 2007 nu era învestit cu formulă executorie. În plus, deşi premisa prevăzută în 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care condiţionează caracterul abuziv al unei clauze, era pe deplin aplicabilă acestui contract de credit, instanţa de revizuire a omis să examineze acest aspect.
În fine, recurenţii revizuienţi au criticat hotărârea recurată arătând că în mod greşit nu a fost anulată încheierea din 4 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Examinând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a recursului prin prisma dispoziţiilor art. 328 alin. (2) şi 3731 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 328 C. proc. civ., „(1) hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită; (2) dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă”.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în ipoteza revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din acelaşi act normativ, recursul este admisibil numai dacă cea de-a doua hotărâre, respectiv cea atacată cu revizuire, este susceptibilă de recurs.
Astfel, art. 328 alin. (2) C. proc. civ. nu prevede posibilitatea de a ataca cu recurs, în toate cazurile, hotărârile pronunţate în cererile de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, ci, prin coroborare cu dispoziţiile alin. (1) din acelaşi text de lege, în realitate el suprimă dreptul de apel.
Această dispoziţie procedurală nu este de natură a deschide calea unui recurs la recurs, aplicându-se şi în această ipoteză regula prevăzută la alin. (1) al art. 328 C. proc. civ., în sensul că, dacă hotărârea supusă revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod este irevocabilă, acelaşi caracter îl va avea şi hotărârea pronunţată în revizuire.
Prin urmare, recursul este admisibil numai dacă hotărârea atacată este, la rândul său, susceptibilă de exercitarea acestei căi de atac.
În speţă, ultima hotărâre pronunţată şi în raport de care se solicită revizuirea sentinţei civile nr. 747 din 3 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 6504/3/2013 este încheierea din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti dată în Dosarul nr. 5180/4/2013, încheiere irevocabilă în condiţiile art. 328 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. („1. Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. 2. Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă.”) raportat la art. 3731 alin. (5) C. proc. civ. („Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.”) şi art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. („Sunt hotărâri irevocabile: 1. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate.”).
Astfel cum s-a reţinut prin sentinţa nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea de şedinţă din data de 04 aprilie 2013, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienţii A.D.G. şi A.C.D. (care viza revizuirea unei încheieri de încuviinţare a executării silite), reţinând că, în contextul în care prin încheierea pronunţată nu se soluţionează „fondul litigiului”, iar singurul care poate formula o cale de atac împotriva acesteia este creditorul în cazul respingerii cererii rezultă că o cerere de revizuire formulată de către debitor este inadmisibilă (fie că este vorba de art. 322 pct. 5 teza 1 ori pct. 7).
Înalta Curte constată, totodată, că prin sentinţa civilă nr. 747 din 03 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de revizuienţii A.D.G. şi A.C.D., împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 9145/4/2009, hotărârea în cauză nefiind susceptibilă de recurs. S-a apreciat de tribunal că în speţă nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece încheierile atacate în revizuire sunt încheieri necontencioase, care „nu au autoritate de lucru judecat”.
Înalta Curte, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită şi că sentinţa pronunţată în soluţionarea revizuirii nu este susceptibilă de recurs, fiind irevocabilă, constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil.
Sub acest aspect, faţă de principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 129 din Constituţia României, împrejurarea că instanţa care a pronunţat sentinţa atacată a menţionat în dispozitiv posibilitatea exercitării recursului, nu deschide recurenţilor posibilitatea de a promova această cale de atac, dacă ea nu este prevăzută de lege.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de revizuienţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, urmează a fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienţii A.D.G. şi A.C.D. împotriva sentinţei nr. 38 din 27 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1512/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1521/2015. Civil → |
|---|
