ICCJ. Decizia nr. 1527/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1527/2015
Dosar nr. 713/206/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin ordonanţa preşedinţială înregistrată la data de 11 martie 2015 la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, reclamanţii Ş.N. şi Ş.P., domiciliaţi în comuna Vama, jud. Suceava, au chemat în judecată pe pârâtul L.V., domiciliat în comuna P., jud. Buzău, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se stabilească locuinţa minorului L.C.C. la domiciliul reclamanţilor din comuna Vama, str. P.N., jud. Suceava, până la soluţionarea fondului privind stabilirea domiciliului acestui minor, cu cheltuieli de judecată.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 996 şi urm. C. proc. civ.
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin sentinţa nr. 505 din 6 aprilie 2015, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 114 C. proc. civ., cererile în materie de tutelă şi familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
În art. 106 C. civ. se prevede că ocrotirea minorului se realizează în principal prin părinţi, iar ocrotirea minorului prin părinţi presupune şi stabilirea locuinţei acestuia.
Potrivit art. 92 C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu este la părinţii săi, în cauză fiind vorba de domiciliul pârâtului, care la data formulării cererii de chemare în judecată era în comuna P., jud. Buzău până la stabilirea de către instanţă a unei alte situaţii.
S-a mai reţinut că acesta este şi domiciliul minorului L.C.C., aşa cum este înscris în documentele oficiale de la Biroul de evidenţă al populaţiei al oraşului Pogoanele, potrivit C.I. emis la data de 19 noiembrie 2014 şi valabil până la 8 mai 2018.
Instanţa a apreciat că normele care determină competenţa teritorială în materie de persoane sunt imperative şi, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., raportate la art. 114 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Pogoanele.
Judecătoria Pogoanele, prin sentinţa civilă nr. 358 din 25 mai 2015, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În considerente, instanţa a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 106, 107 alin. (1), 261 şi 265 C. civ., respectiv art. 114 C. proc. civ., reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinţei unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie şi se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
În speţă, minorul L.C.C., deşi are înscris în actul de identitate domiciliul în comuna P., jud. Buzău, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Pogoanele, el are reşedinţa în comuna V., jud. Suceava, la locuinţa reclamanţilor.
S-a mai reţinut că pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc se află dosarul de fond cu nr. 554/2016/2015, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului şi restituirea alocaţiei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele, pentru considerentele ce succed:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 11 martie 2015, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., constată că aceste dispoziţii sunt aplicabile cererii pendinte.
În cauză, prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată , reclamanţii Ş.N. şi Ş.P. au chemat în judecată pe pârâtul L.V., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se stabilească locuinţa minorului L.C.C. la domiciliul acestora din comuna Vama, str. P.N., jud. Suceava, până la soluţionarea dosarul de fond cu nr. 554/2016/2015, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului şi restituirea alocaţiei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc este înregistrat dosarul de fond, că sunt bunicii materni ai minorilor L.C.C. şi L.N.A., mama acestora, L.E.A., decedând la data de 21 august 2011 în urma unui accident rutier, că pentru al doilea minor au avut pe rol Dosarul nr. 1621/206/2014, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 362 din 3 martie 2015, că în cursul lunii mai 2014 pârâtul s-a mutat împreună cu concubina în comuna P., convingându-l pe minor să-l însoţească pentru 2 luni, că acesta a revenit în luna decembrie 2014 în domiciliul bunicilor, refuzând să mai locuiască cu tatăl său întrucât a fost bătut şi umilit.
În drept au fost invocate prevederile art. 996 şi urm. C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 400 C. civ., „(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. (2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior. (3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.”
De asemenea, art. 496 alin. (1)-(3) C. civ. prevede că „(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.”
În enumerarea din art. 106 C. civ. a măsurilor de ocrotire se arată că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Conform art. 261 C. civ., intitulat „Îndatorirea părinţilor”, plasat în Cartea a II-a, „Despre familie”, părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori, iar, potrivit art. 265 din acelaşi act normativ, „Toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Dispoziţiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Art. 107 alin. (1) C. civ. prevede că „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă”.
Coroborând aceste dispoziţii legale, reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinţei unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie. Aceasta se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc. civ., care stipulează că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.
În speţă, instanţele în conflict au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Cu toate acestea, conflictul negativ de competenţă intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei „ domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite” de către instanţele ce şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cererii de ordonanţă preşedinţială.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) C. civ., „(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic. (2) În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic”.
În situaţia de faţă, domiciliul prezumat al minorului L.C.C. este la tatăl său, respectiv în judeţul Buzău, comuna Padina, str. I.B., unde, de altfel, minorul a locuit în mod statornic alături de singurul părinte în viaţă, după decesul mamei. Acesta este şi domiciliul înscris în documentele oficiale de la Biroul de evidenţă al populaţiei al oraşului Pogoanele, potrivit C.I. emis la data de 19 noiembrie 2014 şi valabil până la 8 mai 2018, domiciliu legal avut la data formulării cererii de chemare în judecată.
Actele din dosar nu relevă că faptul locuirii minorului la adresa bunicilor, în comuna Vama, str. P.N., jud. Suceava, pentru o perioadă relativ scurtă de timp (23 februarie 2015 - 11 martie 2015), înainte de data formulării prezentei acţiuni, conferă noţiunii de „domiciliu” semnificaţia de „locuinţă statornică” pentru a fi avute în vedere la determinarea instanţei competente teritorial.
Totodată, în speţă, nu interesează adresa la care minorul locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care anterior domiciliul acestuia a fost stabilit la tată, potrivit art. 106 C. civ., care prevede că ocrotirea minorului prin părinţi implică şi stabilirea locuinţei copilului.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale citate anterior, având în vedere că domiciliul persoanei ocrotite - minorul L.C.C. , se află la tatăl său, L.V., în judeţul Buzău, comuna Padina, str. I.B. , Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1526/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1528/2015. Civil → |
|---|
