ICCJ. Decizia nr. 154/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 154/2015
Dosar nr. 6405/62/2007
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1578/C/2011 din data de 19 octombrie 2011 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC M.E. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SRL şi în consecinţă: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 153.599,80 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată şi 26.149,43 lei, dobânda legală aferentă debitului, precum şi la plata sumei de 40.567,19 lei cheltuieli de judecată; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a cererii reconvenţionale pentru sumele de 6.340 euro, respectiv, 11.165 euro; s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamanta, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 28 ianuarie 2003 s-a încheiat între părţi contractul de vânzare-cumpărare potrivit căruia reclamanta a livrat produse farmaceutice în valoarea consemnată în facturile de la dosar, care atesta predarea şi primirea produselor fără niciun fel de obiecţiuni privind calitatea ori cantitatea, nefăcându-se dovada vreunui refuz parţial sau total la plată. Tribunalul a avut în vedere că, din cuprinsul întâmpinării pârâta a confirmat primirea cantitativă a mărfii.
Conform facturilor emise, termenul de plată a fost fixat la 30 zile de la livrare, iar potrivit prevederilor art. 3 lit. b) din contract cumpărătorul era obligat să le achite în termenul prevăzut pe factură, dar nu mai mult de 60 zile de la data emiterii facturii.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat de expert M.D.E., pârâta nu a achitat debitele datorate în perioada derulării relaţiilor comerciale, astfel că pârâta are obligaţii restante la plată, în sumă de 153.600,12 lei, la care s-a calculat dobânda legală aferentă debitului principal, conform O.G. nr. 9/2000.
În aceste condiţii, în raport de prevederile art. 969 C. civ. şi ţinând cont de dispoziţiile art. 1073 C. civ., prima instanţă a constatat că cererea principală este fondată fiind admisă conform prevederilor art. 969, 970, 1361 C. civ. şi art. 46 C. com.
S-a făcut şi aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a cererii reconvenţionale pentru sumele de 6.340 euro (solicitată pentru perioada 01 martie 2003 - 27 iulie 2003), respectiv, 11.165 euro (solicitată pentru perioada 1 martie 2003 - 15 noiembrie 2003) s-a constatat că aceasta este întemeiată fiind admisă, în raport de data introducerii cererii - 13 noiembrie 2007 - cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani (art. 3 Decret nr. 167/1958).
Referitor la cererea reconvenţională, prima instanţă a apreciat că este nefondată în raport de art. 4 lit. b) din contract, nefiind dovedită în raport de prevederile art. 1169 C. civ.
Prima instanţă a apreciat că pârâta nu a dovedit existenţa vreunui prejudiciu în raport de predarea cu întârziere a facturilor, pârâta având posesia autoturismelor, beneficiind de folosinţa acestora şi nu a depus notificări adresate reclamantei în vederea predării facturilor.
În raport de aceste considerente s-a constatat că pretenţiile din cererea reconvenţională sunt nefondate fiind respinse ca atare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC S.C. SRL criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 37/Ap din 10 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului, pe care a anulat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Primul motiv vizând cererea de recuzare, instanţa de apel l-a înlăturat.
Referitor la motivul vizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune raportat la dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, instanţa de apel l-a apreciat ca fiind fondat, deoarece tribunalul a admis excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune prin preluarea mecanică a dispoziţiilor cu caracter general înscrise în art. 3 din Decretul nr. 167/1958, fără a analiza dacă predarea autoturismelor şi facturarea cu întârziere se circumscrie termenelor contractuale, iar dacă contractul a ajuns la termen, nu reprezintă o faptă ilicită extracontractuală.
Referitor la termenul de prescripţie, instanţa de apel a apreciat că pretenţiile pârâtei-apelante depăşesc anul 2003 şi se întind până în anul 2006, iar dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, incidente în cauză, prevăd numai termenul general, nu şi data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, în raport de data formulării cererii reconvenţionale, pretenţiile pârâtei nu sunt prescrise.
Instanţa de apel a concluzionat în sensul că nu a avut loc o cercetare a fondului, atât prin prisma soluţiei de admitere a excepţiei de prescripţie a dreptului material la acţiune cât şi a soluţiei de respingere ca nedovedită (considerentele vizează această soluţie chiar dacă în dispozitiv s-a inserat soluţia "ca nefondată"), încât în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ., văzând şi cererea expresă a apelantei, sentinţa a fost anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare.
Instanţa de apel a statuat pentru tribunal, ca în rejudecare, să se administreze probele necesare pe fondul ambelor cereri de chemare în judecată şi reconvenţională, cu precădere înscrisurile de care s-a făcut vorbire în considerentele sentinţei anulate, urmând să stabilească ambele elemente cerute de art. 7 din Decretul nr. 167/1958, urmând a fi cercetate atât pretenţiile reclamantei dar şi apărările pârâtei privind executarea contractului înainte de termen, precum şi pretenţiile din cererea reconvenţională privind predarea şi facturarea cu întârziere a autoturismelor.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta SC M.E. SRL a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de motivele de nelegalitate invocate l-a apreciat fondat, reţinând în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 297 C. proc. civ., atunci când a anulat sentinţa tribunalului şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În speţă, tribunalul, nu numai că nu a soluţionat procesul în temeiul unei excepţii procesuale ci, aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei tribunalului, tribunalul s-a pronunţat asupra tuturor capetelor cererii reclamantei pe care le-a admis şi totodată, a respins motivat în fapt şi în drept, cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, hotărârea primei instanţe este motivată în fapt şi în drept, iar eventualele lacune sau inadvertenţe ale motivării puteau fi suplinite sau remediate prin motivarea instanţei de apel, aşa încât cauza nu putea fi trimisă spre rejudecare la tribunal, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 297 C. proc. civ.
În acelaşi context, trebuie menţionat că, ipoteza avută în vedere de legiuitor vizează două situaţii stricte prevăzute limitativ, care nu se regăsesc în speţă, Curtea de Apel Braşov având obligaţia legală de a verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi totodată facultatea de a încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă.
Prin urmare, în mod greşit s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare.
Pe de altă parte, revenind la incidenţa art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că instanţa de apel trebuia să analizeze pricina numai în limitele criticilor formulate prin motivele de apel.
Or, în speţă, aşa cum rezultă din examinarea considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ultra petita, respectiv apelanta nu a formulat critici cu privire la cererea principală - privind obligarea pârâtei SC S.C. SRL la plata sumei de 153.599,80 lei reprezentând contravaloare marfă neachitată şi a sumei de 26.149,43 lei precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Rezultă că apelanta a formulat critici numai asupra cererii reconvenţionale sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune, dar nu şi sub aspectul admiterii cererii principale având ca obiect pretenţii.
Prin urmare, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 2134 din 30 mai 2013 a admis recursul declarat de reclamanta SC M.E. SRL Mogoşoaia împotriva Deciziei civile nr. 37/Ap din 10 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, instanţa de apel a examinat în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. criticile pârâtei SC S.C. SRL formulate prin cererea de apel, în ce priveşte cererea reconvenţională numai sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune, şi nu în ce priveşte cererea principală, având ca obiect pretenţii.
Din acest punct de vedere, instanţa de apel a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, din punct de vedere a două coordonate.
Petitul privind prejudiciul rezultat din predarea cu întârziere a autoturismelor marca R. cu nr. B x1 şi R. cu nr. B x2.
Astfel, cererea reconvenţională s-a înregistrat pe rolul instanţei la data de 13 noiembrie 2007, obligaţia de predare a autoturismului marca R. cu nr. B x1 s-a îndeplinit la data de 27 iulie 2003, ea fiind prescrisă la data de 27 iulie 2006, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 4 lit. a) şi b din contractul încheiat la data de 28 ianuarie 2003. De asemenea, s-a reţinut că factura de vânzare a acestui autoturism s-a emis la data de 31 decembrie 2005, fiind acceptată la 30 iulie 2006, iar maşina a fost radiată de societatea de leasing la data de 30 iunie 2005. Rezultă deci că dreptul material la acţiune s-a prescris la data de 30 iulie 2009, acţiunea reconvenţională fiind înregistrată la data de 13 noiembrie 2007, înainte ca termenul să se fi împlinit.
În ce priveşte prejudiciul rezultat din predarea cu întârziere a autoturismului marca R. cu nr. B x2, instanţa de apel a reţinut că acţiunea reconvenţională s-a înregistrat la data de 13 noiembrie 2007, iar obligaţia de predare s-a îndeplinit la data de 15 noiembrie 2003, termenul de prescripţie fiind împlinit la data de 15 noiembrie 2006. Pentru acest autoturism factura de vânzare s-a emis la data de 21 august 2006 fiind primită de către pârâtă la data de 30 august 2006, la finalul contractului fiind facturată valoarea reziduală. Nu s-au exhibat probe cu privire la momentul radierii, data de 15 noiembrie 2005 neputând fi primită ca moment de la care încep să curgă pretenţiile sale.
Instanţa de apel nu a împărtăşit punctul de vedere exprimat prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil M.D.E., potrivit cu care prin facturarea cu întârziere pârâta nu a înregistrat un prejudiciu, întrucât pentru intervalul 30 iunie 2005 - 30 iulie 2006 pârâta a fost lipsită de folosinţa bunului, prejudiciul a fost cuantificat sub forma beneficiului nerealizat.
Instanţa de apel a găsit întemeiate pretenţiile pârâtei pentru intervalul 14 iunie 2006 - 30 august 2006, acţiunea nefiind prescrisă, termenul de prescripţie fiind împlinit la data de 14 iunie 2009, anterior acestui moment la 13 noiembrie 2007 fiind înregistrată acţiunea reconvenţională. Prejudiciul aferent acestei perioade fiind cuantificat sub forma beneficiului nerealizat.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 86/Ap din 4 martie 2014, a admis în parte apelul declarat de pârâta SC S.C. SRL, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru petitul privind prejudiciul rezultat din predarea cu întârziere a autoturismelor R. cu nr. B x1 şi R. cu nr. B x2; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru petitul privind prejudiciul rezultat din facturarea cu întârziere pentru autoturismele R. cu nr. x1 şi R. cu nr. B x2; a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă şi în consecinţă a obligat reclamanta SC M.E. SRL la plata sumei de 7414 euro, în echivalent în lei, la momentul plăţii efective, cu titlu de prejudiciu; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; a păstrat neschimbate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în cadrul termenului legal pârâta SC S.C. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacată şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea soluţionării pe fond a apelului atât în ceea ce priveşte acţiunea principală, cât şi petitul din cererea reconvenţională referitor la prejudiciul rezultat din predarea cu întârziere a autoturismelor, respectiv pentru lipsa de folosinţă în perioada în care autoturismele au fost radiate din circulaţie de către reclamantă, menţinerea dispoziţiilor privind admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru petitul privind prejudiciul rezultat din facturarea cu întârziere pentru autoturismele marca R. cu nr. B x1 şi R. cu nr. B x2.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a principiului tantum devolutum quantum apellatum, limitându-se la examinarea apelului numai sub aspectul soluţionării cererii reconvenţionale.
Prin cererea de apel, arată recurenta, a fost criticată soluţia primei instanţe şi în ce priveşte fondul pretenţiilor, susţinând în esenţă, că după expirarea termenului contractual pretenţiile reclamantei nu mai au temei contractual.
De asemenea, recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel şi prin prisma admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru petitul privind prejudiciul rezultat din predarea cu întârziere a autoturismelor R. cu nr. B x1 şi R. cu nr. B x2.
Se mai susţine că instanţa de apel a omis un aspect deosebit de relevant şi anume acela că cele două autoturisme au fost radiate din circulaţie de către reclamantă, care era proprietara lor, fără a fi facturate către societatea noastră şi fără a ne da posibilitatea de a le folosi. Aceste aspecte au fost invocate în cuprinsul întâmpinării formulată în faţa primei instanţe, precum şi în apel, ele nefiind analizate de această instanţa de apel.
În consecinţă, recurenta-pârâtă apreciază că prejudiciul cauzat ca urmare a lipsei de folosinţă a celor două autoturisme nu sunt prescrise, situaţie în care cererea reconvenţională trebuia admisă în totalitate.
În combaterea cererii de recurs, reclamanta SC M.E. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Criticile vizând încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ., sunt nefondate reţinându-se că, în raport de statuările în fapt şi în drept ale instanţei de casare, dispoziţiile acesteia au fost respectate, în rejudecare, instanţa de apel administrând toate probele concludente, utile şi pertinente pentru aflarea adevărului în cauză, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, potrivit considerentelor reţinute prin decizia de casare, instanţa a apreciat incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în raport de faptul că instanţa de apel trebuia să analizeze pricina numai în limitele criticilor formulate prin motivele de apel. Din această perspectivă a rezultat că apelanta-pârâtă SC S.C. SRL a formulat critici numai în ce priveşte cererea reconvenţională sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune, dar nu şi sub aspectul admiterii cererii principale având ca obiect pretenţii.
Faţă de aceste precizări, analiza criticilor formulate de pârâta SC S.C. SRL s-a limitat la cercetarea cauzei cu referire la motivele invocate în cererea de apel, care au vizat cererea reconvenţională sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune.
În apel, rejudecarea în fond a cauzei şi devoluţiunea pricinii este limitată de aplicarea regulilor tantum devolutum quantum apellatum principiu care a fost respectat de către instanţă.
Nu sunt întemeiate nici criticile formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relativ la respingerea ca prescrisă a capătului din cererea reconvenţională referitor la lipsa de folosinţă a celor două autoturisme.
În ce priveşte pretenţiile privind lipsa de folosinţă a autoturismelor pe perioada 30 iunie 2005 - 30 iulie 2006 pentru autoturismul R. B x1 şi 15 noiembrie 2005 - 30 august 2006 pentru autoturismul marca R. B x2, instanţa de apel a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, luându-se în calcul momentul de la care se calculează momentul de început al acestui calcul.
Înalta Curte reţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că prejudiciul rezultat din predarea cu întârziere a autoturismului marca R. cu nr. x1 trebuie raportat la dispoziţiile art. 4 lit. a) şi b din contractul încheiat între părţi, care instituie obligaţia predării imediate a bunului, iar considerentele instanţei care au reţinut că predarea a avut loc cu o întârziere de 45 de zile de la încheierea contractului şi de la prima plată efectuată de către pârâtă au fundament contractual. De asemenea, aceleaşi considerente au vizat şi obligaţia de predare a autoturismului marca R. cu nr. B x1.
Criticile recurentei-pârâte care vizează faptul că radierea din circulaţie a celor două autoturisme a fost efectuată chiar de către reclamantă, care era proprietatea sa nu vor fi reţinute, întrucât această obligaţie a reclamantei rezulta din încheierea contractului de achiziţie a autoturismelor în sistem de leasing, ceea ce nu contravine obligaţiei asumată de reclamantă, în calitate de furnizor, de predare a bunului imediat, moment în raport de care a fost calculat termenul de prescripţie.
Concluzionând, predarea autoturismelor nu s-a circumscris termenelor contractuale, iar contractul încheiat între părţi la data de 28 ianuarie 2003 a ajuns la termen la data finalizării contractelor de leasing.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.
În ce priveşte cererea intimatei-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac, formulată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte urmează să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere că în susţinerea acesteia nu au fost depuse documente justificative ale cheltuielilor efectuate de către parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 86/Ap din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă SC M.E. SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 155/2015. Civil. Acţiune în concurenţa... | ICCJ. Decizia nr. 1494/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
