ICCJ. Decizia nr. 16/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 16/2015
Dosar nr. 1412/62/2013
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2015
Prin acţiunea introductivă, reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 25.930.000 lei reprezentând: 8.100.000 lei contravaloarea depozitelor, 5.830.000 lei dobânda aferentă pentru 12 ani, 13.930.000 lei daune materiale şi 12.000.000 lei daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 104 din 31 martie 2014 a Tribunalului Braşov, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi, în consecinţă, s-a respins, ca prescrisă, cererea formulată de reclamantul R.N., în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost titular a patru conturi de depozit ale unui carnet de economii deţinut la SC R.B. SA, cu transferul dobânzii într-un cont curent, astfel: depozitul X, retragere 66.707.000 lei, în data de 16 octombrie 2000, lichidare 25.198.000 lei în data de 20 decembrie 2000, transferul sumei în contul curent Y; depozitul X - lichidare 25.712.250 lei în data de 20 decembrie 2000 transferul sumei în contul curent Y; depozitul X - lichidare 23.155.595,01 lei în data de 09 iunie 2000, transferul sumei in contul curent X şi depozitul Y care nu a avut tranzacţii. Retragerile şi lichidările au fost efectuate de M.R., care era împuternicită de reclamant.
După cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentinţele nr. 168/S din 05 iunie 2012 şi nr. 32/S din 01 februarie 2013, pronunţate de Tribunalul Braşov, reclamantul a avut cunoştinţă despre operaţiunile făcute asupra conturilor sale de către persoana împuternicită M.R. încă din anul 2000.
Prezenta cerere de chemare în judecată este o acţiune patrimonială, supusă termenului general de prescripţie de 3 ani, conform art. 3 din Decretul Lege nr. 167/1958, act normativ incident în cauză, faţă de dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
S-a mai reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din acelaşi act normativ, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel ce răspunde de ea iar faţă de data la care reclamantul a cunoscut paguba şi pe cel vinovat de producerea ei, anul 2000, termenul de prescripţie a fost cu mult depăşit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul R.N. iar prin Decizia civilă nr. 261/Ap din 22 mai 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, constând în aceea că prin modul de efectuare a operaţiunilor bancare aferente depozitelor a căror titular era, intimata pârâtă prin intermediul salariaţilor săi precum şi împuternicita M.R., au dispus de conturile sale fără drept, delapidând conturile de depozit.
S-a reţinut că scadenţa certificatelor de depozit al căror titular era reclamantul R.N. era stabilită pentru data de 12 ianuarie 2001, acestea fiind lichidate la data de 29 martie 2002, când reclamantul prin mandatar M.R. (fostă R.R.) a închis contul curent deschis pe numele acestuia.
În raport cu solicitările apelantului de restituire a contravalorii depozitelor, a dobânzii pe 12 ani, daune materiale şi morale, instanţa a constatat că pentru valorificarea pretenţiilor băneşti invocate şi nedovedite, acesta trebuia să sesizeze instanţa într-un interval de 3 ani de la data la care a intervenit scadenţa depozitelor, respectiv 12 ianuarie 2001 sau cel mai târziu de la data închiderii contului curent la SC R.B. SA respectiv, 29 martie 2002, potrivit art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958.
Constatându-se că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 3 şi art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, apelul a fost respins, menţinându-se sentinţa civilă apelată ca legală şi temeinică.
Împotriva Deciziei civile nr. 261/Ap din 22 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul R.N.
Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în cauză nu sunt incidente prevederile Decretului Lege nr. 167/1958 şi că potrivit Condiţiilor generale de derulare a operaţiunilor bancare - persoane fizice, ediţia 1 martie 2012, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care notificarea de închidere a contului se consideră primită de către client.
A mai arătat recurentul că această notificare s-a făcut la data de 16.10 2012 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 5 octombrie 2012.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Deşi prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile acestuia pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 acelaşi cod, urmând a analiza recursul exclusiv din perspectiva încălcării dispoziţiilor incidente în cauză, cu referire la prescripţia dreptului la acţiune.
Prealabil expunerii argumentelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei, se impune a fi făcută precizarea că incidenţa în speţă a dispoziţiilor Decretului Lege nr. 167/1958 este dată de prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora prescripţiile începute şi neîmplinite la dat intrării în vigoare a C. civ. sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
Aşa fiind, se reţine că potrivit art. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care conform art. 3 din acelaşi act normativ este de 3 ani.
În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, acesta este reglementat de art. 8 din decret, potrivit căruia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
În raport de dispoziţiile legale evocate, se constată că în mod corect, instanţa de control judiciar a făcut aplicarea acestora, apreciind că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, momentul de la care termenul a început să curgă fiind cel mai târziu la data 29 martie 2002, data închiderii conturilor la SC R.B. SA, or în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 5 octombrie 2012, este evident că aceasta s-a făcut cu depăşirea termenului legal.
Aşa fiind, se constată că nu poate fi reţinută încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de control judiciar, astfel încât, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei civile nr. 261/Ap din 22 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.N. împotriva Deciziei civile nr. 261/Ap din 22 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 155/2015. Civil. Acţiune în concurenţa... → |
|---|
