ICCJ. Decizia nr. 166/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 166/2015
Dosar nr. 25628/3/2012
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2015
Asupra recursului civil de faţă, constată minatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 25628/3/2012, la data de 03 iulie 2012, reclamanta I.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, SC R.V. SA şi C.G.M. Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la restituirea preţului de piaţă al imobilului, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, respectiv contravaloarea apartamentului din sectorul 1, cumpărat conform contractului de vânzare - cumpărare din anul 1999, asigurarea cu prioritate a unei locuinţe gestionate de C.G.M. Bucureşti, în regim de chirie sau de cumpărare - suma plătită pentru cumpărarea imobilului sus amintit, prin actualizare la nivelul pieţei, constituindu-se avans la nouî imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 1200 din 31 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia puterii lucrului judecat, faţă de sentinţa civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 16240/3/2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 173/A din 9 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 404 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, în totalitate, pentru putere de lucru judecat acţiunea reclamantei I.M.D., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, SC R.V. SA şi M.F.P.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul, analizând cu prioritate excepţia puterii lucrului judecat faţă de sentinţa civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 16240/3/2009, definitivă prin Decizia civilă nr. 173/A din 9 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 404 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a reţinut următoarele:
În cauza care a format obiectul Dosarului nr. 16240/3/2009 soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009, reclamanta I.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata despăgubirilor la valoarea de piaţă a imobilului dîn Bucureşti, sector 1.
Cererea a fost întemeiată în fapt pe împrejurarea că acest imobil fusese achiziţionat de către autoarea sa prin contractul de vânzare-cumpărare din 1999, de la SC R.V. SA, că a fost achitat integral preţul imobilului, iar ulterior, în cadrul unei acţiuni în revendicare formulată de foşti i proprietari, au pierdut imobilul prin Decizia civilă nr. 342 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
În considerentele acestei Hotărâri judecătoreşti şi anume nr. 1140/2009, s-a reţinut că, aşa cum rezultă cu putere de lucru judecat „din considerentele Deciziei civile nr. 342 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, contractul de vânzare - cumpărare din 1999 nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în condiţiile în care foştii proprietari depuseseră încă din anul 1996 o cerere de restituire în natură a imobilului, care nu a fost soluţionată. Mai mult, Statul nu avea un titlu valabil asupra imobilului, iar potrivit art. 1. alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin H.G. nr. 20/1996, modificată şi completată prin HG nr. 11/1997, locuinţele preluate de Stat tară titlu nu intrau sub incidenţa prevederilor Legii nr. 112/1995".
Hotărârea a devenit definitivă prin respingerea apelului conform Deciziei civile nr. 173/A din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi irevocabilă prin Decizia nr. 404 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a mai reţinut în considerentele aceleiaşi hotărâri prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei I.M.D. că situaţia acesteia nu se încadrează în ipoteza dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, deoarece contractul de vânzare - cumpărare din 1999 a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În prezenta cauză, reclamanta solicită obligarea M.F.P., a P.M.B. şi SC R.V. SA la plata preţului de piaţă al imobilului potrivit S.I.E. având drept temei legal Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a considerat că există putere de lucru judecat faţă de sentinţa civilă sus menţionată deoarece şi în prezenta cauză, pentru a se putea acorda preţul de piaţă al imobilului în condiţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, lege care reglementează regimul juridic al imobilelor trecute în mod abuziv în proprietatea Statului în perioada martie 1945 - 22 decembrie 1989, se impune eu necesitate a se analiza dacă contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 ori, aşa cum s-a arătat mai sus, cu putere de lucru judecat s-a stabilit că reclamanta din prezenta cauză nu îndeplineşte această condiţie.
Ca efect al puterii lucrului judecat stabilit printr-o hotărâre irevocabilă, nu se mai poate pune în discuţie cererea reclamantei întemeiată pe aceeaşi cauză şi cu acelaşi temei de drept deoarece prima hotărâre este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre conform principiului res indicata pro veritate habetur.
Nu a fost reţinut nici temeiul de drept precizat şi anume art. 1337 din vechiul C. civ., deoarece prin derogare de la dreptul comun, cu privire la imobilele preluate în mod abuziv de către Stat, regimul juridic al acestora este reglementat de legea specială şi anume Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare.
Prin Decizia nr. 15/A din 22 ianuarie 2914, Curtea de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanta I.M.D. împotriva sentinţei civile nr. 1200 din 31 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25628/3/2012.
A schimbat în parte sentinţa.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti şi a SC R.V. SA.
A respins acţiunea (căpătui I) împotriva acestor doi pârâţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la pârâtul M.F.P.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 a modificat dispoziţiile art. 50 alin. (3), în sensul că restituirea preţului actualizat sau a preţului de piaţă (prevăzut de alin. (2) şi (2)5 al art. 50) se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Ca atare, legiuitorul prevede, în mod expres, că titularul obligaţiei de plată a preţului de piaţă ai apartamentelor cumpărate de chiriaşii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 prin contracte desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, este M.F.P. şi, ca atare, aceasta este singura persoană juridică care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin urmare, Primăria Municipiului Bucureşti, SC R.V SA şi C.G.M. Bucureşti nu au calitate procesuală pasivă, nefiind titularii obligaţiei de plată a preţului de piaţă al apartamentului în litigiu.
Faţă de pârâtul M.F.P. care are calitate procesuală pasivă, intanţa de apel a constatat că instanţa de fond a admis în mod corect excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere tripla identitate de părţi, obiect şi cauză dintre prezenta acţiune şi acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă irevocabilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Referitor la motivul de apel prin care reclamanta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe capătul doi de acţiune, prin care se solicita obligarea pârâţilor la predarea către reclamantă a unei alte locuinţe în schimbul celei pierdute de aceasta prin Decizia civiiă nr. 342/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi analizat, având în vedere că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 202/2010 de modificare a vechiului C. proc. civ., lege prin care a fost introdus art. 281, potrivit cu care „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 - 2812 C. proc. civ."
Prin urmare, omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa pe cel de al doilea capăt de acţiune (prin care se solicita obligarea pârâtelor la atribuirea către reclamantă a unui alt apartament în schimbul celui în litigiu) nu poate forma obiectul motivelor de apel, această omisiune putând fi îndreptată doar pe calea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamanta I.M.D. a declarat recurs.
Recurenta-reclamantă a arătat că prin contractual de vânzare-cumpărare din 1999 a cumpărat de la Primăria Municipiului Bucureşti, prin SC R.V. SA, apartamentul din Bucureşti, sector 1, achitând preţul integral şi că prin Decizia civilă nr. 342 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti acest contract a fost anulat, astfel că nu poate beneficia de imobilul pe care i-a cumpărat şi pe care nu îl mai are în posesie, însă nu din motive care să-i fie imputabile. A mai arătat că nu i s-a asigurat locuinţă în regim, de chirie, în condiţiile legii, din fondul locativ gestionat de C.G.M. Bucureşti şi că nici nu a primit un apartament similar celui pe care l-a plătit sau suma corespunzătoare, care să îi permită să îşi achiziţioneze un apartament de pe piaţa liberă.
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi de apel şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.
La termenul din 21 ianuarie 2015, Înalta Curte, în raport de art. 306 C. proc. civ., i-a pus în vedere recurentei-reclamante să precizeze care sunt criticile formulate în recurs care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. iar asupra acestei chestiuni instanţa se va pronunţa cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ.
Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate prevăzute de ari 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de neiegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Per a contraria, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de neiegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, reclamanta a atacat cu recurs decizia instanţei de apel prin care s-a statuat că Primăria Municipiului Bucureşti, SC R.V. SA şi C.G.M. Bucureşti nu au calitate procesual pasivă, nefiind titularii obligaţiei de plată a preţului de piaţa al apartamentului în litigiu; că faţă de pârâtul M.F.P., care are calitate procesual pasivă, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere tripla identitate de părţi, obiect şi cauză dintre prezenta acţiune şi acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă irevocabilă nr. 1140 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi că omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa pe cel de al doilea capăt de acţiune (prin care se solicita obligarea pârâtelor la atribuirea către reclamantă a unui alt apartament în schimbul celui în litigiu) nu poate forma obiectul motivelor de apel, această omisiune putând fi îndreptată doar pe calea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Aşa fiind, criticile de nelegalitate formulate de reclamantă ar fi trebuit să se raporteze la soluţia pronunţată prin decizia atacată cu recurs şi la considerentele instanţei de apel care au impus soluţia.
Or, modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenta-reclamantă constă în exprimarea generică a nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată şi în expunerea situaţiei sale, aceea că nu mai este în posesia apartamentului pe care l-a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 din motive care nu îi sunt imputabile, fără a-i fi restituit preţul achitat.
Motivarea cererii de recurs în sensul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., impune condiţia indicării motivelor de neiegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. prin determinarea greşelilor anume imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept prin raportare la soluţia atacată şi la argumentele folosite de curtea de apel în fundamentarea acesteia.
În speţă, niciunul din motivele formulate de recurenta-reclamantă nu poate fi reţinut spre analiză din perspectiva vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a formulat nicio critică de nelegaiitaîe a deciziei recurate.
Astfel fiind pentru temeiurile expuse, în aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va constata că, nefiind incidente motive de ordine publică, recursul reclamantei este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta I.M.D. împotriva Deciziei nr. 15/A din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1653/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 174/2015. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
