ICCJ. Decizia nr. 190/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 190/2015
Dosar nr. 15532/63/2013/al
Şedinţa din camera de consiliu din 21 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. J/55332/63/2013 la data de 18 noiembrie 2013, reclamantul C.M. a chemat in judecata pe pârâtul Liceul Tehnologic D.F., solicitând obligarea acestuia la reîncadrarea salariaiă, calculul şi plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 221/2008, sume actualizate cu rata inflaţiei, pentru perioada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 şi data introducerii cererii de chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2203 din 15 aprilie 2013, Tribunalul Dolj, a respins cererea formulată de reclamantul C.M. împotriva pârâtului Liceul Tehnologie D.F. apreciind a fi îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat în raport de litigiile anterioare purtate între reclamant şi pârât.
Astfel, instanţa a reţinut ca pe rolul instanţelor au mai existat un număr de patru dosare, respectiv:
Dosarul nr. 11249/63/2012 în care, prin sentinţa civilă nr. 6737 din 09 octombrie 2012, Tribunalul Dolj a dispus obligarea Şcolii cu clasele I-VIII Filiaşi (Liceul Tehnologic D.F.) la reîncadrarea salarială a reclamantului, C.M. începând cu data de 01 ianuarie 2010, potrivit dispoziţiilor Legii nr 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, şi să calculeze şi să plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 august 2010, diferenţe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plăţii efective.
Dosarul nr. 11245/63/2012 în care prin sentinţa civilă nr. 5818 din 25 septembrie 2012, Tribunalul Dolj a obligat unitatea şcolară pârâtă Şcoala cu clasele I-VIII Cernăteşti la reîncadrarea salarială si a reclamantului începând cu data de 09 septembrie 2010, potrivit dispoziţiilor Legii nr 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. A fost obligată unitatea şcolară pârâtă să calculeze şi să plătească reclamantului diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009, pentru perioada 09 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010, diferenţe reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plăţii efective.
Prin Decizia nr. 356 din 23 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 11245/63/2012 reclamantului s-au acordat diferenţele de drepturi salariale potrivit reîncadrării în baza Legii nr. 330/2000 și pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 august 2011.
Dosarul nr. 11251/63/2012 în care prin sentinţa nr. 7795/20.1 L2012, irevocabilă prin Decizia nr. 4118 din 18 aprilie 2013 pronunţata de Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj a respins cererea reclamantului prin care a solicitat reîncadrarea salarială începând cu data de 01 septembrie 2011, inclusiv pentru anul 2012, calculul şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, conform Legii nr. 330/2009, diferenţe reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plăţii efective.
Prin sentinţa nr. 4311 din 13 mai 2013 pronunţata de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2497/63/2013, irevocabilă prin Decizia nr. 8977 din 16 octombrie 2013 pronunţata de Curtea de Apel Craiova, a fost respinsa cererea reclamantului prin care solicita reîncadrarea salarială începând cu data de 01 ianuarie 2013, calculul şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01 ianuarie 2013, diferenţe care să fie reactualizate în raport de data fiecărei scadenţe lunare îa momentul plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea soluţiei primei instanţe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtului Liceul Tehnologic D.F., la reîncadrarea salarială, calculul şi plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 221/2008, sume actualizate cu rata inflaţiei, pentru periâada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 şi data introducerii cererii de chemare în judecată.
În cuprinsul motivelor de apel, reclamantul C.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor actelor normative referitoare, la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013, respectiv a art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 a art. 1 alin. (3) şi (4) ale art. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1), atin. (2) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
Prin Decizia civilă nr. 3207 din 10 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, cu motivarea că textele invocate ca neconstituţîonaîe nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză, acţiunea reclamantului fiind respinsă ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Împotriva deciziei pronunţata de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, reclamantul a declarat recurs la data de 11 septembrie 2014, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea de recurs recurentul-reclamant susţine că hotărârea împotriva căreia a declarat recurs este nelegală întrucât, în mod greşit i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2014, în acest fel încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil şi ia un recurs efectiv prevăzut de art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
A mai arătat că nu există nicio decizie a Curţii Constituţionale prin care să se fi pronunţat asupra neconstituţionalităţii articoleior de lege invocate.
Prin aceeaşi cerere de recurs a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a şi alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Înalta Curte cu privire la recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în ceea ce priveşte soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (6) apreciază ca recursul este vădit nefondat pentru argumentele care succed:
Prioritar, se constată că recurentul - reclamant nu a indicat care dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este incident în cauză, însă critica vizând faptul că greşit i-a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului didactic în perioada 20 noiembrie 2013 din perspectiva inexistenţei vreunei decizii a Curţii Constituţionale care să fi dezlegat chestiunile de neconstituţionalitate invocate, poate fi încadrată în art. 488 alin. (1), pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul C.M. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea actelor normative care reglementează salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013.
Prin Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, (publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30/05/2007) a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, s-a stabilit că încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art 29 alin. (1) al Legii nr. 47 din 18 mai 1992, republicata, privind organizarea şi fuitcţionarea Curţii Constituţionale, această instanţă de contencios constituţional - decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de; arbitraj comercial, privind neconstituţionaiitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice faza a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa va respinge prin încheiere, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca aiare, instanţa este abilitată în raport de prevederile alin. (1) şi (5) al art. 29 din Lege, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale, asupra soluţionării cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (6) din Lege, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate printre care cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii,
În speţă, recurentul-redamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale care au modificat salarizarea personalului didactic în perioada 2011-2013 în litigiu care avea ca obiect reîncadrarea salarială a acestuia, calculul şi plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 221/2008.
Argumentul pentru care instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost acela că textele legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză, tribunalul nedezlegând chestiuni de fond, respingând acţiunea reclamantului ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Este adevărat că textele legale cu privire la care reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată care viza reîncadrarea salarială a reclamantului C.M., calculul şi plata diferenţelor saiariale dintre drepturile saiariale efectiv încasate şi cele cuvenite în temeiul Legii nr. 330/2009 coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 221/2008,; sume actualizate cu rata inflaţiei, pentru perioada cuprinsă între data de 01 septembrie 2011 şi data introducerii cererii de chemare în judecată.
Cu toate acestea însă, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracta şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiu! aflat pe rolul instanţei
Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale In temeiul cărora aceasta a fost dată.
Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţtonalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi obiectul cauzei, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluţia ce a fost dată în cadrul litigiului şi soluţia ce va fi pronunţata de Curtea Constituţională.
Cum soluţia pronunţată de instanţele de fond nu au vizat fondul cauzei, respectiv aplicabilitatea dispoziţiilor a căror neconstituţîonalitate a fost invocată, acestea reţinând doar intervenită autoritatea de lucru judecat, se constată că soluţia în această cauză nu depinde de soluţia ce va fi dată în cazul excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamant.
Prin urmare, aprecierea tăcută asupra nerelevanţei în soluţionarea pricinii, a dispoziţiilor referitoare la salarizarea cadrelor didactice pentru anii 2011-2013 în legătură cu neconstituţionalitatea cărora s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale sunt corecte, având în vedere că instanţele nu s-au pronunţat asupra fondului cauzei, ci în temeiul unei excepţii procesuale de fond, absolute şi peremptorii a autorităţii de lucru judecat prin care s-a verificat tripla identitate de părţi, de obiect şi de cauză juridică.
Cum, în speţă, pentru considerentele expuse, nu este îndeplinită cerinţa art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, soluţia pronunţată de instanţa Curţii de Apel Craiova se verifică a fi legală.
Înalta Curte, examinând criîicile recurentului referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 şi a dreptului ia un recurs efectiv prevăzut prin art. 13, ambele din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale aie omului, se constată că sunt' nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia dreptului la un proces echitabil nefiind aceea a accesului în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De asemenea, în legătură cu dreptul la un proces echitabil s-a statuat că legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii cu privire la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează referitor la posibilitatea părţilor interesate de a exercita căile de atac în condiţiile legii.
În prezenta cauză, se reţine că potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau ( 3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 43 de ore de la pronunţare".
Prin urmare, reiese faptul că împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, partea interesată are posibilitatea exercitării recursului la instanţa ierarhic superioară, drept pe care reclamantul l-a exercitat prin declararea prezentei căi de atac, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea examinării cauzei de către o instanţă de control judiciar şi deci cu încălcarea dreptului la un proces echitabil reglementat prin art. 6 din Convenţie.
Referitor la invocarea încălcării art. 13 din C.E.D.O., această prevedere, conform jurisprudenţei C.E.D.O. impune statelor contractante o obligaţie pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislaţiei interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispoziţiilor Convenţiei, efectivitatea acestuia constând în aceea ca abilitează instanţa naţională competentă să examineze conţinutul plângerii întemeiate pe o dispoziţie a Convenţiei şi să ofere o reparaţie adecvată. Absenţa unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanţei europene o încălcare a acestei obligaţii şi deci a prevederilor Convenţiei.
Or, aşa cum a fost şi mai sus învederat, reglementarea internă prevede în mod expres recursul drept cale de atac împotriva soluţiilor pronunţate de instanţe cu privire la cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, motiv pentru care nu se poate reţine o încălcare a prevederilor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului, criticile reclamantului formulate în acest sens fiind nefondate.
Pentru argumentele care au fost mai sus prezentate, Înalta Curte va respinge, ca vădit nefiandat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apei Craiova, în ceea ce priveşte soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca vădit nefondat, recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Deciziei civile nr. 3207 din 10 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în ceea ce priveşte soluţia respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 191/2015. Civil. Excepţie de... → |
|---|
