ICCJ. Decizia nr. 1740/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1740/2015
Dosar nr. 36288/3/2014
Şedinţa publică din 22 iulie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 22 octombrie 2014, reclamantul Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV, în numele membrilor săi, a chemat în judecată pârâta Societate Română de Televiziune pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la majorarea salariului de bază cu indicii de creştere a preţurilor de consum, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, raportaţi la salariul de bază, aferenţi anilor 2008 - 2011 şi primul trimestru al anului 2012; plata diferenţelor salariale rezultate în urma majorării salariului de bază şi plata cheltuielilor de judecată, invocând în drept dispoziţiile art. 266 şi urm. C. muncii, art. 148, 208 şi urm. din Legea nr. 62/2011.
Ulterior, la data de 23 martie 2015, reclamanta a precizat cererea, în sensul că a invocat şi nerespectarea de către pârâtă a dispoziţiilor art. 5 C. muncii, art. 1, 2, 3 şi 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa civilă nr. 2789 din 24 martie 2015 a admis acţiunea şi a obligat pârâta să majoreze salariile de bază ale reclamanţilor S.R., Ş.G., Ş.I., T.M., T.C., T.A., T.I., T.M.C., T.C.G., T.E.L., prin Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV, începând cu data de 7 aprilie 2012 cu indicii preţurilor de consum aferenţi anilor 2008 - 2011 şi primul trimestru al anului 2012 şi la plata diferenţelor salariale rezultate în urma majorării salariilor de bază, începând cu data de 7 aprilie 2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Societatea Română de Televiziune, solicitând prin cererea de apel şi suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate în temeiul dispoziţiilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ.
În susţinerea cererii de suspendare provizorie a executării sentinţei apelate a arătat că potrivit art. 448 C. proc. civ., corelat cu art. 274 C. muncii, republicat, hotărârile primei instanţe sunt provizoriu executorii de drept, în contextul în care acestea au ca obiect plata unor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă şi a dezvoltat argumente legate de fondul cauzei.
Cu soluţionarea căii de atac a apelului şi a cererii de suspendare provizorie a executării hotărârii apelate - Sentinţa civilă nr. 2789 din 24 martie 2015 a Tribunalului Bucureşti - a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti, care a acordat termen în vederea soluţionării cererii de suspendare provizorie a executării la data de 16 iunie 2015.
Prin încheierea de şedinţă din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de suspendare provizorie formulată de petentă, reţinând, în esenţă, că nu se poate analiza prin intermediul acestei instituţii juridice modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor legale incidente sau a celor contractuale, iar urgenţa măsurii suspendării nu a fost dovedită, având în vedere că reclamanţii nu au pus în executare silită sentinţa, negociind cu petenta o executarea de bunăvoie.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel Societatea Română de Televiziune, solicitând admiterea căii de atac, motivată, în principal, pe ideea că punerea în executare a hotărârii a cărei suspendare provizorie a executării se solicită ar semnifica sistarea serviciului public de televiziune, întrucât costurile estimate, în ipoteza executării debitului la care a fost obligată, depăşesc bugetul mediu lunar al societăţii apelante.
Examinând, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a căii de atac formulate în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată şi urmează să o admită, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările ulterioare, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.
În temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, iar potrivit alin. (3) cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel, prevederile art. 719 alin. (6) din acelaşi act normativ fiind aplicabile.
Potrivit acestor dispoziţii, la care norma care reglementează procedura de suspendare a executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ. prevăd că dacă există urgenţă instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, încheierea instanţei în această situaţie nefiind supusă niciunei căi de atac.
Aparent, între textele legale menţionate există o neconcordanţă cu privire la calea de atac la care poate fi supusă hotărârea pronunţată în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ.
În speţă, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cerere de suspendare provizorie a executării este dată într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului, la curtea de apel.
Prin urmare, cum în speţă Sentinţa civilă nr. 2789 din 24 martie 2015 a Tribunalului Bucureşti este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunţată în soluţionarea cererii de suspendare provizorie a executării formulată prin cererea de apel este definitivă, pentru că nu se poate ca încheierea de suspendare a executării unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise împotriva hotărârii supuse executării.
În ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.
În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel". În ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeaşi lege "Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii".
Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă întrucât, deşi potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea ce face obiectul controlului judiciar în prezenta speţă este pronunţată, în faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.
În reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de abilitare.
Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în economia textelor de lege nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere de suspendare a executării unei hotărâri.
Se reţine şi că, în materia suspendării, art. 484 C. proc. civ. stipulează că, în situaţia în care se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate, aceasta se va fi soluţiona prin încheiere motivată, definitivă, deci care nu mai este supusă unei alte căi de atac.
Prin urmare, deşi conform prevederilor legale menţionate anterior încheierea de suspendare a executării provizorii pronunţată în apel poate fi atacată cu apel, în situaţia particulară în care aceasta a fost pronunţată de curtea de apel devine o hotărâre definitivă, cu un regim juridic ce poate fi asimilat celui reglementat de art. 484 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanţa imediat superioară, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 483 alin. (1) prevăd că hotărârile date în apel sunt supuse recursului, iar art. 466 C. proc. civ. definesc ce hotărâri sunt supuse apelului, astfel, alin. (1) Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel, iar alin. (2) prevede că sunt supuse apelului şi hotărârile date în ultimă instanţă dacă, potrivit legii, instanţa nu putea să judece decât în primă instanţă.
Or, încheierea apelată prin prezenta cale de atac nu se regăseşte în niciuna din ipotezele textului legal citat, fiind o hotărâre dată în apel, astfel încât calea de atac cu care a fost învestită instanţa în prezenta speţă reprezintă, practic, un apel la apel, ceea ce în condiţiile art. 460 alin. (1) nu este posibil decât cu încălcarea principiului unicităţii căii de atac.
Pentru toate aceste considerente, calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta Societatea Română de Televiziune împotriva încheierii pronunţată în data de 16 iunie 2015 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta Societatea Română de Televiziune împotriva încheierii pronunţată în data de 16 iunie 2015 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1739/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 175/2015. Civil. Grăniţuire. Revizuire - Recurs → |
|---|
