ICCJ. Decizia nr. 1763/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1763/2015
Dosar nr. 51338/3/2011
Şedinţa publică de la 25 iunie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la data de 29 iunie 2011, reclamanta SC C.S.E. SRL (SC P.M. SRL absorbită) în contradictoriu cu pârâta SC Z.R. SRL a solicitat tribunalului ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de execuţie lucrări din 6 ianuarie 2004, încheiat de SC A.E. SRL, în calitate de beneficiar, cu SC Z.R. SRL, în calitate de executant, ca urmare a neexecutării şi/sau executării necorespunzătoare de către pârâta SC Z.R. SRL a obligaţiilor contractuale asumate; obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării şi/sau executării necorespunzătoare de către SC Z.R. SRL, a obligaţiilor contractuale asumate, estimat provizoriu la data prezentei la suma de 33.835 dolari S.U.A., conform cursului Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii; obligarea pârâtei la plata penalităţilor contractuale de întârziere, de 0,15% pe zi lucrătoare de întârziere, respectiv la suma de 32.479 RON, de la data de 19 august 2010 până în prezent, precum şi în continuare, până la data plăţii efective şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2524 din 20 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de obiect şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiate, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC C.S.E. SRL (SC P.M. SRL absorbită), în contradictoriu cu pârâta SC Z.R. SRL şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată.
În argumentarea acestei soluţii tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere contractul de cesiune de drepturi din data de 24 iunie 2010 încheiat între SC SC A.E. SRL şi reclamanta care a avut ca obiect transmiterea tuturor drepturilor prezente şi viitoare împotriva pârâtei, rezultată din contractul de execuţie, cesiune ce a fost notificată pârâtei la data de 5 iulie 2010.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind rezilierea contractului de execuţie, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, observând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea contractuală a pârâtei în temeiul contractului de execuţie, raportat la obligaţiile asumate cu privire la cauza acestuia, astfel că, o cererea care are ca obiect rezilierea unui contract nu are cum să fie lipsita de obiect.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul doi de acţiune, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată reţinând că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, data din decembrie 2009 este data la care beneficiarul lucrării a luat cunoştinţă de refuzul pârâtei de a efectua lucrările solicitate şi în raport de care se calculează termenul de prescripţie.
Pe fond, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile contractuale, reţinând, în esenţă, că scopul lucrării a fost, pe de o parte, acela de eliminare a pericolului de eroziune produs de apa lacului Snagov şi, pe de altă parte, consolidarea malului.
S-a constatat că din probatoriul administrat, în cauză a rezultat că, până în prezent, malul protejat prin lucrările efectuate de pârâta SC Z.R. SRL nu s-a erodat şi nici nu s-a prăbuşit, neexistând, nici în prezent, acest risc.
În ceea ce priveşte neremedierea de către pârâtă a deficienţelor lucrării, tribunalul a reţinut că, deficienţele la care se referă beneficiarul lucrărilor nu sunt decât tasări preconizate expres de proiectant prin proiectul tehnic însuşit de reclamantă, în care sunt precizate expres unele fenomene ce pot apare în timp, cum este şi cazul tasărilor, fenomene ce fac parte din comportamentul în timp al lucrării, ce nu afectează structura de rezistenţă şi care nu reprezintă defecţiuni ale lucrării, ci fac parte din lucrările de întreţinere ce trebuie aplicate unei construcţii în timpul exploatării.
S-a reţinut că de altfel, pârâta SC Z.R. SRL a oferit reclamantei soluţia tehnică necesară remedierii situaţiei create prin înlăturarea de către reclamantă a vegetaţiei din zona de protecţie, însă aceasta a refuzat intervenţia pârâtei.
Constatând că lucrările nu prezintă deficienţe calitative şi nici vicii ascunse, iar pârâtă nu răspunde pentru urmările deciziei reclamantei de a înlătura vegetaţia din zona de protecţie şi refuzul acesteia de a efectua lucrările de mentenanţă necesare şi utile, tribunalul a reţinut că, în cauză, nu există nicio faptă ilicită, sub forma încălcării de către pârâta SC Z.R. SRL a vreunei obligaţii dintre cele ce îi incumbă contractual.
Cu privire la prejudiciu, constatând că nu există deficienţe sau vicii ale lucrărilor, tribunalul a apreciat că nu există nici costuri ale lucrărilor de remediere, prejudiciul nefiind cert.
Referitor la penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă, tribunalul a constatat că acestea, de asemenea, nu sunt datorate, reţinând că dispoziţiile art. 7.1. lit. a) din contract nu privesc şi remedierea unor deficienţe şi vicii inexistente.
În concluzie, având în vedere lipsa unei fapte ilicite, a unei încălcări a obligaţiilor asumate contractual şi lipsa unui prejudiciu cert, tribunalul a constatat că, în cauză, nu poate exista un raport de cauzalitate de natură să atragă răspunderea civilă contractuală a pârâtei SC Z.R. SRL.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 1258/2014 din 15 decembrie 2014 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă SC C.S.E. SRL şi de către pârâtă SC Z.R. SRL.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC Z.R. SRL, că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că societatea are calitate procesuală activă în cauză, întrucât contractul de cesiune de drepturi din data de 24 iunie 2010 încheiat între SC A.E. SRL şi reclamanta a avut ca obiect transmiterea de către SC A.E. SRL în favoarea SC C.S.E. SRL a tuturor drepturilor sale prezente şi viitoare împotriva SC Z.R. SRL rezultat din contractul de execuţie.
Instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere întrucât rezilierea contractului presupune desfiinţarea efectelor contractului pentru viitor, ori în cauză, contractul din 6 ianuarie 2004 a încetat de drept la momentul finalizării lucrărilor şi recepţia acestora, respectiv 29 aprilie 2004, astfel cum rezultă din procesul-verbal de recepţie calitativă la terminarea lucrărilor din 29 aprilie 2004.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a reţinut că temeiul acţiunii introductive îl reprezintă răspunderea contractuală, respectiv dispoziţiile art. 969 C. civ., iar potrivit contractului de execuţie, SC Z.R. SRL şi-a asumat o serie de obligaţii, printre care cele stipulate în art. 2.1; 4.1; 6.2 şi 6.4:
S-a constatat că data la care beneficiarul lucrării a luat cunoştinţă de neexecutarea obligaţiilor contractuale de către SC Z.R. SRL şi în raport cu care se calculează termenul de prescripţie este decembrie 2009, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
În perioada anterioară introducerii cererii introductive, reclamanta a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a diferendului, solicitând SC Z.R. SRL să-şi respecte obligaţiile contractuale asumate şi să remedieze situaţia creată.
Instanţa de apel a apreciat că întrucât temeiul acţiuni îl reprezintă răspunderea contractuală şi nu răspunderea pentru vicii, în cauză este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, termen ce curge de la data la care beneficiarul Lucrării a luat cunoştinţă de neexecutarea obligaţiei contractuale, respectiv decembrie 2009.
Faţă de aceste împrejurări şi cum acţiunea a fost introdusă la 26 iunie 2011, instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de SC C.S.E. SRL, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că din înscrisurile depuse în cauză rezultă că lucrările au fost însuşite sub semnătură de beneficiar, atât în timpul execuţiei (fişe de foraj, fişe de injecţie, fişe de ancoră pasivă), cât şi la momentul finalizării lucrărilor, procesul-verbal de recepţie calitativă la terminarea lucrării din 29 aprilie 2004, rezultând că nicio probă dintre cele administrate în cauză nu a venit să sprijine susţinerile reclamantei ci, din contră.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că pentru a putea atrage răspunderea civilă reclamantul trebuie să demonstreze existenţa unui prejudiciu cert, însă reclamanta nu a indicat vreun prejudiciu cert pe care l-ar fi suferit ci, din contră, a recunoscut că nu a întreprins lucrări de remediere dar că prejudiciul său reiese din „imposibilitatea de a folosi lucrarea conform scopului pentru care a fost contractată”.
Cât priveşte penalităţile de întârziere solicitate ca parte a „prejudiciului” reclamantei, instanţa de apel Ie-a respins întrucât „deficienţele” la care se referă reclamanta nu sunt vicii ale lucrării, ci efecte ale lipsei de mentenanţă şi comportării normale în timp a lucrării, iar nu fapte culpabile ale pârâtei menite să atragă răspunderea pentru remediere.
În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, instanţa de apel a constatat că în cauză, nu există nicio obligaţie a pârâtei care să nu fi fost integral şi la termen executată, astfel încât nu există o faptă ilicită şi, pe cale de consecinţă, în absenţa unei fapte ilicite, nu se poate reţine vreo legătură de cauzalitate cu un prejudiciu încercat de beneficiarul lucrării.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC C.S.E. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta, redând fragmente din considerentele deciziei recurate, a susţinut, în esenţă, că din modul de redactare a hotărârii rezultă existenţa unei contradicţii „în cauză nu există nici o obligaţie a pârâtei care să nu fi fost integral şi la termen executată, astfel încât să existe o faptă ilicită” şi că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată, pentru că SC Z.R. SRL şi-ar fi încălcat obligaţiile contractuale stabilite în sarcina sa.
În ce priveşte argumentarea pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că din interpretarea sistematică şi gramaticală a art. 2.1 din contractul de execuţie rezultă cu claritate cauza juridică a încheierii contractului de execuţie, respectiv aceea a executării unor lucrări adecvate din perspectiva atingerii scopului contractului de execuţie şi anume „lucrări de protecţie mal Snagov”, actul juridic fiind cât se poate de clar în ceea ce priveşte scopul pentru care a fost încheiat, or, instanţa de apel a procedat într-o manieră contrară, denaturându-i înţelesul vădit lămurit.
Din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta, făcând o prezentare a prevederilor contractuale şi legale aplicabile, precum şi a condiţiilor privind răspunderea civilă contractuală, a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu ar fi întrunite condiţiile antrenării răspunderii contractuale a SC Z.R. SRL.
De asemenea, recurenta susţine că, fapta ilicită a SC Z.R. SRL constă în executarea lucrării în baza unei soluţii tehnice care nu corespunde scopului pentru care a fost contractată, respectiv eliminarea pericolului de eroziune produs de apa lacului Snagov şi consolidarea malului, iar concluzia instanţei de apel este eronată, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a pornit de la premisa greşită a însuşirii, de către beneficiarul final al lucrării, a proiectului.
Recurenta mai susţine că, reţinerea instanţei de apel a pretinsei însuşiri a proiectului lucrării de către beneficiarul acesteia, este greşită, întrucât, prin semnarea contractului de execuţie s-a prevăzut ca obiect al contractului executarea unei lucrări în baza unei soluţii tehnice alese de executant în vederea realizării unui anumit scop, declarat şi urmărit de părţi.
În opinia recurentei, instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că prejudiciul nu este cert, întrucât independent de efectuarea remediilor de societate până la data formulării prezentei acţiuni, prejudiciul există, acesta fiind generat de imposibilitatea de a folosi lucrarea conform scopului pentru care a fost contractată, prejudiciul suferit fiind cert.
Totodată, susţine recurenta, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a SC Z.R. SRL şi prejudiciul suferit de societate, întrucât între faptele ilicite, concretizate prin neexecutarea şi/sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate şi prejudiciul cauzat Societăţii, există un evident raport de cauzalitate.
Faptul că soluţia tehnică în temeiul căreia a fost realizată Lucrarea nu este aptă a servi scopului pentru care a fost contractată, susţine recurenta, nu înlătură răspunderea SC Z.R. SRL faţă de societate pentru prejudiciul suferit, deoarece SC Z.R. SRL răspunde faţă de societate atât pentru soluţia tehnică aleasă, cât şi pentru executarea în sine a lucrării.
În consecinţă, susţine recurenta, rezultă faptul că atât proiectul, cât şi lucrarea au fost executate de către SC Z.R. SRL cu nerespectarea dispoziţiilor contractuale şi prevederilor tehnice de specialitate, ceea ce impune angajarea răspunderii contractuale a SC Z.R. SRL, în calitate de specialist în domeniu, pentru toate prejudiciile cauzate societăţii.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul rezilierii contractului de execuţie din 6 ianuarie 2014; obligării intimatei la plata contravalorii prejudiciului suferit de societate estimat la 33.835 dolari S.U.A., conform cursului Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii; a penalităţilor contractuale de întârziere, de 0,15% pe zi lucrătoare de întârziere, de la data de 19 august 2012 până în prezent, precum şi în continuare, până la data plăţii efective şi la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă SC Z.R. SRL, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul reclamantei SC C.S.E. SRL prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Din perspectiva acestui motiv recurenta consideră că există contradicţii, „în cauză nu există nici o obligaţie a pârâtei care să nu fi fost integral şi la termen executată, astfel încât să existe o faptă ilicită” şi că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată, pentru că SC Z.R. SRL şi-ar fi încălcat obligaţiile contractuale stabilite în sarcina sa.
Din analiza deciziei recurate se constată că în expunerea raţionamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a considerat necesar să clarifice natura acţiunii reclamantei, sens în care a expus, într-un mod sistematic şi deloc contradictoriu, în partea finală a paginii 17 şi începutul paginii 18 a deciziei, aspecte ale situaţiei de fapt şi nu considerentele care au format opinia instanţei în sensul că acţiunea este una în atragerea răspunderii contractuale, iar nu una prin care se reclamă vicii ale lucrării.
Astfel încât, se constată că între considerentele deciziei recurate nu există contradicţii ce ar putea fi încadrate în motivul de recurs invocat, iar acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.
Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărârii se poate cere atunci când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin acest motiv de recurs recurenta a susţinut că instanţa de apel a denaturat înţelesul contractului de execuţie în ceea ce priveşte scopul pentru care a fost încheiat potrivit art. 2.1 din contract.
Contrar susţinerilor recurentei, în cauză, se constată că, instanţa de apel în analiza contractului de execuţie a statuat în mod corect că potrivit art. 2.1 din contract, obiectul contractului a fost „realizarea proiectului „Lucrări de protecţie mal lac Snagov” elaborat de SC P.I. SRL, noiembrie 2003”, iar nu în considerarea vreunui scop în care fusese elaborat proiectul asumat de beneficiarul lucrărilor şi încredinţat pârâtei spre execuţie.
Aşa cum reiese din considerentele hotărârii recurate şi analiza obiectului contractului, se contată că, prin încheierea contractului din 6 ianuarie 2004 pârâta SC Z.R. SRL s-a obligat să execute lucrările din proiectul tehnic intitulat „Lucrări de protecţie mal lac Snagov” ataşat contractului ca anexa 1.
Întreaga alegaţie a recurentei referitoare la interpretarea sistematică şi gramaticală a art. 2.1 din contract privind cauza juridică a încheierii contractului din perspectiva atingerii scopului conform temei de proiectare, va fi înlăturată, întrucât principiul de interpretare a contractelor conform căruia trebuie să se acorde prioritate voinţei reale şi nu sensului literal al cuvintelor, invocat în alţi termeni în argumentarea recursului, a fost respectat.
Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, scopul lucrării solicitate de reclamantă prin acţiune, a fost, acela de eliminare a pericolului de eroziune produs de apa lacului Snagov şi, pe de altă parte, consolidarea malului.
Totodată, se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale, sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părţi dându-le înţelesul şi finalitatea urmărită la încheierea convenţiei supuse spre analiză.
Din acest punct de vedere trebuie reţinut că natura raporturilor juridice a fost determinată ţinând seama de contractul de execuţie din 1 ianuarie 2012 şi de clauzele acestuia şi că actului dedus judecăţii nu i-a fost dată o altă calificare. În privinţa clauzelor contractului şi a interpretării lor recurenta nu a demonstrat că instanţa s-a substituit părţilor contractante modificând prin interpretare aceste clauze şi că astfel au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. proc. civ., fapt pentru care şi acest motiv va fi înlăturat.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din perspectiva acestui motiv recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut faptul că în cauză ar fi întrunite condiţiile antrenării răspunderii civile contractuale a SC Z.R. SRL.
Susţinerile recurentei sunt nefondate. Doctrina a statuat că elementele răspunderii civile contractuale sunt: existenţa unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligaţie aducându-se prin aceasta atingere a unui drept subiectiv, săvârşirea cu vinovăţie a acestei fapte existenţa unui prejudiciu patrimonial şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Or, în urma analizei probatoriului administrat instanţa de apel a constatat în mod corect că în cauză nu s-a demonstrat culpa pârâtei pentru atragerea răspunderii civile contractuale.
Alegaţiile recurentei referitoare la presupusa premisă greşită a instanţei de apel privind însuşirea de către beneficiarul final al lucrării, a proiectului; aspectele privind beneficiarul soluţiei tehnice care a stat la baza realizării lucrării, criticile referitoare la neconformităţile lucrării şi ale proiectului, precum şi reiterarea argumentelor privind prejudiciul şi legătura de cauzalitate între presupusa faptă ilicită a SC Z.R. SRL şi prejudiciul suferit de societate, vor fi înlăturate, întrucât recurenta prin invocarea acestor argumente tinde, în realitate, la reanalizarea fondului cauzei în această etapă procesuală a recursului.
Faţă de cele arătate rezultă fără echivoc că prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta tinde la o reanalizare a situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate, ceea ce în această etapă procesuală nu este permis, având în vedere că prin recurs se urmăreşte verificarea legalităţii hotărârii, iar nu reanalizarea situaţiei de fapt.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Constatând culpa procesuală a recurentei în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata pârâtă, Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi va obliga recurenta reclamantă SC C.S.E. SRL la plata către intimata pârâtă SC Z.R. SRL a sumei de 5.558,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar, respectiv factura din 23 iunie 2015 şi extrasul de cont.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.S.E. SRL împotriva deciziei nr. 1258/2014 din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta reclamantă SC C.S.E. SRL la plata sumei de 5.558,92 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC Z.R. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 165/2015. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1747/2015. Civil → |
|---|
