ICCJ. Decizia nr. 1781/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1781/2015
Dosar nr. 1803/30/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 776/ A din 17 septembrie 2014, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri şi declarată împotriva Deciziei civile nr. 47/ A din 22 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, de revizuenţii C.I. şi C.E., în contradictoriu cu intimata T.A.L. A disjuns cererea de revizuire fondată pe contrarietate de hotărâri (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.) şi a declinat-o, spre competenţă soluţionare, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
A respins, ca tardivă, cererea de revizuire fondată pe art. 509 pct. 2 C. proc. civ. formulată împotriva aceleiaşi Decizii nr. 47/ A din 22 ianuarie 2014.
Împotriva Deciziei civile nr. 776 din 17 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiş, au declarat recurs atât pârâții-revizuenți C.I. si C.E., cât şi intervenientul P.M., solicitând admiterea recursurilor, casarea/modificarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal în ceea ce priveşte soluţiile: „Respinge ca tardivă cererea de revizuire fondată pe art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. (art. 509 pct. 2 N.C.P.C.) şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de terţul P.M.”.
Prin Decizia nr. 139 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, s-au respins recursurile declarate de pârâţii C.I., C.E. şi de intervenientul P.M. împotriva Deciziei nr. 776/ A din 17 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă.
În considerentele deciziei, s-au reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte recursul pârâţilor C.I. şi C.E., s-a constatat că, prin Decizia nr. 776 din 17 septembrie 2014, Tribunalul Timiș a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a disjuns cererea de revizuire fondata pe contrarietate de hotărâri (art. 509 pct. 8 C. proc. civ.) şi a declinat competenta de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., a arătat instanţa de recurs, prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită, iar ale art. 132 alin. (3) C. proc. civ. dispun că hotărârea de declinare a competentei nu este supusă niciunei căi de atac.
În raport de aceste dispoziții legale, Curtea a constatat că este inadmisibil recursul pârâților-revizuenţi referitor la soluția de declinare a competentei.
Tot ca inadmisibil, a reţinut Curtea, se privește a fi şi recursul declarat de revizuenţi împotriva hotărârii prin care s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiata pe art. 509 pct. 2 C. proc. civ., declarată împotriva Deciziei nr. 47 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiş, ca instanţă de apel, în raport de dispozițiile art. 509 şi art. 513 alin. (5) C. proc. civ.
Referitor la recursul declarat de intervenientul P.M. împotriva aceleiași decizii (prin care instanța a respins in principiu cererea de intervenție in interes propriu formulata în cauză), Curtea a constatat că acesta nu este întemeiat, reţinând că recurentul nu a justificat interesul său în cauza în care se judecă cererea de revizuire formulată de revizuenţii C.I. si E.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.I., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08 iunie 2015.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 18 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 23 iunie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 21-25 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Recurentul C.I. şi intimata C.E. au depus punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului.
Analizând recursul formulat, în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
În speţă, Decizia civilă nr. 139 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, fiind, aşadar, o hotărâre definitivă.
Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C.I. împotriva Deciziei nr. 139 din 07 aprilie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1780/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1782/2015. Civil → |
|---|
