ICCJ. Decizia nr. 1844/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1844/2015
Dosar nr. 5083/105/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2015
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2008, pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamanta B.M.C. a chemat în judecată Comuna Drăgăneşti, prin primar și a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în comuna Drăgăneşti, sat Cornu, jud. Prahova, compus dintr-un teren arabil în suprafață de 50 ha şi două construcţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 8243 din 29 septembrie 2008, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, cu motivarea că valoarea obiectului cererii depășește suma de 500.000 lei.
La data de 14 septembrie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând revendicarea imobilelor situate în comuna Drăgăneşti, sat Cornu, compuse dintr-un teren de 750 ha şi construcţii.
Prin Sentința civilă nr. 2174 din 04 octombrie 2011, Tribunalul Prahova a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei și a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
A respins acţiunea precizată formulată de reclamanta C.B.M. ca neîntemeiată.
Instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Nu există nicio dovadă în sensul că imobilele în litigiu s-ar afla în posesia efectivă a pârâtei și nici că terenul în suprafață de 750 ha nu ar fi făcut obiectul legilor fondului funciar pentru a putea deveni aplicabile dispoziţiile dreptului comun.
Susţinerile reclamantei în sensul că imobilele în litigiu ar fi aparţinut soţului său, numitul D.C., fiind dobândite în proprietate de către acesta de pe urma autorilor săi, C.M. şi Ş.G., şi că imobilul construcţie identificat de expertul constructor Maghiar Ioan reprezentând conac a aparţinut defunctului D.C. nu pot fi avute în vedere. Toate probele administrate în cauză demonstrează că soţul reclamantei a dobândit, la un moment dat, un drept de coproprietate asupra imobilelor constituind M.C., drept care ulterior a revenit în exclusivitate numitei M.M.C. de la care s-au preluat efectiv toate imobilele.
Totodată, instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, cu motivarea că, în condiţiile în care reclamanta pretinde un drept de proprietate asupra imobilelor în litigiu, aceasta are în principiu calitate procesuală activă, având dreptul să promoveze o acţiune în revendicare pe cale judecătorească în scopul valorificării pretenţiilor sale; pârâta are calitate procesuală pasivă, atât timp cât reclamanta pretinde că posedă imobilele în litigiu în calitate de unitate administrativ teritorială.
Prin Decizia civilă nr. 515 din 02 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.M.C. împotriva încheierii din 16 decembrie 2011 şi a Sentinţei civile nr. 2174 din 04 octombrie 2011 pronunţate de Tribunalul Prahova.
Instanța de apel a reținut că, niciunul dintre experţii topo desemnaţi în cauză, nu au putut identifica terenurile în litigiu de 750 ha, solicitate de către reclamantă de pe urma lui M.C. şi D.C., că toate probele administrate în cauză atestă că imobilele în litigiu nu au fost niciodată în proprietatea exclusivă a numitului D.C. și că nu există nicio dovadă la dosar în sensul că imobilele în litigiu s-ar afla în posesia efectivă a pârâtei ori că terenul de 750 ha nu ar fi făcut obiectul legilor fondului funciar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta B.M.C.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 305 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., reclamanta formulează următoarele critici:
După admiterea apelului şi reţinerea cauzei spre evocarea fondului, prin încheierea de şedinţa din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a admis probatoriul solicitat de reclamantă, constând în expertize topografică şi construcţii.
La data de 11 decembrie 2014, apărătorul reclamantei a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză construcţii, obiecţiuni ce au fost comunicate intimatei-pârâte pentru a formula un punct de vedere, aspecte consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.
Obiecţiunile au fost ridicate din nou la data de 12 februarie 2015, când instanţa a decis prin încheierea de şedinţă să proroge discutarea lor până la depunerea unor noi documente de către intimata-pârâtă. Prorogarea a fost prelungită la data de 12 martie 2015, când, prin încheierea de şedinţă, instanţa a acordat termen pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă.
Atât problemele ridicate de conţinutul înscrisurilor depuse cât şi obiecţiunile la raportul de expertiză, a căror discuţie fusese prorogată prin încheierea de şedinţă de la data de 11 decembrie 2014, au fost ridicate din nou de către apărătorul subsemnatei la termenul din 26 martie 2015, instanţa refuzând să le pună în discuţie.
Din încheierile de şedinţă succesive menţionate anterior rezultă că, pe de o parte, instanţa nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor raportul de expertiză, prorogând în mai multe rânduri discutarea acestuia, iar pe de alta parte, a omis să se pronunţe cu privire la temeinicia obiecţiunilor.
Poziţia instanţei este un refuz de analizare a obiecţiunilor formulate şi o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale ale reclamantei, care nu poate fi reparată sau acoperită prin rămânerea în pronunţare, singura cale de atac fiind recursul.
Motivarea soluţiei pronunţate în apel de către Curtea de Apel Ploieşti se limitează la patru paragrafe copiate din hotărârea instanţei de fond.
În atare situaţie, dată fiind superficialitatea considerentelor deciziei recurate, copiate de instanţa de control fără a le trece prin filtrul noului probatoriu și fără a răspunde criticilor aduse de reclamantă, soluţia pronunţată în apel este nemotivată.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Hotărârea recurată este nelegală din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii, Înalta Curte porneşte de la premisa că dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia instanței de a arăta, în considerentele hotărârii sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere.
Tot astfel, din perspectiva art. 261 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 295 C. proc. civ., este nelegală nepronunţarea instanţei de apel asupra uneia din criticile formulate prin motivele de apel.
Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a justificat soluţia de respingere a apelului declarat în cauză de reclamantă prin reproducerea unor paragrafe din considerentele hotărârii primei instanțe.
Instanţa de apel nu a arătat care sunt propriile argumente care fundamentau o anumită dezlegare a cauzei şi care justificau admiterea, respectiv înlăturarea apărărilor şi a susţinerilor părţilor în litigiu.
Omisiunea instanţei de apel de a arăta, în acord cu exigenţele art. art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care sunt considerentele pentru care a apreciat că se impune respingerea apelului declarat în cauză împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, mulţumindu-se a reproduce considerentele sentinței apelate, fără a răspunde criticilor formulate de reclamantă prin motivele de apel, echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă pentru instanţa de recurs exercitarea controlului judiciar.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta C.B.M., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel urmează a aprecia incidența în cauză a deciziei în interesul Legii nr. 33 din 09 iunie 2008, prin care Înalta Curte a analizat problema existenţei unei opţiuni între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, şi anume Codul civil, precum și a hotărârii pilot pronunţată în cauza Atanasiu şi alţii contra României, prin care Curtea Europeană a reţinut că existenţa unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă şi executorie instanţele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
De asemenea, se va stabili, în ce măsură obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză efectuat sunt relevante pentru soluționarea acțiunii în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., care constituie obiectul pretențiilor deduse judecății în prezenta cauză.
Deși prin motivele de recurs, pârâta indicat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., controlul judiciar de legalitate nu va fi exercitat din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii, întrucât decizia recurată nu s-a bazat pe interpretarea unui act juridic care, greşită fiind, a determinat schimbarea naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.B.M. împotriva Deciziei civile nr. 515 din 02 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1847/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1837/2015. Civil → |
|---|
