ICCJ. Decizia nr. 1843/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1843/2015
Dosar nr. 5938/118/2009*
Şedinţa publică din 24 septembrie 2015
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 112/ C din 22 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelurile declarate de reclamanţii A.I., C.A. şi SC O.F. SRL precum şi de pârâtul Primarul municipiului Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 880 din 07 mai 2010 şi încheierii din 13 iulie 2010 pronunţate de Tribunalul Constanţa.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au contestat soluţia dată de prima instanţă în cererea conexă, prin care s-a dispus anularea Dispoziţiilor nr. 4671 din 11 august 2008, nr. 5233 din 12 septembrie 2008 şi nr. 7336 din 11 noiembrie 2008, arătând că în analiza legalităţii dispoziţiilor contestate instanţa trebuia să stabilească persoana care avea calitatea de moştenitor al lui C.N., respectiv dacă avea calitate de moştenitor legal S.I. ori S.Ş., dacă imobilul putea face obiectul restituirii potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 18/1991, stabilind astfel regimul juridic al terenului.
În ceea ce priveşte calitatea de moştenitor de pe urma defunctului C.N., susţinerea apelanţilor reclamanţi în sensul că numai S.I. are această calitate, fiind „descendent de grad III” în timp ce S.Ş. nu poate culege moştenirea defunctului deoarece „este descendent de grad IV”, s-a reţinut a fi nefondată în condiţiile în care, astfel cum corect a arătat instanţa de fond, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, S.I. şi S.Ş. erau fraţi, ambii fiind descendenţii lui S.A. şi S.S., deci ambii având calitatea de nepoţi de soră ai defunctului C.N. şi care sunt în aceeaşi măsură persoane cu vocaţie la succesiunea acestui defunct ca urmare a clasei din care fac parte, respectiv aceea a colateralilor privilegiaţi de grad III.
De altfel, în ceea ce priveşte vocaţia lui S.S. de a culege moştenirea lăsată de defunctul C.N., respectiv vocaţia de a formula cereri de restituire a imobilelor preluate din patrimoniul defunctului, prin Sentinţa civilă nr. 1771 din 7 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 36785/212/2010, menţinută prin Decizia civilă nr. 443 din 4 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că acesta a avut vocaţie succesorală, confirmată prin certificatul de calitate de moştenitor din 5 decembrie 1995 în care a fost menţionat fiul său, I.C., ca moştenitor al lui C.N., vocaţie pe care a valorificat-o acceptând succesiunea defunctului C.N. prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată la 10 aprilie 1991, în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.
În ceea ce priveşte critica privind neverificarea de către instanţa de fond, în analiza dispoziţiilor emise în procedura Legii nr. 10/2001, a amplasamentului imobilului care a aparţinut autorului C.N., cu consecinţa înlăturării titlului de proprietate emis la cererea lui S.Ş. şi menţinerii titlurilor emise la solicitarea lui S.I., instanţa a reţinut că, atâta vreme cât posibilitatea verificării legalităţii unui titlu emis în procedura Legii nr. 18/1991 este deschisă celor lezaţi prin eliberarea lui conform normelor speciale ale acestui act normativ, iar nu pe cale incidentă în procedura Legii nr. 10/2001, nefiind permis nici instanţei şi cu atât mai puţin unităţii deţinătoare sesizate (care poate fi nu numai unitate administrativ teritorială, dar şi o regie autonomă, societate comercială, asociaţie cooperatistă) ca, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să constate definitiv nelegalitatea titlului de proprietate emis conform Legii nr. 18/1991, să înlăture efectul acestui titlu, acordând preferabilitate unui titlu emis în procedura Legii nr. 10/2001. Aceasta, pentru că ambele acte normative cu caracter special au avut o finalitate comună, respectiv aceea de a repara abuzurile comise în vechiul regim comunist prin restituirea către foştii proprietari sau către succesorii lor a imobilelor care le-au aparţinut.
În speţă, cu atât mai mult instanţa nu poate ignora titlul de proprietate x emis pe numele lui S.S. pentru că valabilitatea titlului a fost verificată de o instanţă în procedura declanşată la solicitarea reclamanţilor, prin hotărârile judecătoreşti sus menţionate, statuându-se în mod irevocabil că titlul a fost emis cu respectarea Legii nr. 18/1991.
În aceste condiţii, odată verificată vocaţia succesorilor proprietarului C.N., de a li se restitui dreptul care a aparţinut autorului lor în temeiul contractului de vânzare-cumpărare transcris din 17 august 1927, prin apelul la una dintre procedurile speciale puse la dispoziţie de legiuitor, nu mai dă dreptul succesorilor să obţină masuri reparatorii în temeiul altei legi speciale pentru acelaşi bun al autorului pentru că, astfel cum a reţinut prima instanţă, s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.
Este nerelevantă susţinerea apelanţilor reclamanţi din dezbaterile asupra apelului, consemnate în încheierea de la termenul din 17 decembrie 2014, în sensul că cererea lui S.Ş., formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a avut în vedere un teren agricol de 2,5 ha, în timp ce S.I. a formulat o cerere de restituire a unui teren intravilan, altul decât cel reconstituit în temeiul Legii 18/1991, pentru că ambele cereri de restituire au vizat imobilul deţinut în proprietate de autorul C.N., în temeiul aceluiaşi act de vânzare-cumpărare transcris din 17 august 1927 la Grefa Tribunalului Constanţa, cererea lui S.Ş. înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa din 20 aprilie 1991 a avut ca obiect restituirea unei suprafeţe de 3 ha „teren arabil în zona Cartier A.”, solicitare verificată în procedura Legii nr. 18/1991 şi apreciată întemeiată odată cu emiterea titlului de proprietate al Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa.
Nu s-ar putea reţine nici îndreptăţirea reclamanţilor de a beneficia, în procedura Legii 10/2001, de restituirea diferenţei până la 3,2882 ha, menţinând astfel parte din dispoziţiile emise de Primarul Municipiului Constanţa în această procedură, pentru că, aşa cum s-a arătat, pe terenul deţinut de C.N. pe „mereaua” comunei Anadalchioi s-au apreciat ca fiind incidente prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991 care, odată aplicate exclud imobilul din domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 alin. (1), iar pe de altă parte pentru că o restituire numai parţială a imobilului solicitat în procedura Legii nr. 18/1991 conferea dreptul succesibilului care şi-a manifestat intenţia de a accepta succesiunea autorului său prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate făcută comisiei de fond funciar în termenul prevăzut de lege, să atace această soluţie pentru a obţine măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată; neprocedând de această manieră, hotărârea de restituire numai pentru 2,5 ha a devenit definitivă.
Cât priveşte apelul pârâtului, s-a reţinut că apelul acestuia vizează soluţia primei instanţe de anulare a dispoziţiei nr. 2343 din 3 aprilie 2009 a Primarului Municipiului Constanţa, prin care s-a dispus revocarea celor trei dispoziţii emise de acelaşi primar din 11 august 2008, din 12 septembrie 2008 şi din 11 noiembrie 2008.
Analiza legalităţii soluţiei instanţei de fond asupra acestei dispoziţii trebuie să aibă în vedere dezlegarea de drept dată în cauză prin Decizia nr. 1819 din 11 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că deciziile sau dispoziţiile de restituire emise în sistemul Legii nr. 10/2001, indiferent de calitatea entităţii deţinătoare a bunurilor imobile, sunt acte de drept privat, respectiv acte juridice civile, iar nu acte administrative de autoritate, deoarece nu sunt emise în regim de putere publică. Curtea a mai arătat şi că, împotriva unor asemenea acte este deschisă calea acţiunii în nulitate de drept comun aflată inclusiv la dispoziţia emitentului actului, care este parte în raportul juridic astfel creat prin emiterea lui.
S-a stabilit astfel, ca o chestiune de drept dezlegată, că dispoziţiile emise în favoarea reclamanţilor, prin care s-au acordat măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, pot face obiectul unei acţiuni în nulitate, promovată inclusiv de emitentul lor, mijloc procesual folosit de altfel de către Primarul Municipiului Constanţa în acţiunea înregistrată la Judecătoria Constanţa conexată prin dispoziţia instanţei la Dosar nr. 5938/118/2009 al Tribunalului Constanţa şi analizată în prezentul dosar.
Pe de altă parte, s-a reţinut şi că, în ceea ce priveşte dispoziţiile/deciziile emise Legii nr. 10/2001, act normativ ce conţine norme speciale, derogatorii de la normele de drept comun în ce priveşte procedura de emitere şi de contestare a lor, art. 26 alin. (3) din lege dispune că împotriva acestora se poate face contestaţie la secţia civilă a tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii deţinătoare.
Astfel, pentru aceste dispoziţii legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac, respectiv contestaţia la secţia civilă a tribunalului, fără să fie prevăzută posibilitatea revocării dispoziţiei/deciziei de către emitentul ei, chiar la iniţiativa persoanei îndreptăţite.
În acelaşi timp, calificarea dispoziţiilor/deciziilor emise în procedura acestei legi ca acte juridice civile înlătură de plano posibilitatea revocării lor, pentru că această sancţiune se aplică în dreptul civil fie în cazul liberalităţilor, când se pune în discuţie ingratitudinea sau neexecutarea culpabilă a sarcinii, fie în situaţia desfacerii unui contract prin acordul părţilor, deci în sensul de denunţare unilaterală, în cazurile prevăzute de lege.
În concluzie, reţinând că în cazul dispoziţiilor sau deciziilor emise în procedura Legii nr. 10/2001 legiuitorul a stabilit prin norme speciale procedura de contestare a lor, prin acţiune formulată la secţia civilă a tribunalului, iar nu posibilitatea revocării lor de către organul emitent, s-a constatat că în mod corect prima instanţă a anulat Dispoziţia de revocare nr. 2343/3042009 a Primarului Municipiului Constanţa, apelul pârâtului, sub acest aspect fiind neîntemeiat.
Cât priveşte apelul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 13 iulie 2010 a Tribunalului Constanţa, prin care s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 880 din 7 mai 2010 în sensul menţionării nulităţii şi în privinţa Dispoziţiei nr. 5233 din 12 septembrie 2008 a Primarului Municipiului Constanţa, instanţa a reţinut că au fost corect aplicate prevederile art. 281 C. proc. civ., pentru că dispoziţia sus menţionată nu a avut o situaţie diferită, care să presupună analiza unor aspecte diferite faţă de celelalte două dispoziţii atacate, dimpotrivă ele fiind analizate global, din perspectiva aceleiaşi chestiuni de drept şi pe baza unui probatoriu identic, eroarea constând numai în neconsemnarea în dispozitiv a uneia dintre cele trei dispoziţii, omisiune care îndeplineşte astfel cerinţa erorii materiale.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanţii au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care au formulat următoarele critici:
Greşit s-a apreciat natura juridică a terenurilor solicitate de moştenitori fie în baza Legii nr. 18/1991, fie în baza Legii nr. 10/2001, şi s-a stabilit că terenurilor le era aplicabilă Legea nr. 1871991. Este o interpretare stereo, în dezacord cu probele administrate şi cu stabilirea regimului juridic aplicabil.
În realitate, ceea ce nu s-a solicitat în baza Legii nr. 18/1991 putea fi obţinut în baza Legii nr. 10/2001.
Terenul autorului reclamanţilor era unul intravilan şi nu făcea parte din cel reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991.
Autorii familiei S. au deţinut teren pe raza municipiului Constanţa atât intravilan, cât şi extravilan, iar legile reparatorii nu condiţionează ca aceste suprafeţe să fie într-o suprafaţă minimă sau maximă. Numai Legea nr. 18/1991 stabileşte o limită maximă de restituire.
Un alt motiv de recurs vizează încălcarea principiilor privind vocaţia la succesiune şi a drepturilor părţilor. Astfel, Ş.S., cel care a obţinut terenul în baza Legii nr. 18/1991 nu era îndreptăţit la moştenirea autorului comun, C.N., fiind un colateral de grad 5. Ca atare, este înlăturat de la succesiunea acestuia.
Cât priveşte recursul împotriva soluţiei date în apel criticilor împotriva încheierii din 13 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a invocat faptul că în cauză nu erau incidente prevederile art. 281 C. proc. civ. pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri formulate de reclamanţi şi, pe cale de consecinţă, această situaţie trebuia reglementată numai în căile de atac.
Instanţele au dat o interpretare eronată dispoziţiilor legale şi practicii în materie, au nesocotit dreptul intrat în puterea lucrului judecat şi au anulat o dispoziţie care era parţial, cel puţin, legală,, fără să cerceteze dreptul dedus judecăţii.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat, şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Susţin recurenţii că instanţele de fond au pronunţat o soluţie nelegală, atunci când au stabilit că nu se mai putea recurge şi la procedura instituită de Legea nr. 10/2001 câtă vreme fusese reconstituit titlul de proprietate de pe urma autorului C.N., conform Legii nr. 18/1991. Nelegalitatea soluţiei este dată de faptul că nu s-a observat amplasarea terenurilor, respectiv faptul că terenul solicitat în prezentul dosar era intravilan, deci erau incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar nu ale Legii nr. 18/1991.
Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de instanţele de fond este legală, fiind dată cu respectarea cerinţelor legii materiale incidente în cauză, Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost declanşat litigiul.
Astfel, în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Împrejurarea că, faţă de amplasamentul terenului în raport cu care s-au solicitat măsuri reparatorii, succesorii lui C.N. nu ar fi putut beneficia decât de prevederile Legii nr. 10/2001, deci, pe cale de consecinţă titlul obţinut în temeiul Legii nr. 18/1991 nu ar fi unul valabil, nu putea face obiect de analiză decât în cadrul căilor de atac exercitate împotriva deciziei emise în temeiul Legii nr. 18/1991. Pe cale de consecinţă, valabilitatea titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 nu poate fi pusă în discuţie, pe cale incidentală, în litigiul pornit în temeiul Legii nr. 10/2001.
Or, câtă vreme ambele cereri de restituire a terenurilor, atât în baza Legii nr. 18/1991, cât şi în baza Legii nr. 10/2001 au avut drept temei acelaşi titlu de proprietate - contractul de vânzare-cumpărare din 17 august 1927, odată ce unul dintre succesori a apelat la o procedură specială pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nu a fost anulat, ceilalţi succesori nu mai puteau solicita măsuri reparatorii în temeiul unei alte legi speciale, a cărei finalitate este aceeaşi.
Ca atare, motivul de recurs vizând nesocotirea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este întemeiat, critica formulată neîntrunind cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs relativ la lipsa calităţii de succesor a lui Ş.S. de pe urma defunctului C.N.
Prin Sentinţa civilă nr. 1771 din 7 februarie 2012 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia nr. 443 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, s-a hotărât irevocabil că Ş.S. este moştenitorul lui C.N.
Prin urmare, instanţele de fond au avut în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a acestor hotărâri, atunci când au stabilit vocaţia lui S.Ş. de a culege moştenirea lăsată de defunctul C.N. şi, pe cale de consecinţă, vocaţia de a formula cereri de restituire a terenurilor preluate din patrimoniul autorului său. Odată ce dreptul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost valorificat în cadrul unei proceduri speciale de către cel care are calitate de succesor a lui C.Ş., ceilalţi succesori nu mai puteau apela la o altă procedură specială pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra aceloraşi terenuri.
Cât priveşte recursul exercitat împotriva încheierii de îndreptare a erorilor materiale din 13 iulie 2010, Înalta Curte va reţine că, deşi prin cererea de recurs s-a făcut precizarea că recursul vizează şi această încheiere, în realitate ceea ce s-a recurat este soluţia de respingere a apelului împotriva încheierii, iar nu însăşi încheierea pronunţată de tribunal.
Aşadar, recursul este admisibil, însă critica vizând lipsa de incidenţă, în cauză, a prevederilor art. 281 C. proc. civ., este neîntemeiată.
Conform art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Instanţa superioară de fond a apreciat în mod corect faptul că omisiunea includerii în dispozitivul sentinţei şi a Dispoziţiei de primar nr. 5233 din 12 septembrie 2008 constituie o eroare materială în sensul tezei a doua a textului enunţat, câtă vreme aceasta avea o situaţie juridică identică cu a celorlalte două decizii menţionate în dispozitiv. În aceste condiţii, neimpunându-se efectuarea unei analize diferite a Dispoziţiei din 12 septembrie 2008, faţă de celelalte două dispoziţii deja anulate prin sentinţă, în temeiul unor probe suplimentare, nu se pune problema că, prin încheierea dată în 13 iulie 2010, prima instanţă ar fi modificat soluţia adoptată iniţial.
Aşadar, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.I., C.A. şi SC O.F. SRL împotriva Deciziei civile nr. 112/ C din 22 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1842/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1831/2015. Civil → |
|---|
