ICCJ. Decizia nr. 1425/2015. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1425/2015
Dosar nr. 8302/111/2011
Şedinţa publică din 22 mai 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 8302/111/2011, reclamanta SC J.T.A. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta M. (fosta C.) A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:
- să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului marca M.B., contract materializat sub forma facturii din 15 februarie 2010 şi încheiat între reclamantă în calitate de vânzătoare şi pârâtă în calitate de cumpărătoare, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza operaţiunii de vânzare cumpărare (factură, delegaţie,etc.);
- să dispună obligarea pârâtei să-i predea autoturismul, actele în original şi cheile acestuia;
- să dispună radierea înmatriculării autoturismului de pe numele pârâtei şi revenirea la situaţia anterioară;
- să dispună radierea autoturismului de pe rolul fiscal al pârâtei şi revenirea la situaţia anterioară; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 4952/COM/2014 din 27 mai 2014, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta M. (fosta C.) A. şi, în consecinţă, a constatat nulitatea facturii din 15 februarie 2010; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor care au stat la baza vânzării-cumpărării; a obligat-o pe pârâtă să predea reclamantei autoturismul marca M.B., actele acestuia în original, precum şi cheile de contact; a dispus radierea înmatriculării autoturismului de pe numele pârâtei, radierea rolului fiscal deschis pe numele pârâtei pentru autoturismul în litigiu şi revenirea la situaţia anterioară încheierii facturii din 15 februarie 2010.
De asemenea, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Bihor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule, Primăria Oradea - Direcţia Economică prin Primar; a obligat-o pe pârâta M. (fostă C.) A. la plata sumei de 7.660 lei în contul Biroului Local de expertize judiciare tehnice şi contabile Bihor, reprezentând diferenţă de onorariu pentru expert contabil S.D.C. şi la plata către reclamantă a sumei de 1.786 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, din interpretarea coroborată a probelor administrate (înscrisuri, declaraţii de martori şi expertiză tehnică contabilă), a reţinut că factura fiscală a cărei nulitate s-a solicitat a fi constatată a fost întocmită fără ştirea şi acordul societăţii reclamante, că pârâta M. (fostă C.) A. nu a deţinut calitatea de administrator al acesteia şi nici nu a avut mandat din partea societăţii pentru înstrăinarea autoturismului, precum şi că nu s-a dovedit achitarea preţului menţionat în factură, suma nefiind înregistrată nici în evidenţele contabile ale societăţii si nici în contul bancar al acesteia.
În considerarea acestor argumente, prima instanţă a constatat nulitatea facturii fiscale din 15 februarie 2010.
Petitul privind constatarea nulităţii actelor care au stat la baza evocatei facturi a fost apreciat ca neîntemeiat, tribunalul reţinând că reclamanta nu a indicat concret actele, înscrisurile pretins a fi anulabile.
Reţinând că autoturismul înstrăinat prin factura fiscală din 15 februarie 2010 se află în posesia şi folosinţa pârâtei M. (fostă C.) A., prima instanţă a dispus obligarea acesteia să predea reclamantei autoturismul, actele acestuia în original precum şi cheile de contact. De asemenea, a dispus radierea înmatriculării autoturismului de pe numele pârâtei şi radierea rolului fiscal deschis de aceasta pentru autoturism.
Cu privire la acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Instituţia Prefectului Bihor şi Primăria Oradea prin Primar, tribunalul, constatând că reclamanta nu a ridicat pretenţii proprii împotriva acestora, a respins-o ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta M. (fostă C.) A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a acţiunii introductive.
Prin decizia nr. 15/C/2015-A din 20 ianuarie 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul ca nefondat şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă în favoarea intimatei-reclamante la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a răspuns detaliat fiecăreia dintre criticile formulate de pârâtă, înlăturându-le motivat şi reţinând, în esenţă, că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situaţia de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat.
Împotriva acestei decizii pârâta M. (fostă C.) A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate subsumat acestui motiv de nelegalitate, potrivit căruia este sancţionată cu modificarea hotărârea pronunţată în lipsa unui temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, autoarea căii de atac a arătat că instanţele de fond nu au analizat complexitatea raporturilor dintre părţile litigante, ea şi administratorul societăţii reclamante fiind soţi la acea dată.
Sub acest aspect, a reprodus apărările sale din faţa instanţelor anterioare, în sensul că era administratorul de fapt al societăţii reclamantei, având toate atributele pentru vânzarea vehiculului în discuţie; era soţia asociatului unic al societăţii, care era o afacere de familie, ceea ce o îndreptăţea să înstrăineze în mod valabil autoturismul; deţinea şi scriptic calitatea de angajat-administrator al acestei societăţii, astfel că actele de înstrăinare a unui bun mobil erau pe deplin valabile.
În continuare, recurenta a expus amplu parcursul relaţiei cu fostul soţ, începând din 1988 la zi, conchizând că aceasta era hotărâtoare în aflarea adevărului în cauză, iar ignorarea raporturilor matrimoniale a determinat reţinerea eronată de către instanţele de fond a aspectelor privind lipsa calităţii sale de administrator al societăţii reclamante, lipsa intenţiei societăţii de înstrăinare a autoturismului, completarea incorectă a documentelor contabile care atestă vânzarea-cumpărarea şi neplata preţului acestei vânzări.
în continuare, a susţinut că, prin creditarea societăţii reclamante cu o sumă importantă de bani, aspect confirmat de expertiza contabilă efectuată în cauză, se justifică înstrăinarea autoturismului proprietatea acesteia.
Cu referire la plata preţului autoturismului, autoarea căii de atac a expus amplu relaţiile de afaceri ale soţilor C., derulate prin intermediul mai multor societăţi comerciale, cu referire la contribuţia sa la achiziţia diferitelor bunuri dobândite, subliniind totodată momentele de la achiziţia autoturismului până la înstrăinarea lui.
A mai criticat recurenta hotărârile instanţelor de fond sub aspectul administrării şi interpretării probelor în cauză, făcând numeroase referiri la facturi şi la constatările şi concluziile reportului de expertiză efectuat.
La 08 mai 2015, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că dezvoltarea criticilor formulate de recurentă vizează aspecte de netemeinicie.
înalta Curte, la termenul din 22 mai 2015, a calificat apărările intimatei-reclamante în sensul celor mai sus evocate ca excepţie a nulităţii recursului în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1), cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, instanţa supremă urmează să o admită în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
în cauză, recurenta a indicat pur formal cazul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., afirmaţiile sale din memoriul depus la dosar neputând fi subsumate motivului de recurs menţionat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt susceptibile de modificare hotărârile lipsite de temei legal ori date cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Aşa cum rezultă din susţinerile autoarei căii de atac, anterior expuse, acestea nu vizează considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel, ci constituie o expunere amplă a situaţiei de fapt şi critici privind probele administrate în cauză şi modul de interpretare a acestora de către instanţele de fond, cu referiri ample la aspecte fără legătură cu litigiul dedus judecăţii. Astfel, afirmaţiile recurentei vizează eventuala netemeinicie a deciziei atacate, nicidecum elemente de nelegalitate a acesteia, aşa cum impune actuala reglementare a căii extraordinare de atac a recursului.
în raport cu cele anterior consemnate, Înalta Curte constată că susţinerile dezvoltate de recurentă în cuprinsul memoriului depus la dosar nu permit circumscrierea lor niciunuia dintre cazurile de nelegalitate anterior evocate.
Astfel, simpla afirmare a unor aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi de administrarea probelor nu răspunde exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.
De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să vizeze în concret raţionamentul instanţei de apel în soluţionarea căii ordinare de atac si care să poată fi efectiv circumscrisă vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor arătate, având în vedere că susţinerile recurentei din motivarea caii de atac nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, nefiind identificate motive de ordine publică care să poată fi invocate de instanţă din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă M. (fostă C.) A.
Totodată, având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii, fiind, aşadar, în culpă procesuală, iar intimata-reclamantă a solicitat acordarea şi a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, depunând la dosar factura şi chitanţa de plată a onorariului avocatului ales, înalta Curte, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. o va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1.966 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă M. (fostă C.) A. împotriva Deciziei nr. 15/C/2015-A din 20 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă SC J.T.A. SRL a sumei de 1.966 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 826/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1949/2015. Civil → |
|---|
