ICCJ. Decizia nr. 1979/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1979/2015
Dosar nr.507/59/2015
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 30 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă reţine următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 07 aprilie 2015 sub nr. 507/59/2015, reclamanta N.T., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.S Bucureşti, a solicitat anularea Ordinului Preşedintelui C.N.A.S. nr. 838 din 04 decembrie 2014 de revocare a mandatului la iniţiativa Preşedintelui C.N.A.S., ca fiind netemeinic şi nelegal, reintegrarea acesteia în funcţia avută, de Preşedinte - Director general al Casei de Asigurări de Sănătate Caras - Severin, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data încetării contractului de management din 22 februarie 2013 şi până la data înregistrării pe funcţie, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 116 din 06 mai 2015, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale a acesteia şi declinat competenţa soluţionării cererii, în favoarea Tribunalului Caras-Severin, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că din cuprinsul contractului de management, în temeiul căruia reclamanta şi-a exercitat atribuţiile, rezultă ca raporturile juridice dintre aceasta şi C.N.S. sunt raporturi contractuale, specifice legislaţiei muncii, reclamanta tăcând parte din categoria personalului contractual de conducere, aspect confirmat şi organigrama C.A.S. Caras Severin, din structura căreia reiese că funcţia de preşedinte/ director general este o funcţie contractuală de conducere.
Chiar şi în situaţia în care reclamanta ar avea calitatea de funcţionar public, competenţa materială ar fi aparţinut tot Tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Învestit prin declinare, Tribunalul Caras-Severin, a înregistrat cauza sub nr. 507/59 din 30 iunie 2015.
La primul termen de judecată, verificându-şi competenţa potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a apreciat că nu este competent material a soluţiona cauza, pentru următoarele considerente.
Contractul de management în temeiul căruia reclamanta şi-a exercitat funcţia Preşedinte - Director general al C.A.S. Caras - Severin, nu este guvernat de Codul Muncii, întrucât funcţia de director coordonator la o Casă Judeţeană de Sănătate este o funcţie publică în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, deoarece presupune exercitarea unor atribuţii şi responsabilităţi stabilite prin lege pentru realizarea prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, activităţile desfăşurate de persoana numită într-o atare funcţie implicând exerciţiul puterii de stat.
Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 referitoare ia obiecţia de neconstituţionalitate a legii privind aprobarea O.U.G nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, Curtea Constituţională a constatat că „prin reglementările sale, această ordonanţă „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din legea fundamentală”.
Prin urmare, s-a constatat că şi sub imperiul actului normativ menţionat, funcţiile de directori coordonatori reprezintă funcţii publice de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, iar după abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 aceste funcţii au fost menţinute în enumerarea realizată de art. 13 din Legea nr. 188/1999, astfel încât funcţia în care reclamanta a fost numită şi a funcţionat, chiar dacă nu a urmat procedura reglementată de art. 62 din Legea nr. 188/1999 a fost o funcţie publică.
La această concluzie a ajuns, de altfel, însăşi Curtea de Apel Timişoara prin Sentinţa nr. 310 din 16 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1888/59/2011, concluzie menţinută de către Î.C.C.J, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care examinând recursul declarat în respectiva cauză şi sub aspectul competenţei materiale, a apreciat că funcţia reclamantei este de funcţionar public, iar competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, contractul de management din 22 februarie 2013 prin care reclamanta a fost instituită în funcţia de Preşedinte - Director al C.A.S. Caraş-Severin a fost emis de către C.N.A.S., instituţie ce a emis şi Ordinul nr. 838 din 04 decembrie 2014, contestat în prezenta cauză.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizata în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:
Pentru identificarea instanţei competente material în soluţionarea cauzei este esenţial a fi stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanţa iniţial sesizată a fost învestită cu cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta N.T. prin care a solicitat anularea Ordinului Preşedintelui C.N.A.S. nr. 838 din 04 decembrie 2014 prin care s-a dispus încetarea contractului de management nr. x/2013 încheiat între C.N.A.S. şi reclamantă pentru exercitarea mandatului de preşedinte director generai ai C.A.S. Caras Severin.
Ordinul contestat a fost emis ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, reclamanta deţinând simultan cu exercitarea funcţiei de director coordonator la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caras Severin şi funcţia de administrator la SC N.O.R.L. SRL., eludând astfel prevederile art. 94 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului C.N.A.S. „Evaluarea şi promovarea personalului numit în Juneţii publice din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, Legea nr. 188/1999 - la art. 1 alin. (1) „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şl instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
Calitatea de funcţionar public a reclamantei din cauză reiese atât din înscrisurile aflate ta dosarul cauzei respectiv contractul de management din 22 februarie 2013, cât şi din considerentele Deciziei nr. 7602 din 05 decembrie 2013 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care s-a reţinut în mod irevocabil că raporturile juridice dintre aceasta şi pârâta C.N.A.S. sunt guvernate de dispoziţiile Legii nr. nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ stabileşte că:
„Art. 23
Alin. (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi;
Alin. (2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
Alin. (3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legiuni de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale;
Alin. (4) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (3) dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente sa te judece.”De asemenea, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, eu excepţia situaţiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenţa altor instanţe”.
În raport de textele menţionate anterior, se constată că a intervenit o unificare a competenţei materiale în domeniul funcţiei publice ia nivelul tribunalelor, tară a mai cotita calitatea de autoritate centrală sau locală a instituţiei publice cu care s-a format raportul de serviciu.
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, în raport de dispoziţiile art. 4 şi art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Caras Severin, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caras Severin, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1977/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1981/2015. Civil → |
|---|
