ICCJ. Decizia nr. 2008/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2008/2015
Dosar nr. 13972/3/2013**
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea de înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 februarie 2013, sub nr. 1170/2/2013, reclamantul C.G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea C.C.S.D. să emită într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii ce se va pronunţa a unei decizii de acordare a titlului de despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 2.277,63 m.p. ce nu mai pot fi restituite în natură şi care fac obiectul Dispoziţiei nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Tecuci, decizie ce a stat la baza constituirii dosarului de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând valoarea stabilită prin Decizia nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv 763.432,90 lei pentru construcţia demolată şi 195.606,90 lei pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, valori stabilite în procedura desfăşurată în faţa instanţei de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2013, având în vedere dispoziţiile art. X şi art. XXII alin. (3) din Legea nr. 2/2013, cauza a fost scoasă de pe rol şi trimisă Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 13972/3/CA/2013.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2014 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, cauza fiind înaintată, spre competenta soluţionare, secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.
Au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 165/2013, respectiv art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din lege.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 29 septembrie 2014, sub nr. 13972/3/2013**.
Prin Sentinţa civilă nr. 1451 din 10 decembrie 2014, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
A reţinut instanţa că, potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii,în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.”
Prin entitate învestită de lege se au în vedere structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, astfel cum acestea sunt definite la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
Prin Dispoziţia nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Galaţi s-a soluţionat notificarea formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat situat în Tecuci, str. 1 Decembrie 1938 nr. x, jud. Galaţi.
Instanţa a apreciat că, în condiţiile în care imobilul ce face obiect al Dispoziţiei nr. 4448/2006 este situat în Tecuci, jud. Galaţi, iar Primăria Municipiului Craiova, care a emis dispoziţie în baza notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, este unitate deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, revine Tribunalului Galaţi competenţa soluţionării prezentei cauze.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 16 martie 2015, sub nr. 13972/3/2013**, iar, în şedinţa publică din data de 05 mai 2015, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi.
Prin Sentinţa civilă nr. 542 din 05 mai 2015. Tribunalul Galaţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, cererea reclamantului C.G.A. a fost înregistrată pe roiul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12 februarie 2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 201.3).
Potrivit art. 19 şi art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (forma în vigoare la data înregistrată acţiunii), deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar competenţa de soluţionare revine Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Conform art. X din Legea nr. 2/2013 (publicată în M. Of. la data de 12 februarie 2013, în vigoare din data de 15 februarie 2013), art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 va avea următorul conţinut: „competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.”
La data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, iar, potrivit art. 4 din actul normativ menţionat, dispoziţiile legii se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legai, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Măria Atanasia şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei, legi.
Este de remarcat că, aşa cum a reţinut şi Secţia a IX-a - Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Bucureşti, procedura de compensare instituită prin Legea nr. 165/2013 este fundamental diferită faţă de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa a reţinut că întregul litigiu este guvernat de noile dispoziţii ale Legii nr. 165/2013, aşa cum au fost acestea cenzurate şi interpretate prin deciziile Curţii. Constituţionale nr. 88/2014, nr. 210/2014 şi nr. 269/2014, respectiv prin Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
Potrivit art. 34 din acelaşi act normativ, dosarele înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni, iar dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni,
În sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Conform art. 35 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la. art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 Urni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
Or, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. f) şi lit. g) din Legea nr. 165/2013, în sensul legii, reprezintă entităţi învestite de lege - A.N. R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
Conform art. 17 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, printre atribuţii, emiterea deciziilor de compensare a imobilelor.
Date fiind considerentele de mai sus şi, în special, dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013, raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 4 din acelaşi act normativ, conform art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanţa a reţinut ca, fiind reglementată prin norme imperative cuprinse într-o lege specială, competenţa teritorială în soluţionarea cauzei nu poate fi înlăturată.
Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Regula generală privitoare la competenţa teritorială reglementată de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., prevede că „Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”.
Reiese deci, că ori de câte ori printr-o dispoziţie legală specială se prevede alte reguli de stabilire a competenţei teritorială a instanţelor, acestea se aplică cu prioritate.
Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conţine dispoziţii speciale referitoare ia competenţa teritorială a instanţelor învestite cu soluţionarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”, iar alin. (2) prevede că, „In cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o norma de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entităţii învestite de lege, în sensul celor invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul ca au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
„a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999. republicată;
b) entitatea învestită eu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, ca modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii ” .
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea C.C.S.D. să emită într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii ce se va pronunţa a unei decizii de acordare a titlului de despăgubire cuprinzând măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcţie demolată şi teren în suprafaţă de 2.277,63 m.p. ce nu mai pot ti restituite în natură şi care fac obiectul Dispoziţiei nr. 4448/2006 emisă de Primăria Municipiului Tecuci, decizie ce a stat la baza constituirii dosarului de despăgubire, titlul de despăgubire cuprinzând valoarea stabilită prin Decizia nr. 159/ A din 17 mai 2006, respectiv 763.432,90 lei pentru construcţia demolată şi 195.606,90 lei pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, valori stabilite în procedura desfăşurată în faţa instanţei de judecată.
Întrucât, în cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C. N.C.I. la emiterea unei decizii de acordare a titlului de despăgubire, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în. vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, J octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2013/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1987/2015. Civil → |
|---|
