ICCJ. Decizia nr. 1992/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE $1 JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1992/2015
Dosar nr. 76005/3/2011
Şedinţa publică din 1 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea din data de 12 decembrie 2011, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantele T.M.A., P.R. şi P.V. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti şi M.F.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se constate că aceştia din urmă nu au avut vreodată un titlu de proprietate legal şi valabil cu privire la imobilul din Bucureşti, B-dul Mărăşeşti, sector 4, compus din teren şi construcţie cu parter şi 2 nivele, proprietatea legitimă a autorilor reclamanţilor, numiţii C.P. şi D.P.
Reclamantele au arătat că imobilul a fost în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, două dintre apartamentele din imobilul menţionat fiind restituite reclamantei T.M.A.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi următoarele C. civ. şi pe dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
La data de 19 noiembrie 2004, reclamantele şi-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., art. 2 din Decretul nr. 92/1950, art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr, 10/2001, precum şi art. 1073 C. civ.
Prin încheierea de la termenul din 19 noiembrie 2013, tribunalul a luat act de faptul că reclamantele au renunţat la judecata capătului de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a imobilului, precum şi la judecata acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Prin sentinţa civilă nr. 2117 din 17 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea în constatare, întrucât reclamantele au ia îndemână acţiunea in realizarea dreptului, reprezentată fie de revendicarea imobilului în condiţiile art. 480 C. civ., fie de urmarea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 62/ A din 5 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Acţiunea, astfel cum a fost precizată, având ca obiect constatarea faptului că imobilul în discuţie a rămas permanent în proprietatea reclamanţilor, este inadmisibilă din punctul de vedere ai dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ. care, printre altele, consacră regula subsidiari taţii acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare. Dacă acţiunea în realizare nu mai poate fi introdusă de către reclamanţi pentru ca li s-ar opune excepţia autorităţii de lucru judecat, înseamnă că raporturile juridice ce se solicită a fi cercetate pe baza acţiunii în constatare, au fost tranşate anterior prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, astfel că nu mai pot fi repuse în discuţie.
Acţiunea în constatare este inadmisibilă atât atunci când acţiunea în realizare a fost soluţionată anterior în mod irevocabil, cât şi atunci când acţiunea în realizare poate fi introdusă în viitor sau se află în curs de soluţionare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, iar prin criticile formulate au arătat că, prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut acelaşi lucru ca şi tribunalul, iar modul în care instanţele au soluţionat această cauză reprezintă o nouă naţionalizare. Consideră că instanţa de apel nu a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 3 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În şedinţa publică din 01 octombrie 2015, instanţa a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrarie, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, recurentele au indicat, doar formal, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu au formulat critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificările prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurente a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Când în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare ia soluţia formulată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa tel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
De altfel, prin criticile formulate, recurentele, deşi au susţinut că instanţa de apel nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 3 C. proc. civ., nu au dezvoltat această critică, motiv pentru care această susţinere nu se poate încadra în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel încât instanţa, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că nu au fost invocate nici motive de ordine publică a căror analiză s-ar fi impus în cauză, va constata nul recursul declarat de reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii P.R., P.V. şi T.M.A. împotriva Deciziei nr. 62/ A din data de 5 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1987/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1977/2015. Civil → |
|---|
