ICCJ. Decizia nr. 1982/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1982/2015
Dosar nr. 5910/215/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 30 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă reţine următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub. nr. 5910/215/2015, la data de 11 martie 2015, reclamantul U.I. a chemat în judecată pe pârâta Ş.R., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea măsurilor referitoare la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorei U.M.Ş., născută la data de 26 decembrie 2008, precum şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere lunare către reclamant, în favoarea minorei, conform venitului minim realizat la nivelul economiei naţionale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că prin Sentinţa civilă nr. 11538 din 17 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1687/215/2013, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată la Registrul de Stare Civilă al Consiliului Local Breasta, sub nr. 8 din 25 aprilie 2009, prin acordul părţilor, reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de Şerban, stabilirea locuinţei minorei sus menţionate la tată şi exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră, în comun, de către ambii părinţi precum şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea minorei, în sumă de 168 lei, începând cu data introducerii acţiunii şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei. în continuarea motivării cererii, s-a mai precizat de către reclamant că pârâta a refuzat să se implice în procesul de creştere şi educare al minorei, manifestă neglijenţă gravă cu privire ia copil şi dezinteres, în prezent este plecată în Italia şi a refuzat să îi plătească şi pensia de întreţinere minorei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 403 cod civil raportat la art. 398 alin. (1) C.civ. şi art. 402 C. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 8692 din data de 23 iunie 2015, Judecătoria Craiova a admis excepţia de necompetenţa teritorială, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect modificare măsuri exercitare autoritate părinteasca formulată de reclamantul U.I., în contradictoriu cu pârâta Şerban Roza, în favoarea Judecătoriei Petroşani, judeţul Hunedoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Craiova a reţinut următoarele:
În cazul unor pricini, care nu sunt referitoare la bunuri, pentru care legea nu prevede în mod expres instanţa competentă din punct de vedere teritorial, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 134/2010 C. proc. civ.
Normele de competenţa teritorială în soluţionarea cererilor având ca obiect modificare măsuri exercitare autoritate părintească au un caracter absolut, excepţia de necompetenţa putând fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Dispoziţiile procesuale referitoare la competenţa teritorială în materie de modificare măsuri exercitare autoritate părintească au un caracter imperativ şi, ca atare, excepţia de necompetenţa poate fi invocată şi de instanţă din oficiu.
Învestită prin declinare, în urma verificării propriei competenţe, Judecătoria Petroşani a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în raport de dispoziţiile art. 133 şi art. 134 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Petroşani a reţinut următoarele:
Acţiunea reclamantului are două capete de cerere, respectiv: modificare măsuri exercitare autoritate părintească şi plata pensiei de întreţinere.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,care, prin alin. (î), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Având în vedere că locuinţa minorei a fost stabilită prin Sentinţa civilă nr. 1153/ S din 17 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Craiova la tatăl său în comuna Breasla, str. Morii, judeţul Dolj şi că Judecătoria Craiova este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul minora (persoana ocrotită) cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantului, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 combinat cu art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a aparţine Judecătoriei Craiova.
Cu privire Ia conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportai la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, situaţia juridică invocată prin acţiune derivă din raportul de filiaţie dintre minoră şi părinţii săi, ceea ce determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 din Codul civil, ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă este cea care hotărăşte, potrivit interesului superior al copilului.
Conform dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice ” include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din Codul civil, respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a IX-a „Despre familie” din Codul civil.
Totodată, se reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 265 din Codul civil, potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a „Despre familie ” din Codul civil în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor acestei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă.
În speţă, persoana ocrotită este minora U.M.Ş., în interesul căreia reclamantul tatăl acesteia a promovat acţiunea.
Locuinţa minorei a fost stabilită prin Sentinţa civilă nr. 11538 din 17 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 1687/215/2013, rămasă definitivă prin neapelare, la tatăl acesteia, reclamantul din cauză, respectiv în comuna Breasla, str. Morii, judeţul Dolj.
Cum unitatea administrativ teritorială în care îşi are domiciliul persoana ocrotită se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Craiova, reiese ca aceasta va fi instanţa competentă în soluţionarea prezentei cauze.
În consecinţă, faţă de cele mai sus reţinute şi în raport de prevederilor legale anterior evocate, instanţa de tutelă competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Craiova, în circumscripţia căreia se află domiciliul minorei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare cererii de chemare în judecată formulată reclamantul U.I., în contradictoriu cu pârâta Ş.R., privind modificarea măsurilor referitoare Ia modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorei U.M.Ş. precum şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere lunare către reclamant, în favoarea minorei, conform venitului minim realizat la nivelul economiei naţionale, în favoarea Judecătoriei Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1986/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2162/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
