ICCJ. Decizia nr. 2183/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2183/2015
Dosar nr. 3791/90/2014/a1
Şedinţa din camera de consiliu din 13 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 24 octombrie 2014, reclamanta C.M.F. a chemat în judecată pârâţii M.J., Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba solicitând să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânda legală penalizatoare, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită, în mod irevocabil, în sarcina acestora prin titluri executorii, calculată atât pentru sumele neachitate, cât şi pentru cele achitate cu întârziere - în cuantum fix, ce urmează a fi determinat prin expertiză contabilă, pentru perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârilor ce constituie titluri executorii şi data introducerii acţiunii; în continuare, de la data introducerii acţiunii până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâţii i le datorează cu titlul de drepturi salariate, conform sentinţelor indicate.
Prin Sentinţa nr. 720 din 22 mai 2015, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
În motivare s-a reţinut că, din coroborarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. rezultă că un judecător care are calitatea de reclamant are obligaţia să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa pe lângă care se află parchetul la care acesta îşi desfăşoară activitatea, dacă sunt îndeplinite două condiţii: judecătorul respectiv să fie în activitate; cererea formulată de acesta să fie de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea. În condiţiile în care nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 127 C. proc. civ., instanţa competentă din punct de vedere teritorial se determină potrivit regulilor generale.
Având în vedere că prezentul litigiu este unul de muncă sunt aplicabile, din punct de vedere al competenţei, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.
În prezenta cauză, reclamanta este judecător în activitate, însă instanţa la care funcţionează este Curtea de Apel Alba Iulia, ori prezentul litigiu de muncă este de competenţa materială a tribunalului şi nu a curţii de apel.
Cum domiciliul reclamantei este în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, iar locul de muncă este Curtea de Apel Alba Iulia, situată tot în municipiul Alba Iulia, instanţa a apreciat că, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ.
Faţă de domiciliul reclamantei şi de prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Alba.
Prin Sentinţa nr. 1.429 din 22 septembrie 2015, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta este judecător în cadrul Curţii de Apel Alba Iulia sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât noţiunea de "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" trebuie interpretată în sens larg, cu referire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii, deoarece finalitatea acestei dispoziţii legale este aceea de a înlătura cazurile de bănuială legitimă care ar fi condus la formularea unei cereri de strămutare, conform C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Instanţa a apreciat că norma prevăzută de art. 127 C. proc. civ. prevalează faţă de dispoziţiile art. 208 coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, dată fiind funcţiunea normei statuate de art. 127 C. proc. civ., şi anume aceea de înlăturare a oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflat în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."
Aceste dispoziţii legale au un caracter imperativ şi obligă reclamantul, în raport de calitatea sa de magistrat care funcţionează în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza, să sesizeze una din instanţele de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
Noţiunea de "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare sub vechea reglementare.
În speţă, este adevărat că judecătorul care are calitatea de reclamant nu funcţionează la Tribunalul Alba - competent material în primă instanţă să soluţioneze litigiul, însă apelurile declarate împotriva hotărârii date de Tribunalul Alba ar urma să se judece la Curtea de Apel Alba Iulia, aşadar la instanţa unde funcţionează reclamanta, în conformitate cu dispoziţiile art. 214 şi art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011 coroborate cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc. civ.
Drept urmare, norma cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu poate fi interpretată limitativ, efectele sale extinzându-se şi la instanţele superioare, competente să judece căile de atac reglementate de lege.
Faţă de cele ce preced, instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta pricină este Tribunalul Vâlcea, în favoarea căreia va fi stabilită competenţa de soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 2177/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1986/2015. Civil → |
---|