ICCJ. Decizia nr. 2162/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2162/2015
Dosar nr. 7235/46/2005**
Şedinţa publică din 13 octombrie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 51 din 3 mai 2005, Tribunalul Argeş a respins contestaţia formulată de reclamanta O.E.F. împotriva Dispoziţiei nr. 32/2005 emisă de Primarul comunei Popeşti, în contradictoriu cu pârâta Primăria Popeşti, respingând excepţia nulităţii acestei dispoziţii.
Prin Decizia civilă nr. 51/A din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul formulat de reclamanta O.E.F., a desfiinţat în parte sentinţa, a disjuns cererea privitoare la aplicarea, cu referire la terenul de 5.000 mp, a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, formând un nou dosar cu termen la data pronunţării deciziei şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Costeşti.
A fost suspendată judecata apelului asupra modului de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu privire la teren, până la soluţionarea irevocabilă a cererii formulată în baza Legii nr. 18/1991.
Prin Decizia nr. 52/A din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti a trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Costeşti apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe pronunţată de Tribunal, referitor la cererea de constatare a nelegalităţii aplicării dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, în privinţa terenului de 5.000 mp.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta O.E.F., ce a fost admis prin Decizia nr. 2.756 din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; s-a dispus casarea celor două decizii, cu trimitere spre rejudecarea apelului.
În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 114 din 23 septembrie 2013, a admis apelul formulat de reclamanta O.E.F. şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis contestaţia, a anulat Dispoziţia nr. 32/2005 şi a obligat pe pârâta Primăria Popeşti să trimită notificarea şi documentaţia aferentă unităţii deţinătoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta O.E.F., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând, pe fond, obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilelor notificate.
La termenul din data de 20 mai 2014, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.
La termenul din data de 13 octombrie 2015, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, în vederea discutării perimării cererii de recurs, având în vedere că termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 20 mai 2015.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Ca urmare, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 20 mai 2014, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că niciuna dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă, iar actul de procedură nu trebuia îndeplinit din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) teza finală C. proc. civ.
În raport de aceste considerente, având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta O.E.F. împotriva Deciziei nr. 114 din data de 23 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1982/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1974/2015. Civil → |
|---|
