ICCJ. Decizia nr. 20/2015. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 20/2015
Dosar nr. 1732/2/2014
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2015
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 14 martie 2014, revizuentul D.F. a solicitat în contradictoriu cu A.L., revizuirea Deciziei civile nr. 464 din 19 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5343/4/2014, invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuentul a arătat că această decizie se află în contradicţie cu Decizia civilă nr. 57/R din 11 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, dar şi cu sentinţa civilă nr. 6076 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 1000 din 12 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
În argumentarea soluţiei pronunţate, analizând cererea de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa a constatat că din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, obiect al revizuirii îl poate constitui numai o hotărâre prin care instanţa a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii, urmare a examinării raportului juridic litigios prin prisma probelor administrate în cauză.
De asemenea, s-a reţinut că posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanţa să fi omis soluţionarea excepţiei puterii lucrului judecat.
În ceea ce priveşte sintagma „una şi aceeaşi pricină", instanţa a reţinut că se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de părţi, de obiect şi de cauză cu privire la cele două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.
În ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei nr. 464 din 19 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, întrucât este potrivnică Deciziei civile nr. 57 din 11 ianuarie 2012, pronunţată de aceeaşi instanţă, instanţa a apreciat a fi nefondată, având în vedere că lipseşte identitatea de părţi, pârât fiind, în primul dosar invocat, numitul V.Ş., iar în cel de-al doilea, revizuentul D.F.
În ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei nr. 464 din 19 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, întrucât este potrivnică sentinţei civile nr. 6076 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, s-a apreciat a fi de asemenea nefondată, având în vedere că cele două hotărâri supuse analizei incidenţei motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu vizează aceleaşi părţi şi obiect, aşa încât sub acest aspect nu sunt îndeplinite două dintre cele trei condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aceea de identitate părţi şi obiect.
S-a mai reţinut că prin Decizia civilă nr. 464/R din 19 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa de recurs s-a raportat la sentinţa civilă nr. 6076 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, reţinând, contrar susţinerilor recurentului D.F. că prin această sentinţă nu s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că intimata reclamantă A.L. nu ar avea capacitate de folosinţă, ci excepţia a fost admisă prin raportare la pârâtul în contradictoriu cu care a fost formulată acţiunea - un grup ce nu îndeplineşte condiţia de a fi persoană fizică sau juridică ce poate sta în judecată.
Aşa fiind, s-a apreciat că din această perspectivă, revizuentul nu are posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri de vreme ce în cadrul celui de-al doilea proces, s-a invocat prima hotărâre, iar instanţa s-a pronunţat în sensul celor arătate mai sus.
În consecinţă, constatând că nu sunt îndeplinite toate cerinţele impuse de art. 1201 C. civ. şi faţă de considerentele anterior prezentate, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva Deciziei civile nr. 1000 din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuentul D.F., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin memoriul de recurs, recurentul-revizuent a criticat hotărârea atacată, susţinând că cererea de revizuire a avut ca obiect neanalizarea excepţiei puterii de lucru judecat, invocată prin cererea de recurs, excepţie ridicată în apărare, dar şi împotriva numitului A.R. care l-a chemat în judecată fără ca nicio instanţă să verifice calitatea sa procesuală şi veridicitatea celor afirmate în conţinutul cererii.
A susţinut recurentul că ceea ce s-a invocat în apărare se baza pe hotărâri judecătoreşti date în situaţii similare, când numitul A.I. a intervenit, în diferite cauze şi când asociaţia legal constituită i s-a opus, rezultatul fiind constatarea că, intimatul nu îndeplinea nici una din aceste calităţi.
A mai susţinut recurentul, în esenţă, că soluţia dată nu cuprinde aspectele referitoare la încălcarea repetată a puterii de lucru judecat, nu s-a observat identitatea de părţi şi s-au reţinut în mod greşit chestiunile referitoare la obiectele cauzelor în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurentul-revizuent a formulat exclusiv critici asupra unor elemente ce ţin de administrarea probelor şi de stabilirea situaţiei de fapt, care nu formează obiectul motivului de nelegalitate evocat. în atare situaţie, criticile amintite nu vor fi analizate având în vedere că instanţa de recurs este ţinută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în condiţiile în care pct. 10 şi 11 ale normei precitate, care permiteau verificarea hotărârii recurate sub acest aspect, au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005 şi respectiv O.U.G. nr. 138/2000, urmând a analiza recursul exclusiv din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceleaşi calităţi procesuale.
Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.
Aşa fiind, se constată că, în ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei nr. 464 din 19 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pretins a fi potrivnică Deciziei civile nr. 57 din 11 ianuarie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de revizuire a fi nefondată, având în vedere că lipseşte identitatea de părţi, pârât fiind, în primul dosar invocat, numitul V.Ş., iar în cel de-al doilea, revizuentul D.F.
Referitor la solicitarea de anulare a Deciziei nr. 464 din 19 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pretins a fi potrivnică sentinţei civile nr. 6076 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, s-a apreciat a fi de asemenea nefondată, având în vedere că cele două hotărâri supuse analizei incidenţei motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu vizează aceleaşi părţi şi obiect.
Astfel, litigiuj soluţionat prin sentinţa civilă nr. 6076 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, a avut ca obiect anulare acte, constatarea legalei constituiri a reclamantei „A.L." şi obligarea pârâtei să permită accesul într-un anumit spaţiu din bloc, pârâţi fiind numiţii A.R.M. şi Grupul „A.L.", în timp ce litigiul soluţionat prin Decizia nr. 464 din 19 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a avut ca obiect pretenţii, pârât fiind revizuentul D.F.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neanalizarea excepţiei puterii lucrului judecat, se constată de asemenea, a nu fi fondată, având în vedere că instanţa de revizuire nu numai că a examinat cauza şi sub acest aspect dar a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., reţinând că nu sunt întrunite condiţiile existenţei lucrului judecat, obiectul şi părţile fiind diferite.
În raport de cele reţinute, se constată că în mod judicios, instanţa de revizuire a făcut aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, reţinând că în speţă nu este întrunită tripla identitate, lipsind identitatea de părţi, respectiv cea de părţi şi obiect, astfel încât soluţia s-a fundamentat pe interpretarea şi aplicarea corectă a legii.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte reţine că, deşi aparent recurentul, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat încălcarea unei norme legale, în realitate tinde la reanalizarea situaţiei de fapt stabilite de instanţele de fond însă situaţia de fapt constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de recurent nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.F. împotriva Deciziei civile nr. 1000 din 12 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, menţinând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul D.F. împotriva Deciziei civile nr. 1000 din 12 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1875/2015. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 19/2015. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
