ICCJ. Decizia nr. 19/2015. Civil. Contestaţie la executare. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 19/2015
Dosar nr. 673/54/2014
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, contestatoarea SC H.R. SRL a formulat contestaţie la executare împotriva procesului verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, a somaţiei din 2012 din aceeaşi dată, precum şi a procesului verbal din 18 decembrie 2012 întocmite în Dosarul de executare nr. 46/2012 de B.E.J., G.R., în contradictoriu cu intimatul P.D., solicitând anularea actelor de executare silită menţionate şi întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 969 din 20 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Caracal în Dosarul civil nr. 248/207/2013, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC H.R. SRL în contradictoriu cu intimatul P.D., ca neîntemeiată şi s-a respins cererea de întoarcere a executării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea SC H.R. SRL iar prin Decizia civilă nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa recurată, în sensul că s-a admis contestaţia la executare şi s-a dispus anularea formelor de executare.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că recurenta-contestatoare SC H.R. SRL a emis două Decizii de concediere succesive, respectiv nr. 35 din 09 aprilie 2009 şi nr. 75 din 25 iunie 2009, contestate în mod separat de către intimatul P.D.
S-a mai reţinut că prin Decizia civilă nr. 1143/R din 4 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 18620/3/2009 (nr. 7063/2009), irevocabilă, s-a dispus anularea Deciziei nr. 35 din 09 aprilie 2009 emisă de recurenta-contestatoare şi reintegrarea intimatului P.D. în funcţia avută anterior, fiind obligată contestatoarea SC H.R. SRL la plata către intimatul P.D. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii şi până la efectiva reintegrare.
Astfel, prin această decizie, intimatul P.D. a fost reintegrat în funcţia deţinută anterior Deciziei de concediere nr. 35 din 09 aprilie 2009, redobândindu-şi în mod retroactiv, de la data stabilită prin decizie, calitatea de salariat al recurentei, căreia îi incumba doar obligaţia reintegrării efective.
A mai reţinut instanţa că valabilitatea Deciziei de concediere nr. 75 din 25 iunie 2009 a fost stabilită în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 31114/3/2009, reţinându-se că această decizie a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de art. 268 alin. (2) C. muncii. De asemenea, s-a mai statuat că întrucât Decizia de concediere nr. 35 din 09 aprilie 2009 a rămas lipsită de efecte, ca urmare a anulării sale pe cale judecătorească, contestatorul avea calitatea de salariat la data emiterii Deciziei nr. 75 din 25 iunie 2009.
Astfel, având în vedere Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012, intimatul P.D. a pierdut în mod definitiv calitatea de salariat al recurentei, de la data stabilită prin Decizia nr. 75/2009.
S-a apreciat că celor două hotărâri judecătoreşti menţionate anterior, pronunţate între părţile în litigiu, cu privire la deciziile de concediere succesive, trebuie să li se recunoască în egală măsură efectele autorităţii de lucru judecat, prima neputând fi executată cu ignorarea celei de-a doua.
În speţă, recunoaşterea efectului pozitiv al lucrului judecat, raportat atât la Decizia civilă nr. 1143/R din 4 martie 2010, cât şi la Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012, conduce în mod logic la concluzia că obligaţia angajatorului de reintegrare efectivă a angajatului în funcţia deţinută anterior Deciziei de concediere nr. 35/2009 a încetat la data concedierii dispuse în mod legal prin Decizia nr. 75/2009.
Nu a fost primită apărarea intimatului în sensul că ar trebui să se facă abstracţie de existenţa Deciziei nr. 75/2009, astfel cum s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea cererii de lămurire a Deciziei civile nr. 1143/R din 4 martie 2010 sau Judecătoria Caracal şi Tribunalul Olt pe calea contestaţiei la executare, întrucât aceste instanţe nu au fost învestite cu analizarea legalităţii celei de-a doua decizii de concediere, iar Decizia civilă nr. 1220 din 13 februarie 2012 nu se pronunţase încă.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că primul motiv de recurs este întemeiat.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, tribunalul a constatat că şi acesta este fondat, întrucât sumele calculate prin procesul-verbal din 2012 şi menţionate în somaţia din 2012, încheiate de B.E.J., G.R. la data de 18 decembrie 2012 în Dosarul nr. 46/2012 s-au raportat la sentinţa civilă nr. 4979 din 20 noiembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Caracal, casată ulterior prin Decizia civilă nr. 330 din 22 martie 2013, cu trimitere spre rejudecare.
În raport de cele reţinute şi în temeiul dispoziţiilor art. 4041 C. proc. civ. s-a apreciat a fi întemeiată şi cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare emiterii procesului-verbal din 2012 şi somaţiei din 2012, întocmite de B.E.J., G.R. la data de 18 decembrie 2012în Dosarul nr. 46/2012.
Prin urmare, constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., tribunalul a admis recursul declarat, a modificat sentinţa recurată, în sensul că a admis contestaţia la executare şi a dispus anularea formelor de executare şi întoarcerea executării silite.
Prin cererea înregistrată sub nr. 4478/104/2013 pe rolul Tribunalului Olt, revizuentul P.D. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 128 din 25 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Olt, s-au respins capetele de cerere având ca obiect revizuirea împotriva Deciziei civile nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, în contradictoriu cu intimaţii SC H.R. SRL şi B.E.J., G.R., ca neîntemeiată.
A fost disjuns capătul de cerere având ca obiect revizuire conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a fost declinată competenţa soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Craiova.
În motivarea acestei cereri, revizuentul a arătat că Decizia civilă nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt este potrivnică altor hotărâri ale instanţelor de judecată, definitive şi irevocabile la data pronunţării deciziei menţionate, nefiind avută în vedere autoritatea de lucru judecat a acestora.
Revizuentul a precizat că înţelege să invoce contrarietatea deciziei atacate faţă de următoarele hotărâri:
1. Sentinţa civilă nr. 1575 din 19 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Caracal, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, prin care au fost soluţionate aspectele ce au făcut obiectul recursului, respectiv motivele care se reiau şi în contestaţia la executare ca a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.
2. Decizia nr. 1297 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosar nr. 3572/207/2010, în care s-a motivat că: "Astfel, executarea silită se întinde din momentul emiterii deciziei de concediere şi se termină în momentul reintegrării, Decizia de concediere nr. 75/2009 neproducându-şi efecte atâta timp cât la data emiterii ei 25 iunie 2009, intimatul P.D. nu era reîncadrat aşa cum dispusese Curtea de Apel Bucureşti, aceasta având calitatea de salariat, pentru că în această calitate instanţa i-a acordat despăgubirile menţionate în hotărâre.
3. Încheierea din 10 iunie 2010, dată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1143/R din 4 martie 2010, care trebuia avută în vedere sub aspectul motivării reţinute de către instanţa de recurs privind efectele Deciziei de concediere nr. 75, în motivarea acestei încheieri argumentându-se la pag.4 că "instanţa de recurs putea şi trebuia să facă abstracţie de existenţa acestei decizii (Decizia de concediere nr. 75 din 25 iunie 2009 ) cu atât mai mult cu cât nici o dispoziţie din legislaţia muncii în vigoare nu permit unui angajator să emită două decizii de concediere cu privire la acelaşi salariat, susceptibile de a-şi produce efecte juridice concomitent."
A menţionat revizuentul că toate aceste hotărâri sunt anterioare deciziei atacate şi consideră că trebuiau avute în vedere de către instanţa de recurs, care nu putea să pronunţe o hotărâre contrară, susţinând că toate aspectele reţinute şi motivarea acesteia fiind date cu încălcarea soluţiilor date anterior.
Sub acest aspect, revizuentul a arătat faptul că fundamentul motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl reprezintă instituţia puterii lucrului judecat şi că autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ. are la bază regula potrivit căreia o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.
Consideră revizuentul că principiul autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză, fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată în alt proces.
Verificându-şi din oficiu competenţa, în conformitate cu art. 323 alin. (2) teza finală C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire prin care s-a invocat existenţa unei contrarietăţi a deciziei atacate cu revizuire faţă de sentinţa civilă nr. 1575 din 19 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Caracal şi de Decizia nr. 1297 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3572/207/2010, s-a reţinut că nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., şi anume existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, întrucât dosarele în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti ce se invocă a fi potrivnice au avut obiecte diferite.
Astfel, contestaţia la executare soluţionată irevocabil prin decizia a cărei revizuire se solicită a privit actele de executare constând în procesul-verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, somaţia din data de 18 decembrie 2012 şi procesul verbal din aceeaşi dată -18 decembrie 2012, întocmite în Dosarul nr. 46/2012 al B.E.J., G.R. iar prin sentinţa civilă nr. 1575 din 19 martie 2013 pronunţată de Judecătoria Caracal, s-a soluţionat contestaţia la executare formulată de SC H.R. SRL îndreptată împotriva altor acte de executare decât cele din litigiul anterior menţionat, respectiv împotriva procesului verbal din data de 07 ianuarie 2013 de distribuire a sumei rezultate din executare.
Totodată, contestaţia la executare soluţionată în mod irevocabil prin Decizia nr. 1297 din 13 noiembrie 2011 a Tribunalului Olt a vizat formele de executare întocmite într-un alt dosar de executare, şi anume în Dosarul de executare nr. 136/2010 al B.E.J., R.V.
Prin urmare, contestaţiile la executare soluţionate prin hotărârile judecătoreşti invocate de revizuent a fi potrivnice au avut ca obiect anularea unor acte de executare diferite, unele dintre acestea emise în dosare de executare diferite, astfel că nu există identitate de obiect între cauze.
Pentru argumentele reţinute, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei civile nr. 823 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, ce vizează contrari etatea între această decizie şi încheierea din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a respins cererea de revizuire ce vizează celelalte hotărâri.
Analizând cererea de revizuire, în raport de temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care succed:
Prealabil examinării cererii de revizuire, Înalta Curte a examinat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B.E.J., G.R. invocată prin întâmpinare, excepţie ce se constată a fi nefondată şi pe cale de consecinţă va fi respinsă, având în vedere că legitimarea procesuală este dată de calitatea de parte avută în fazele procesuale anterioare.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire de faţă, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 823/2013 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Olt, secţia I civilă, a admis recursul declarat de contestatoarea SC H.R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 969 din 20 februarie 2013 pronunţată de Judecătoria Caracal, a modificat sentinţa recurată, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anularea formelor de executare. Totodată, prin aceeaşi decizie, s-a dispus întoarcerea executării silite.
Prin încheierea din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1143/R din 4 martie 2010 a aceleiaşi instanţe, ca neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceleaşi calităţi procesuale.
Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.
Verificând hotărârile pretins contradictorii indicate de revizuent, Înalta Curte constată că acestea au fost pronunţate în litigii purtate între aceleaşi părţi, având însă obiect şi cauză distincte.
Astfel, primul litigiu în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, a privit actele de executare constând în procesul-verbal de cheltuieli din 18 decembrie 2012, somaţia din data de 18 decembrie 2012 şi procesul verbal din aceeaşi dată, întocmite în Dosarul nr. 46/2012 al B.E.J., G.R., în timp ce al doilea litigiu, în care s-a pronunţat încheierea din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, a avut ca obiect contestaţia împotriva Deciziei nr. 35 din 09 aprilie 2009.
Prin urmare, Înalta Curte constată că cele două hotărâri pretins potrivnice nu sunt contradictorii, cererea de revizuire fiind nefondată atât din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv existenţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, cât şi în raport de raţiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunţarea de hotărâri contradictorii între aceleaşi părţi, în aceeaşi cauză, cu acelaşi obiect, în dosare diferite.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei nr. 823/2013 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.D. împotriva Deciziei nr. 823/2013 din 23 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2015. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1501/2015. Civil → |
|---|
