ICCJ. Decizia nr. 2006/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2006/2015
Dosar nr. 46460/299/2014
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub număr de Dosar nr. 30191/3/2012, reclamanţii U.S.S. şi U.R. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C.I., B.A.H., B.C., C.V., C.A.I., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 35.700 euro, reprezentând penalităţi pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit; să se constate că a intervenit compensarea până la concurenţa sumei de 20.259 euro, reprezentând diferenţa de preţ neachitată, constatând astfel preţul achitat integral pentru imobilul ce face obiectul antecontractului; să se perfecteze vânzarea-cumpărarea asupra imobilului situat în Municipiul Bucureşti, str. A.V., sector 2, respectiv un apartament compus din două camere, cu o suprafaţă de 77,80 mp împreună cu o cotă indiviză spaţii comune şi teren aferent construcţiei.
Pârâţii B.A.H. şi B.C. au formulat la data de 1 martie 2013 întâmpinare prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, excepţia prescripţiei extinctive şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pârâţii C.V. şi C.A.I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de excepţie au invocat excepţia necompetenţei materiale, arătând că potrivit art. 17 C. proc. civ. de la 1865 cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Prin sentinţa civilă nr. 145 din 11 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. civ., având în vedere că antecontractul a fost încheiat la data de 15 martie 2007, iar actului juridic îi este aplicabilă legea în vigoare la data încheierii acestuia, atât în ceea ce priveşte condiţiile de validitate, cât şi în ceea ce priveşte efectele actului juridic civil şi executarea obligaţiilor asumate de părţi, având în vedere că antecontractul a fost încheiat la data de 15 martie 207.
S-a constatat că acţiunea formulată de reclamanţi are trei capete de cerere, respectiv: obligarea pârâţilor la plata sumei de 35.700 euro reprezentând penalităţi pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit; constatarea compensării penalităţilor datorate de pârâţi până la concurenţa sumei de 20.259 euro, reprezentând diferenţa de preţ neachitată, constatând astfel preţul achitat integral pentru imobilul ce face obiectul antecontractului; perfectarea vânzării-cumpărării asupra imobilului situat în Municipiul Bucureşti, str. A.V., sector 2, respectiv un apartament compus din două camere, cu o suprafaţă de 77,80 mp împreună cu o cotă indiviză spaţii comune şi teren aferent construcţiei.
Deoarece, pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobil, în condiţiile art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005 este necesar a se face dovada plăţii integrale a preţului, iar prin primele două capete de cerere reclamanţii tind la dovedirea acestei plăţi, tribunalul a apreciat că reprezintă capăt principal de cerere obligarea pârâţilor la plata sumei de 35.700 euro, reprezentând penalităţi pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a acţiunii în primă instanţă aparţine, conform art. 17 coroborat cu art. 1 C. proc. civ. Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr. 46460/299/2014, iar la termenul de judecată din data de 6 februarie 2015 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 2112 din 6 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea hotărârii, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a arătat că în măsura în care o acţiune are mai multe capete de cerere, clasificarea acestora în principale şi accesorii urmează unor reguli de interpretare juridică şi logică, iar nu modalităţii de expunere în pagină.
S-a reţinut, în esenţă, că, în speţă, cererea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este un capăt principal şi nu capăt de cerere accesoriu, câtă vreme celelalte capete de cerere decurg logic şi sunt dependente de acest capăt, capătul principal fiind acela care poate fi formulat în mod independent şi care nu depinde în mod necesar de formularea altor capete de cerere.
Astfel, ca urmare a faptului că valoarea imobilului ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare este de 135.000 euro, depăşind aşadar cuantumul legal de 500.000 RON, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Legal sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că fiind vorba de o acţiune ce însumează mai multe capete de cerere, instanţa competentă să soluţioneze litigiul în fond se stabileşte, în condiţiile art. 17 C. proc. civ., reglementarea în vigoare la data formulării acţiunii, prin raportare la obiectul capătului principal de cerere din acţiune.
Capătul principal de cerere îl reprezintă capătul 3 din acţiune privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, deoarece are o existenţă de sine stătătoare, iar soluţionarea acestuia nu depinde în nici un fel de soluţionarea capetelor 1 şi 2 din cerere.
În consecinţă, reţinând că acţiunea formulată de reclamanţi are ca şi capăt principal de cerere capătul 3 din acţiune, privind perfectarea vânzării-cumpărării ce rezultă din antecontract, iar valoarea menţionată în antecontract este de 135.060 euro, depăşind pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., prin sentinţa civilă nr. 61F din 27 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii U.S.S. şi U.R. şi pe pârâţii C.I., B.A.H., B.C., C.V., C.A.I., în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, B.A.H. şi B.C. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul stabilirii competenţei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
În motivare, după un scurt istoric al cauzei, recurenţii critică, în esenţă, nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma stabilirii greşite de către Curtea de Apel Bucureşti a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de reţinerea capătului principal de cerere ca fiind perfectarea vânzării-cumpărării ce rezultă din antecontractul încheiat la data de 15 martie 2007.
Astfel, în opinia recurenţilor, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, motivat de împrejurarea că în raport de celelalte cereri deduse judecăţii prin acţiunea formulată de reclamanţi capătul 1 prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 35.700 euro reprezentând penalităţi este capătul principal de cerere.
Aceasta întrucât, susţin recurenţii, capătul de cerere prin care reclamanţii solicită instanţei „să perfecteze” vânzarea-cumpărarea constituie modalitatea de executare în natură a unei obligaţii de a face, întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 şi art. 1077 C. civ., iar în cauză pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare poate avea loc numai în condiţiile în care instanţa ar constata îndeplinite obligaţiile reclamanţilor privitoare la plata integrală a preţului.
Totodată, apreciază recurenţii-pârâţi, compensarea solicitată prin capătul 2 de cerere are ca premisă admiterea capătului 1 de cerere (prin care reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 35.700 euro cu titlu de „penalităţi pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit”, întrucât se solicită să se constate că obligaţia reclamanţilor privind plata restului de preţ este îndeplinită prin compensarea acesteia cu suma solicitată cu titlu de daune-interese prin capătul 1 de cerere. întrucât compensarea solicitată prin capătul 2 de cerere, este posibilă numai în cazul admiterii capătului 1 de cerere, capătul 2 de cerere este accesoriu faţă de capătul 1.
În concluzie, capătul 3 de cerere este accesoriu faţă de capătul 2 de cerere, iar capătul 2 de cerere are caracter accesoriu faţă de capătul 1 de cerere care este capătul de cerere principal în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Intimaţii U.S.S., U.R., C.V., C.A.I. şi C.I. nu au formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept al art. 3041 C. proc. civ. invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed:
Înalta Curte constată că reclamanţii U.S.S. şi U.R. au învestit instanţa cu o acţiune având următoarele capete de cerere:
1) să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 35.700 euro reprezentând penalităţi pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit;
2) să se constate că a intervenit compensarea până la concurenţa sumei de 20.259 euro reprezentând diferenţa de preţ neachitată, constatând astfel preţul achitat integral pentru imobilul ce face obiectul antecontractului;
3) să se perfecteze vânzarea-cumpărarea asupra imobilului situat în Bucureşti, str. A.V., sector 2, respectiv un apartament compus din două camere, cu o suprafaţă de 77,80 mp împreună cu o cotă indiviză spaţii comune şi teren aferent construcţiei.
Este ştiut că fiind vorba de o acţiune ce însumează mai multe capete de cerere, instanţa competentă să soluţioneze litigiul în fond se stabileşte în condiţiile art. 17 C. proc. civ., reglementare în vigoare la data promovării acţiunii, prin raportare la obiectul capătului principal de cerere din acţiune.
Conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 1 august 2012, tribunalul este competent să soluţioneze procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar, rezultând din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii că revine judecătoriei competenţa de soluţionare a litigiilor, al căror obiect are o valoare de până la 500.000 RON sau al căror obiect este neevaluabil în bani, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
În speţă, problema în discuţie o reprezintă stabilirea capătului principal de cerere, recurenţii apreciind că în mod nelegal instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă a reţinut ca fiind capăt principal de cerere petitul 3 privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare şi a aplicat astfel prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Este de necontestat că stabilirea caracterului principal sau accesoriu al fiecăruia dintre capetele de cerere formulate se poate determina în funcţie de interdependenţa lor, urmând a fi calificat ca principal capătul de cerere a cărui admitere este posibilă chiar în lipsa formulării celorlalte.
De asemenea, în analiza caracterului principal/accesoriu al capetelor de cerere din acţiune trebuie să se ţină seama şi de scopul acţiunii, de folosul practic urmărit de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, iar în cauză scopul principal al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi îl reprezintă, în mod evident, valorificarea în instanţă a antecontractului şi actului adiţional încheiat între părţi, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul menţionat în antecontractul încheiat, aspect reţinut cu justeţe de Curtea de Apel Bucureşti.
Contrar susţinerilor recurenţilor, în mod legal, s-a reţinut că în speţă capătul principal de cerere îl reprezintă, capătul 3 din acţiune privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, deoarece are o existenţă de sine stătătoare, iar soluţionarea acestuia nu depinde în nici un fel de soluţionarea capetelor 1 şi 2 din cerere.
Este evident că petitul 1 având ca obiect penalităţi pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit are caracter accesoriu, rezolvarea acestuia depinzând de soluţia dată capătului de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât obligaţia de plată a preţului contractual este un efect al perfectării contractului, iar nu o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, astfel cum în mod greşit susţin recurenţii.
Astfel, ca urmare a pronunţării unei hotărâri care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare se produc efectele specifice ale acestuia, respectiv se nasc drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, iar obligaţia cumpărătorului este cea de a achita preţul contractual, în cauza de faţă de a achita restul preţului contractual.
Totodată, compensarea solicitată prin capătul 2 de cerere între sumele datorate de pârâţi cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiilor asumate integral şi la termenele convenite şi suma reprezentând restul de preţ-exigibil exclusiv la momentul predării apartamentului şi încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nu poate interveni în absenţa existenţei unor creanţe reciproce, care fie certe, lichide şi exigibile.
Aşa fiind, capătul de cerere principal nu poate fi decât capătul 3 din acţiune privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare dat fiind că celelalte capete de cerere sunt dependente de acesta, fiind nefondate criticile recurenţilor formulate sub acest aspect.
Prin urmare, reţinând ca şi capăt principal de cerere capătul 3 din acţiune privind perfectarea vânzării-cumpărării ce rezultă din antecontractul încheiat, valoarea menţionată în antecontract fiind de 135.060 euro, valoare ce depăşeşte pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, cu respectarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., în mod corect, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă Tribunalului Bucureşti.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii B.A.H. şi B.C. împotriva sentinţei civile nr. 61F din 27 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, menţinând sentinţa atacată ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii B.A.H. şi B.C. împotriva sentinţei civile nr. 61F din 27 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2015. Civil. Acţiune în anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2012/2015. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
