ICCJ. Decizia nr. 2015/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2015/2015
Dosar nr. 20321/303/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 1 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 la data de 27 octombrie 2014, sub numărul 20321/303/2014, contestatoarea Casa de Pensii. Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C., D.N. și B.V., contestaţie Ia executare, solicitând instanţei suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare întocmite de Biroul executorilor judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul execuţional nr. 1256/2014.
Prin Sentinţa civilă nr. 1774 din 04 martie 2015, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea contestaţiei la executare şi a declinat pricina în favoarea Tribunalului Argeş, spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele: în speţă, contestatoarea a invocat motive de contestaţie la executare care atrag atât competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, respectiv criticile aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare, cât şi motive care atrag competenţa materiala a Tribunalului Argeş. Astfel, prin contestaţia la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinţei civile nr. 2483 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5997/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 992/2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.
Pe cale de consecinţă, soluţionarea contestaţiei la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestor dispoziţii legale asupra deciziei vidate de sentinţa civilă pusă în executare silită.
Or, analiza acestor aspecte este de competenţa exclusivă a instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, fiind în prezenţa unei contestaţii la titlu.
Având în vedere faptul că judecata, contestaţiei la executare atrage competenţa. Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, iar contestaţia la titlu atrage competenţa Tribunalului Argeş, instanţa a constatat că, în cauză, devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unui instanţe de grad mai înalt.
La Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic, 20321/303/2014.
În şedinţa publică din data de 09 iunie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat că obiectul prezentei cereri este contestaţie la formele de executare şi nu a înţeles să formuleze şi contestaţie la titlu; a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş, solicitând declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei sector 6 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 1424 din 09 iunie 2015, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a decimat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme, spre soluţionare.
Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că, în şedinţa publică din data de 09 iunie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat că obiectul prezentei cereri este contestaţie la executare. S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 152 şi urm. din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente, întrucât actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică şi constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea creditorului, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziţii legale, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, ca instanţă cu plenitudine de competenţă în materia contestaţiei la executare.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele;
Prioritar stabilirii competenţei materiale, urmează a se determina obiectul acţiunii.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6 Bucureşti cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional 1256/2014, precum şi reducerea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-1 ca exagerat, în raport de munca prestată, şi nelegal faţă de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2000.
Contestaţia a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 2483 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş, a O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în temeiul căreia decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr. 50832/2011 a fost revizuită.
Pe parcursul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti, ca fază finală a procesului civil, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluţionare legiuitorul a ales să o reglementeze în Capitolul VI, Titlul I al Cărţii a V-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Dispoziţiile art. 711 din actul normativ mai sus menţionat, în raport de care contestatoarea şi-a întemeiat demersul judiciar, prevăd că, „împotriva executării silite, a încheierilor date de executând judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie ia executare şi în cazul în care executând judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau sa îndeplinească un act de executare silită in condiţiile legii ” .
Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale menţionate, reiese că acesta reprezintă cadrul legal pentru controlul legalităţii executării silite.
Prin urmare, faţă de scopul pentru care a fost sesizată instanţa de judecată, respectiv constatarea nulităţii tuturor actelor de executare dispuse de executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit. în favoarea acestuia, faţă de temeiul de drept pe care a fost întemeiată acţiunea, precum şi faţă de precizarea reprezentantului contestatoarei de la. termenul de judecată din data de 09 iunie 2015 în sensul că obiectul cererii îl reprezintă o contestaţie la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 134/2010, rezultă că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii ia executare, iar nu cu o contestaţie la titlu.
Faţă de considerentele mai sus expuse, obiectul cererii formulate de contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale la data de 27 octombrie 2014, este reprezentat de contestaţie ia executare, reglementat de dispoziţiile art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul dispoziţiilor art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în favoarea instanţei de executare.
Art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (intrată în vigoare la data de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării instanţei în speţa de faţă), prevede că „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel ” , iar alin. (2) al acestui text de lege prevede că „instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe”.
Prin urmare, dispoziţiile sus-enunţate reglementează regimul juridic de drept comun al instituţiei instanţei de executare şi stabilesc că judecătoria este instanţa competentă, din punct de vedere material, în soluţionarea contestaţiilor de executare.
În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, instanţă în circumscripţia căreia se află sediul contestatoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2016/2015. Civil → |
|---|
