ICCJ. Decizia nr. 2016/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2016/2015
Dosar nr. 41610/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 28 noiembrie 2014, reclamanta M.C.G., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisă de către intimată şi a solicitat anularea acesteia, validarea dispoziţiei nr. 576 din 26 iulie 2002 a Primarului Oraşului Eforie şi obligarea intimatei Ia emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilelor preluate abuziv, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 163/2013.
Prin sentinţa civilă nr. 384 din 20 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, reţinând că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor constituie un element mai puţin important, nu este în măsură a atrage competenţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, acesta având atribuţii exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entităţile investite cu soluţionarea notificărilor au tranşat aspectele esenţiale în soluţionarea acestora.
Prin Încheierea nr.1222 din 09 iunie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, astfel învestit, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, această instanţă a. reţinut următoarele:
Prin Decizia de invalidare nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea imobilelor s-a invalidat Dispoziţia nr. 576 din 26 iulie 2002 emisă de Primarul Oraşului Eforie.
Prin dispoziţia nr. 576 din 26 iulie 2002 emisă de Primarul Oraşului Eforie s- a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafaţă de 597 mp situat în Eforie Sud, plan parcelare Movilă Techirghiol, notificat de reclamanta din prezenta cauză şi s-a propus restituirea prin echivalent bănesc în valoare estimativa de 15.000 dolari SUA.
Decizia de invalidare contestată conţine, ca şi argument al soluţiei dispuse, justificarea că notificatoarea nu a depus înscrisuri în susţinerea preluării abuzive a imobilului ce face obiect al notificării - în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar noţiunea de entitate este definită de art. 3 din Legea nr. 165/2013.
Obiectul cererii de faţă îl constituie contestaţie împotriva Deciziei nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisa de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi nu contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 576 din 26 iulie 2002 emisă de Primarul Oraşului Eforie, competenţa de soluţionarea aparţinând secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii pârâte Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 3 pct. g) coroborat cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, această entitate fiind cea care a emis dispoziţia contestată.
Înalta Curte, competenta să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Regula generală privitoare la competenţa teritorială reglementată de dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Reiese deci, că ori de câte ori printr-o dispoziţie legală specială se prevede alte reguli de stabilire a competenţei teritorială a instanţelor, acestea se aplică cu prioritate.
Actul normativ incident în cauză, respectiv Legea nr. 165/2013, conţine dispoziţii speciale referitoare la competenţa teritorială a instanţelor învestite cu soluţionarea deciziilor emise de entităţile, astfel cum acestea sunt definite prin art. 3 din acelaşi act normativ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul entităţii, în termen e 30 de zile de la data comunicării”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
„a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea. Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2000 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau. după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii”.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat decizia de invalidare nr. 1928 din 30 septembrie 2014 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Întrucât, în cauză, decizia de invalidare contestată de reclamantă, a fost emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr.165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art.35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, 1 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2015/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2018/2015. Civil → |
|---|
