ICCJ. Decizia nr. 2077/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2077/2015
Dosar nr. 143/45/2015
Şedinţa publică din 7 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2013 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. 9017/99/2013 revizuenta U.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Bazinală de Apă şi C.M., revizuirea Sentinţei nr. 17760 din 25 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosar nr. 25990/245/2012, ca fiind contradictorie cu Sentinţa nr. 2345 din 01 februarie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosar nr. 34036/245/2011.
În motivare, revizuenta a arătat că prin Sentinţa nr. 17760/2012 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de C.M. având ca obiect validarea popririi înfiinţată prin adresa nr. 123/2009 în Dosarul de executare nr. 123/2009 al BEJ - P.S., iar prin Decizia nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iaşi a fost respins apelul declarat împotriva sentinţei.
Revizuenta a mai arătat că aceste două hotărâri sunt netemeinice deoarece există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad şi grade diferite care stabilesc altă situaţie, cu autoritate de lucru judecat. A invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi o hotărâre pronunţată de CEDO prin care s-a constatat încălcarea unor drepturi.
De asemenea, a indicat Sentinţa nr. 2345/2012 pronunţată în Dosarul nr. 34036/245/2011 al Judecătoriei Iaşi şi Decizia nr. 424/2012 prin care a fost anulată poprirea, despre care a arătat că sunt în contradicţie cu hotărârile menţionate anterior.
Referitor la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta a arătat că acesta se referă la hotărârea C.E.D.O. pronunţată în 2010 care a constatat încălcarea drepturilor sale şi potrivit căreia a fost reintegrată în postul ocupat anterior.
Revizuenta a mai arătat că după pronunţarea Deciziei nr. 377/2013, a constatat că cererea de validare a popririi a fost formulată în contradictoriu cu Administraţia Bazinală de Ape Prut Bârlad a cărei salariată nu a fost, fiind aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 69 din 3 februarie 2014 pronunţată în dosar nr. 9017/99/2013 Tribunalul Iaşi,secţia I civilă, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a Deciziei nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iaşi întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Curţii de Apel Iaşi, reţinând invocarea contrarietăţii de hotărâri între sentinţa nr. 2345 din 01 februarie 2012 a Judecătoriei Iaşi (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 424 din 4 octombrie 2012 a Tribunalului Iaşi) şi sentinţa nr. 17760 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei Iaşi (rămasă definitivă prin Decizia nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iaşi şi irevocabilă prin Decizia nr. 1235 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi).
Prin Decizia nr. 305 din 22 aprilie 2015 pronunţată în Dosar nr. 143/45/2015 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererea de revizuire, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de judecată a reţinut că la data de 09 martie 2009 creditorul C.M. a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa nr. 1285 din 12 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 44 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi.
În cadrul contestaţiei la executare formulată de U.D. în Dosarul nr. 34036/245/2011 în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 2345 din 01 februarie 2012 a Judecătoriei Iaşi (irevocabilă prin Decizia nr. 424/04 octombrie 2012 a Tribunalului Iaşi), s-a constatat că titlul executoriu este valabil şi poate fi executat silit, că dreptul de a cere executarea silită de către creditor nu s-a prescris, s-a admis contestaţia la executare formulată de U.D., s-a dispus anularea popririi înfiinţate prin adresa nr. 123/2009 din data de 27 septembrie 2011 în Dosarul de executare nr. 123/2009 pentru nelegalitatea modului de executare a popririi de către banca terţ poprit care a indisponibilizat mai mult de ½ din veniturile salariale ale contestatoarei.
Ulterior, pronunţării Sentinţei nr. 2345/2012 a Judecătoriei Iaşi rămasă irevocabilă, creditorul a formulat o nouă cerere vizând executarea titlului executoriu deţinut şi, ca atare, s-a emis o nouă somaţie şi adresă de înfiinţare a popririi către terţul poprit Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad.
Prin Sentinţa nr. 17760 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei Iaşi (definitivă prin Decizia nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iaşi şi irevocabilă prin Decizia nr. 1235 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi) s-a validat poprirea înfiinţată prin adresa nr. 123/2009 din 17 mai 2012 de executorul judecătoresc P.S. în Dosarul de executare nr. 123/2009 asupra tuturor sumelor de bani pe care debitoarea le primeşte de la terţul poprit până la concurenţa sumei de 6.439,29 lei constituită din suma de 5.665,35 lei (creanţă actualizată) - debit datorat conform titlului executoriu Sentinţa nr. 1285/2008 a Tribunalului Iaşi şi suma de 773,94 lei cheltuieli de executare.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa de judecată a reţinut că nu sunt îndeplinite în cauză cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru a exista contrarietate de hotărâri, în condiţiile în care prin Sentinţa nr. 2345 din 01 februarie 2012 a Judecătoriei Iaşi s-a anulat poprirea înfiinţată prin adresa nr. 123/2009 din 27 septembrie 2011 asupra sumelor de bani deţinute de U.D. în conturile de la SC R.B. SA datorită nelegalităţii modului de executare a popririi înfiinţate, iar prin sentinţa nr. 17760 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei Iaşi s-a validat poprirea înfiinţată prin adresa nr. 123/2009 din 17 mai 2012 asupra tuturor sumelor de bani pe care debitoarea U.D. le primeşte de la terţul poprit Administraţia Naţională a Apelor Române până la concurenţa sumei de 6.439,39 lei debit datorat conform titlului executoriu, Sentinţa civilă nr. 1285/2008 a Tribunalului Iaşi.
Anularea popririi iniţiale în cadrul contestaţiei la executare formulată de U.D. s-a datorat nelegalităţii modului de executare a popririi de către terţul poprit SC R.B. SA şi nu din motive imputabile creditorului îndreptăţit să insiste în continuarea executării silite, titlul său executoriu fiind perfect valabil şi executarea silită nefiind prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri revizuenta U.D. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ., arătând că în mod greşit instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a apreciat că hotărârile despre care aceasta a arătat că sunt potrivnice nu se circumscriu ipotezei legale deduse judecăţii.
Recurenta-revizuentă a mai arătat că în mod greşit a fost obligată să timbreze cererea de revizuire cu suma de 100 RON, în cauză fiind incidentă Legea nr. 146/1997, iar nu O.U.G. nr. 80/2013 şi că în mod greşit a fost respinsă cererea sa de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
Analizând criticile formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a criticat aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, în ceea ce priveşte regimul juridic al taxelor de timbru aferente cererii de revizuire.
Se reţine, însă, că modalitatea de stabilire a taxei de timbru nu poate fi supusă controlului de legalitate al instanţei ierarhic superioare, în condiţiile în care partea a formulat reexaminare iar critica referitoare la legea aplicabilă a fost analizată şi dezlegată prin încheierea din data de 17 martie 2015, dată în soluţionarea căii de atac reglementate de legislaţia specială a taxelor de timbru.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 7/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi în situaţia dedusă judecăţii, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare (dispoziţie reluată în art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013), cererea de reexaminare, care vizează „modul de stabilire a taxei judiciare de timbru” în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă/definitivă, astfel că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea pronunţată intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.
Cum, în cauză, partea revizuentă a uzat de calea de atac a reexaminării, cadru procesual în care şi-a exprimat obiecţiunile în legătură cu stabilirea taxei de timbru şi în care, de altfel, instanţa a statuat că taxa de timbru a fost corect stabilită, critica sa privind legea aplicabilă în materia timbrajului nu mai poate fi analizată în calea de atac a recursului.
Cea de-a doua critică formulată în recurs este aceea a greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că instanţa de revizuire nu a reţinut că, prin hotărârea de validare a popririi supusă revizuirii, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 2345/1 februarie 2012 prin care au fost anulate formele de executare prin poprire.
Nu poate fi reţinută nici această critică întrucât se constată că prima hotărâre nu a statuat pe fondul cauzei, cu privire la existenţa creanţei şi validitatea titlului executoriu, ci cu privire la modalitatea concretă de executare, constatând încălcarea, de către terţul poprit, a limitei procentuale de ½ din veniturile salariale până la care putea opera indisponibilizarea. Această împrejurare nu este de natură a-l împiedica pe creditor să refacă procedura de executare silită prin poprire, câtă vreme nu i s-a opus prescripţia dreptului de a cere executarea silită, sens în care a şi obţinut validarea popririi prin Sentinţa civilă nr. 17760 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia civilă nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iaşi, cu respectarea limitelor legale impuse de această formă de executare, în contradictoriu cu un alt terţ poprit.
În aceste condiţii, în lipsa unei identităţi de părţi şi cauză, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat.
În consecinţă, constatând legalitatea hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta U.D. împotriva Deciziei nr. 305 din 22 aprilie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2100/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2015/2015. Civil → |
|---|
