ICCJ. Decizia nr. 2018/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2018/2015
Dosar nr. 14949/3/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 noiembrie 2014, reclamanţii A.Ş. şi A.M.N. au chemat-o în judecată pe pârâta A.N.R.P.C.C.S.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, să stabilească cuantumul despăgubirii şi să fie obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent pentru imobilul situat în Craiova, str. Frânarului, jud. Dolj, imobil imposibil de restituit în natură, conform dispoziţiei nr. 2934 din 23 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Craiova.
La data de 16 decembrie 2015, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 55/04 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 929/54/2014, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia I civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzută la alin (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, coroborate cu dispoziţiile art. 33, 34 din Legea nr. 165/2013, odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de entităţile învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar şi împotriva refuzului de soluţionare a cererii, revine în mod exclusiv secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu cererea de despăgubire.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova str. Frânarului, judeţul Dolj, imobil imposibil de restituit în natură potrivit dispoziţiei nr. 2934 din 23 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Craiova.
În aceste condiţii, având în vedere aspectele anterior reţinute, precum şi faptul că, potrivit art. 4 din Legea 165/20103, dispoziţiile acestei legi se aplică şi cererilor formulate şi depuse în termen legal la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la intrarea în vigoare, în raport de sediul entităţii învestite de reclamantă cu cererea de retrocedare a imobilului imposibil de restituit în natură, instanţa a constatat că secţiei civile a Tribunalului Dolj îi revine competenţa de a soluţiona prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 136 din 16 martie 2015, Tribunalul Dolj, secţia l civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că, în speţa de faţă este incidenţa ipoteza art. 35 din Legea nr, 165/2013, deoarece reclamanţii sunt beneficiarii Dispoziţiei nr. 2934 din 23 ianuarie 2006, prin care Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 700 din 28 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constat ivit un conflict negativ de competenţă şl a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a decide astfel, această instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 instituie o competenţă teritorială relativă, iar încălcarea acestor prevederi nu poate fi invocată decât de pârât, iar nu de către instanţă, din oficiu, cum s-a procedat.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C pr. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din Î6 mai 2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”, iar alin. (2) prevede că, „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. I în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a prezentei cauze, ce are ca obiect obligarea entităţii în sensul celor invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:
a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H. G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită eu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, m modificările şi completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;
f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.
Întrucât, în cauză, reclamanţii au chemat-o în judecată pe pârâta A.N.R.P.C.C.S.D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să stabilească cuantumul despăgubirii şi să fie obligată pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent pentru imobilul situat în Craiova, str. Frânarului, jud. Dolj, imobil imposibil de restituit în natură, conform dispoziţiei nr. 2934 din 23 ianuarie 2006 emisă de primarul municipiului Craiova, această instituţie-pârâtă are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul Comisia Naţională pentru Compensarea imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 1 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2016/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2025/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
