ICCJ. Decizia nr. 2100/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2100/2015
Dosar nr. 1282/111/2013
Şedinţa publică din 8 octombrie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 353/C din 6 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul V.D., în nume propriu şi în calitate de administrator al SC M.M.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul în suprafaţă de 97 mp identificat prin nr. cadastral x Oradea proprietatea SC M.M.T. SRL şi imobilul în suprafaţă de 155 mp identificat prin nr. cadastral x Oradea proprietatea reclamantului V.D., la suma de 31.000 şi a fost obligată pârâta în favoarea reclamanţilor la plata acestei sume cu titlu de despăgubire; s-au respins restul capetelor de cerere; a fost obligat pârâtul Statul Român, reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în favoarea reclamanţilor la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecata; au fost obligaţi reclamanţii în favoarea Biroului Local de Expertize - Experţi J.L.G., Ş.M.R., T.C. la plata sumei de 2620 lei diferenţă onorariu expertiză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010, ca urmare a exproprierii imobilului în suprafaţă de 97 mp, cu nr. cadastral x şi cel în suprafaţă de 155 mp, cu nr. cadastral x Oradea prin Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 3 şi 4 din 23 decembrie 2013 s-a stabilit despăgubirea la suma de 3880 lei, respectiv suma 6200 lei în favoarea reclamanţilor.
În baza proceselor-verbale încheiate cu acea ocazie de Comisia pentru aplicarea Legii 255/2010 s-au emis Hotărârile nr. 3 şi 4 din 23 aprilie 2012, prin care s-a dispus consemnarea despăgubirilor aferente exproprierii imobilelor, menţionând totodată faptul că eliberarea acestor despăgubiri se va putea realiza numai după clarificarea situaţiei juridice a terenului.
Prin urmare, în ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri, instanţa a apreciat că reclamanţii au această calitate, aspect ce nu a fost de altfel contestat.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor instanţa a reţinut următoarele considerente:
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul proprietatea reclamanţilor supus exproprierii are o valoare de piaţă de 31.000 lei, evaluarea fiind stabilită de comisia de experţi conform standardelor internaţionale de evaluare.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, conform dispoziţiilor art. 5 şi art. 11 din Legea nr. 255/2010 a fost obligată pârâta în favoarea reclamanţilor la plata sumei de 31.000 lei cu titlu de despăgubiri.
În raportul de expertiză efectuat în cauză s-a ţinut cont de restricţiile legale de construire prevăzute de O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Instanţa s-a raportat la această valoare de 31.000 lei, având în vedere raportul iniţial de expertiză, precum şi opinia expertei S.M.R., care arată că terenul expropriat se află în zona cu restricţii de construire, fiind în imediata apropiere a şoselei care a fost modernizată şi prin urmare nu poate avea valoarea de piaţă a unui teren construibil.
Totodată, valoarea terenului era diferită în anul 2008, la data achiziţionării lui. Faptul că reclamantul a achiziţionat terenul cu 140 euro mp, cum susţine, nu impune obligarea pârâtei de a-i achita aceeaşi sumă, în raport cu prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat proprietarului ca urmare a exproprierii terenului din litigiu, în speţă nu s-au produs probe din care să rezulte în ce constă acest prejudiciu în mod concret, experţii mărginindu-se la a face supoziţii cu privire la modalitatea în care ar fi fost folosit acest teren de către reclamantă. Astfel, conform opiniei doamnei expert S.M.R. în ceea ce priveşte prejudiciul calculat, având în vedere că terenul este situat în zona cu restricţii de construire, fiind în imediata apropiere a şoselei care a fost modernizată, prin utilizarea acestuia s-ar fi încălcat prevederile O.G. nr. 43/1997, astfel că nu s-ar fi putut obţine venituri din folosirea lui.
Totodată, susţinerile reclamanţilor în sensul că sunt îndreptăţiţi la plata sumei ce reprezintă rata credit aferentă suprafeţei expropriate, proporţional cu rata achitată pentru rambursarea creditului, sunt neîntemeiate, astfel cum s-a arătat la data achiziţionării terenului acesta a avut o valoare, în funcţie de care s-a acordat creditul şi astfel s-au stabilit ratele, însă la data efectuării raportului de expertiză, preţul este diferit, iar prin achitarea valorii actuale a terenului expropriat se realizează o corectă şi justă reparare a prejudiciului suferit de reclamanţi.
Faţă de această împrejurare acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Având în vedere considerentele mai sus expuse baza dispoziţiilor art. 24, 15 din Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 255/2010, instanţa a admis în parte acţiunea.
În baza dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N. din România în favoarea reclamantului la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu expert şi avocat.
În baza dispoziţiilor art. 202 C. proc. civ. a fost obligat reclamantul în favoarea B.L.E. la plata sumei de 2620 lei diferenţă onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul V.D. în nume propriu şi în calitate de administrator al reclamantei SC M.M.T. SRL Oradea.
Prin Decizia civilă nr. 350/A din 7 mai 2015 Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 62.900 lei în loc de 31.000 lei, la care se adaugă suma de 104,87 lei reprezentând contravaloarea impozitului achitat pentru terenul expropriat; au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei; a fost obligată intimata C.N.A.D.N. din România să plătească părţii apelante V.D., SC M.M.T. SRL suma de 100 lei, cheltuieli de judecată parţiale în apel.
În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii apelate au fost găsite ca fiind întemeiate în parte, în primul rând în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate.
Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 21 martie 2014, lucrare prin care comisia de experţi a estimat valoarea de circulaţie a terenului expropriat la 14.220 euro echivalent cu 62.900 lei, calculat la o paritate de 4,4219 lei/euro. Experţii au precizat că îşi reconsideră punctul de vedere iniţial procedând la efectuarea unor noi calcule ce au la bază anunţurile publicitare de ofertare spre vânzare a unor terenuri şi toate în aproprierea celor expropriate în litigiu, anexa nr. 1 cuprinzând fişa de calcul pentru estimarea valorii prin comparaţii de piaţă.
Prin hotărârea apelată, despăgubirile pentru imobilul expropriat - identificat prin nr. cadastral y Oradea în suprafaţă de 97 mp, proprietatea SC M.M.T. SRL şi respectiv, identificat prin nr. cadastral x Oradea, proprietatea reclamantului V.D. - au fost stabilite la suma de 31.000 lei. Această sumă apare menţionată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit iniţial în cauză, valoarea fiind obţinută de experţi prin metoda de abordare prin comparaţii de piaţă.
Reclamanţii au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză iniţial, soluţionate prin completarea la raportul de expertiză înregistrată la tribunal la data de 21 martie 2014, lucrare prin care, opinia majoritară a comisiei de experţi a fost formulată în sensul reconsiderării cuantumului despăgubirilor şi calculării acestora la o sumă mai mare decât cea iniţială, 62.900 lei în loc de 31.000 lei. Expertul S.M.R. nu a îmbrăţişat opinia majoritară pe motiv că terenul expropriat este un teren aflat în zona cu restricţie de construire, fiind în imediata apropriere a şoselei care a fost modernizată, deci acesta nu poate avea valoarea de piaţă a unui teren construibil. Dar, reconsiderarea punctului de vedere iniţial din partea comisiei de experţi s-a făcut urmare restrângerii ariei geografice prin selectarea anunţurilor de publicitate privind ofertarea spre vânzare a terenurilor similare din zona apropiată, în urma căruia comisia şi-a reconsiderat estimarea făcută în raportul iniţial, iar în urma calculelor reliefate în anexa nr. 1 valoarea de circulaţie a fost estimată la 56,42 euro/mp x 252 mp - 14.220 euro echivalent cu 62,900 lei, context în care se mai impune a se face şi precizarea că nu poate fi primită nici susţinerea apelanţilor în sensul ca preţul de circulaţie real al terenului expropriat ar fi de 23.940 euro, calculat la 70 - 100 euro/mp.
Criticile privind despăgubirile pretinse pentru repararea prejudiciului determinat de lipsa de folosinţă a terenului, acestea nu au fost primite, având în vedere că nu au fost produse dovezi prin care să se fi probat existenţa unui prejudiciu cauzat proprietarilor apelanţi prin exproprierea suprafeţei de teren aflată în litigiu. Este adevărat că prin raportul de expertiză întocmit în cauză comisia de experţi a estimat un prejudiciu pe perioada de 48 luni pentru cei 252 mp teren expropriat în valoare de 4.234 euro, însă această evaluare - cuprinzând chiria optenabilă pe mp teren/lună pe o perioadă de 4 ani din anul 2008 până la 9 iulie 2012 - s-a făcut în baza declaraţiei reclamantului în sensul că lucrările de construcţii a drumului de centură ar fi fost începute în vara anului 2008, declaraţie în sprijinul căreia însă nu au fost aduse dovezi.
Referitor la pretenţiile relative la plata contravalorii impozitului achitat pentru suprafeţele de teren expropriate, acestea s-au considerat a fi întemeiate în parte, însă nu începând cu data de 29 august 2008, ci începând cu anul 2012 când a fost emisă Decizia de expropriere. De altfel, chiar aceştia în cererea introductivă de instanţă au reliefat că exproprierea s-a produs efectiv în anul 2012, pentru ca în etapa apelului să susţină că în fapt exproprierea ar fi avut loc în anul 2008, fără a-şi dovedi pe deplin însă o atare susţinere. Potrivit expertizei întocmită de expertul contabil P.M.E., prejudiciul constând în suma reprezentând contravaloarea impozitului aferent terenului expropriat, achitat de apelanţi, de la data exproprierii (iulie 2012) până la sfârşitul anului 2014, este de 104,87 lei.
Cât priveşte prejudiciul constând în contravaloarea sumelor achitate - credit şi dobândă - la B.A.B. România - Sucursala Oradea, s-a reţinut că într-adevăr pentru terenul înscris în CF Sântandrei există în desfăşurare un contract de credit x încheiat la data de 24 iulie 2008, în baza căruia pentru suprafaţa expropriată partea apelantă a achitat de la data exproprierii, 9 iulie 2012, până la data de 16 februarie 2015, credit în sumă de 1652,42 euro şi dobândă în sumă de 1.420,06 euro, astfel cum s-a reliefat în lucrarea întocmită de expertul contabil P.M.E., însă o atare pretenţie este nefondată întrucât dacă s-ar suporta de către pârât inclusiv plata ratelor alături de despăgubirea constând în valoarea de piaţă a terenului, s-ar face o plată dublă.
Este de notorietate căderea preţurilor în perioada ce-a urmat achiziţionării terenului de către apelanţi - în cursul anului 2008-, iar faptul că la data respectivă aceştia au contractat un credit în baza căruia achită lunar ratele scadente, nu-i îndrituieşte a obţine obligarea intimatului pârât la plata ratelor şi a dobânzilor achitate la nivelul perioadei pretinse, deoarece aceştia beneficiază de despăgubirea stabilită la nivelul preţului de piaţă al imobilului, iar ratele şi dobânzile achitate nu reprezintă un prejudiciu încercat de ei urmare a exproprierii, ci erau sume de bani a căror plată oricum le incumba în baza contractului bancar aflat în discuţie.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de reclamanţi şi de pârâtul Statul Român prin C. SA.
I. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au formulat următoarele critici:
În mod eronat a reţinut instanţa de apel că reclamanţii nu au probat prejudiciul reprezentat de lipsa de folosinţă a imobilului, întrucât, atâta vreme cât au fost privaţi de folosinţa imobilului - fapt dovedit, în mod implicit, le-a fost cauzat un prejudiciu, iar acest prejudiciu a fost stabilit de către experţi prin raportare la chiria optenabilă pe perioada indicată.
Susţin recurenţii că, atâta vreme cât chiria a fost stabilită/calculată de o comisie de experţi, rezultă în mod indubitabil că aceasta este contravaloarea prejudiciului cauzat.
Prin completarea la raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond, experţii au stabilit că reclamanţii sunt prejudiciaţi pentru lipsa de folosinţă, reţinând în cuprinsul procesului-verbal faptul că, chiria optenabilă pe mp/teren este de 0,50 euro/mp/lună. Cu toate acestea, din aceasta sumă au scăzut cheltuielile de întreţinere şi impozit (0,15 euro), utilizând la calculul valorii lipsei de folosinţă suma de 0,35 euro/mp/lună, în loc de 0,50 euro/mp/lună cât reprezintă în fapt chiria/mp.
În măsura în care instanţa ar fi apreciat faptul că modalitatea de calcul ar fi fost eronată sau ar fi vorba de sume mai mari decât cele avute în vedere de comisia de experţi, recurenţii solicită să se aibă în vedere faptul că prin raportul de expertiză s-a stabilit un prejudiciu de 18.712 lei. Intimata nu a contestat raportul de expertiză şi nici completările aduse acestuia, fiind implicit de acord cu valoarea stabilită de comisia de experţi.
Folosinţa unui teren nu se rezumă exclusiv la posibilitatea de a efectua sau nu construcţii pe un amplasament, astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, cu atât mai mult cu cât restricţiile la care se face referire se datorează tocmai exproprierii.
Recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a aplicat greşit legea şi în ce priveşte pretenţia privind repararea prejudiciului în suma de 7.618,42 euro, respectiv echivalentul acestei sume în lei - 33.713,03 lei, reprezentând contravaloarea ratelor de credit şi dobânda plătite către B.A.B. România, în baza contractului din 24 iulie 2008.
Astfel, instanţa a reţinut că dacă intimata ar efectua şi plata acestor sume atunci ne-am afla în prezenta unei plăţi duble.
Această concluzie este greşită, întrucât despăgubirile au fost stabilite prin "completarea raportului de expertiză contabilă judiciară din 3 martie 2015", necontestată de părţi, astfel suma de 7.618,42 euro (33.713,03 lei) - reprezentând prejudiciu determinat de plăţile efectuate către B.A.B. România, în baza contractului din 24 iulie 2008 pentru suprafaţa de teren expropriată, de la data de 29 august 2008 şi până la data de 16 februarie 2015 (data plăţii ultimei rate, raportat la data efectuării raportului de expertiză), aceste sume urmând a se calcula până la plata efectivă şi integrală a despăgubirii.
Raportat la pretenţiile privind plata sumelor achitate cu titlu de impozit pentru suprafeţele de teren expropriate, instanţa de apel a reţinut că acestea sunt întemeiate, însă doar parţial, în sensul că sunt datorate începând cu anul 2012 şi nu cu data de 29 august 2008, sens în care a dispus acordarea sumei de 104,87 lei.
Recurenţii critică această concluzie, susţinând că au fost expropriaţi în fapt în anul 2008 şi nu la data emiterii deciziei de expropriere în anul 2012, iar impozitul l-au achitat şi în intervalul 2008 - 2012, deşi terenul nu mai era în folosinţa lor.
Sub acest aspect, susţin că sunt îndreptăţiţi la plata sumei de 221,23 lei, reprezentând sume plătite cu titlu de impozit aferent terenului expropriat, şi care urmează să fie calculate în continuare până la plata efectivă şi integrală a despăgubirii.
Recurenţii-reclamanţi solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării intimatei la plata sumei de 18.712 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilelor expropriate, suma de 7.618,42 euro, respectiv echivalentul acestei sume în lei - 33.713,03 lei reprezentând contravaloarea ratelor de credit şi dobânzi plătite către B.A.B. România în baza contractului din 24 iulie 2008 pentru terenul expropriat, suma de 221,23 lei, achitată cu titlu de impozit aferent terenului expropriat, sume care solicită a se calcula în continuare până la plata efectivă şi integrală a despăgubirilor.
II. Prin recursul exercitat, pârâtul Statul Român, prin C. SA a formulat următoarele critici;
Instanţa de apel a dezlegat cauza dedusă judecăţii raportat la valoarea indicată în completarea raportului de expertiză tehnică judiciară înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 21 martie 2014.
Astfel, în mod greşit instanţa s-a raportat la valoarea indicată în respectiva completare şi a luat în considerare doar opinia majoritară a experţilor, ignorând total poziţia expertului care a făcut opinie separată, întrucât avea obligaţia, cu ocazia considerării asupra probelor administrate în cauză să aprecieze şi asupra opiniei separate, iar în acest context avea obligaţia de a analiza şi motivele reţinute de expertul tehnic judiciar care a făcut opinie separată.
Hotărârea instanţei de apel este greşită şi prin prisma valorii despăgubirilor reţinute ca fund cuvenite.
Astfel, aşa cum arată şi expertul tehnic judiciar care a făcut opinie separată, terenul în discuţie se află într-o zonă de restricţie din punct de vedere al utilizării - şi implicit de diminuare a valorii reale.
Or, instanţa de apel nu a ţinut seama de acest aspect şi nu s-a pronunţat în nici un fel asupra sa, deşi reţine în chiar considerentele hotărârii, la nivel de citat prevederea art. 26 din Legea nr. 33/1994 care face trimitere expresă la valoarea reală a imobilului.
Raportându-se strict la poziţia - vădit greşită - a experţilor cu opinie majoritară, nu a avut în vedere valoarea reală a imobilului expropriat, ci a avut în vedere o valoare pe care experţii cu opinie majoritară au obţinut-o prin raportare la anunţurile publicitare de ofertare spre vânzare a unor terenuri situate în apropierea celor expropriate.
Susţine recurentul că acest sistem este greşit prin prisma a două puncte de vedere.
Astfel, este de notorietate faptul că anunţurile publicitare de ofertare spre vânzare au o rată imprevizibilă de concretizare în viaţa economică reală sub aspectul preţului, neputându-se stabili nici măcar o cotă de raportare medie - datorită multitudinii numărului de factori care concret pot fi implicaţi sau nu într-o tranzacţie imobiliară - a preţului ofertat în anunţul publicitar şi preţul ce va fi concret plătit cu ocazia tranzacţiei concrete.
Singurul lucru care poate fi unanim acceptat este acela că valoarea indicată în oferta de vânzare - cu excepţia cazurilor de vânzare reglementată - nu are nici o legătură de cuantum cu valoarea reală la care se va încheia tranzacţia.
Un astfel de element de referinţă nu poate sta la baza determinării corecte a valorii reale a imobilului expropriat.
În al doilea rând, nici unul din anunţurile de oferte spre vânzare luate în calcul de experţii cu opinia majoritară nu se refereau la terenuri situate într-o zonă de restricţie din punct de vedere al utilizării - şi implicit de diminuare a valorii reale - similară imobilului în litigiu.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de apel Oradea în vederea refacerii reportului de expertiză tehnică specialitatea evaluare prin prisma prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate, rejudecarea pe fond a apelului reclamanţilor şi respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Structurând criticile formulate prin recursurile cu care a fost învestită, în ordinea în care motivele de recurs o impune, Înalta Curte reţine următoarele.
Prin memoriul de recurs, reclamanţii au formulat critici cu privire la soluţia instanţei de apel în ce priveşte despăgubirile ce pretind că li se cuvin pentru lipsa de folosinţă a imobilului, reprezentând chiria optenabilă pe mp/teren.
Aceste critici vizează situaţia de fapt şi nu pot forma obiect al analizei acestei instanţe deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.
Instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată şi, ca atare, aceste critici nu pot forma obiect al analizei.
În ce priveşte criticile reclamanţilor relative la prejudiciul constând în impozitul pentru terenul expropriat şi contravaloarea ratelor de credit şi dobânzi plătite către B.A.B. România în baza contractului din 24 iulie 2008, acestea vor fi respinse, pentru considerentele ce succed.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în mod corect a reţinut instanţa de apel că o atare pretenţie este nefondată.
Astfel, art. 2 din Legea nr. 33/1994 prevede: "Pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice cu sau jură scop lucrativ, precum şi cele aflate în afara comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor".
Ca atare, în ce priveşte persoanele fizice, pot fi expropriate numai imobilele aflate în proprietatea acestora.
Creditul contractat de reclamant în vederea dobândirii terenului reprezintă preţul terenului expropriat, iar plata impozitului pentru acest teren constituie exercitarea prerogativei de proprietar, astfel că acestea nu pot fi incluse în noţiunea de prejudiciu, astfel cum este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Aceasta întrucât, dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecinţa directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii.
Pentru exproprierea terenurilor, proprietarul beneficiază de despăgubirea stabilită la nivelul preţului de piaţă, calculat la data exproprierii, astfel că nu poate fi primită critica prin care reclamanţii susţin că ratele şi dobânzile achitate reprezintă un prejudiciu încercat de ei urmare exproprierii, întrucât despăgubirea se acordă tocmai în considerarea calităţii de proprietar asupra terenurilor supuse exproprierii, care presupune, printre altele, plata preţului pentru achiziţionarea acestora şi plata impozitelor.
Aşa fiind, această critică este nefondată şi urmează a fi respinsă.
Cu privire la criticile din ambele recursuri, care vizează cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate, acestea sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente.
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinaţia lui, cât şi prin raportare la poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi şi de căile de acces.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză."
Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiza, cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Ulterior, în acelaşi sens, prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 527 din 15 iulie 2015, s-a statuat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi focal, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.
În cadrul acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut: "prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, parag. 26, Curtea a observat că "soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 3 din O.U.G. nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009 - 22 decembrie 2010, cât şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, revenind legiuitorului obligaţia constituţională de a modifica în mod corespunzător legea în vigoare pentru a da efecte depline prezentei decizii a Curţii Constituţionale''.
Se constată astfel că, din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin deciziile Curţii Constituţionale, rezultă cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.
Sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
În speţă, la data pronunţării deciziei de către instanţa de apel, dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 erau declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 12/2015, în ce priveşte sintagma la data întocmirii raportului de expertiză", astfel că, stabilind cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul terenurilor la un moment ulterior celui al transferului dreptului de proprietate, contrar celor statuate prin deciziile Curţii Constituţionale, hotărârea recurată este nelegală.
Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate şi a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 12/2015 şi nr. 380/2015, se constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale sus-menţionate, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.
Astfel, urmează ca instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.
Pentru aceste considerate, Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul V.D., în nume propriu şi administrator al SC M.M.T. SRL şi de pârâta C.N.A.D.N. din România SA împotriva Deciziei nr. 350/A din 7 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2099/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2077/2015. Civil → |
|---|
