ICCJ. Decizia nr. 2058/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2058/2015
Dosar nr. 2684/1/2015**
Şedinţa publică din 6 octombrie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrata pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03 iulie 2015, sub nr. 2684/1/12015, petenta P.M.E.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii S.L.T., S.J.G. şi Comuna Bran, prin Primar, revizuirea Deciziei nr. 825 din 19 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. 134/62/2005**.
În motivare, revizuenta a susţinut că, în urma demersurilor făcute la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la data de 02 iunie 2015 şi ulterior pronunţării deciziei supuse revizuirii, a intrat în posesia unor înscrisuri noi, ce constau în declaraţia dată de autorul său, S.I. (din care rezultă că acesta deţinea în proprietate o casă situată în comuna Bran şi o parcelă de teren în suprafaţă de 5.755 mp), în adresele nr. 6698 din 17 septembrie 1947, nr. 7740 din 29 octombrie 1947 şi nr. 7223 din 04 octombrie1947 emise de Legiunea Jandarmi Braşov, în procesul-verbal din 25 octombrie 1947 privind executarea ordinului de reţinere a antecesorului său, precum şi în notele informative nr. 6698 din 17 septembrie 1947 şi nr. 215/1947, eliberate de aceeaşi Legiune.
Petenta a susţinut că din aceste înscrisuri rezultă că autorul său avea domiciliul în localitatea Bran, jud. Braşov şi că imobilul în care locuia a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 50/1950. De asemenea, a arătat că aspectele relevate de înscrisurile mai sus menţionate se coroborează cu menţiunea de la poziţia nr. 741 din Decretul de naţionalizare (conform cărora antecesorul său deţinea în proprietate, în comuna Bran, un imobil compus din teren şi construcţie) şi cu concluziile raportului de expertiză în construcţii efectuat în cauză, care a stabilit că edificiul situat pe terenul cu nr. top- 1715/b/3/l, în suprafaţă de 1214,71 mp. înscris în C.F. nr. 102808 Bran, a fost ridicat în perioada anilor 1920 şi completat cu alte încăperi, în jurul anului 1940.
Revizuenta a menţionat că imobilul a fost cumpărat de tatăl său după data de 01 decembrie 1920, când, de ziua Marii Uniri, Consiliul Orăşenesc Braşov a donat Castelul Bran Reginei Măria a României.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 825 din 19 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. 134/62/2005**, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civila, a respins recursurile declarate de reclamanţii S.L.T. şi S.J.G. şi de intervenienta P.M.E.M. împotriva Deciziei nr. 779/ Ap din 4 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a dispune astfel, această instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte construcţia în care îşi are sediul Primăria Comunei Bran, că denumirea acesteia de „Vila S.", precum şi menţiunile din adresa nr. 533/1948 emisă de Primăria Bran Poarta şi din alte adrese emise în anul 1948 nu pot constitui dovezi ale dreptului de proprietate al autorului recurenţilor asupra acesteia. Prin prisma dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi în lipsa unor prevederi speciale în cuprinsul acestui act normativ incident în speţă, instanţa de recurs a reţinut că dovada dreptului de proprietate se face prin aplicarea regulilor de drept comun specifice acţiunii în revendicare imobiliara. Prin urmare, a apreciat că actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi orice înscrisuri constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect constitutiv sau translativ de proprietate.
În ceea ce priveşte efectele Sentinţei civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov în soluţionarea litigiului, instanţa de recurs a reţinut că aceasta nu a constituit singurul argument avut în vedere de instanţa de apel la pronunţarea deciziei recurate. Ca atare, a apreciat că împrejurarea că sentinţa nu are putere de lucru judecat în cauză nu poate determina admiterea recursului şi schimbarea soluţiei pronunţate.
Cu privire la intabularea dreptului de proprietate al antecesorului reclamanţilor în cartea funciară asupra imobilului care a făcut obiectul cauzei, prin Sentinţa civilă nr. 333 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Braşov, instanţa de recurs a arătat că, prin pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul Braşov a dispus numai radierea din CF 557 Poarta a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top. 1715/2/b. 1712, 1713 şi 1714, cererea de intabulare a construcţiei fiind respinsă.
De asemenea, Înalta Curte a reţinut netemeinicia criticilor formulate în baza prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportate Ia împrejurarea că actul de expropriere din anul 1963 a vizat atât imobilul teren în suprafaţă de 1214,71 mp, cât şi construcţia aferentă, faţă de menţiunea „imobil complet" din Decretul de naţionalizare nr. 92/1950 şi dispoziţiile art. III din Decret, apreciind că, în mod particular, în cazul imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, prin art. 24, legiuitorul a instituit o prezumţie legală relativă de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite la aplicarea acestui act normativ. Astfel, legea prezumă că, în lipsa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută in actul normativ sau de autoritate prîn care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură.
În cauză, în Decretul de naţionalizare nr. 92/1950, la poziţia nr. 741 figurează autorul reclamanţilor şi al intervenientei cu .imobil complet", situat în Comuna Bran. Însă, s-a apreciat că prin interpretarea art. III şi a criteriilor prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950, nu se poate concluziona eă menţiunea „imobil complet" din actul de naţionalizare poate avea doar semnificaţia unui imobil constituit din teren şi construcţii. Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură. Astfel, s-a constatat că, în cauză, există o probă prin care poate fi identificat imobilul menţionat în actul de naţionalizare ca aparţinând autorului recurenţilor, şi anume CF nr. 557 Poarta, unde la nr. top 1715/2/c, 1712, 1713 şi 1714 figurează imobil constând în faneţe, grădină şi şură. în plus, s-a apreciat că, imobilul fiind supus regimului de carte funciară reglementat de dispoziţiile Decretului - Lege nr. 115/1938 sunt aplicabile dispoziţiei acestui act normativ cu privire la efectul constitutiv de drepturi reale al intabulării.
Instanţa de recurs a considerat că nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia, lipsa unei autorizaţii a Primăriei Comunei Bran, care să-i legitimeze posesia, ar trebui să determine admiterea pretenţiilor recurenţilor, întrucât sarcina probei ce vizează dreptul de proprietate al autorului lor revenea acestora, conform art. 1169 C. civ. şi a specificului probaţiunii reglementat de Legea nr. 10/2001.
Referitor la terenul în suprafaţă de 1214,71 mp, înscris în CF nr. 102808 Bran sub nr. top 1715/2/b/3/l cu privire la care Curtea de Apel a stabilit că nu poate fi restituit în natura, având în vedere utilitatea publică şi funcţionalitatea sa, instanţa de recurs a menţinut această soluţie, apreciind, pe de o parte, că situaţia de fapt stabilită în apel nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că imobilul este afectat de amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dată fiind folosinţa cu caracter general pe care astfel de lucrări o asigură colectivităţii.
Instanţa de recurs a reţinut, de asemenea, că motivele referitoare la ignorarea de către curtea de apel a probelor administrate şi a situaţiei juridice a imobilului, rezultată din probele administrate, nu pot fi primite faţă de împrejurarea că acestea vizează netemeinicia hotărârii atacate. în ceea ce priveşte solicitarea privind explicitarea dispozitivului deciziei recurate, a apreciat că acesta este clar sub aspectul soluţiei adoptate de instanţa de apel, aspectele învederate prin motivele de recurs putând fi clarificate prin corelarea măsurilor cuprinse în dispozitiv cu considerentele hotărârii.
Examinând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care mi au putut fi înfăţişate dinir-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care se întemeiază hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, revizuirea unei decizii întemeiate pe dispoziţiile legale mai sus menţionate este condiţionată de evocarea fondului litigiului dedus judecăţii.
Pentru ca hotărârea atacată cu revizuire să îndeplinească condiţia de a evoca fondul, este necesar ca instanţa care a pronunţat această hotărâre să stabilească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în etapele procesuale anterioare sau să aplice alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce au fost deja determinate, şi, în oricare dintre aceste ipoteze, să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii. În acest context, s-a statuat că nu pot forma obiect al revizuirii, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deşi acesta a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, spre rejudecare, a cauzei, şi nici hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a soluţionat o excepţie, fără a se evoca fondul.
Prin Decizia nr. 825 din 19 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. 134/62/2005**, obiect al cererii de revizuire pendinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia 1 civilă, a respins recursurile declarate de reclamanţii S.L.T. şi S.J.G. şi de intervenienta P.M.E.M. împotriva Deciziei nr.779/ Ap din 4 noiembrie 2014 a Curţii de Apei Braşov, secţia civila, şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În considerentele hotărârii Înalta Curte a arătat că nu poate examina aspectele de netemeinicie ale deciziei atacate, referitoare la restituirea in natură a terenului în suprafaţă de 1214,71 mp pe care este amplasat sediul Primăriei Comunei Bran şi cele ce vizează ignorarea de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, întrucât acestea nu pot fi supuse controlului de nelegalitate pe calea recursului, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. (fila 56 dosar nr. 134/62/2005** al ICCJ).
Prin urmare, în decizia atacată cu revizuire, instanţa de recurs nu a evocat fondul cauzei şi nu a schimbat situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză,
În raport de aspectele mai sus menţionate, susţinerile rezizuentei şi ale intimaţilor S.L.T. şi S.J.G. cu privire la faptul că instanţa de recurs a făcut ample aprecieri asupra fondului cauzei deduse judecăţii nu sunt justificate. întrucât se constată că aceasta a examinai criticile formulate în recurs faţă de dispoziţiile legale incidente, menţinând soluţia adoptată de instanţa de apel.
Astfel, limitându-se la a respinge recursul reclamanţilor şi al intervenientei, cu menţinerea în totalitate a stării de fapt stabilite de instanţa de apel, instanţa de recurs nu a evocat fondul litigiului în decizia supusă revizuirii.
Prin raportare la aspectele mai sus menţionate, precum şi la dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, se reţine că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care recursul a fost respins, nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul.
Prin urmare, neîndeplinind condiţiile edictate de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea ce face obiectul analizei în cauză nu este susceptibilă de revizuire.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.M.E.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.M.E.M. împotriva Deciziei nr. 825 din 19 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2070/2015. Civil → |
|---|
