ICCJ. Decizia nr. 2070/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2070/2015
Dosar nr. 2059/93/2014
Şedinţa pubiică din 07 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 2059/93/2014 la data de 19.06.2014, reclamanta C.O. a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care pârâta. SC T.C. SRL- societate aflata sub incidenţa Legii nr.85/2006, reprezentata prin administrator judiciar Expert Corn SPRL, să fie obligată la plata drepturilor salariale ce i se cuvin pentru perioada octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 188 din 28.01.2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva pârâtei şi a fost desemnat un administrator judiciar. Prin încheierea din 23 decembrie 2012, a fost aprobat planul de reorganizare şi organigrama societăţii la data de la 31 iulie 2013 a încheiat contractul individual de muncă cu pârâta SC T.C. SRL., pe perioada nedeterminată. Ulterior, la data de 20 decembrie 2013, i s-a comunicat decizia angajatorului privind încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 25 ianuarie 2014. La data comunicării deciziei, i-au fost achitate reclamantei drepturile salariale aferente lunilor august - septembrie 2013, plata drepturilor salariale aferente perioada octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014 fiind condiţionată de demisia acesteia.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 40 alin (2) lit. c) şi art. 161 alin (1) si art. 163 din Codul muncii.
Prin Sentinţa civilă nr. 2898/2014 din 24 septembrie 2014, Tribunalul Ilfov a admis acţiunea formulată de reclamanta C.O. şi a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 17.200 lei brut (12.060 lei net) reprezentând contravaloarea drepturilor salariale aferente lunilor octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Contractul individual de muncă încheiat între reclamantă şi pârâtă la data de 31 iulie 2013, ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare a pârâtei, a încetat la data de 25 ianuarie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin (1) din Codul muncii, pârâta refuzând achitarea către pârâtă a drepturilor salariate restante aferente perioadei octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014.
Întrucât din cuprinsul raportului de activitate publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 1612 din 27 ianuarie 2014, a reieşit că activitatea pârâtei este în plină desfăşurare, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr.200/2006.
Faptul că activitatea paratei se desfăşoară cu respectarea rigorilor Legii nr. 85/2006 şi sub supravegherea judecătorului sindic, nu este de natura să exonereze pe aceasta de la respectarea drepturilor personalului salariat si nici a obligaţiilor proprii, cum este obligaţia de achitare a drepturilor salariale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta prin administrator judiciar, solicitând să se constate suspendarea de drept a acţiunii în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâta SC T.C. SRL împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Ilfov, la termenul din 2 aprilie 2015 a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 188 din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1688/90/2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtei SC T.C. SRL.
Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, lege sub al cărui regim juridic a avut loc deschiderea insolvenţei „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".
Prin urmare, având în vedere că pârâta are calitatea de debitor aflat în insolvenţă, suspendarea judecăţii cauzei operează de drept.
Împotriva acestei încheieri a declarat prezentul recurs reclamanta C.O.
În motivarea cererii, reclamanta susţine că măsura suspendării pronunţate de instanţe de apel este nelegală în raport de decizia instanţei de contencios constituţional nr. 41 din 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin care s-a stabilit că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care textul impune suspendarea de drept, automată, a tuturor acţiunilor, inclusiv a celor care au ca obiect stabilirea şi întinderea creanţei împotriva debitorului. Or, în cauza de faţă, acţiunea formulată de către reclamantă are caracterul unei acţiuni în constatarea existenţei şi întinderii drepturilor sale salariale.
Critică decizia şi din perspectiva greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 2 şi respectiv a art. 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare a creanţelor salariale, apreciind că Agenţia Teritorială poate proceda la stabilirea cuantumului creanţelor salariale cuvenite salariaţilor şi efectuarea plăţilor acestora numai în situaţia în care se probează că debitorul nu deţine fonduri pentru plata salariilor, or din rapoartele de activitate depuse de administratorul judiciar la dosarul de faliment, rezultă că societatea debitoare nu şi-a încetat activitatea, existând în acest sens încheiate contracte cu beneficiarii, fiind înregistrate plăţi către creditorii cuprinşi în planul de reorganizare.
Invocă în continuare dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de data de 18 mai 2015 şi repartizată aleatoriu Completului CF 10.
Prin rezoluţia din data de 20 mai 2015 a fost dispusă comunicarea cererii de recurs pârâtei, care nu a depus întâmpinare.
La data de 02 iulie 2015, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Conform rezoluţiei din aceeaşi dată, raportul asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului a fost comunicat părţilor la data de 20 august 2015, respectiv la 24 august 2015, conform dovezilor aflate la filele 26 şi 26. Părţile nu au depus punct de vedere la raport, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin rezoluţia din 10 septembrie 2015, completul de filtru a stabilit termen În vederea discutării admiterii, în principiu, a recursului, conform prevederilor ari. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin încheierea din data de 10 septembrie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta C.O. împotriva încheierii de şedinţă din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi a stabilit termen pentru judecarea cauzei Ia data de 30 septembrie 2015.
Asupra recursului exercitat de reclamanta C.O., Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta şi-a întemeiat în drept calea de atac pe dispoziţiile art. 414 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, neindicând însă în mod expres, care motiv de nelegalitate ar fi incident în cauză.
Din motivarea recursului formulat de recurentă, reiese că principala critică vizează soluţia instanţei de apel de suspendare a soluţionării apelului din perspectiva greşitei aplicări a normelor procedurale, în speţă a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, în raport de motivul de nelegalitate invocat care vizează încălcarea unor norme de procedură, se apreciază a fi incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, din perspectiva căruia va fi şi analizată prezenta cale de atac.
Cu privire la măsură dispusă de curtea de apel prin încheierea din 02 aprilie 2015 şi care face obiectul prezentei căi de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
Prioritar, conform principiului tempus regit actum, se reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006,, act normativ sub imperiul căruia a fost pronunţată hotărârea judecătorească de intrare în insolvenţă a pârâtei SC T.C. SRL, lege cadru care reglementează procedura generală a debitorilor, societăţi comerciale, aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.
Conform dispoziţiilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006; „Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi. plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute în procedura de faliment.”
Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale menţionate reiese că în situaţia creanţelor, inclusiv cele salariale, născute după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă a debitorului, în perioada de observaţie sau în cea a organizării judiciare, acestea vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.
Este adevărat că legiuitorul român, prin dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 a prevăzut că „ De la data deschideri procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal”, apreciind, astfel, necesar să reglementeze un caz de suspendare de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, în situaţia, în care cu privire la acesta din urmă, este deschisă procedura insolvenţei.
Raţiunea pentru care legiuitorul a stabilit astfel a fost aceea de a păstra caracterul unitar, colectiv şi concursual al procedurii de insolvenţă şi pentru a da posibilitatea tuturor creditorilor să îşi înscrie creanţele,
Cu toate acestea însă se reţine că dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 85/2006 sunt dispoziţii speciale în raport de cele ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul român apreciind că în situaţia în care creanţele sunt născute ulterior momentului deschiderii procedurii insolvenţei, să fie achitate conform înscrisurilor din care reies, fără a fi necesară înscrierea la masa credală.
Prin urmare, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, norma specialia aplicându-se cu prioritate în raport de norma generală, rezultă că, în situaţia în care creanţa se naşte ulterior momentului deschiderii procedurii de insolvenţă, în perioada de observaţie sau în cea a organizării judiciare, creditorul nu mai este obligat să-şi înscrie creanţa în tabelul creditorilor, legiuitorul recunoscându-i dreptul de a-şi recupera creanţa în temeiul unei acţiuni directe îndreptate împotriva debitorului.
În cauza dedusă judecăţii, prin Sentinţa civilă nr. 188 din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1688/90/2009, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtei SC T.C. SRL. Prin încheierea din 23 decembrie 2012, a fost aprobat planul de reorganizare şi organigrama societăţii.
Ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reclamanta C.O. a încheiat la data de 31 iulie 2013 contractul individual de muncă cu pârâta SC T.C. SRL prin administrator special I.I., pe perioada nedeterminată, pentru ocuparea postului de funcţionar economic. Ulterior, la data de 20 decembrie 2013, prin Decizia nr. 104 din 20 decembrie 2013 i s-a comunicat decizia angajatorului privind încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 25 ianuarie 2014, din motive economice. La data comunicării deciziei, i-au fost achitate reclamantei drepturile salariale aferente lunilor august-septembrie 2013, aşa cum reiese şi din dovezile aflate la fila 9 a dosarului Tribunalului Ilfov, plata drepturilor salariale aferente perioada octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014, fiind condiţionată de demisia acesteia.
Prin urmare, rezultă că la momentul la care a fost formulată cererea de chemare în judecată, 19 iunie 2014, aşa cum reiese din ştampila aplicată cu ocazia înregistrării cererii, reclamanta C.O. invoca împotriva pârâtei, aflate în stare de insolvenţă, o creanţă născută ulterior momentului deschiderii procedurii de insolvenţă.
În aceste condiţii, în speţă, fiind vorba despre o creanţă născută ulterior declanşării procedurii de insolvenţă, sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, potrivit căror creanţele născute ulterior momentului deschiderii procedurii insolvenţei urmează să fie achitate conform înscrisurilor din care reies, fără a fi necesară înscrierea la masa credală.
În ceea ce priveşte natura creanţei pe care reclamanta pretinde a o avea împotriva pârâtei, se reţine că aceasta este reprezentată de drepturile salariale restante, aferente perioadei octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014.
Salariul reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale contractului individual de muncă, iar potrivit art. 166 alin. (1) din Codul muncii „Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”. iar potrivit alin. (4) a aceluiaşi articol din Codul muncii „Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Rezultă deci, că plata salariului este supusă unui regim special care impune plata acestuia cu o anumită regularitate şi urgenţă.
Reiese, aşadar că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, care impun măsura suspendării de drept a cauzei, ci dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 85/2006.
Faţă de cele anterior reţinute, Curtea de Apel a pronunţat o decizie nelegală, în cauză nefiind incident motivul de suspendare de drept a judecăţii cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta C.O. împotriva încheierii de şedinţă din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.O. domiciliata in sat Jilava, jud. Ilfov împotriva încheierii de şedinţă din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata SC T.C. SRL, societate aflată în sub incidenţa Legii nr. 85/2006, cu sediul în Mun. Drăgăşani, judeţul Vâlcea, înregistrată la registrul comerţului sub nr. J38/10/1996, având Cod Unic de înregistrare 4282176, reprezentată prin administrator judiciar EXPERT COM SPRL cu sediul in Craiova, jud. Dolj
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii.
Prezenta hotărâre este definitivă şi se va comunica părţilor în temeiul dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2058/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2073/2015. Civil → |
|---|
