ICCJ. Decizia nr. 2090/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2090/2015
Dosar nr. 20845/303/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 3 noiembrie 2014, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. şi P.I. şi în temeiul dispoziţiilor art. 192 şi următ. şi art. 711 şi următ. C. proc. civ., suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare, precum şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de biroul executorilor judecătoreşti asociaţi în Dosarul execuţional nr. 1401/2014.
Prin Sentinţa nr. 2285 din 26 martie 2015, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
A reţinut că întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanţei de executare în sensul C. proc. civ., raportarea se face la dispoziţiile de drept comun care reglementează determinarea competenţei teritoriale a instanţei, respectiv cele cuprinse la art. 107 alin. (1) din cod, potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
Instanţa a constatat însă că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestaţie la executare care atrag atât competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, respectiv criticile aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare, cât şi motive care atrag competenţa materială a Tribunalului Constanţa.
Astfel, prin contestaţia la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinţei civile nr. 3782/2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 2856/118/2011, rămasă irevocabilă, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.
Pe cale de consecinţă, soluţionarea contestaţiei la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestora asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită.
Or, analiza acestor aspecte este de competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale.
Văzând dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanţă litigiile privind contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi şi având în vedere şi prevederile art. 154 alin. (2) din acelaşi act normativ, a rezultat că motivele de contestaţie anterior analizate atrag competenţa Tribunalului Constanţa de soluţionare a cauzei.
În condiţiile în care unele motive de contestaţie atrag competenţa Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, iar altele competenţa Tribunalului Constanţa, instanţa a constatat, având în vedere identitatea de raţiune, că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Prin încheierea din 26 martie 2015, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 21400/303/2014, a fost admisă excepţia litispendenţei şi s-a dispus reunirea dosarului la Dosarul nr. 20845/303/2014, avându-se în vedere că obiectul, cauza şi părţile din cele două dosare sunt acelaşi, fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 138 C. proc. civ.
Prin Sentinţa nr. 1249 din 12 iunie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea contestaţiei la executare. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
La primul termen de judecată, tribunalul a dispus disjungerea contestaţiei la executare propriu-zisă de contestaţia la titlu, iar cu privire la judecata celei dintâi a invocat excepţia necompetenţei materiale, reţinând, faţă de cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată şi în raport de prevederile art. 712 C. proc. civ., că pentru stabilirea competenţei vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 99 din cod, care instituie regulile de determinare a competenţei în cazul mai multor capete principale de cerere.
A constatat că între contestaţia la executare propriu-zisă şi contestaţia la titlu nu se poate vorbi de o legătură care să facă necesară judecarea cererilor reunite de către aceeaşi instanţă.
A reţinut totodată că o soluţionare judicioasă a pretenţiilor contestatoarei presupune în acest caz soluţionarea irevocabilă prioritară a contestaţiei la titlu, urmând ca în funcţie de lămuririle aduse cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu să se poate verifica legalitatea executării silite începute în temeiul titlului executoriu astfel lămurit.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6 Bucureşti cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare şi anularea actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional nr. 1401/2014.
Contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 711 C. proc. civ., care, în alin. (1) prevede că "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii".
Textul legal anterior menţionat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalităţii executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părţile sau terţii sunt vătămaţi de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceştia putând astfel obţine anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale şi uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.
Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale, de scopul pentru care a fost sesizată instanţa (constatarea nulităţii tuturor actelor de executare) şi având în vedere şi faptul că Tribunalul Constanţa a disjuns cauza, rezultă că în speţă este vorba de o contestaţie la executare.
Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 stabileşte competenţa tribunalului de a soluţiona contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, textul condiţionează ca aceste măsuri să fi fost dispuse "în baza prezentei legi", or, în speţă, măsurile contestate privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a încuviinţării executării silite în temeiul art. 665 C. proc. civ., ceea ce exclude competenţa materială a tribunalului.
Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din acelaşi cod în favoarea instanţei de executare, iar art. 650 C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014), statuează că instanţa competentă material să soluţioneze contestaţiile la executare este "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Cum, în speţă, sediul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale se află în Bucureşti, sector 6, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2089/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2091/2015. Civil → |
|---|
