ICCJ. Decizia nr. 2089/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2089/2015
Dosar nr. 20741/3/2015
Şedinţa din cameră de consiliu de la 7 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, la data 5 decembrie 2014 sub nr. 3811/115/2014 reclamantul R.A.T. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii UAT Reşiţa, Primarul municipiului Reşiţa, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, admiterea notificării nr. x/2014 în sensul restituirii prin echivalent bănesc a celor 120 de acţiuni deţinute la U.F.D.R. SA de către autoarea defunctă M.M.; restituirea în natură sau prin echivalent a oricăror imobile avute în proprietate de autoarea defunctă M.M., preluate de stat în mod abuziv.
Ulterior, prin cererea înregistrată la 6 martie 2015, reclamantul şi-a precizat acţiunea arătând că renunţă la judecată în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Reşiţa, prin primar şi Primarul municipiului Reşiţa, înţelegând să se judece în contradictoriu cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu sediul în Bucureşti sens în care a solicitat declinarea cauzei la Tribunalul Bucureşti.
Prin Sentinţa nr. 859 din 6 mai 2015 pronunţată în Dosar nr. 3811/115/2014 Tribunalul Caraş-Severin a luat act, conform art. 406 alin. (3) din Noul C. proc. civ., că cererea de renunţare la judecată în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Reşiţa, prin primar şi Primarul municipiului Reşiţa s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată dar anterior primului termen de judecată şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 95 alin. (1), art. 107 C. proc. civ. în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată faţă de pârâta AAAS, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia îşi are sediul pârâta arătată.
Prin Sentinţa nr. 822 din 19 iunie 2015 pronunţată în Dosar nr. 20741/3/2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că la momentul învestirii Tribunalului Caraş-Severin cu cererea de chemare în judecată, figurau în cauză trei pârâţi, iar împrejurarea că pe parcursul soluţionării litigiului reclamantul a înţeles să modifice cadrul procesual pasiv în sensul că a renunţat la judecată în contradictoriu cu unii dintre pârâţi nu justifică că instanţa iniţial sesizată să-şi constate propria necompetenţă, aceasta menţinându-şi prerogativele legale în acest sens, fără a ţine cont de modificările ulterioare ale cadrului procesual determinate de reclamant.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 112 alin. (1) Noul C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali".
Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Textul legal instituie o competenţă teritorială alternativă ce consacră dreptul reclamantului în a alege între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente, dispoziţie ce se coroborează cu cea conţinută în art. 116 din acelaşi cod, conform căreia "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente''.
Fiind o competenţă privată, excepţia de necompetenţă nu poate fi invocată decât de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. (3) din Noul C. proc. civ.).
De asemenea, odată alegerea de competenţă făcută, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, întrucât competenţa instanţei s-a stabilit în mod definitiv prin introducerea acţiunii.
În speţă, reclamantul R.A.T. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii UAT Reşiţa, Primarul municipiului Reşiţa, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, admiterea notificării nr. x/2014 în sensul restituirii prin echivalent bănesc a celor 120 de acţiuni deţinute la U.F.D. Reşiţa SA de către autoarea defunctă M.M.; restituirea în natură sau prin echivalent a oricăror imobile avute în proprietate de autoarea defunctă M.M., preluate de stat în mod abuziv.
Prin precizarea la acţiune formulată la data de 6 martie 2015, până la primul termen de judecată, acesta a arătat că înţelege să se judece numai cu Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, sens în care a solicitat declinarea cauzei la Tribunalul Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia îşi are sediul entitatea menţionată.
Se constată, însă, că la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate din data de 8 aprilie 2015, Tribunalul Caraş-Severin, verificându-şi competenţa conform dispoziţiilor art. 131 din Noul C. proc. civ., a constatat că este instanţa competentă în soluţionarea cauzei, fără a aprecia că "sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pe această chestiune, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Noul C. proc. civ.
Tribunalul Caraş-Severin şi-a stabilit astfel competenţa, deşi cererea de renunţare la judecată faţă de doi dintre pârâţi era formulată anterior datei de 8 aprilie 2015, respectiv la 6 martie 2015.
De cererea de renunţare la judecată faţă de pârâţii UAT Reşiţa, prin primar şi Primarul municipiului Reşiţa, Tribunalul Caraş-Severin a luat act abia cu prilejul judecării cauzei, în considerentele Sentinţei nr. 859 din 6 mai 2015, situaţie faţă de care, constatând că pârâtă în cauză este doar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 107 din Noul C. proc. civ.
Se constată că modalitatea în care Tribunalul Caraş-Severin s-a dezînvestit este neprocedurală întrucât, admiţând excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa a încălcat cele statuate la primul termen de judecată, când, în aceleaşi condiţii de existenţă a unei cereri de renunţare la judecată faţă de o parte din pârâţi, s-a constatat competentă.
Prin urmare, având în vedere alegerea de competenţă a reclamantului, neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale prin întâmpinările formulate în cauză de către pârâţi, precum şi faptul că însăşi instanţa de judecată a statuat, la primul termen, asupra propriei competenţe materiale şi teritoriale, considerându-se legal învestită, ea nu mai poate reveni asupra acestei hotărâri, ce rămâne câştigată cauzei, în condiţiile în care nu a pus în discuţia părţilor motivele revenirii asupra aprecierii anterioare şi nici nu au apărut, de la momentul la care şi-a verificat competenţa, elemente noi de fapt sau de drept care să impună infirmarea acestei hotărâri.
Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2088/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2090/2015. Civil → |
|---|
