ICCJ. Decizia nr. 2092/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2092/2015
Dosar nr. 4702/200/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 26 februarie 2014, T.I. a solicitat, în contradictoriu cu T.M.C., prin reprezentant legal T.E., să se constate că nu este tatăl respectivului minor, să se dispună radierea numelui şi prenumelui reclamantului din actul de naştere al copilului la rubrica: tatăl, urmând ca la această rubrică să nu fie trecut niciun nume şi să se constatate că nu-i revine nicio obligaţie de întreţinere a minorului, iar autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă.
Prin Sentinţa nr. 1840 din 4 februarie 2015, Judecătoria Buzău, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Slatina.
Pornind de la prevederile art. 107 C. proc. civ. şi constatând că pârâtul are domiciliul în judeţul Olt, localitate aflată în raza de competenţă a Judecătoriei Slatina, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 337/1993, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
A constatat că necompetenţa teritorială invocată este una de ordine publică, ce poate fi ridicată şi de instanţă din oficiu, în condiţiile în care drepturile invocate de reclamant prin cererea introductivă sunt unele cu caracter personal de care părţile nu pot dispune motiv pentru care competenţa teritorială a instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâtul este una exclusivă de la care nu se poate deroga prin acordul părţilor.
Totodată, a respins susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâtul şi-a schimbat adresa de domiciliu după promovarea acţiunii în condiţiile în care acesta domicilia în aceeaşi localitate alături de mama sa şi la momentul pronunţării sentinţei de divorţ, astfel cum a rezultat din dispozitivul respectivei hotărâri.
Prin Sentinţa nr. 5572 din 6 iulie 2015, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei teritoriale relative, invocată din oficiu, în raport de art. 114 alin. (1) combinat cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă dintre cele două instanţe de judecată, conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ. A sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ. A suspendat judecata cererii, în conformitate cu art. 134 C. proc. civ.
În raport de data naşterii minorului, respectiv 20 august 2012 şi data intrării în vigoare a noului C. civ., 1 octombrie 2011, precum şi de dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 71/2011, a reţinut că, în drept, cererii îi sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ.
Pornind de la obiectul cererii de chemare în judecată - tăgadă paternitate şi având în vedere prevederile art. 114 C. proc. civ., a constatat că nu se aplică regulile competenţei teritoriale exclusive, devenind inaplicabile dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, a reţinut că în speţă competenţa teritorială este relativă şi de ordine privată, astfel încât, conform art. 129 alin. (3) raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ., numai pârâtul avea posibilitatea invocării excepţiei necompetenţei instanţei de trimitere, nu şi instanţa din oficiu.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamantul a sesizat Judecătoria Buzău cu o cerere prin care a solicitat a se constata că nu este tatăl minorului T.M.C., urmând a se dispune radierea numelui şi prenumelui său din actul de naştere al copilului la rubrica: tatăl şi a se constata că nu are nicio obligaţie de întreţinere a respectivului copil, autoritatea părintească urmând a fi exercitată exclusiv de către mama acestuia.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 429 şi 430 C. civ.
Se reţine, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv tăgadă paternitate, că acesteia nu-i sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., care reglementează competenţa soluţionării cererilor privind ocrotirea persoanei fizice şi care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, ci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 din cod.
Astfel, prin art. 113 C. proc. civ. este stabilită o competenţă teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.
Totodată art. 129 C. proc. civ. reglementează excepţiile de necompetenţă, pe care le califică ca fiind de ordine publică sau privată, iar la alin. (2) pct. 3 stipulează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
Se observă însă că în speţă, pentru soluţionarea cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată - tăgadă paternitate - nu a fost instituită o competenţă teritorială exclusivă, ci în termenii art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., o competenţă alternativă.
Se reţin, de asemenea, şi prevederile cuprinse la art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Ca atare, în cauză devin incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".
Pentru aceste considerente, având în vedere că reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Buzău, în faţa căreia nu a fost invocată de către pârât excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în condiţiile sus citatului articol, regulatorul de competenţă va fi pronunţat în favoarea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2091/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2093/2015. Civil → |
|---|
