ICCJ. Decizia nr. 2091/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2091/2015
Dosar nr. 2478/109/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 23 octombrie 2014, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. şi B.I. şi în temeiul dispoziţiilor art. 192 şi următ. şi art. 711 şi următ. C. proc. civ., suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare, precum şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de biroul executorilor judecătoreşti asociaţi în dosarul execuţional nr. 1259/2014.
Prin Sentinţa nr. 809 din 2 februarie 2015, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
A reţinut că întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanţei de executare în sensul C. proc. civ., raportarea se face la dispoziţiile de drept comun care reglementează determinarea competenţei teritoriale a instanţei, respectiv cele cuprinse la art. 107 alin. (1) din cod, potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
Instanţa a constatat însă că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestaţie la executare care atrag atât competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, respectiv criticile aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare, cât şi motive care atrag competenţa materială a Tribunalului Argeş.
Astfel, prin contestaţia la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinţei civile nr. 2447/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5926/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 468/2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.
Pe cale de consecinţă, soluţionarea contestaţiei la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestora asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită.
Or, analiza acestor aspecte este de competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale, instanţa reţinând că se impune astfel a se lămuri înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, conform art. 713 alin. (3) C. proc. civ. prin prisma apărărilor contestatoarei privind întinderea obligaţiei de a menţine în plată pensia stabilită în baza Legii nr. 164/2001.
Văzând dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanţă litigiile privind contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi şi având în vedere şi prevederile art. 154 alin. (2) din acelaşi act normativ, a rezultat că motivele de contestaţie anterior analizate atrag competenţa Tribunalului Argeş de soluţionare a cauzei.
În condiţiile în care unele motive de contestaţie atrag competenţa Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, iar altele competenţa Tribunalului Argeş, instanţa a constatat, având în vedere identitatea de raţiune, că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unui instanţe de grad mai înalt.
Prin Sentinţa civilă nr. 1301 din 2 iunie 2015, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, drept pentru care a suspendat judecata cauzei. A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
La data de 2 iunie 2015, tribunalul a dispus disjungerea contestaţiei la executare, dosar în care s-a invocat excepţia necompetenţei materiale.
Pornind de la prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. şi având în vedere şi faptul că art. 650 alin. (1) din cod a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, tribunalul a constatat că pentru stabilirea instanţei de executare, raportarea se face la dispoziţiile de drept comun, respectiv cele cuprinse la art. 107 alin. (1), potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, în speţă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţă care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu pot avea aplicabilitate dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge la situaţia ca instanţa de executare să nu mai soluţioneze contestaţiile la executare prin simpla formulare şi a unei contestaţii la titlu.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6 Bucureşti cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare şi anularea actelor de executare dispuse în Dosarul execuţional nr. 1259/2014.
Contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 711 C. proc. civ., care în alin. (1) prevede că "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii".
Textul legal anterior menţionat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalităţii executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părţile sau terţii sunt vătămaţi de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceştia putând astfel obţine anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale şi uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.
Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale, de scopul pentru care a fost sesizată instanţa (constatarea nulităţii tuturor actelor de executare) şi având în vedere şi faptul că Tribunalul Argeş a disjuns cauza, rezultă că în speţă este vorba de o contestaţie la executare.
Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 stabileşte competenţa tribunalului de a soluţiona contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, textul condiţionează ca aceste măsuri să fi fost dispuse "în baza prezentei legi", or, în speţă, măsurile contestate privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a încuviinţării executării silite în temeiul art. 665 C. proc. civ., ceea ce exclude competenţa materială a tribunalului.
Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din acelaşi cod în favoarea instanţei de executare, iar art. 650 C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014) statuează că instanţa competentă material să soluţioneze contestaţiile la executare este "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Cum, în speţă, sediul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale se află în Bucureşti, sector 6, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2090/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2092/2015. Civil → |
|---|
