ICCJ. Decizia nr. 2093/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2093/2015
Dosar nr. 60664/299/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 7 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deta la data de 12 septembrie 2013, P.L.C. a solicitat, în contradictoriu cu părinţii săi, P.C.V. şi P.S., în baza art. 498 C. civ., stabilirea locuinţei sale la bunicii T.S. şi T.V. în judeţul Timiş, unde locuieşte şi în prezent, până la majorat şi în continuare, până la terminarea studiilor universitare; obligarea pârâţilor să-i achite lunar suma de 1000 lei cu titlu de întreţinere, începând cu data introducerii prezentei acţiuni, în temeiul art. 499 alin. (1) şi (4) C. civ.; precum şi obligarea pârâţilor la remiterea sumei de 1512 lei reprezentând alocaţia ce i se cuvenea pe ultimii 3 ani, respectiv din septembrie 2010 şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată (alocaţia lunară fiind în cuantum de 42 lei).
Prin Sentinţa civilă nr. 462 din 12 mai 2014, Judecătoria Deta a admis excepţia invocată, sens în care a declinat în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii civile, cu obiect stabilire locuinţă minor, pensie de întreţinere şi pretenţii.
Pornind de la prevederile art. 107 şi art. 129 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi din interpretarea per a contrario a art. 126 alin. (1) din cod, reţinând şi că principala cerere ce face obiectul dosarului, referitoare la stabilirea locuinţei minorei, nu este una referitoare la bunuri şi nici la drepturi de care părţile pot să dispună, a constatat că este competentă în soluţionarea acţiunii instanţa în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâţilor, respectiv Judecătoria Timişoara.
Prin Sentinţa nr. 6371 din 6 mai 2015, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială. A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
A constatat că întrucât litigiul este unul cu element de extraneitate, motivat de faptul că ambii pârâţi locuiesc în Irlanda din anul 2007, se ridică probleme, atât de ordin procedural privind conflictul de jurisdicţii, cât şi de ordin material, respectiv problema conflictului de legi, în speţă stabilirea celei care guvernează raportul juridic dedus judecăţii.
A reţinut că urmare aderării României la Uniunea Europeană începând cu anul 2007, în privinţa proceselor în materia răspunderii părinteşti, în care părţile îşi au reşedinţa într-un stat membru al uniunii, sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului nr. 2201/2003 al Consiliului Europei, având în vedere art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
A constatat că în cazul de faţă este incident art. 8 alin. (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, care atrage competenţa de soluţionare a cererii reclamantei de către instanţele judecătoreşti din România, care sunt competente şi în conformitate cu art. 12 alin. (3) lit. a) din regulament, întrucât reclamanta minoră este cetăţean român.
Având în vedere prevederile art. 107 C. proc. civ., care instituie regula de drept comun în materia competenţei teritoriale în legislaţia română, noţiunea de "domiciliu" folosită de textul de lege, precum şi faptul că pârâţii sunt stabiliţi de circa 8 ani în Irlanda, unde trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea profesională, s-a dispus îndreptarea cererii către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
S-a mai reţinut că această soluţie se impune motivat de faptul că din interpretarea per a contrario a art. 126 alin. (1) C. proc. civ. se desprinde concluzia că, în ceea ce priveşte cererile referitoare la persoane, competenţa teritorială este exclusivă, absolută.
Prin Sentinţa civilă nr. 11970 din 17 iunie 2015, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Deta. A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.
Raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată, a constatat că în cauză competenţa se determină în baza art. 114 C. proc. civ.
Ca atare, motivat de faptul că persoana ocrotită, reclamanta, locuia în fapt la data introducerii acţiunii în judeţul Timiş, cum a rezultat fără dubiu din actele dosarului, s-a constatat că revine instanţei în a cărei circumscripţie se află locuinţa persoanei ocrotite competenţa soluţionării cauzei, respectiv Judecătoriei Deta.
Referitor la noţiunea de domiciliu, a apreciat că şi în actuala reglementare se menţine interpretarea doctrinei şi practicii judiciare care exista sub vechiul cod de procedură civilă, în sensul că noţiunea de domiciliu trebuie avută în vedere în sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a părţii, cât adresa unde acesta locuieşte în mod efectiv.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deta, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamanta minoră a sesizat Judecătoria Deta cu o cerere prin care a solicitat stabilirea locuinţei sale la bunici, precum şi obligarea părinţilor pârâţi la achitarea lunară a sumei de 1.000 lei cu titlu de întreţinere şi la remiterea sumei de 1.512 lei reprezentând alocaţia ce i se cuvenea pe ultimii 3 ani, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 498 C. civ., care, în cuprinsul alin. (2) face referire la instanţa de tutelă.
Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Totodată, se reţine că art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 stipulează că până la organizarea instanţelor de tutelă şi de familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.
În speţă se observă, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, că persoana ocrotită, respectiv reclamanta minoră locuieşte la bunicii săi, în localitatea Gătaia, judeţul Timiş, în a căror grijă se află de când avea vârsta de 1 an, după cum rezultă din referatul de anchetă socială, în prezent fiind elevă a Liceului Teoretic Gătaia.
Reţinând, prin urmare, incidenţa art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă specială care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reglementată de art. 107 din cod şi având în vedere domiciliul reclamantei minore, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deta.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2092/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2094/2015. Civil → |
|---|
