ICCJ. Decizia nr. 2102/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2102/2015

Dosar nr. 1779/109/2014

Şedinţa publică din 8 octombrie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2118 din 30 septembrie 2014, Tribunalul Argeş a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.N.C., în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală Lunca Corbului şi Judeţeană Argeş pentru aplicarea legii fondului funciar împotriva Deciziei civile nr. 376 din 13 februarie 2014, prin care acelaşi tribunal, ca instanţă de recurs, a respins criticile aduse prin recursul său declarat împotriva Sentinţei nr. 382 din 12 martie 2013, dată de Judecătoria Costeşti, în materia fondului funciar, în procedura reglementată de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 privind accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare.

Împotriva acestei decizii contestatorul P.N.C. a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 148 din 7 aprilie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins recursul, ca inadmisibil.

În motivarea soluţiei sale, Curtea de Apel a reţinut următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, aplicabile litigiului de faţă, iniţiat anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii de procedură, hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Cum contestaţia a fost formulată împotriva unei decizii dată de instanţa de recurs, nesusceptibilă de alte căi de atac de reformare, nici cea dată asupra contestaţiei nu poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care, recursul declarat de către contestator, s-a constatat a fi inadmisibil, sens în care va fi respins.

Împotriva acestei decizii a declarat din nou recurs contestatorul P.N.C.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 iunie 2015, stabilindu-se termen la 8 octombrie 2015.

Înalta Curte, la termenul din 8 octombrie 2015, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

În speţă, Curtea de apel a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva Deciziei civile nr. 2118 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului Argeş, faţă de dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., întrucât a fost formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare exercitată împotriva unei decizii de recurs.

Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, ea este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 din acelaşi cod.

Prin urmare, reţinându-se că Decizia nr. 148 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.N.C. împotriva Deciziei nr. 148 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2102/2015. Civil