ICCJ. Decizia nr. 2137/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2137/2015
Dosar nr. 770/36/2014
Şedinţa publică din 9 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub numărul 770/36 din 29 decembrie 2014, A.T. şi A.P. au solicitat "constatarea nulităţii absolute a Deciziei civile nr. 1.418/C din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa şi a imprescriptibilităţii acestei acţiuni."
Reclamanţii au arătat că litigiul lor a fost soluţionat în primă instanţă de către Judecătoria Constanţa, conform, Sentinţei nr. 6.708 din 28 iunie 2004 (Dosar nr. 12539/2003), calea de atac fiind apelul, care însă, din eroare, a fost soluţionat de către Curtea de Apel, iar nu de către Tribunalul Constanţa.
S-a mai susţinut că "până la data de 15 decembrie 2004 (data judecării apelului), magistraţii Curţii de Apel Constanţa nu au aplicat dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004, publicată în M. Of. din 18 noiembrie 2004, potrivit căreia apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimiteau la tribunale, prin declinarea competenţei, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor". Că, în aceste condiţii, Decizia nr. 1.418/C din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa a fost pronunţată cu calea recursului în 15 zile de la comunicare, fiind înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care în acord cu dispoziţiile Legii nr. 219/2005 a retransmis dosarul de recurs la curtea de apel.
S-a opinat că în acest caz judecătorii care au intrat în compunerea completului de recurs urmau să trimită din nou cauza la Tribunalul Constanţa - "fiind încălcate cu rea-credinţă dispoziţiile art. 2 pct. 3 modificat prin art. I pct. I şi art. II alin. (1) - (4) din Legea nr. 219/2005".
Au fost invocate dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., care declară nule actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent, precum şi cele ale alin. (2) al textului, vizând teza prezumării vătămării în cazul nulităţilor prevăzute de lege; s-a susţinut că judecata săvârşită astfel atrage incidenţa art. 106 alin. (1) C. proc. civ., adică a nulităţii tuturor actelor subsecvente celui lovit de nulitate, dar şi răspunderea civilă a magistraţilor pentru netrimiterea dosarului la Tribunalul Constanţa.
S-a mai susţinut că art. 312 pct. 6 C. proc. civ., modificat prin art. 1 pct. 116 din O.U.G. nr. 138/2000 impunea instanţei de recurs obligaţia de a casa hotărârea atacată pe temeiul dat de art. 304 pct 3 C. proc. civ.; că instanţa, a dat dovadă de rea-credinţă şi la judecata cauzei "la cererea recurenţilor".
Contestatorii au făcut trimitere şi la recursul în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2008, care a generat pronunţarea Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pe care - susţin contestatorii - magistraţii Curţii de Apel Constanţa au ignorat-o.
La termenul din 1 aprilie 2014, numiţii A.T. şi A.P. şi-au precizat cererea în sensul că aceasta a fost calificată ca fiind contestaţie în anulare, reiterând toate aspectele pentru care, în opinia lor, Decizia civilă nr. 1.418/C din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă.
Prin Decizia nr. 61/C din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, contestaţia formulată de A.T. şi A.P. a fost respinsă ca inadmisibilă, reţinându-se în esenţă că, în speţă, contestatorii au mai sesizat Curtea de Apel Constanţa cu două contestaţii în anulare, pentru un motiv identic celui din cauza pendinte (încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă), anume la 26 ianuarie 2010 (Dosar nr. 111/36/2010) şi respectiv, la 10 noiembrie 2011 (Dosar nr. 1275/36/2011). În egală măsură, calea de atac de retractare a fost folosită şi împotriva deciziilor pronunţate în recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1.418/C din 15 decembrie 2004 (Decizia civilă nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 a Curţii de Apel) şi în contestaţia în anulare (Decizia nr. 241/C din 12 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa).
Prin urmare, constatând că problema inadmisibilităţii deduse din dispoziţiile art. 321 C. proc. civ. este una consacrată de sistemul procesual, în sensul că nu este permisă formularea mai multor contestaţii în anulare nici pentru motive alte motive existente la data formulării primei contestaţii în anulare, şi, cu atât mai mult pentru acelaşi motiv, contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva Deciziei nr. 61/C din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, au formulat recurs contestatorii A.T. şi A.P., fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, contestatorii au reluat consideraţiile de fapt şi de drept expuse în contestaţia în anulare, făcându-se referiri la modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 195/2004 şi la Decizia nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, solicitându-se, în final, admiterea recursului, casarea hotărârii contestate pentru lipsă de competenţă, potrivit art. 313 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului de către Tribunalul Constanţa, ca instanţă competentă în judecarea recursului împotriva Sentinţei civile nr. 6.708 din 28 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Constanţa ca primă instanţă.
Intimaţii au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
La termenul de judecată din data de 9 octombrie 2015, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, recurenţii-contestatori nu s-au conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care şi-au întemeiat recursul, iar pe de altă parte, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurenţi nu constituie critici care sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze critici susceptibile de a fi analizate în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii imperative, de ordine publică şi de strică interpretare.
Recurenţii însă, în cuprinsul memoriului de recurs, au enunţat doar consideraţii de fapt şi de drept preluate din cererile depuse în faza procesuală anterioară, care nu sunt pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici pe care instanţa de recurs să le poată încadra în ipotezele prevăzute de art. 304, potrivit celor prevăzute de art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenţii-contestatori prin memoriul depus la dosar la data de 29 septembrie 2015, acestea nu pot fi avute în vedere, întrucât au fost formulate mult după împlinirea termenului legal de motivare a recursului, astfel încât nu pot fi luate în considerare, dată fiind sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de cele expuse mai sus, în temeiul art. 306 C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de contestatorii A.T. şi A.P. împotriva Deciziei nr. 61/C din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2136/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2138/2015. Civil → |
|---|
