ICCJ. Decizia nr. 2144/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2144/2015
Dosar nr. 2477/109/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 9 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti la data de 21 octombrie 2014, contestatoarea C.P.S. a M.Ap.N., în contradictoriu cu intimaţii I.C. şi Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C. şi D.N., a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat suspendarea executării silite până la data soluţionării definitive a contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare dispuse de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. în Dosarul execuţional nr. 1276/2014.
Prin Sentinţa civilă nr. 450 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
S-a reţinut de către instanţă că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării, titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanţei de executare în sensul C. proc. civ., raportarea se face la dispoziţiile de drept comun care reglementează stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, respectiv dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
S-a mai reţinut că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestaţie la executare care atrag atât competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, respectiv criticile aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare, cât şi motive care atrag competenţa materială a Tribunalului Argeş, care a pronunţat titlul executoriu.
Astfel, prin contestaţia la executare formulată s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinţei civile nr. 2.462/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5590/109/2011, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie. Pe cale de consecinţă, soluţionarea contestaţiei la titlu prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestor dispoziţii legale asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale.
S-a mai reţinut că, în condiţiile în care unele motive de contestaţie atrag competenţa Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, iar, altele competenţa Tribunalului Argeş, având în vedere identitatea de raţiune, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
La data de 2 iunie 2015, Tribunalul Argeş a dispus disjungerea contestaţiei la executare şi formarea unui nou dosar, în care s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Prin Sentinţa civilă nr. 1.302 din 2 iunie 2015, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanţei de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispoziţiile de drept comun care reglementează stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, respectiv dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
Tribunalul Argeş a apreciat că, în cauză nu pot avea aplicabilitate dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge ca instanţa de executare să nu mai soluţioneze contestaţiile la executare prin simpla formulare şi a unei contestaţii la titlu.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În cauza supusă analizei, contestatoarea a solicitat instanţei anularea tuturor actelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc, apreciind că punerea în executare a Sentinţei civile nr. 2.462 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeş nu mai poate fi continuată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, în speţă a O.U.G. nr. 1/2011, în temeiul căruia legiuitorul a dispus iniţierea procesului de revizuire a pensiilor, în funcţie de alte criterii decât cele menţionate de Legea nr. 119/2010, inclusiv a acelor pensii ale căror cuantum a fost stabilit prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, prin aceeaşi cerere, contestatoarea a solicitat instanţei constatarea caracterului nelegal al onorariului stabilit în favoarea Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C. şi D.N. şi anularea actelor de executare.
Ca urmare a disjungerii, obiectul conflictului negativ de competenţă îl reprezintă stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare ce vizează modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare şi anularea actelor de executare.
Aşa cum, în mod corect, au reţinut ambele instanţe judecătoreşti aflate în conflict, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., republicat, contestaţia se introduce la instanţa de executare.
Art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (devenit art. 651 alin. (1), după republicare), normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014.
Astfel devin aplicabile prevederile de drept comun C. proc. civ. care reglementează competenţa teritorială a instanţei pentru stabilirea instanţei de executare, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul.
În speţă, debitoarea C.P.S. a M.Ap.N. îşi are sediul în sectorul 6 din Bucureşti.
De asemenea, se observă că încuviinţarea executării silite dispuse în cauză prin Încheierea din 2 septembrie 2014 a fost pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţă care, în temeiul obligaţiei legale statuate prin art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a procedat la verificarea propriei sale competenţe şi a constatat că este competentă material să soluţioneze cererea.
Este adevărat că art 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte competenţa materială a tribunalului de a soluţiona contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, însă textul priveşte, în mod explicit, ca aceste măsuri să fi fost dispuse "în baza prezentei legi", or, măsurile contestate prin cererea formulată de C.P.S. a M.Ap.N. privesc onorariul executorului judecătoresc, ca urmare a încuviinţării executării silite dispuse în temeiul art. 666 C. proc. civ., republicat, ceea ce exclude competenţa materială a tribunalului.
Dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. nu mai pot fi discutate atât timp cât s-a disjuns contestaţia la titlu de cea la executare în faţa Tribunalului Argeş.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2143/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2146/2015. Civil → |
|---|
